Da, cred că Băsescu o va distruge. Da, cred că ea nu-şi dă seama ce ştie, ce nu ştie şi cât ştie Traian Băsescu despre ea. Da, visul de-o viaţă al Noricăi este să fie ministru. Al Justiţiei, de Interne, al Apărării. Da, ar face orice să fie în Guvern. Era cât p'aci să fie ministru şi în vechiul Guvern CDR. Da, şi atunci a circulat, potrivit unor informaţii, acelaşi dosar despre ea. Şi poate şi din cauza asta a ieşit din cărţi.
Da, de câteva zile bune circulă o serie de informaţii despre Norica. Şi nu vorbesc despre cele date de Cozmin Guşă. Altele, mult mai grave. De pe vremea când lucra cu Prim Secretarul de la Prahova, etapa Olteniţa şi până când a ajuns secretar de stat în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Afaceri cu greutate "strategică". Alte doamnei Nicolai şi ale bărbatului dânsei cu anumiţi sindicalişti. Afaceri cu greutate "muncitorească" , doar ale doamnei Nicolai. Afaceri cu "amendamente politice", cu sprijin de la amicii din PSD şi cu susţinere din partea unor oameni de afaceri. Despre toate cred că este aproape imposibil să nu ştie Traian Băsescu.
Probabil că le va scoate încet- încet pe toate. Inclusiv vulnerabilităţile de ordin personal ale doamnei care vrea cu tot dinadinsul să fie ministru.
Şi asta pentru că Băsescu are o relaţie proastă cu Norica încă din 1999. Când amândoi lucrau în acelaşi Guvern. Cine are răbdare să caute stenograme de atunci, poate va afla mai multe... Eu nu am...
Şi stau şi mă întreb de ce Norica insistă. Îşi uitase bubele? Este mult prea vanitoasă? Va continua să lupte cu o singură armă? Aceea că un bărbat nu poate ataca o femeie? Penibil.
Da, cred că mai are o singură scăpare. Să se retragă. Da, mai bine s-ar lăsa la mâna ei....
Voi ce credeţi că ar trebui să facă Norica? Să se retragă sau să se lupte cu informaţiile despre trecutul ei şi cu un Traian Băsescu, un om care n-o suportă?
9 comentarii:
Orice politician trebuie sa stie sa piarda cu capul sus. Nici unul din cei romani nu stiu sa faca asta. Nicolai pur si simplu nu accepta ca e terminata.
Pentru motive infinit mai mici, Mona Musca a fost matrasita de pe scena politica. Si ea macar era o DOAMNA, a iesit cu capul sus.
Traian Basescu n-o suporta pe Nicolai? So what? De cand un ministru la justitie se propune pe baza de "placut". Nicolai trebuie sa demonstreze ca e buna pentru postul de ministru, dar ea prefera sa-si puna fustele in cap.
Eu sa fiu in locul ei, nici nu mi-ar trebui vreun post de ministru oricare ar fi el. Fostul ministru al Justitiei a avut viata grea cu Base - bine, a si meritat-o.
Iar Tariceanu e cel mai slab politician care a ajuns vreodata prim ministru. Nu propune decat incapabili pe posturile din guvern. Si se mai mira ca-l surclaseaza PD-ul in alegeri.
Balcaniada totala! Cu un aer de balcanism in ea.
Va intrebati daca Norica se bazeaza
pe faptul ca: "un bărbat nu poate ataca o femeie?". Ma indoiesc. Are exemplul Monicai Macovei, atacata de toti "inculpatii" politicii romanesti. Deci nu pe asta se bazeaza, ci pe sprijinul durului Antonescu, care sta cu sula in coastele lui Tariceanu. Datorita primejdiei numita Crin (ce nepotrivitnume in acest context!), Tariceanu o "promoveaza" pe Norica.
Halal tara, halal popor, daca nu ii amendeaza la alegeri!
1.a modificat/falsificat mandatul de arestare ca sa si acopere prima eroare, asa a bagat la puscarie un cetatean care n-a fost judecat, desi ierea vinovat, procurorul sef inspector spune ca norica si a recunoscut fapta-adica a modificat mandatul de arestare.
2.pentru ca este secretar al BOB al PCR. cere sa ise schimbe calificativul la foarte bine.
3.iar fapta din 1991 e clara, daca citim atent gasim multe fapte! unele interpetabile, cert e ca doamna Norica a mintit vineri seara la 20,30
parerea mea e ca un om care a fraudat Regulamentul Senatului, lasand persoane neautorizate sa intre acolo si se pare, sa si voteze, nu are ce cauta pe fotoliul Justitiei.
Pe urma, ce expertiza are ea in asemenea calitate?
sorina,
cand zici vulnerabilitati personale ale doamnei nicolai te gandesti la ce ma gandesc si eu?
@ stash. stiu ca au probleme vechi, si asta trebuia sa stie Norica..
@anonim. da, asa e...si ii omoara politic oamenii lui Crin cu mana lui Basescu...dar pierderea s-ar putea sa fie contabilizata, ca imagine, la Tariceanu...
@gigi. da, Norica a avut o iesire fff slaba...
@hymerion. episodul de la Senat e nimic pe langa altele...
@anonim. nu stiu la ce te gandesti tu..
daca nu stii la ce ma gandesc inseamna ca ne gandim la acelasi lucru
@anonim. poate da, poate nu...
Eu cred că Norica Nicolai ar trebui să treacă la PD-L şi apoi să fie ministru în Guvernul Tăriceanu 2şi3/4.
Trimiteți un comentariu