marți, iunie 17, 2014

Grupul organizat în Ploiești. Imagini noi.

O serie de imagini și fotografii apărute atât în presă cât și pe rețele de socializare arată că premierul Victor Ponta a asistat joi, 12 Iunie 2014, în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, la meciul decisiv dintre CSU Asesoft și CSM Oradea, în cadrul finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin. Premierul a ajuns la meci cu puțin înaintea orei 20.00 și a plecat imediat după, iar această participare nu a figurat, potrivit siteului Guvernului (dublu click), în programul oficial al șefului Executivului

Cu puțin înainte de acest eveniment, la ora 18.30, premierul a făcut declarații de presă referitoare la negocierile eșuate cu FMI, având în vedere că în aceeași zi, la ora 10.30, se întâlnise la Palatul Victoria cu reprezentanți ai delegației comune a FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale. După aceea, a plecat la meci. Într-o oră era în Ploiești.

Imaginile și fotografiile arată că la acest eveniment au participat următorii:

- Victor Ponta, premierul României- șef al Executivului și președinte al PSD.

- Vlad Alexandru Cosma, deputat PSD, aflat sub control judiciar, trimis în judecată de DNA alături de interlopul Răzvan Alexe- pentru trafic de influență, infracțiune asimilată actelor de corupție. Pe 11 Februarie 2014, DNA a cerut Parlamentului României încuviințarea arestării deputatului Vlad Cosma pentru trafic de influență ( trei acte materiale) iar aceasta a fost respinsă cu 222 de voturi.

- Mircea Cosma, vicepreședinte PSD și Președinte al Consiliului Județean Prahova, aflat sub control judiciar, trimis în judecată de DNA alături de interlopul Răzvan Alexe pentru de luare de mită și abuz în serviciu. Pe 11 Februarie 2014, procurorii DNA l-au reținut pentru 24 de ore pe Mircea Cosma iar apoi a fost eliberat.

- Sebastian Aurelian Ghiță, deputat PSD, vicepreședinte PSD online, membru al comisiei parlamentare de control asupra SRI, prieten al premierului Victor Ponta, oligarh. Pe numele lui este depusă la Parchetul General o plângere penală pentru amenințare din partea primarului PSD al sectorului 3, Robert Negoiță, iar la DNA un denunț penal pentru trafic de influență și șantaj.

- Alexandru Ghiță, fratele lui Sebastian Ghiță- acționar majoritar 2K Telecom, beneficiară a contractelor cu statul.

-  Daniel Savu, senator PSD, președinte PSD Prahova, membru al comisiei parlamentare de control asupra SRI.

- Iulian Bădescu, primarul PSD al municipiului Ploiești.

- Alexandru Iacobescu, prietenul premierului Victor Ponta, manager CSU Asesoft, director general RTV, omul de încredere al lui Sebastian Ghiță căruia i-au fost împrumutate, potrivit declarației de avere, 90,3 milioane de euro. 

- Vlad Dumitru Iacobescu, fratele lui Alexandru Iacobescu, acționar majoritar Asesoft, firmă fondată de Sebastian Ghiță.

- Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group- firmă fondată de Sebastian Ghiță, beneficiară a contractelor cu statul. Potrivit siteului Teamnet (dublu click industrii/clienți) printre clienți se află: Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul Apărării Naționale, Institutul Național de Fizică a Pământului, Primăria Municipiului București, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Agenția Națională de Pescuit și Avacultură, Romatsa, Aeroportul Henri Coandă, Ministerul Transporturilor, APIA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ANAF, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, Agenția Națională de Cadastru și Publicitare Imobiliară, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Pensii Publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administrației și Internelor, Oficiul Român pentru Imigrări, Ministerul Afacerilor Interne ( Serbia), Ministerul Sănătății, Spitalul Buhuși. 
Potrivit datelor publice (dublu click), IFC- divizia de investiții a Băncii Mondiale a achiziționat acum o lună un pachet de acțiuni la Teamnet. Documentele au fost semnate pe 15 Mai 2014. 
Platforma de investigație Rise Project susține într-un document publicat  (dublu click)că anul trecut s-a derulat o tranzacție între Teamnet și Institutul pentru Tehnologii Avansate (SRI) de 4,8 milioane ron. 

- Persoane din RTV: conducere- manager, director editorial, publisher, un alt director și un realizator. Plus avocatul lui Sebastian Aurelian Ghiță.


 Surse: facebook, M&M Production, presă locală, phon.ro, DigiSport 1 HD.

Momentul când căpitanul echipei CSU Asesoft îi mulțumește lui Sebastian Aurelian Ghiță (1.14-1.23)


SPONSORII.
Potrivit imaginilor de la meci dar și inscripționărilor de pe echipamentele echipei principalii sponsori au fost Teamnet, Idilis, România TV. Pe tricourile jucătărilor apare însă și Consiliul Local Ploiești. Pe siteului oficial al CSU Asesoft (dublu click) apar toate firmele ce sponsorizează echipa, nu și Consiliul Local Ploiești.

Consiliul Local Ploiești este format, potrivit siteului instituției, din 27 de membri. 14 apar ca reprezentanți ai USL.

Teamnet, firma fondată de Sebastian Aurelian Ghiță, este condusă de Bogdan Padiu, în calitate de CEO Teamnet Group- prezent la meci, și este beneficiară a contractelor cu statul.

Idilis este, potrivit Hotnews, brandul comercial al firmei 2K Telecom, firmă la care fratele (prezent la meci) lui Sebastian Aurelian Ghiță este acționar majoritar.

România TV- televiziune controlată de Sebastian Aurelian Ghiță, unde asociat unic este Radu Mihai Tronaru, șoferul său.

Primăria Ploiești- inscripționată pe podeaua Sălii Sporturilor Olimpia - este condusă de primarul PSD Iulian Bădescu, prezent la meci alături de premierul Victor Ponta.

Surse: pagina de internet a CSU Asesoft, DigiSport 1 HD, M&M Production, facebook.

ALTE PARTICIPĂRI ÎN PLOIEȘTI.
3 Iunie 2013. Ploiești. În imagini: premierul Victor Ponta, Mircea Cosma- președintele Consiliului Județean, Iulian Bădescu- primarul PSD al municipiului Ploiești, Nicolae Bănicioiu, Radu Ștefan Oprea- senator PSD Prahova, Gabriel Anghel zis "Ceață", Cristian Anastasescu- cumnatul lui Sebastian Ghiță, Sebastian Aurelian Ghiță- prieten, deputat și vicepreședinte PSD, Alexandru Ghiță- fratele lui Sebastian Aurelian Ghiță- acționar majoritar 2K Telecom.
Sursa: Adevărul.

4 Octombrie 2013. Ploiești. În imagini: Victor Ponta, premier al României, Liviu Dragnea, vicepremier, Iulian Bădescu- primar PSD al Municipiului Ploiești,  Nicolae Bănicioiu, Mircea Cosma- președinte Consiliul Județean Prahova, Radu Ștefan Oprea- senator PSD Prahova, Daniel Savu- senator PSD Prahova, Sebastian Aurelian Ghiță- deputat PSD, prieten, vicepreședinte PSD, Vlad Alexandru Cosma, deputat PSD Prahova.
Sursa: facebook, youtube.

Imagini postate pe contul oficial al Guvernului României. 4 Octombrie 2013 ( 00.01-00.36) 


15 Mai 2011. Ploiești. Victor Ponta și Sebastian Ghiță la un meci al Asesoft.
 Sursa: iploiesti.ro

joi, iunie 12, 2014

Atenție la pericolul maculării serviciilor secrete!

Un singur rând nevinovat dintr-un document parte a unei investigații jurnalistice profesioniste a devoalat zilele acestea o legătură extrem de periculoasă în zona sistemului de securitate și siguranță națională parte a unui carusel financiar de-a dreptul halucinant. Pe principiul obiectiv și sănătos, follow the money- niciodată nu știi unde aceștia te duc, s-a descoperit o relaționare directă și fără echivoc între zone extrem de sensibile, vitale chiar, ale serviciilor de informații și entități private, controlate, prin diferiți interpuși, de politicieni.
Forța acestei legături o dă o tranzacție financiară ce nu poate fi pusă ușor sub semnul întrebării, negru pe alb: o plată efectuată de stat/serviciu secret către privat/controlat de politician: 1 milion de euro într-o lună a anului trecut. Este o premieră. Niciodată în presă n-a mai apărut așa ceva.

Și de aici încep întrebările care, pe același principiu- follow the money- niciodată nu știi de unde ar trebui să înceapă și unde în realitate se sfârșesc.
În primul rând și foarte important, vorbim despre bani publici. Pentru ce anume sunt făcute aceste plăți, sunt parte a unui contract, a mai multor contracte, câte contracte există în totalitate pe aceste paliere, în ce condiții și perioade au fost făcute, cum se face că, în astfel de zone exclusiviste și senzitive, au acces privați nu foarte experimentați în legături directe sau indirecte cu politicieni importanți- toate acestea reprezintă o primă mare zonă de mister.

Multe întrebări se ridică și când ne gândim la controlul obiectiv și necesar în aceste zone vitale. Cine verifică aceste contracte, ce instituție poate spune cu ceritudine, fără dubiu, dacă ele sunt în regulă sau nu, în condițiile în care transparența nu există deloc?
Dacă ne mai gândim că politicienii care au legături directe sau indirecte cu privații contractați și plătiți din bani publici, mai sunt și parte a unor mecanisme de control - este efectiv de râsu’ plânsu’. Își vor controla ei, la o adică, propriile contracte bănoase cu serviciile secrete? Evident, nu. Incompatibilitatea este clară. Nici nu mai încape o discuție. Doar drenează bani publici din tranzacțiile către privații pe care-i interpun în joc. De asta și fac totul: bani, informație, putere, control total.

În cazul în care politicianul mai are la activ și o imagine catastrofală, caracterizat prin agresivitate, amoralitate perfectă, cinism și sete nestăpânită de putere, cu câteva plângeri și denunțuri pentru șantaj, amenințare și trafic de influență, culmea, atenție, uneori exact în cazul și în numele acelorași firme către care serviciile speciale fac plăți- avem de-a face cu un adevărat cocktail Molotov, cu o adevărată ghiulea prinsă de piciorul serviciilor secrete. Niciodată nu știi când va exploda și încotro schijele se vor îndrepta.

Așadar, din multe puncte de vedere, problema pare uriașă și serioasă. 
Dar vă propun să facem un exercițiu util: din tot ceea ce am descris mai sus, să scoatem politicienii din tablou. Uitați de ei pentru moment.
Așa veți observa că mai bine de jumătate din probleme- pur și simplu dispar. În toate țările lumii serviciile secrete contractează entitați private consolidate și specializate, fac plăți către acestea- din fonduri publice- pentru echipamente, tehnică, softuri și tot ceea ce este necesar. Singurele principii de la care nu se abdică este legalitatea, controlul strict și transparența. Audierile din Congresul american, mai ales în momente critice, sunt un veritabil exemplu în acest sens.

Însă atunci când politicul intră pe fir, interferează în cel mai mic mod- totul se dărâmă. Pentru că acționează ca un virus. Este ca un castel de cărți de joc care se prăvălește punând sub serioase semne de întrebare zone esențiale și consolidate ale unui stat, expundându-l astfel pericolelor într-un mod foarte primejdios.   

Dar să revenim la politicieni. Dacă ei mai sunt, de exemplu, și pe radarul SUA- la secțiunea “așa nu”, vorbesc și acționează ca vectori de imagine în numele serviciilor secrete, iar firmele private pe care le controlează au mai dat și chix în momente critice exact pe ceea ce sunt plătite, demonstrându-și la scară largă amatorismul, nu mai e nimic de spus. Discuția e închisă. Și este grav.

Foarte important de precizat este că vânzările de- atenție- pachete minoritare ale privaților controlați de politicieni către structuri internaționale- care se produc de câteva săptămâni, nu rezolvă deloc problema. O maschează, o zugrăvește prin occidentalizare și, în realitate, o face tot mai greu de gestionat. Totul se întâmplă doar pentru adormirea vigilenței partenerilor strategici ai României. Iar asta este la fel de gravPachetele majoritare- dirijate prin interpuși, paravane, fantome- fac ca totul să rămână în aceleași gheare distructive ale politicului. E o păcăleală și-un distih cunoscut: “Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Rețeta e tipic românescă. Se aplică perfect aici.

Și mai este ceva ce nu poate fi deloc neglijat.
Aproape toate investigațiile profesioniste care apar în presă de luni bune – puse cap la cap- pe subiectul relației cu accente penale ale unui anumit gen de politicieni cu privați sugând de la stat- descriu un adevărat păienjăniș relațional în care apar zeci, poate sute de firme, plăți în zig-zag, sume halucinante, entități- bidon, entități- fantomă, offshore-uri, prieteni, rude, afaceriști care mai de care mai controversați, interni și externi, totul mufat politic și transpartinic în care se învârt netrasparent fonduri publice uriașe. Un adevărat roller coster operațional financiar și tranzacțional, pe care nu-l verifică nimeni
Un neuron nu foarte dezvoltat nu poate crea și ghidona singur așa ceva.

Ca atare, stând strâmb și judecând drept, neuronul nu pare a fi decât un alt paravan uman generat dintr-o greșeală strategică binecunoscută. Indiferent ce nume ar avea și ce pedigree ar purta politicianul, oligarhul, afaceristul un lucru trebuie spus apăsat, cu bună credință și curaj: nu poate scurtcircuita și curenta măruntaiele siguranței naționale ale unei țăriIntern și internațional, efectele deja s-au văzut și, cu greu, au fost recunoscute. Orice ar face, prezența lui acolo, are sevă, miez și orizonturi toxice. 

Pericolul real este că tinde cu pași repezi să maculeze ireparabil, să otrăvească primejdios toată încrederea în ceva ce cu sacrificii s-a obținut și este fundamental: anticorpii statali. Iar asta va fi, cu adevărat, letal.

miercuri, iunie 04, 2014

Când oligarhii lui Ponta au declanșat bătălia cu "Sistemul”

Știți cât le-a luat? Nici două săptămâni. Ieri, dacă ați fi dat drumul la televizor de dimineață, ați fi aflat că șeful Serviciului de Telecomunicații Speciale, Marcel Opriș, este internat în stare gravă într-un spital din Viena din cauza unei boli care “i-a pus și în trecut viața în pericol” și care acum a recidivat. Ați mai fi aflat că data externării este 17 Iunie și că însuși premierul prezidențiabil al României, Victor Ponta îi urează directorului STS multă sănătate.
În realitate, șeful STS n-avea nimic. A ajuns în carne, oase și fără nicio boală la Parlament dar între timp, informația fusese difuzată publicului de presa controlată de cei doi oligarhi ai premierului: Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță.

Veți spune poate că este o întâmplare, dar acum două săptămâni niciun fel de întâmplare n-a fost atunci când în hotel cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, a fost cazat, rezervat și plătit un personaj al lumii interlope adus tocmai din Cluj ca să defileze cu o armă albă într-un perimetru securizat pentru ca, mai apoi, să compromită întreg sistemul național de securitate. Nu, asta a fost premeditare.
În cazul Nelson Mondialul, organul de presă controlat de oligarhul Dan Voiculescu a introdus personajul, iar zona de media a celuilalt oligarh, Sebastian Ghiță, a inflamat imediat subiectul dorind să amplifice scandalul.

Se poate observa așadar o rețetă, ba chiar un tandem extrem de periculos al celor doi oligarhi atunci când sunt vizate subiecte ce țin de siguranța națională. Însă ceea ce s-a plănuit în hotelul în care era cazat vicepreședintele american este cu mult mai grav. Ținta a fost discreditarea tuturor instituțiilor care se ocupau de vizita oficialului SUA, adică SPP, SRI, STS, MAI, SIE, MapN, fracturarea relației privilegiate și de încredere pe care o au aceste servicii de informații cu cele partenere ale SUA, dezonorarea Secret Service, autorizat prin lege să protejeze demnitarii americani și, având în vedere că România n-a avut niciodată incidente grave de securitate în timpul vizitelor demnitarilor străini, direct pe tavă s-ar fi cerut capul directorului SPP, generalul Lucian Pahonțu.

Nici asta nu le-a reușit. După câte lesne putem constata, sunt însă neobosiți și inventivi. Tot încearcă. Ca atare, ieri, nici o potențială imposibilitate de exercitare a funcției/mandatului în cazul Marcel Opriș n-a ieșit prea bine. A căzut în ridicol.

Oligarhii și nu numai ei vizează, cu orice preț, tot ceea ce n-au reușit până acum să distrugă sau, prin diferite metode, să cucerească: sistemul de securitate și siguranță națională. Așa că nu le rămân decât încercările de compromitere publică a capilor serviciilor de informații sau a structurilor pe care aceștia le conduc, prin provocări constante. Cumva, în România anilor politici fierbinți, nici asta nu mai este o noutate. Singurele lucruri care diferă acum sunt lipsa de măsură, virulența și impetuozitatea.

În 2007, la prima suspendare a președintelui, vânat a fost SRI. Autori au fost tot lideri politici susținuți de oligarhi. Pe numele lor, Dan Voiculescu- președinte al comisiei de suspendare, Mircea Geoană- pe atunci, președinte de partid, Viorel Hrebenciuc și Cătălin Voicu- lideri PSD. Ultimul este acum în pușcărie.

În 2009, lupta cea mare a fost tot cu oligarhii care s-au luat la întrecere: cine să pună mâna mai bine pe viitorul președinte al țării. Erau trei: Sorin Ovidiu Vîntu,  Dan Voiculescu și Dinu Patriciu. Cu doar câteva zile înainte de alegeri, să ne aducem aminte: prezidențiabilul Mircea Geoană a anunțat că va schimba procurorul general al României. Așadar, ținta a fost inclusiv Justiția și foarte posibil statul de drept al țării. Și tot atunci, catastrofa PSD a prezidențialelor tot în capul directorului STS, Marcel Opriș, s-a spart, dacă ne aducem la fel de bine aminte.

În 2012, în timpul celei de-a doua suspendări din funcție a președintelui, s-a convocat chiar un CSAT în care a fost supusă la vot demiterea din funcție a lui Marcel Opriș. Nu a fost consens. Nu a putut fi schimbat.
A urmat accidentul din Apuseni, un proiect de lege asumat de premierul Victor Ponta de dezmembrare a STS din structura sistemului de siguranță națională și refuzul contrasemnării unui decret de decorare. Ținta aceeași: Marcel Opriș, șeful Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Față de anii anteriori, în materie de oligarhi, o diferență notabilă este aceea că locul lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost ocupat acum cu și mai mare succes de Sebastian Ghiță. Adică chiar de cel care l-a băgat în pușcărie. În esență, un personaj cu mult mai periculos prin cinism, agresivitate, fără morală și principii și cu un constant limbaj dublu. Un intelect rudimentar care ar călca pe orice și oricine numai ca să fie mare.
Constanta asalturilor din 2007, 2009, 2012 și 2014 la adresa structurilor de siguranță națională este una singură. În spatele oligarhilor stă același partid- PSD- reprezentat prin președinții săi-  fie că s-au numit Mircea Geoană sau urmașul său, Victor Ponta.

Spre deosebire de Geoană însă, Victor Ponta suferă mai pregnant de obsesia serviciilor. De cum a venit în fruntea Guvernului, și-a tras imediat cea mai nereformată structură de informații a țării în subordine directă- DGIPI. Nici nu l-a interesat dacă serviciul este curat sau nu. Tot ce a vrut neapărat a fost să-l controleze. Apoi, a pus ochii pe structurile Armatei, a încercat să smulgă STS din CSAT și, din frică și disperare de propria corupție din partid, a sfârșit pitit în buncărul de la MapN unde-și mutase temporar biroul.

Acum, prezidențiabil nehotărât, în decădere și izolat pe scena politică, acuză toate serviciile de informații pe care n-a reușit să și le subordoneze că fabrică prezidențiabili “în laboratoare” și că nu-l vor pe el viitor președinte al României. Ar fi amuzant dacă, pentru un șef al Executivului român, n-ar fi de plans. Însă problema cu structurile de securitate națională o are și prietenul premierului, Sebastian Ghiță. Și el are obsesia serviciilor. De mic, de când se întâlnea cu șefi de unitate, prin Ploiești, pe la vânzări de mașini de spălat, până când s-a dat de ceasul morții să ajungă membru al comisiei de control a SRI.
După ce a dat nasul cu Puterea, micul Ghiță, vorba lui Cătălin Voicu, s-a văzut subit un fel de Dumnezeu al României. Acum are, în mod paradoxal, și “credința” că e ceva profund  în neregulă când DNA, SRI, SIE și alte structuri beneficiază de o încredere impresionantă din partea populației . Constatăm astfel că oligarhul din biroul premierului a ajuns să fie în total contrasens cu românii  pe care prietenul și protectorul său politic îi reprezintă. Nu înțelege sub nicio formă de ce poporul are încredere în stat. În stat de drept, în direcție strategică și luptă anticorupție în beneficiul populației. Vorba aceea, cine se aseamănă, mereu se adună.

Acum câteva zile, procurorul șef al DNA- principala instituție anticorupție a României-  a spus printre rânduri că este într-un real pericol din cauza investigațiilor de corupție la adresa politicienilor. A vorbit despre posibilitate de schimbare de competențe, de desființare, ba chiar modificări legislative, în ciuda faptului că instituția este de ani buni un exemplu de bună practică europeană.
Culmea este că nici acest pericol nu este nou și, de mai bine de cinci ani, a devenit tot o constantă. Autorul este același: un PSD aflat la Putere.

În 2009, tot un reprezentant al partidului cu puternică influență în leadership, Cătălin Voicu, povestea colegilor săi cum unește el “DNA-ul cu DIICOT-ul. Ca să pot da afară pe toată lumea! Purificare! Nu mai e Direcția Națională Anticorupție, e Direcție de Crimă Organizată și Anticorupție! Am demult proiectul ăsta în cap. L-ai adus pe Miclescu de la pensie, l-ai pus acolo, ai terminat, e fiară! “…"Băi, șefule, dar nu ne ia iar pe noi?", îl întreba pe Voicu Alexandru Mazăre. "Nu! Cine să vă ia pe voi?" "Un Dumnezeu, poate, atât".
Așadar, pericolul este cât se poate de real, actorii se mai schimbă doar pentru că mai intră și în pușcărie, însă obsesiile au rămas aceleași: structurile de securitate națională și Justiția României.
Tot atunci, în 2009, DGIPI-ul, acum în subordinea directă a prezidențiabilului premier Victor Ponta, ne amintim: spulbera un Guvern și o coaliție aflată la Putere, schimba trei miniștri de Interne și lăsa, prin Moș Crăciun, dosare, pe băncuță, în Cișmigiu pe care le găsea subordonatul lui Voicu, Marian Vanghelie
Anul acesta, foarte probabil, Moș Crăciun va veni direct în studiourile oligarhice de televiziune.

În plină campanie prezidențială, acum cinci ani, Cătălin Tolontan i-a spus lui Vîntu: ”Avem un stat slab și moguli puternici”. Iar Vîntu a rostit celebrul dicton: ”Întăriți-vă statul, domnilor!”.

În 2014, în debutul campaniei prezidențiale, vedem că, deși vânat constant și de-a dreptul obsesiv de aceeași zonă politică, statul nu mai crede sub nicio formă în Moș Crăciun. Și, culmea, nici în oligarhie

Până la urmă, este o realitate: și marele Vîntu din 2000, 2009, 2011, în 2014 este minuscul. Prin tot ceea ce a făcut, s-a întors fix acolo de unde a și venit. La origini. În pușcărie.


marți, iunie 03, 2014

Ghiță, fii bărbat! Vino la interviul în care singur te-ai invitat!

Pentru că am observat că în războiul disperat cu liberalul Crin Antonescu, oligarhul Sebastian Ghiță, etichetat drept "mafiot" de către președintele Băsescu, și având la activ mai multe plângeri și denunțuri penale pe numele său pentru amenințare, șantaj și trafic de influență, în calitatea sa de deputat PSD și prieten al premierului Victor Ponta, a început să vorbească și în numele întregii prese, folosind sintagme de genul "munca oamenilor din redacții", "războiul cu jurnaliștii și cu presa", " a lovit în munca multor jurnaliști", "ceartă cu presa care te critică", vă povestesc cum Sebastian Ghiță evită să vină în interviul în care...s-a autoinvitat.

Pe 17 Mai 2014, sâmbătă, acum mai bine de două săptămâni, atunci când a fost sunat de către producătorul emisiunii pe care o realizez ca să răspundă în direct acuzațiilor din denunțul  făcut pe numele său la DNA, oligarhul Ghiță a transmis că el vrea să vină în emisiune ca să lămurească totul, nu așa...pe telefon. În emisiune nu-l invitase nimeni. Dar când am auzit că vrea să vină, i-am transmis public faptul că îl aștept. Ba chiar cu mare drag...Așadar, Ghiță s-a autoinvitat.
În aceeași perioadă, Ghiță cocheta cu ideea de a se duce și la un interviu realizat de Dan Tapalagă, având o invitație mai veche în acest sens, așa cum a și recunoscut în interviul la Hotnews, dar pe care o refuzase constant. Pe motiv că, evident, nu-l suportă pe Dan Tapalagă.

O să vă întrebați poate de ce Ghiță a avut în cap să vină doar la Dan Tapalagă și la mine în interviu. Răspunsul este simplu: pentru că a conștientizat în sfârșit că, după ultimele evoluții publice, evenimente și mesaje care l-au avut ca personaj central, dacă mai avea o șansă de recredibilizare era aceea de a veni în fața noastră, să răspundă unor întrebări cinstite și să constate dacă prin răspunsuri poate face față sau nu.

Așa că, vrând nevrând, a decis să înfrunte realitatea. A ales ca mai întâi să se ducă la Dan Tapalagă în interviu, crezând că-i va fi mai ușor. S-a bazat foarte probabil pe faptul că Tapalagă nu-l cunoaște suficient, că n-a lucrat cu el, că nu-i știe punctele slabe, că nu-și face documentare. La câtă minte are, pentru el, jurnalistul este doar ce crede Ghiță despre el și nimic altceva. E bun doar acela care se execută, cel care răspunde orb la comenzi.
Oricum, în ziua în care Hotnews a anunțat că Sebastian Ghiță va veni a doua zi la interviu, i-am reiterat lui Ghiță invitația de a veni în emisiune, cu dată și oră precise, aducându-i aminte și faptul că s-a autoinvitat. N-a răspuns. Probabil aștepta să vadă cum va ieși din interviul cu Dan Tapalagă.

A doua zi, așa cum s-a putut lesne observa, din interviu oligarhul Ghiță n-a ieșit bine deloc. Totul vorbește de la sine și trebuie urmărit cu mare atenție. Pe scurt, a ieșit mai mototolit decât vreodată își imagina.
După interviu, în următoarea zi, am făcut a treia încercare. I-am adus aminte lui Ghiță că are o invitație de la mine și că aștept răspuns. Am presupus că-și aduce aminte și faptul că s-a autoinvitat.

Un prim răspuns a fost că...nu poate să vină și că-mi "mulțumește pentru invitație". I-am spus că invitația rămâne deschisă și că-l aștept oricând. Apoi a zis că are meciuri de baschet la care trebuie să asiste. I-am oferit o altă zi sau altă săptămână. A zis că și atunci e plecat. Peste 3 saptămâni nu puteam eu. Până la urmă, a spus că "va încerca" să vină la un moment dat...Cu mult curaj, poate și reușește!

Eu îl aștept. Invitația rămâne deschisă. Sper însă că nu-și imaginează că o să-i aduc aminte în fiecare săptămână că s-a autoinvitat la interviu la care, până acum, n-a apărut. 

Așadar, Ghiță, fii bărbat! E simplu: doar vino la interviul în care singur te-ai invitat!

P.S. Corectă analiza lui Dan Tapalagă după ce a realizat interviul. O puteți citi aici (dublu click). Ar fi mult mai multe de analizat. Înainte de toate,  trebuie spus că Ghiță a fost trădat chiar de Ghiță. Urmăriți cu mare atenție, mai ales în timpul întrebărilor dificile, limbajul non-verbal al oligarhului. Pe Ghiță chiar Ghiță l-a nimicit.