Atenție la pericolul maculării serviciilor secrete!

Un singur rând nevinovat dintr-un document parte a unei investigații jurnalistice profesioniste a devoalat zilele acestea o legătură extrem de periculoasă în zona sistemului de securitate și siguranță națională parte a unui carusel financiar de-a dreptul halucinant. Pe principiul obiectiv și sănătos, follow the money- niciodată nu știi unde aceștia te duc, s-a descoperit o relaționare directă și fără echivoc între zone extrem de sensibile, vitale chiar, ale serviciilor de informații și entități private, controlate, prin diferiți interpuși, de politicieni.

Forța acestei legături o dă o tranzacție financiară ce nu poate fi pusă ușor sub semnul întrebării, negru pe alb: o plată efectuată de stat/serviciu secret către privat/controlat de politician: 1 milion de euro într-o lună a anului trecut. Este o premieră. Niciodată în presă n-a mai apărut așa ceva.

Și de aici încep întrebările care, pe același principiu- follow the money- niciodată nu știi de unde ar trebui să înceapă și unde în realitate se sfârșesc.

În primul rând și foarte important, vorbim despre bani publici. Pentru ce anume sunt făcute aceste plăți, sunt parte a unui contract, a mai multor contracte, câte contracte există în totalitate pe aceste paliere, în ce condiții și perioade au fost făcute, cum se face că, în astfel de zone exclusiviste și senzitive, au acces privați nu foarte experimentați în legături directe sau indirecte cu politicieni importanți- toate acestea reprezintă o primă mare zonă de mister.

Multe întrebări se ridică și când ne gândim la controlul obiectiv și necesar în aceste zone vitale. Cine verifică aceste contracte, ce instituție poate spune cu ceritudine, fără dubiu, dacă ele sunt în regulă sau nu, în condițiile în care transparența nu există deloc?

Dacă ne mai gândim că politicienii care au legături directe sau indirecte cu privații contractați și plătiți din bani publici, mai sunt și parte a unor mecanisme de control - este efectiv de râsu’ plânsu’. Își vor controla ei, la o adică, propriile contracte bănoase cu serviciile secrete? Evident, nu. Incompatibilitatea este clară. Nici nu mai încape o discuție. Doar drenează bani publici din tranzacțiile către privații pe care-i interpun în joc. De asta și fac totul: bani, informație, putere, control total.

În cazul în care politicianul mai are la activ și o imagine catastrofală, caracterizat prin agresivitate, amoralitate perfectă, cinism și sete nestăpânită de putere, cu câteva plângeri și denunțuri pentru șantaj, amenințare și trafic de influență, culmea, atenție, uneori exact în cazul și în numele acelorași firme către care serviciile speciale fac plăți- avem de-a face cu un adevărat cocktail Molotov, cu o adevărată ghiulea prinsă de piciorul serviciilor secrete. Niciodată nu știi când va exploda și încotro schijele se vor îndrepta.

Așadar, din multe puncte de vedere, problema pare uriașă și serioasă. 

Dar vă propun să facem un exercițiu util: din tot ceea ce am descris mai sus, să scoatem politicienii din tablou. Uitați de ei pentru moment.

Așa veți observa că mai bine de jumătate din probleme- pur și simplu dispar. În toate țările lumii serviciile secrete contractează entitați private consolidate și specializate, fac plăți către acestea- din fonduri publice- pentru echipamente, tehnică, softuri și tot ceea ce este necesar. Singurele principii de la care nu se abdică este legalitatea, controlul strict și transparența. Audierile din Congresul american, mai ales în momente critice, sunt un veritabil exemplu în acest sens.

Însă atunci când politicul intră pe fir, interferează în cel mai mic mod- totul se dărâmă. Pentru că acționează ca un virus. Este ca un castel de cărți de joc care se prăvălește punând sub serioase semne de întrebare zone esențiale și consolidate ale unui stat, expundându-l astfel pericolelor într-un mod foarte primejdios.   

Dar să revenim la politicieni. Dacă ei mai sunt, de exemplu, și pe radarul SUA- la secțiunea “așa nu”, vorbesc și acționează ca vectori de imagine în numele serviciilor secrete, iar firmele private pe care le controlează au mai dat și chix în momente critice exact pe ceea ce sunt plătite, demonstrându-și la scară largă amatorismul, nu mai e nimic de spus. Discuția e închisă. Și este grav.

Foarte important de precizat este că vânzările de- atenție- pachete minoritare ale privaților controlați de politicieni către structuri internaționale- care se produc de câteva săptămâni, nu rezolvă deloc problema. O maschează, o zugrăvește prin occidentalizare și, în realitate, o face tot mai greu de gestionat. Totul se întâmplă doar pentru adormirea vigilenței partenerilor strategici ai României. Iar asta este la fel de grav. Pachetele majoritare- dirijate prin interpuși, paravane, fantome- fac ca totul să rămână în aceleași gheare distructive ale politicului. E o păcăleală și-un distih cunoscut: “Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Rețeta e tipic românescă. Se aplică perfect aici.

Și mai este ceva ce nu poate fi deloc neglijat.

Aproape toate investigațiile profesioniste care apar în presă de luni bune – puse cap la cap- pe subiectul relației cu accente penale ale unui anumit gen de politicieni cu privați sugând de la stat- descriu un adevărat păienjăniș relațional în care apar zeci, poate sute de firme, plăți în zig-zag, sume halucinante, entități- bidon, entități- fantomă, offshore-uri, prieteni, rude, afaceriști care mai de care mai controversați, interni și externi, totul mufat politic și transpartinic în care se învârt netrasparent fonduri publice uriașe. Un adevărat roller coster operațional financiar și tranzacțional, pe care nu-l verifică nimeni. 

Un neuron nu foarte dezvoltat nu poate crea și ghidona singur așa ceva.

Ca atare, stând strâmb și judecând drept, neuronul nu pare a fi decât un alt paravan uman generat dintr-o greșeală strategică binecunoscută. Indiferent ce nume ar avea și ce pedigree ar purta politicianul, oligarhul, afaceristul un lucru trebuie spus apăsat, cu bună credință și curaj: nu poate scurtcircuita și curenta măruntaiele siguranței naționale ale unei țări. Intern și internațional, efectele deja s-au văzut și, cu greu, au fost recunoscute. Orice ar face, prezența lui acolo, are sevă, miez și orizonturi toxice. 

Pericolul real este că tinde cu pași repezi să maculeze ireparabil, să otrăvească primejdios toată încrederea în ceva ce cu sacrificii s-a obținut și este fundamental: anticorpii statali. Iar asta va fi, cu adevărat, letal.