miercuri, decembrie 24, 2014
miercuri, decembrie 17, 2014
Trei dosare penale pe numele lui Sebastian Ghiță au fost închise de DIICOT prin două NUP-uri, o clasare și două declinări în mandatele Alinei Bica și Codruț Olaru
Dosarele vizau infracțiuni la adresa securității naționale a României, de criminalitate organizată, corupție, înșelăciune
Un răspuns oficial al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism arată că în perioada 6 Noiembrie 2009 -28 Mai 2014, sub mandatele Alinei Bica și procurorului Codruț Olaru, trei dosare penale înregistrate la DIICOT în ce-l privește pe Sebastian Ghiță au fost soluționate fie prin neîncepere de urmărire penală, fie prin neîncepere de urmărire penală și declinare la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, fie prin clasare și declinare în favoarea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică.
Primul dosar -612/D/P/2005 a fost soluționat de DIICOT, la data de 6 Noiembrie 2009, când instituția era condusă de procurorul Codruț Olaru, cu neîncepere de urmărire penală față de Sebastian Ghiță pentru săvârșirea infracțiunilor de "inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup care se pedespește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi" ( art.7 din Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate) și "introducerea sau scoaterea din țară, prin orice mijloace a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal constituie infracțiunea de contrababdă și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani" ( art 270 din Legea 86/2006 privind controlul vamal al României). După ce a fost dată neîncepere de urmărire penală, dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Al doilea dosar- 299/D/P/2010 a fost soluționat de DIICOT, la data de 14 Noiembrie 2013, când instituția era condusă de Alina Bica, cu neîncepere de urmărire penală față de Sebastian Ghiță pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup care se pedespește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi ( art.7 din Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate)
- amenințări la adresa securității naționale a României: subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țării; inițierea, organizarea, sărvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură; atentatele contra unei colectivități săvârșite prin orice mijloace ( art 3, alin f,h,j din Legea 51/1991 privind securitatea națională a României)
- interceptarea fără drept a unei transmisii de date informatice care nu este publică și care nu este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic- constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani ( art 43 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției)
- autorizarea și/sau înregistrarea entităților care desfășoară activități de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naționale a României ( art 23 din Legea 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului).
Pe 14 Noiembrie 2013, Sebastian Ghiță era deja deputat PSD ales în Parlamentul României, membru al comisiei de control asupra activității SRI.
Al treilea dosar- 102/D/P/2010 a fost soluționat de DIICOT la data de 28 Mai 2014, când instituția era condusă de Alina Bica, cu clasare pentru săvârșirea infracțiunii de "inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire, sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi" ( art. 367 Cod Penal/Constituirea unui grup infracțional organizat).
În același dosar au fost declinate în favoarea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică săvârșirea unătoarelor infracțiuni:
- inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani ( art 244, Înșelăciunea/ Cod Penal)
- infracțiunea de concurență neloială ( art 5 din Legea 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale)
- infracțiuni pentru fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute prin lege- reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe, comunicarea publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, realizarea de opere derivate, fixarea, în scop comercial a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune. ( art 140 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe)
- constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 25.000.000 de lei la 500.000.000 de lei fapta persoanei care își însusește, fără dreptm calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoștința publică opera sub un alt nume decât acela decis de autor. (art 141 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe)
- constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amendă punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau prin alte rețele de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi de autor, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanților de baze de date ori ale copiilor acestora indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual ( art 138 indice 8, din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).
Răspunsul oficial al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este semnat de procurorul șef adjunct al Direcției, Elena Giorgiana Hosu.
vineri, decembrie 05, 2014
Sebastian Ghiță a refuzat nemotivat să se prezinte în fața Justiției. S-a dus la petrecere în clubul Fratelli.
Sebastian Ghiță a refuzat ieri după-amiază nemotivat să se prezinte în fața instanței de judecată a Tribunalului București, deși primise o citație din partea Justiției încă de pe 22 Octombrie 2014, în dosarul în care instanța a decis să-l cheme în garanție și să-l supună unui interogatoriu.
Înainte de începutul ședinței de judecată, avocatul său a transmis că Sebastian Ghiță nu se va prezenta niciodată în fața instanței iar la finalul ședinței judecătorul a întrebat care sunt motivele pentru care Sebastian Ghiță nu dorește să apară în fața instanței.
Avocatul său, Andrei Nicolescu ( dublu click) , a spus judecătorului că Sebastian Ghiță este deputat în Parlamentul României și este ocupat. Judecătorul a întrebat apoi avocatul dacă există vreo motivație scrisă sau vreo imposibilitate fizică, medicală, pentru care Sebastian Ghiță refuză să apară în fața instanței de judecată deși aceasta l-a citat. Avocatul a spus că nu deține o astfel de motivație scrisă și nici nu a putut să prezinte un motiv clar pentru care Sebastian Ghiță nu dorește să apară în fața instanței.
Judecătorul a decis ca Sebastian Ghiță să fie citat din nou iar dacă refuză în continuare să vină în fața unei instanțe de judecată ar fi bine să prezinte și o motivație Justiției. Ședința de judecată a durat ieri până la ora 20.00.
Potrivit relatărilor Evenimentului Zilei, Sebastian Ghiță a fost aseară și a petrecut în Clubul Fratelli din București, alături de 800 de tineri din PSD. "Sebastian Ghiță și echipa de campanie a lui Victor Ponta au fost cei care au organizat evenimentul", susține Evenimentul Zilei. ( dublu click articol Evenimentul Zilei)
Sursa: fotografii de la petrecerea de aseară din Clubul Fratelli/ București, publicate de Evenimentul Zilei (dublu click)
Înainte de începutul ședinței de judecată, avocatul său a transmis că Sebastian Ghiță nu se va prezenta niciodată în fața instanței iar la finalul ședinței judecătorul a întrebat care sunt motivele pentru care Sebastian Ghiță nu dorește să apară în fața instanței.
Avocatul său, Andrei Nicolescu ( dublu click) , a spus judecătorului că Sebastian Ghiță este deputat în Parlamentul României și este ocupat. Judecătorul a întrebat apoi avocatul dacă există vreo motivație scrisă sau vreo imposibilitate fizică, medicală, pentru care Sebastian Ghiță refuză să apară în fața instanței de judecată deși aceasta l-a citat. Avocatul a spus că nu deține o astfel de motivație scrisă și nici nu a putut să prezinte un motiv clar pentru care Sebastian Ghiță nu dorește să apară în fața instanței.
Judecătorul a decis ca Sebastian Ghiță să fie citat din nou iar dacă refuză în continuare să vină în fața unei instanțe de judecată ar fi bine să prezinte și o motivație Justiției. Ședința de judecată a durat ieri până la ora 20.00.
Potrivit relatărilor Evenimentului Zilei, Sebastian Ghiță a fost aseară și a petrecut în Clubul Fratelli din București, alături de 800 de tineri din PSD. "Sebastian Ghiță și echipa de campanie a lui Victor Ponta au fost cei care au organizat evenimentul", susține Evenimentul Zilei. ( dublu click articol Evenimentul Zilei)
Sursa: fotografii de la petrecerea de aseară din Clubul Fratelli/ București, publicate de Evenimentul Zilei (dublu click)
miercuri, decembrie 03, 2014
Domnule Vîntu, un glonț ar fi fost mai bun?
Ca toți pușcăriașii celebri, ți-ai făcut blog. Ca să bați câmpii. Ca să intri în trend, ți-ai făcut și cont pe Facebook și-ai început să postezi filmulețe de tot râsul. Te filmezi anunțând că schimbi tu clasa politică și valorile. Tu, proaspăt frezat și ieșit din temniță. Tu, un odios infractor. Vrei să socializezi, să pari cumva back in business pentru că, în general, recunoaște...Fără bani, putere, corupție și infracțiuni, te cam plictisești. Ofilești. Îmbătrânești singur, urât, părăsit și de Rahova buhăit.
Acum te-ai apucat și de dat interviuri. Spui României, cu tupeul inconfundabil și grosolan de golan bătrân, că trebuia să zaci în pușcărie pe viață, că ai furat de-ai rupt, cu camioanele, cu chintalele, cu tot ce ai putut, cu tot ce ți-a tranzitat un sfert de veac sinapsele. Asta știm. Crede-mă că niciodată nu te-aș fi putut bănui de ceva mai bun.
Ai lăsat peste 300 de mii de români pe drumuri, ai devalizat bănci, fonduri de investiții, ai frânt vieți, au rupt destine. S-au sinucis oameni. Asta văd că pe lumea asta nu-ți amintești. Pe cealaltă, crezi că-ți va fi ușor? Am o curiozitate: cumva la asta vreodată te gândești?!
Ai corupt și pervertit iremediabil tot ce-ai întâlnit. Absolut tot pe ce ai pus mâna în mizerie s-a transformat. Presă, afaceri, politică, cultură. Ai mituit pe bani mulți furați, ai cumpărat carne și minte de om la kilogram, ai speculat ca un traficant vulnerabilități tot ce-ai prins în capcană, ai fost de-o lăcomie infernală. Cele mai sinistre figuri publice pentru tine au lucrat. Tu le-ai stricat. De la tine au învățat ce e mai rău.
Ai vrut să pui și totodată să dârâmi Președinți ai României, ai cumpărat șefi de servicii de informații, ți-ai făcut rețele de securiști, de infractori, de politicieni, ai amenințat continuu cu moartea, ai vrut să împingi tot statul în altă direcție. Nimic nu ți-a mai ajuns. Bineînțeles, ai avut și maxima nesimțire să ceri respect. Și onoare.
Ți s-a oferit ce-ai meritat. Ai pierdut. Ai fost arestat. Condamnat succesiv. Ai ajuns acolo de unde ai început totul. În temniță. La bulău. În pârnaie. Țara asta a dovedit că e cu mult mai puternică decât un pușcăriaș sâsâit. Repetă asta: Statul s-a-ntărit!
Acum, ca un multiplu pungaș notoriu cu valențe internaționale, vii și dai lecții despre ce știi tu în esență să faci. Spui României că e prost cel care nu fură, că milioane de români sunt tâmpiți doar pentru că nu-s ca tine. Adică pușcăriași infractori veștejiți care se gândesc cum în tinerețea infracțională se giugiuleau pe sute de mii de euro și-și cumpărau până și femeile la pachet cu afaceri cu tot.
Ai fost, ești și rămâi un veritabil răufăcător cu ADN de făptuitor, cu minte de borfaș și suflet bolnav, găunos de infractor. Incorigibil, iremediabil, amoral. Când te uiți în fiecare zi în oglindă, din arest sau libertate, să știi că așa arăți. Asta ești. În mod profund, fundamental și organic.
Știi cumva de ce ești liber și nu arunci și acum cu zaruri prin ocnă? Te-ai gândit vreodată că în democrație peste toate domnește legea? În alte state, într-adevăr, există pedeapsa cu moartea. În dictatură, când te-ai format și când ai turnat tu, era puțin mai simplu: exista glonțul. Acum, în democrație, să știi că poți să-l cumperi singur de la magazin. Costă puțin peste 1 leu.
Mai știi cum suna? Uită-te mai sus. Și mai jos. Dă play, ascultă și recită.
În 2014, dormi liniștit, România NU mai lucrează pentru tine.
În democrație, temnița face parte în continuare din viața ta. Share this!
P.S. Data viitoare, poți să-l iei și pe golanul tânăr cu tine. În țara asta, nu plânge nimeni după voi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)