Vinerea Neagră a lui Victor Ponta. Pierderea legitimităţii în faţa a 22 de acte de corupţie

Atunci când Victor Ponta, premier în exerciţiu şi şef de partid de guvernământ şi-a pus săptămâna trecută ostaşii din partid să dezincrimineze conflictul de interese, probabil că ştia cu exactitate ce face. A crezut că o să-i meargă şi de data asta, aşa cum i-a mers şi data trecută.

Să ne aducem puţin aminte. Înaintea lansării candidaturii la Preşedinţie, tot Victor Ponta şi-a tras o hotărâre de Guvern prin care şi-a acoperit acoperirea ilegală pe care, ca om al legii, a avut-o în tinereţe ca procuror la SIE.

Acum se dezincrimina prin legiferare şi implicit prin modificarea Codului Penal exact o bună bucată din dosarul său de la DNA care de ieri se regăseşte în cererea trimisă Parlamentului pentru începerea urmăririi sale penale. Mai precis trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim ministru al României, care se pedespesc cu închisoare de la 1 la 5 ani şi cu interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Să ajungă Parlamentul la comandă politică să ciuntească Codul Penal doar ca să te scape pe tine de posibile infracţiuni, doar pentru că eşti premier, doar pentru că eşti şef de partid de guvernământ şi doar pentru că ai majoritate în Legislativ, asta cum se mai cheamă? Exercitare a puterii în folos personal. Acum, împotriva înfăptuirii unui act de Justiţie, în trecut, pentru a acoperi o altă ilegalitate.

S-o faci cu recidivă, crezând probabil că poţi comite şi comanda absolut orice doar pentru că ai o funcţie vremelnică în statul român, este ceva ce cred că n-au îndrăznit mulţi lideri politici români vreodată.

Când ne-am trezit în Parlament cu scuturi pentru penali, asalturi teribile împotriva înfăptuirii legii şi cu nu mai puţin de 20 de bombe îmbrăcate în proiecte de lege de modificare din temelii a întregii legislaţiei penale, majoritatea propuse în avalanşă, tot de subordonaţii premierului PSD, probabil că lui Victor Ponta credea că o să-i meargă la nesfârşit şi asta.

În ciuda îngrijorărilor legitime externe şi interne şi tuturor semnalelor de alarmă trase, Victor Ponta şi a sa majoritate devenită extrem de periculoasă şi toxică pentru Justiţie au mers cu toate motoarele la maximum înainte. Doar doar de-o ieşi ceva din acest tăvălug înfiorător, doar de s-o rupe, s-o sparge, de-o muri ceva. Şi tocmai pentru că se considera deţinător absolut şi legitim de putere s-a gândit că Justiţia trebuie subordonată, trebuie pusă cu botul pe labe, trebuie răpusă şi ucisă. Toată. Şi DNA trebuie amputată. Rămasă fără mâini, fără picioare, fără instrumentele penale fundamentale pentru funcţionare, prin ciopârţirea codurilor penale. Ori aşa ceva, într-o democraţie nu poate să se întâmple. Reprezentanţii a două puteri ale statului- Executivul şi Legislativul- nu pot omorî Justiţia - o altă putere independentă din stat, doar pentru că primii au printre ei multe elemente de corupţie într-o ţară sufocată de acest flagel ce a devenit un mod de viaţă.

22 de infracţiuni de corupţie, acuzaţii grave de spălare de bani, evaziune fiscală, conflict de interese este ceva ce el, lider de partid şi până la urmă fost om al legii care știe atât de bine legea încât e urmărit penal pentru săvârșirea de infracțiuni, transformat în apărător al penalilor din funcţia de prim-ministru al României, a primit de la un procuror DNA din România. Și nu va uita niciodată.

Crede probabil că este vorba o răzbunare, ceva subteran, ascuns, dar să ne aducem aminte: de fiecare dată când cazul Şova a apărut în atenţia opiniei publice, când s-a făcut un real scut uman pentru el în Parlament la comanda prietenului premier, când era întrebat de asta, Victor Ponta era agitat, nervos, agresiv, se schimba la faţă. 

Aşadar, cele 22 de acuzaţii de corupţie ce i-au căzut de la DNA, făcând turul globului şi al tuturor marilor agenţii de presă occidentale, în timp ce el acuza Justiţia din poziţia de premier, n-ar trebui deloc să-l surprindă. Toate sunt o consecinţă a acţiunilor lui, de care probabil ştia şi tocmai d'aia se enerva. Justiţia nu trebuie măcelărită pentru asta, iar un procuror nu trebuie să se oprească sub nicio formă dacă descoperă că un premier în funcţie este posibil să fi comis fapte de corupţie, pentru că procurorul nu este la comandă politică, ci este plătit de cetăţeni să aplice legea pe care şi un premier trebuie s-o respecte.

Însă problema rămâne. În România, stat NATO, UE, partener de nădejde al Statelor Unite într-o zonă delicată, premierul în exerciţiu, vicepreşedinte al CSAT, șeful, ruda și fostul camarad de școală al ministrului Justiției, fostul coleg al Procurorului General, este urmărit penal pentru spălare de bani, evaziune fiscală, fals şi conflict de interese, acuză dictatura din ţara pe care culmea o conduce, se agaţă cu toată puterea de funcţie pentru că refuză să plece. 
Vă imaginaţi cam cum arată acest act de disperare în toate cancelariile lumii. Dacă am citi toate acestea în vreo depeşă internaţională şi n-ar fi vorba de România, aproape că ne-ar pufni râsul. Am spune: cât de penibil.

Lupta împotriva marilor corupţi este ceva ce în esenţă, nici Victor Ponta, nici Adrian Năstase, nici Mircea Geoană, nici vreun mare alt lider PSD şi partidul în tot ansamblul său n-au înţeles şi n-au putut concepe vreodată.

Întotdeauna, în ultimii 11 ani, PSD cu oricine a vrut să vină la putere a pierdut din cauza corupţiei toate marile lupte, toate alegerile prezidenţiale, toate marile pariuri politice, au destrâmat singuri toate marile şi puternice coaliţii şi alianţe. Pentru că ei refuză să creadă că atât intren, cât şi extern, nu se mai acceptă asta. Gândiţi-vă că PSD a pierdut de trei ori succesiv alegerile prezidenţiale din România, deşi a avut mereu prima şansă, toate maşinăriile şi finanţările posibile la picioare. De fiecare dată când în PSD le stă tuturor ceasul, nu înţeleg de ce li se întâmplă tocmai lor asta.

Pentru că PSD, în fibra lui, fie că vorbim de lideri vechi, noi sau de baroni veşnici, neîncetat au dorit cu nesăbuire o captură totală a statului, a resurselor lui, prin acte de corupţie. Perfect conştienţi că le comit şi de ce le săvârşesc, mereu şi mereu şi-au propus să mai dea câte un asalt doar vor reuşi odată. Vorba aceea, „dacă nu câştigăm, scapă cine poate”, „îl apăraţi pe Şova, mă apăraţi pe mine”. Dar ce te faci când nu mai scapă nimeni? 

Realitatea este că au dorit întotdeauna să îngenuncheze Justiţia şi presa prin exercitarea unui fantastic control. Să te pună acum un procuror sub urmărire penală pentru corupţie? Evident că nu pot concepe.

Liderii PSD nu pot pricepe că libertăţile şi puterile separate ale statului sunt esenţial a fi independente într-o democraţie funcţională. Ei nu înţeleg că actele de corupţie îi delegitimează total şi instant, atât intern cât şi extern. Ei cred că îşi pot ascunde la nesfârşit de ochii lumii cleptocraţia dacă pot înghiţi şi manipula totul. Acum sunt morţi politic şi izolaţi total, şi iar nu înţeleg cu ce-au greşit în viaţă.

Partidul lui Victor Ponta se prezintă ca un veritabil grup infracţional organizat nereformat ce zace şi se sfârtecă prin puşcării, instanţe sau parchete, cu trecut întunecat, fără leadership, fără viitor, fără contur şi aproape fără speranţă. O maşinărie veche, cu apucături comuniste, greoaie, stricată, teribilă şi perfecţionată numai în rele.

Iar Victor Ponta, cel mai tânăr preşedinte al partidului şi premier al României, o speranţă a anului 2010, sfârşeşte din păcate câlcând uşor până la final pe urmele mentorului său, Adrian Năstase. Într-o puternică legătură şi cu un grup ocult şi transpartinic dinamitat astăzi tot de Justiţie, Victor Ponta termină en fanfare urmărit penal, cu anturaj penal, cu prieteni penali, cu socru penal, cu cumnat penal, cu un partid corupt în groapă şi-n jur cu lucruri care se tot dăstramă, se prăbuşeşc şi el tot nu pricepe.

Probabil că va încerca cât va putea să se agaţe de orice ca să nu piardă puterea, să se victimizeze, să urle şi să arunce cu acuze în toate direcţiile. Pentru că Victor Ponta ştie că odată pierdută puterea, sunt mari şanse să se piardă şi el cu totul, să se volatilizeze ca însemnătate politică.

În doar cinci ani, şi la doar 43 de ani, a devenit exponentul de frunte al unei generaţii mai învechită în rele decât predecesorii săi, o generaţie politică ce totuşi a eşuat mult prea devreme.

În conştiinţa publică va rămâne probabil singurul poltician care este în stare să mintă fără să clipească tot timpul şi pe absolut toată lumea. Este de altfel cel mai dedublant politician în viaţă, singurul premier al României care a guvernat neîncetat prin televizioarele controlate, plagiator vestit intern şi internaţional, cunoscut prin tupeu, agresivitate, sete de preaslăvire, dar şi singurul care ridicat o boală- mitomania- la rang de politică de stat exercitată mereu cu zâmbetul pe buze.

Lipite pe frunte îi vor fi şi loviturile puternice la statul de drept declanşate tot din motive personale: o plângere la Parchetul General pe motiv de încălcare a unei decizii a Curţii Constituţionale definitivă şi obligatorie pentru toate instituţiile statului. Va fi definit şi prin agresiunile neîncetate la adresa Justiţiei, specializările în Marţea Neagră, desele tentative de legiferare a corupţiei, de amnistie şi graţiere a corupţilor, puciurile, suspendările şi sfidarea unui drept fundamental în democraţie- votul.

Un tânăr politician nesăbuit care n-a ştiut unde şi când să se oprească. A vrut întotdeauna să ia totul cu forţa, drept pentru care acum nu mai are nimic. Să termini aşa şi atât de repede este, într-adevăr, o performanţă.

Cât despre perspectivele României, trebuie remarcat că DNA a reuşit o performanţă care aproape că nici nu putea fi închipuită. Să iei un premier în exerciţiu de pe scaun, să-l pui sub urmărire penală pentru fapte foarte grave de corupţie, îţi trebuie precizie, curaj, siguranţă şi determinare. Îţi trebuie oameni ai legii care merg până la capăt orice ar fi. Iar în România, aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată.

Este o declaraţie de independenţă atât de puternică, încât acest blitzkrieg a amuţit, năucit şi bâlbâit pe toată lumea. În România, toţi au conştientizat că nu mai este de joacă. Se face Justiţie pentru absolut toţi, până în vârfurile intangibile ale statului. Şi se face la maximum.

Ce-o fi înţeles Victor Ponta acum un an când stătea în faţa vicepreşedintelui SUA care rostea apăsat: „Corupţia este un cancer care mănâncă încrederea cetăţeanului în democraţie. Corupţia neagă oamenilor la demnitate şi este doar o altă formă de tiranie. Când politicienii pot fi cumpăraţi, când instanţele pot fi manipulate, când presa devine instrument de propagandă, atunci veţi găsi o societate uşor de manipulat din afară, o societate care îşi pierde controlul asupra proporiului destin. Corupţia subminează suveranitatea statelor iar lupta anticorupţie este şi autoapărare. Este o garanţie a suveranităţii naţionale”.

“Victor, ce vrei TU să faci pentru România?”, îl întrebase, acelaşi Joe Biden, cu ceva timp în urmă în Casa Albă pe tânărul procuror ajuns premier de ţară care se dorea a deveni preşedinte al României. Ei bine, Ponta Victor- Viorel a făcut atât de multe încât a pierdut totul. Până și pe sine s-a pierdut procurorul în urmăriri penale și 22 de acuzații de corupţie.