Dacă ați fi cinstit, ați fi apropiat de-o familie și ați
avea o dispută pe bani, v-ați apuca chiar în timpul numirii în funcție a omului
de care ați fost apropiat să-l șantajați? V-ați apuca să-l anunțați după numire
că va avea “musafiri neplăcuți la ușă”? Dacă disputa era atât de
acută, de ce n-ați lămurit-o în doi ani, ce v-a apucat să amenințați taman
atunci?
Dacă ați fi onest, de ce îi scrieți că o să iasă "atât de
urât" încât omul pe care-l atacați poate să își dea din start demisia? De ce, tot ca
amenințare, ziceți că ați semnat ceva cu o televiziune, că vă stau
moderatorii în poartă, că veți pune totul pe internet, că persoana respectivă
dacă-și face socoteala "va avea mai mult de pierdut"? De ce, fire cam petiționară fiind, nu l-ați dat pur și
simplu în judecată dacă v-ați simțit atât de nedreptățit?
Dacă ați fi curat, de ce în timpul altui mare scandal tot
cu reverberații asupra Justiției, v-ar apuca din nou să amenințați același om
cu presa vorbind și despre alte sume nedefinite de bani prin formulări de genul: “în afară de alți bani pentru care am lucrat și nu i-am
primit”?
În trei ani nu v-ați făcut toate calculele? Nu ar fi
trebuit să-i precizați din capul locului pe absolut toți, înainte să puneți
mâna pe telefon și să sunați pe la televiziuni?
Dacă
ați fi fără pată, după 6 luni de stat prin pușcării nevinovat, o condamnare
și-o achitare, v-ați întoarce fără niciun fel de problemă la locul faptei, acolo unde ați ținut să ajungeți din prima?
Adică exact în platoul televiziunii la care ați sunat pentru a desăvârși un act
de șantaj de care ați fost acuzat?
Dacă
ați fi nevinovat, în plin tărăboi și după demararea unei alte proceduri
judiciare, ați ateriza din nou fix la televiziunea respectivă ca să acuzați,
fără niciun fel de probe, aceeași persoană că ar avea niște oarece dosare pitite prin Parchetul Galați sau alte
instituții și de asta i-ar fi, de fapt, frică? Ca apoi să o întoarceți. Să spuneți că persoana n-are de
fapt legătură cu asta, ci doar soțul care a murit. Adică cineva care nu mai poate fi întrebat, ceva care nu mai poate fi demonstrat.
Și
nu vă opriți aici. Vă legați, așa, din senin și de o condamnare celebră – cea a lui
Adrian Năstase, susținând, iar fără probe, că persoana de care vorbiți ar fi
fost invidioasă pe el pentru că avea bani și o fermă la Cornu. Vorbiți iar de
numirea ei în funcție cu care pare că aveți o problemă, de înregistrări
ambientale, de jurnale pe care le scrieți asemeni unor inculpați pentru
corupție celebri- un fel de preconstituire de probe- și o acuzați iarăși de
ceva foarte grav: primire de foloase necuvenite în familie. Cu un membru decedat, imposibil pe lumea asta de chestionat. Totul la fel, fără nicio dovadă,
fără absolut nimic.
Observați
că acuzațiile de mai sus n-au legătură cu bani, cu datorii, cu facturi și
chitanțe. Demască o rea intenție și rea voință vădite de la bun început care prin acțiunile ulterioare au fost și reconfirmate. Și are
legătură cu Livia Stanciu doar în măsura în care ea este președinte al Curții Supreme
de Justiție din România. Altfel, pentru un om de bună credință care a stat mai bine de un deceniu în preajma familiei, fiind ajutat, și care să presupunem că doar vrea să-și recupereze niște datorii, ce legătură ar avea toate acestea cu factura la curent, de exemplu? Sau Năstase cu întreținerea de la un apartament?
În acest caz, trebuie să ne uităm cu atenție la detaliile care uneori trădează, la aspectele care par să arate altceva dincolo de perdelele de fum.
Un fapt important este că Mariana Rarinca a început să se manifeste prin aceste reacții exact în perioada în care Livia Stanciu a fost reconfirmată și numită în funcția de președinte al ÎCCJ și de fiecare dată ele s-au acutizat când public
mai era ventilat vreun scandal sau când grupări politice transpartinice interesate plănuiau în subteran cum s-o dea jos din funcție.
Nu
este exclus ca Mariana Rarinca să nu fi vizat de la bun început soluționarea amiabilă a disputei financiare despre care acum spune chiar ea senină că nu-i mai pasă. Este posibil să se fi folosit de acest diferend sau - de ce nu- să fi fost la rândul ei folosită- din start pentru a compromite un magistrat despre
care știa exact că reprezintă o instituție, că este unul dintre cei mai respectați oameni ai lumii
judiciare, o figură nepătată, magistrat parte a unui complet de judecată, manager de instanță supremă, parte dintr-o putere a statului: Justiția.
Asta se încearcă și acum cu toată puterea acum a se
demola, macula, decredibiliza și dezmembra. Vorbim, în esență, despre o
persoană care public, orice ce s-ar spune, acuza și inventa, prin natura
funcției, nu se poate sub nicio formă apăra.
Foarte posibil, tocmai din acest motiv, în acest proces,
președintele Curții Supreme nu s-a apărat nici în fața instanței, chiar dacă el era
victima, partea vătămată, cel șantajat. Orice ar fi făcut Livia Stanciu ar fi
fost interpretat în sute de feluri din cauza funcției pe care o are. Însă și
Livia Stanciu, ca orice alt cetățean al României, are dreptul fundamental la
apărare. Ar trebuit să-și execite acest drept
constituțional. Nu a făcut-o și este posibil să fi greșit.
Cazul Mariana Rarinca este o lecție pentru magistrații
onești care instrumentează sau judecă dosare importante, fie ei procurori sau judecători, și care în calitatea lor de oameni ai
legii trebuie să fie mult mai grijulii și atenți în protecția lor chiar
și atunci când vine vorba relații, rude, apropiați, chiar și membri de familie. Și trebuie s-o facă singuri. Niciodată nu știi când un om interesat,
un personaj manevrat, un escroc se trezește să te hărțuiască, să te amenințe, să te șantajeze, să țipe în public: Știi, ai să-mi dai
niște bani! Mai ții minte ce mi-ai spus atunci? Dacă nu-mi dai, mă duc la
televizor și te termin. Și se duce și spune verzi și uscate. Televiziunile interesate
vor sări ca și acum ca arse, la fel ca și toți penalii politicii românești disperați de infracțiunile lor să găsească pete, breșe, pretexte într-un om ca să demoleze toată Justiția: Aha, vedeți, v-am spus noi! Să-l demitem, să curgă sânge! E pătat! Iar
magistratul, prin statutului lui și codul profesional pe care este obligat să-l respecte,
nu poate spune nimic. Cam aici, din păcate, s-a ajuns.
Cazul Rarinca este și despre un clasic act de șantaj gestionat în repeziciune. Procurorii s-au grăbit poate din cauza iminentei
infracțiuni exercitată într-un moment cheie pentru cel șantajat, probatoriul a
fost strâns în grabă, folosul nepatrimonial injust nu a fost în totalitate
documentat iar dosarul nu foarte complicat a fost trimis rapid în instanță, probabil și din cauza
supraaglomerării dosarelor. Și aici apare o altă problemă. Prea multe dosare, prea
mulți infractori, prea puțini procurori. Din mii de procurori pe care-i are
România, o întreagă țară se bazează doar pe cei 86 ai DNA care au pe cap sute
de dosare fiecare. Este total insuficient și nimeni nu are niciun interes să rezolve situația. Chiar așa! La ce le-ar folosi pușcăriabililor României mai mulți procurori DNA? La asta v-ați gândit?
Tratarea superficială a unei spețe de șantaj a
fost făcută și în instanță care, așa cum se vede acum, a avut un mod cel puțin
curios de abordare, mai degrabă unilaterală a cauzei. Marori și-au schimbat brusc
declarațiile, judecătorii au expediat cauza în două termene, în al treilea au
rămas în pronunțare, au uitat să se pronunțe chiar pe o infracțiune admisă de Rarinca- hărțuirea, au pronunțat rapid o achitare, unul dintre judecători
având o problemă din trecut chiar cu partea vătămată. Nu s-a cerut la timp recuzare.
O neatenție care abia acum poate fi observată ușor.
Însă cazul Mariana Rarinca este și despre polițe plătite
în Justiție când nu te aștepți, anturaje dubioase și judecători care nu numai
că nu știu meserie dar nu percep nici fenomenul corupției ca fiind atât de
grav. Iar asta este cel mai periculos și îngrijorător.
Altfel, cum se poate ca 10 judecători și un complet să
constate o infracțiune, să mențină măsură preventivă și să pronunțe o condamnare,
fie ea și cu suspendare, și alți doi judecători să spună la final că nu a
existat nimic? Instanțele pot desființa, cenzura decizii precedente. Dar schimbarea încadrării, admisă chiar de inculpat, ce faci cu ea? Nu poți s-o arunci pe geam ca și când n-ar fi existat. Și totuși s-a întâmplat.
Numai că dacă ne uităm atent, unul dintre cei doi judecători l-a eliberat pe vremuri și pe defunctul Dinu
Patriciu iar cu al doilea este o întreagă poveste, profilul său putând fi încadrat într-o adevărată tipologie despre care nu se prea vorbește dar care este o realitate sumbră a sistemului judiciar.
Acum doi ani judecătorul Risantea Găgescu a refuzat, în
ciuda probelor, să aresteze un procuror corupt care, ulterior, a fost condamnat
chiar de colegii săi de la Curtea de Apel, pe fond, la 5 ani de închisoare cu
executare.
Procurorul lua mită de la politicieni terenuri, sejururi
și televizoare în schimbul garanției libertății infractorilor politici. O făcea
pe bani iar judecătorului Găgescu nu i s-a părut nimic în neregulă că
magistrați, colegi de-ai săi, vindeau dreptatea pentru șpăgi. Nu crede probabil că actul de corupție în Justiție este ceva foarte grav.
Ca atare, judecătorul a refuzat să-l aresteze pe procurorul corupt invocând, culmea, activitatea profesională de succes a acestuia. De parcă un om al Justiției care ia mită nu te face automat să-ți pui niște mari semne de întrebare referitoare la cât din ceea ce a făcut este corect ca reprezentant al breslei care ar fi trebuit să apere și vegheze mereu la respectarea legii. Însă aceast refuz al arestării unui corupt al Justiției pe motiv de carieră poate că n-ar trebui tocmai să ne mire când vine vorba de judecătoarul Găgescu.
Totul poate fi explicat. Pentru că același magistrat a dat public același răspuns când a fost întrebat ce prețuiește mai mult în 20 de ani de experiență în magistratură. A spus că tot ceea ce
ține de “confortul"vieții organizate, de profesie și carieră pentru el sunt cele mai importante în viață, sunt mai presus de familie și că face absolut totul pentru asta. Așadar, cariera primează în detrimentul aplicării și poate și respectării legii. Să nu ne minunăm că oameni care gândesc astfel, când din aceleași credințe bine sedimentate își scapă tocmai de Justiție colegi șpăgari și nu percep nici corupția din Justiție, din breasla lor, ca fiind un fenomen foarte îngrijorător.
Având în vedere că planurile de carieră reprezentau totul
pentru judecător, așa cum a și spus, n-ar trebui să ne surprindă nici o
potențială supărare ulterioară a lui pentru că a fost respins pentru a fi judecător ÎCCJ, că i-a fost refuzată o ascensiune profesională, un mare pas în carieră de o comisie din
care a făcut parte Livia Stanciu, partea vătămată a procesului.
Probabil că judecătorul n-a putut trece ușor peste asta,
n-a iertat, n-a înțeles absolut nimic și a ținut totul minte. Respingerea Risantei Găgescu din
a deveni judecător ÎCCJ a fost însă temeinică. Judecătorul, autodeclarat
responsabil, echilibrat, înțelept, comunicativ, vesel, plăcut dar nerăbdător a
declarat că merge pe achitări în instanță când nu e convins de probatoriu, că
vede uneori erori judiciare pe care n-a știut să le descrie și că n-are niciun
fel de noțiuni ce țin de cercetarea judecătorească. Tocmai d’aia din trei termene și nerăbdător, așa cum s-a definit, a
expediat dosarul Rarinca și a dispus o pleașcă de achitare.
Pentru că nu a dat dovadă că știe meserie, nici n-avea cum să lămurească cazul, n-a ținut să asculte părțile, n-a lămurit nici măcar infracțiunea pentru care fusese dispusă să fie judecată Mariana
Rarinca și, la fel de nerăbdătoare să plătească o poliță, n-a uitat-o nici pe Livia Stanciu din comisia care i-a oprit
ascensiunea în cariera pentru care, așa cum știm, ar face absolut tot ce ar putea.
Iar dacă mai
observăm atent și anturajul judecătorului din care de-a lungul timpului au făcut parte personaje ca
Stan Mustață ( judecător condamnat la 10 ani de pușcărie pe fond) , Viorica
Costiniu ( o adversară a DNA de când soțul a fost condamnat în lotul Cătălin
Voicu), Sofica Dumitrașcu (judecătorul care l-a eliberat pe Omar Hayssam, devenită
avocata penalului Pinalti), Cristian Jipa ( judecătorul ÎCCJ retras la pensie
pe motiv tot de lot Voicu, soțul senatoarei PRM-PSD-UNPR care-l miruia pe
arestabilul Șova) nu mai sunt surprize deloc. Cum să percepi fenomenul corupției în Justiție ca un mare pericol când ai astfel de amici?
S-a mai observat apoi că, în câteva zile, în spatele
cazului Mariana Rarinca s-au aliniat toți răpciugoșii politicii cu
televiziunile controlate din dotare.
Călin Popescu Tăriceanu, un specialist în
trimis bilețele pentru intervenții în Justiție, epistole prin care demonstrează
că nu respectă separația puterilor în stat, cereri la CSM privind demiterea
unor procurori redactate chiar la companiile unor oameni de afaceri prieteni-
vezi cazul Doru Țuluș, 2007- alte intervenții pentru schimbarea procurorilor prin
comasări de instituții și promovarea unor miniștri ai Justiției condamnați (
Tudor Chiuariu) chiar pentru infracțiuni săvârșite în timpul mandatului ( dosarul Poșta Română), un premier care voia să știe reținerile și arestările înainte de a se întâmpla.
Cine s-a mai pitit în spatele cazului Rarinca se vede de la o poștă: Victor
Ponta, penalii, condamnații, arestabilii din PSD, inițiatorii dărâmării Codurilor Penale și luptei
anticorpuție, un Traian Băsescu asediat de dosare, multipla sa campioană la
acuzații și inculpată pentru corupție, Elena Udrea, în subteran UDMR, o parte din PNL,
parlamentari vizați de probleme penale, afaceriști pușcăriabili și în general tot cam tot ce este mai corupt în
politică și presă. Scribi de serviciu,
ziariști murdari, patroni ajunși în pușcărie sau care nu mai pot dormi noaptea de câte lucruri corecte au făcut.
Toți pentru Mariana Rarinca și Rarinca pavăză pentru toți. O propagandă
politico-mediatică care și-a pus în cap să dărâme Justiția punându-și în vitrină chipul unei femei simple, modestă ca înfățișare, o achitată și o mare
nevinovată care amenință la televizor și admite infracțiuni în instanță, o
victimă, om din popor care vorbește despre demisii, dosare, sugerează
nevinovății ca aceea a lui Adrian Năstase, vine fără eforturi financiare în același platou
de televiziune unde voia de la bun început să ajungă, chiar și atunci când nu avea bani să vină
la București ca să-și rezolve problemele, îi scrie tocmai primului ministru despre
restanțele financiare din familie și mai este contrazisă flagrant și de propriul
avocat luat inițial.
Insistența, puterea și campania teribilă prin care se promovează acest caz al unui om simplu care ar trebui să sensibilizeze românii, în care cred ei că ar trebui să se regăsească toți pentru orice fel de nedreptăți, arată de fapt că unicul lor scop este acela de a șubrezi încrederea uriașă a opiniei publice în Justiție, singurul lucru de care în acest moment se tem. Și prin abordări trădează ceea ce cu adevărat stă în spate.
Nu se puteau pune penalii, borfașii, corupții, infractorii, pușcăriabilii
politici și afaceriști port drapel al acestui asalt asupra Justiției. Până și ei știu că pe ei că nu-i mai crede nimeni, nu pot să pozeze în ai patriei nevinovați. Ca atare, îl folosesc toți pe
cetățeanul Mariana Rarinca ca ancoră argumentativă, scut și pretext de legitimitate în visul cel mare de punere a Justiției la pâmânt.
La fel cum “adevărul lor”,
dacă-l developăm, se arată în subteran o minciună, așa neatențiile de
moment și hibele lumii judiciare se pot transforma,
printr-un concurs nefericit de împrejurări, într-un precedent periculos și pot fi fructificate de marii infractori al României ce stăteau ca hienele și abia așteptau ceva miros de sânge la orizont ca să justifice înșfăcarea și uciderea de tot a Justiției.
După un drum lung, greu, cu multe sacrificii și-o Justiție intrată după atâția ani în linia dreaptă, își poate permite acum România să demoleze totul, acum când se fac cele mai mari progrese, când se dărâmă intangibilii transpartinici ai nației, cu tot cu castelele lor de nisip fundamentate pe șpăgi și pe furăciuni uriașe din buzunarul românilor? De ce? Doar pentru că acum nu le mai merge borfașilor nimic?
Așa cum oamenii nu sunt perfecți, nici Justiția nu e perfectă. Ea poate învăța din greșeli, se poate curăța de practici, de figuri și mentalități corupte și vetuste. Dar nu poate face sub nicio formă niciun pas înapoi, nu poate ceda nicio clipă în fața infractorilor oricât de puternici și vocali ar fi. Dacă ar face vreodată asta, atunci totul va fi pierdut și nici nu am mai putea vorbi de Justiție.
Atunci chiar nu va mai fi nimic. Asta vreți?
Așa cum oamenii nu sunt perfecți, nici Justiția nu e perfectă. Ea poate învăța din greșeli, se poate curăța de practici, de figuri și mentalități corupte și vetuste. Dar nu poate face sub nicio formă niciun pas înapoi, nu poate ceda nicio clipă în fața infractorilor oricât de puternici și vocali ar fi. Dacă ar face vreodată asta, atunci totul va fi pierdut și nici nu am mai putea vorbi de Justiție.
Atunci chiar nu va mai fi nimic. Asta vreți?
Nr. dosar: 13371/233/2012
RăspundețiȘtergere05.03.2015
Ora estimata: 8:30
Complet: C2R
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Rarinca Mariana împotriva sentinţei civile nr. 5096/19.05.2014 pronunţată de Judecătoria Galaţi. Irevocabilă.
Document: Hotarâre 106/2015 05.03.2015
"Onorabila" doamna Rarinca a mai incercat sa stoarca 20.000 de euro si de la un alt cetatean fabricand niste antecontracte de vanzare-cumparare.
Sper ca lucrurile sa nu se opreasca aici pentru aceasta escroaca si santajista de cea mai joasa speta.