joi, august 30, 2012

"Democrația nu este o strădanie ușoară"

N-o spun eu, o susține cu subiect și predicat Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene, comisar european pentru Justiție. Interviul dat Euronews are, în sinea lui, pentru România, o greutate fantastică.
Liderii politici trebuie să-și asculte popoarele pentru că ele, în disperare, cad pradă extremismului și populismului dar, în același timp, regulile trebuie respectate.
Semnalele pentru USL și premierul Ponta sunt și ele clare. Iar la întrebarea- "privind în urmă, credeți că a fost o greșeală să primiți țări ca România în Uniunea Europeană ?"- nu știu alții cum se simt, dar mie mi s-a făcut, efectiv, rușine. Este dureroasă.

Viviane Reding, Vice President of the European Commission: “Democracy is not an easy endeavour” | euronews, interview

euronews:
But when you see the situation across Europe. The rise of extremist parties. Parties like Golden Dawn in Greece. Doesn’t it worry you, that the fact is, there isn’t enough democracy. People don’t feel Europe is accountable anymore and that’s why they are turning to these parties?
Viviane Reding:
And that is exactly why we have to give an answer. But this answer cannot be theoretical, it cannot be promises. It has to be very down to earth. It has to be that politicians are going out and are listening to the people. They are discussing with the people……
euronews: Are they listening?
Viviane Reding:
That is exactly what the European citizens is about, but we have start it, and this is the starting point of getting this involvement, and the feeling of belonging and responsibility because people are desperate when they turn to extremists and populists because they feel they are not heard. Nobody is taking account of what they believe, and that is the reason why we have to go out there and we have to listen to them, and we have to show them that yes we take account of what they believe, of what they dream of and of the Europe they want to construct together.
euronews:
I’d like to finally turn to Romania. How concerned are you about the current political turmoil that is currently taking place in the country?
Viviane Reding:
Very much so, and the whole Commission is, and the whole Council is. And you have seen the reaction which is very clear. Democracy is a good which needs to be preserved. We need independent courts. We cannot dismantle constitutional courts. And we have to respect what those courts say.
euronews:
What can Europe really do to make prime minister Victor Ponta stick to his promises?
Viviane Reding:
Well, I think a lot has happened. The fact that the constitutional court could render its decision and that its decision was applied. We have, I think, blocked the deviations. Things are quite now, things are not perfect but a least they didn’t go completely to an extreme.
euronews:
It’s not quite clear whether prime minister Victor Ponta is really listening!
Viviane Reding:
He’s a prime minister of a normally elected government. He has to play his role as a prime minister. Every democracy, whoever political party is in power has to respect the democratically constitutional setup of a country, and that is what we were working for. And I’m very glad to see that the whole the Commission, the Council of Ministers and the European Parliament, all united their voice in order to say no – Democracy is a wholly good and it has to be preserved, whoever is in charge.
euronews:
When you look back, don’t you think it was a mistake to let countries like Romania into the European Union?
Viviane Reding:
The Europeans took an historical decision. When Europe’s divide was eliminated and when those who had lived under the Communist dictatorship came back to freedom and independence, we told them that our door was open. Democracy is not an easy endeavour. Many of us in old Europe had decades in order to know how democracy functions. Some of the newcomers learn democracy by doing, in some years only. We have to help them, we have to give them a chance. Europe is a democratic organisation.
euronews:
So Europe could live with a dictatorship within it?
Viviane Reding:
No, I do not believe that. Europe could not do that. One thing is very clear – Europe is a democratic state. A state of states and this will continue and be reinforced.
euronews: Commissioner Reding, thank you very much.
Viviane Reding: You’re welcome.

marți, august 21, 2012

"Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât înainte"

Aș avea multe, multe de scris. Dar n-o fac. Nu pentru că am obosit, ci pentru că uneori, foarte rar, e adevărat, mi se face pur și simplu scârbă. Mă dezgustă mârșăvia, îmi generează repulsie josnicia, mă întristează murdăria iar penalul - în toate formele lui, dușmănia și ticăloșia iresponsabile mă revoltă.

Nu o să vorbesc despre USL pentru că, efectiv, n-are sens. Singurul lucru pe care mi l-aș dori este să fie dezinfectat, cu cea mai puternică soluție ce există, Palatul Cotroceni. Atât.

Despre președintele Băsescu aș spune că este cel mai puternic om politic al României ultimilor 12 ani. Am mai scris-o. Poate le și intră unora în cap. N-a pierdut nicio bătălie din cele șase, a trecut de două suspendări crâncene, a supraviețuit unor mașinării infernale. A crezut, a gândit, a luptat și, pe românește, i-a rupt în două. Dar acum n-a câștigat el. A învins legea, valoarea, principiul. A câștigat traseul european și euro-atlantic al acestei țări. Și asta este, de fapt, chiar cel mai important.

Sigur, lucrurile nu pot merge ca până acum nici de o parte, nici de cealaltă. Președintele Băsescu are în fața lui 7,4 milioane de suflete iar în spate o mulțime de gânduri pe care nimeni, niciodată nu le va putea contabiliza.
Acum, Președintele doar trebuie să unească aceste două Românii fracturate de două decenii. Între ele e-o adevărată gaură negră. O falie imensă. Un naționalism extremist oricând poate tâșni din ea. Și atunci va fi prea târziu să pui pe picioare o țară lovită de așa ceva.

Pe de altă parte, bineînțeles, Președintele nu trebuie sub niciun chip să renunțe la lucrurile în care crede. Mai are doi ani și un pic.Trebuie doar să-și dozeze timpul și energia mereu și mereu către întreaga Românie. Ei, de fapt, îi datorează totul. Ea l-a ridicat, ea l-a ales, ea îi va mulțumi. Nu acum, ci la un moment dat. În viață, știm cu toții că toate vin la timpul lor.

În final, am adunat pentru voi, cititorii mei, niște gânduri care cred că se potrivesc acum celor trei actori politici ai zilei. Meditația profundă e uneori cheia înțelegerii. Este un exercițiu care nu trebuie să-i lipsească niciodată, nimănui.

Președintelui României, Traian Băsescu:
"Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât înainte"- Nicolae Iorga.
"O existență care nu ascunde o mare nebunie nu are nicio valoare"- Emil Cioran.
"De multe ori taci fiindcă ești convins de prostia adversarului"- Nicolae Iorga.
"Nu întrerupe niciodată un dușman când face o greșeală"- Napoleon Bonaparte.
"Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cel care te-a insultat"- Napoleon Bonaparte.

Lui Crin Antonescu:
"Prostul are un mare avantaj față de deștept. Este întotdeauna mulțumit de el însuși"- Napoleon Bonaparte.
"Te poți împodobi cu penele altuia, nu poți zbura cu ele"- Lucian Blaga.
"Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se"- Nicolae Iorga.
"Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil"- Confucius.
"Fiecare trebuie să-și trăiască propria viață și să plătească propriul preț"- Oscar Wilde.

Premierului României, Victor Ponta:
"Valoarea unui om rezidă în ce dă el, nu în ceea ce este capabil să primească"- Albert Einstein.
"Spune adevărul și atunci nu va trebui să ții minte nimic"- Mark Twain.
"Omul cu adevărat bun este cel care ar fi putut fi rău și n-a fost"- Nicolae Iorga.

Dacă ar fi să contabilizez eforturile inepuizabile dar și obsesiile lui Dan Voiculescu, aș apela doar la sănătoasa înțelepciune populară: "Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus". Sau, mă rog, "de ce ți-e frică, nu scapi".

"Clar? Clar."

  

CCR: România - to be or not to be

CCR trebuie să ia astăzi o decizie. Cu asta este de acord toată lumea.
CCR nu poate scoate din listele permanente românii cu actele expirate și nici pe cei din afara granițelor, excepție făcând doar prima categorie- 34.654(morți, cei care au renunțat la cetățenie, fără drept de vot, bolnavii psihic, CNP eronat).

Practic, numai și din aceste sumare considerente dar și din toate cifrele puse, suprapuse, predate de către Guvern, invalidarea referendumului este singura opțiune.

Teoretic, sunt patru variante:
1. Validarea. Cu 6-3 sau 9-0.
2. Invalidarea. Cu 6-3, 9-0 sau situația excepțională: 5-4.
3. Amânarea deciziei și noi solicitări trimise Guvernului. Cu 5-4 sau 9-0.
4. Amânarea deciziei și cerere de arbitraj din partea Comisiei de la Veneția. Cu 5-4 sau 9-0.

Ultimele două soluții ar fi catastrofale. Orice amânare înseamnă haos și disoluția efectivă a statului. Și totul cred că a fost până acum din plin și a ajuns.

Primele două soluții chiar dacă sunt teoretice așa cum le prezint, cred că merită judecate de outsideri și prin prisma efectelor pe care le vor avea.

Așadar,

1. Dacă referendumul va fi validat, efecte ar fi:
- decapitarea imediată a întregului sistem judiciar și nu numai. Mă rezum doar la schimbarea președintelui CSM, președintelui ÎCCJ, procurorului șef al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, procurorului șef DNA.
- posibila schimbare a unor judecători ai CCR.
- posibila grațiere a lui Adrian Năstase.
- Încălcarea punctelor 8 și 9 din cererile președintelui Comisiei Europene - ceea ce ar putea duce, în premieră, în mod excepțional dar efectiv la suspendarea dreptului de vot pentru România în Consiliul European. Informal, asta ar însemna ieșirea României din UE.
- Crin Antonescu rămâne președinte interimar.
- În termenul constituțional de trei luni se organizează alegeri prezidențiale anticipate. Asta înseamnă că se intră direct în campania de trei luni pentru prezidențiale suprapusă cu o altă campanie pentru alegeri parlamentare.
- În plan politic, înseamnă un ascendent important al PNL și PC asupra PSD- și în perspectiva parlamentarelor, scoaterea din joc a președintelui Băsescu, posibila intrare a lui în campanie pentru parlamentare alături de PDL, PDL fără candidat conturat la Președinție și o dificultate majoră de repliere pentru PDL în lipsa unui succes politic important.
- În plan economic și extern: leu continuu depreciat, CDS-ul României va crește exponențial, zonă de instabilitate politică majoră, continuă izolare internațională- reacții dure ale oficialilor europeni și nu numai, raport pe Justiție catastrofal.

2. Dacă referendumul va fi invalidat, efecte ar fi:
- o coabitare foarte interesantă pentru care ambele părți ( președintele Băsescu și premierul Ponta) ar trebui să depună eforturi reale și extrem de serioase.
- Crin Antonescu ar trebui să părăsească viața politică.
- În plan politic, PSD, în perspectiva parlamentarelor și chiar și prezidențialelor la termen din decembrie 2014, ar avea un ascendent clar asupra PNL și PC. Nu e exclus ca în PNL să apară schimbări majore. PDL s-ar mai putea trezi puțin și și-ar putea creiona un candidat propriu sau unui al dreptei la Președinție.
- În plan econimic și extern: o oprire a deprecierii leului, un CDS stabilizat, o zonă cât de cât stabilă dar oricând cu riscul de a derapa, trebuie depuse eforturi serioase de ambele părți pentru recredibilizare în plan internațional, un raport pe Justiție care oricum va reflecta tot ceea ce s-a călcat în picioare până acum.

So, CCR are în mână decizia "to be or not to be" pentru România. Dacă nici acum nu înțelege asta, totul este efectiv pierdut!


duminică, august 19, 2012

miercuri, august 15, 2012

Răspuns "urgent": internarea!

Demult nu mi-a mai fost efectiv lene să scriu. Un personaj ca și Crin Antonescu cred că este un caz clinic de foarte multă vreme. Tot ce vedem și auzim venind de la dânsul este mereu o confirmare și o reconfirmare a ideii că "pacientul englez" trebuie tratat cu mare grijă într-un așezământ spitalicesc de specialitate. Recomand utilizarea cămășii de forță- pacientul e deja violent verbal. În câteva zile, cine știe cum se va mai manifesta?! Așadar, why bother să analizezi o boală, ceva ce trebuie, de fapt, tratat și vindecat? Evident, dacă se mai poate asta...Și pare să fie "urgent" :))

Vă spun doar atât: într-o ieșire de maximum 15 minute, "pacientul englez" a folosit de 4 ori cuvântul "urgent", de 5 ori- "clar", "clarificare", de 6 ori verbul la imperativ "cer" și tot de 6 ori "explica", "explicații". Restul nici că mai contează. Pentru că e cam ilegal.

Marea rușine este că "pacientul ad-interim" folosește pentru asta pupitrul Administrației Prezidențiale. Asta înseamnă că ne reprezintă pe noi toți, reprezintă România, vorbește chiar și interimar și neales, până la urmă, în numele statului român. Și vă spun că acesta este, într-adevăr, cel mai mare păcat.

P.S. 528 de dosare penale au fost dechise de către Parchetul General privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie.
P.P.S. Urmăriți atent interviul președintelui Băsescu pentru Vocea Rusiei. E chiar foarte bun. În materie de politică externă, este un interviu care face diferența. Aș remarca ideea: "Noi avem conștiința împăcată. Noi n-am fost niciodată întrebați "de ce" de Moscova. Am fi dat o explicație poate mai completă și mai tehnică decât cea pe care v-o dau astăzi."


marți, august 14, 2012

Constituție/Frecție

Trăim în țara în care nici nu știm câți suntem. Și asta când, de fapt, nici nu interesează pe nimeni că respirăm...

Trăim în țara în care CCR nu e în stare să ia o decizie. "Mai aveți răbdare.O săptămână nu e o viață"...Dura doar 7 minute. Cam ce poți să mai zici când auzi așa ceva?

Trăim în țara în care un președinte neales trăiește într-un penibil imaginar în care se mândrește că are în spate șapte milioane și jumătate de oameni -când absolut nimeni nu l-a votat.

Trăim în țara în care un președinte interimar instigă la naționalism visceral și primitiv, la ură împotriva Vestului și a tot ceea ce înseamnă occidental- fie că e vorba de principii, valori, cutume, instituții și persoane gen Barroso, Merkel, Gordon sau ambasadorul american.

Trăim și în țara în care un președinte suspendat abuziv a doua oară de către un Parlament consecvent și plin de pușcăriabili vorbește dintr-un garaj, în timp ce Adrian Năstase se întreabă retoric, din penitenciarul Jilava, după 50 de zile și vreo alți 8 ani: "Ce ar fi fost dacă?"

Trăim în statul în care miniștrii fug din Guvern ca să nu-și petreacă bătrânețile în pușcărie iar în partidele de guvernământ sunt oameni care cred că Puterea este, de fapt, "un grup infracțional organizat".

Trăim în România în care oamenii neinformați sunt întărâtați împotriva procurorilor iar Justiția, în capul unora, ar trebui să zacă sub un bocanc și să acționeze numai și numai la comandă. Nu contează că sunt 260 de dosare de fraudă electorală și nici că, în fapt, unor șefi celebri de CJ le cam tremură pantalonii pe ei.

Trăim în țara în care Prigoană divorțează aproape anual de Bahmuțanu, în care Bianca Drăgușanu și toți fotbaliștii ei sunt idoli pentru liceeni, dar anual, 6 din 10 candidați pică bac-ul.

Penali, penale, mai tineri, mai bătrâni, orgolii, obsesii, uri nemărginite, oameni plătiți, toți mereu cu mult tupeu dau non-stop lecții de civilitate și democrație.
Suntem în patria în care nimeni nu citește legea iar dacă ești, în USL sau în afara lui, și le spui prin argumente că n-au dreptate, că încalcă legi și valori, că nu e deloc bine, că demolează credibilități și instituții, ești, la foc automat, catalogat băsist...

La 21 de ani după ce Vali Sterian a scris acest "Exercițiu", vedem că e la fel de adevărat ca și atunci. În anul de grație 2012, doar două chestiuni poate ar merita schimbate. Și ar fi cam așa: Constituție/ Frecție. Bogăție/ Rație.



Textul original: Vali Sterian- 1991:
Generaţie, aspiraţie, interdicţie, demonstraţie, revoluţie, figuraţie, emanaţie, aberatie, informaţie, deformaţie, opoziţie, conspiraţie, instituţie, separaţie, prostituţie, decoraţie.
Declaraţie, peroraţie, legislaţie, lamentaţie, retribuţie, imitaţie, satisfacţie, beţie, ocupaţie, populaţie, consignaţie, saturaţie, emigraţie, circulaţie, constituţie, raţie.
Compensaţie, alocaţie, subnutriţie, implicaţie, explicaţie, complicaţie, educaţie, malformaţie, restricţie, miliţie, protecţie, poliţie, pretenţie, corecţie, atenţie, detenţie.
Producţie, reducţie, construcţie, obstrucţie, seducţie, deducţie, vocaţie, hoţie, democraţie, intentie, tehnocraţie, direcţie, birocraţie, infecţie, bogătie, frecţie.

P.S. Vă invit să vedeți niște imagini senzaționale. Obama turns 51. Bineînțeles, Pete Souza.


Crin Antonescu recunoaște că se luptă cu SUA, cu Barroso și Merkel

Philip H. Gordon, asistent pentru afaceri europene și eurasiatice al Secretarului de Stat al  SUA. 13 August 2012, declarație la final de vizită:

"Daţi-mi voie să încep mulţumindu-vă tuturor pentru prezenţă. Este o bună ocazie de a împărtăşi câteva puncte de vedere. Mă bucur să mă aflu din nou la Bucureşti. Aceasta este prima mea vizită oficială în calitate de asistent al secretarului de stat al SUA. Am fost la Istanbul împreună cu secretarul de stat american, Hillary Clinton, şi am vrut să vin în România pentru a mă întâlni cu importanţi lideri români, pentru a transmite mesaje din partea Washingtonului şi pentru a înţelege mai bine situaţia.

Aşadar, am avut ocazia de a mă întâlni astăzi cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, cu preşedintele interimar Crin Antonescu, şi cu prim-ministrul Victor Ponta. Am venit în România pentru că urmărim îndeaproape evoluţia evenimentelor. Ne pasă foarte mult de partneriatul Statelor Unite cu România şi cu poporul român, aşa cum demonstrează Declaraţia comună cu privire la parteneriatul strategic pentru secolul 21, pe care am adoptat-o anul trecut.

Tocmai această grijă pentru România, pentru viitorul său şi pentru democraţia sa determină îngrijorarea noastră legată de unele evoluţii recente privind desfăşurarea referendumului şi procesul său de verificare. Pe de o parte, am venit aici pentru a exprima această îngrijorare. Aşa cum ştie toată lumea, au existat acuzaţii credibile privind numeroase cazuri de vot ilegal la referendum. S-au făcut eforturi de schimbare a listelor de alegători care ar influenţa cvorumul şi aparent au existat încercări de a constrânge Curtea Constituţională să valideze referendumul. Dacă se confirmă, toate aceste lucruri ar ridica semne de întrebare privind legitimitatea rezultatului, indiferent care va fi acesta.

Toţi aceşti paşi ar contrazice valorile şi principiile care unesc comunitatea europeană şi transatlantică şi nu ne-ar plăcea să vedem acest lucru la un aliat NATO, membru al Uniunii Europene, care şi-a asumat un angajament faţă de instituţiile democratice. Ar trebui să adaug faptul că această îngrijorare nu este manifestată doar de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii; cred că ea a fost exprimată şi de alţii: de Comisia Europeană, de Comisia de la Veneţia, de importante ONG-uri şi de alţi membri cheie ai NATO.

Noi, Statele Unite ale Americii, susţinem pe deplin cele 11 puncte elaborate de Comisia Europeană pentru a ajuta România în parcursul său democratic. Ambasadorul Gitenstein a făcut cunoscute punctele noastre de vedere atât public, cât şi în discuţii private. Pe de altă parte, am venit în România pentru a sublinia faptul că el vorbeşte întru totul în numele Washingtonului, al administraţiei Obama, atunci când face aceste comentarii în mod public sau privat.

Vreau de asemenea să clarific, aşa cum am facut-o în discuţiile cu liderii români de pe parcursul zilei, că nu ne poziţionăm de o parte sau alta. Nu ne aflăm aici pentru a susţine un partid sau un lider împotriva altuia. Ne aflăm aici pentru a susţine principiile şi instituţiile democratice comune şi respectul pentru instituţiile democratice. Aşa cum a menţionat ambasadorul Gitenstein: „Guvernele vin şi pleacă, atât în România, cât şi în Statele Unite. Importantă este relaţia dintre cele două ţări”, precum şi respectarea instituţiilor şi valorilor democratice independente, aş adăuga eu.

În acest spirit al grijii pentru relaţia şi pentru prietenia dintre SUA şi România, am venit aici pentru a comunica această îngrijorare şi aceste puncte de vedere conducătorilor acestei ţări, pentru a afla punctele lor de vedere şi pentru a încuraja respectarea deplină a valorilor şi instituţiilor democratice şi independenţa în acest proces aflat în desfăşurare, astfel încât indiferent care va fi rezultatul, el să fie obţinut în mod legitim şi să ne permită să continuăm să lucrăm împreună ca parteneri."


 Ce a înțeles Crin Antonescu:

- despre SUA: "Discuțiile nu au fost deloc formale. I-am spus lui Philip Gordon tot ceea ce trebuia și tot ceea ce dorea să știe. (...) A fost evident pentru mine că și oaspetele american venea cu niște lucruri incorecte despre situația din România. Nu știu în ce măsură opinia domniei sale s-a schimbat, dar e clar că și Departamentul de Stat avea informații incorecte.(...) Presiuni face și ambasadorul SUA și nu e firesc. Vrea să luăm în calcul doar ceea ce noi numim erată.(...) Ambasadorul SUA este, evident, părtinitor. Și nu mă feresc să i-o spun, i-am spus-o și domniei sale (...) În spatele meu sunt 7,5 milioane de oameni. În spatele lui Băsescu sunt 900.000 și o serie de susținători printre care, cel mai important, este ambasadorul SUA, o spun foarte clar. Cu asta ne luptăm. Eu nu știu cine este mai putenic!"

 - despre Comisia Europeană, condusă de Jose Manuel Barroso: "Este normal să le pese. Eu am o singură exigenţă, democraţia are valori universale. Dacă se strecoară îndoiala că democraţia este încălcată, e jale. Eu nu vreau să se întâmple asta, nu e admisibil, nu e acceptabil să dai declaraţii pe ce ţi-a spus Băsescu la telefon, aşa cum a făcut doamna Angela Merkel. Nu se poate să fii ditamai preşedinte de Comisie Europeană, ca domnul Barroso, şi din vacanţă de undeva să-i mai trimiţi o scrisoare domnului Ponta fără să ştii ce s-a întâmplat aici".


duminică, august 12, 2012

"We No Speak Americano"

Ascultați melodia și dați play pe video de sub ea. Nice, nu?




sâmbătă, august 11, 2012

Departamentul de Stat al SUA vine mâine la București!


Lui Dragnea trebuia să-i moară vreo 2 milioane, brusc, în toată țara.
Lui Ponta îi mor, în Gorj, 40.000 în doar două săptămâni.
Lui Manoloiu, marele chestor, i-au murit 471.301 de suflete de peste hotare dintr-un singur pix.
La Antonescu, încă n-avem cifra. Avem însă, ca să-i citez oameni din partid, un "grup infracțional organizat" din care se fuge post- factum.
Întrebarea care se pune este câți vor risca de acum înainte pușcăria dacă "cel mai curat Guvern" continuă în halul în care am citit?
Eu sunt convinsă că sunt destui cei care vor risca. Pentru că sunt prea mulți disperați penali în structurile de conducere ale celor trei partide. Momentul e acum sau niciodată- ei așa gândesc.
Cine-i Barroso, cine-i Reding, mai lasă-mă cu Gitenstein- noi conducem aici cum vrem. Noi avem puterea, noi suntem statul, noi conducem România. E ori noi, ori ei! Noi nu putem pierde pentru că, altfel, ne facem praf.

Însă pe măsură ce trece timpul, mizeria iese din ce în ce mai mult la suprafață, iar disperarea se citește în prea mulți ochi, cu părere de rău, realizez că această amărâtă țară nu merita să fie primită nici la poarta UE, nicidecum în ea.
Pentru că în niciun stat UE nu s-a întâmplat asta până acum. Suntem o premieră: o gașcă de infractori ajunsă la Putere, un grup de borfași modifică legi, fură voturi, presează, mută și schimbă șefi de instituții, vrea să revoce judecători și șefi ai CCR, măsluiește un referendum. O majoritate penală în Parlament blochează Justiția și suspendă șefi de stat.
Cam în ce țară din Uniunea Europeană miniștrii fug din Guvern pentru că nu vor să ajungă la pușcărie? În ce stat, președintele interimar și neales al țării presează miniștrii să semneze ce nu pot semna, insistă să încalce legea?
Eu nu știu, spuneți-mi voi.
........

Și chiar acum când scriu, a venit bomba. Administrația Obama - Departamentul de Stat își trimite un emisar care va ajunge duminică în România. "Phillip H. Gordon, va sosi la Bucureşti în data de 12 august unde se va întîlni cu înalte oficialități guvernamentale pentru a discuta îngrijorările pe care Statele Unite le au în privința recentelor acțiuni guvernamentale care amenință controlul şi echilibrul democratic şi slăbesc instituțiile independente. ​​Phillip H. Gordon se va întâlni de asemenea cu reprezentanți ai societății civile şi ai comunității de afaceri penru a discuta rolul pe care activitatea lor îl joacă în întărirea valorilor democratice şi a principiilor care unesc comunitatea transatlantică. Înalta oficialitate americană va veni la Bucureşti din Turcia, unde are programate convorbiri cu oficialități guvernamentale turceşti şi cu activişti sirieni"

Să nu credeți că vreun cuvânt din acest comunicat e întâmplător. Nu, deloc. Pe de altă parte, suntem o Sirie "de catifea"- europeană- să înțeleg. Groaznic. Citind știrea despre acest eveniment fără precedent- consecința logică ar fi ca Antonescu și Ponta să demisioneze cât mai repede. Sunt naivă, știu că n-o vor face.
În altă ordine de idei, un stat care găzduiește un scut strategic nu poate avea un grup infracțional și iresponsabil la putere.
Phil Gordon este un expert în problemele de politică externă, este mâna dreaptă a Secretarului de Stat, Hillary Clinton dar este omul președintelui american, Barack Obama. Este fostul său consilier pe politică externă, nominalizat chiar de președintele SUA acum trei ani în acest post. Are în responsabilitate 50 de state  din Europa și Eurasia ca, de altfel, și UE, NATO și OSCE. A lucrat și în administrația Clinton, ca Director pentru Afaceri Europene în Consiliul Național de Securitate.

Așa ceva, în lume nu e tolerat. În Europa, chiar nu s-a întâmplat niciodată.



vineri, august 10, 2012

O lună plină numai de succese

A trecut o lună și un pic de la suspendare, și cred că administrația Ponta- Antonescu a bătut orice record în concursul deschis "cum să ne punem toată lumea-n cap". Vă amintiți cu cine s-au războit și încă o mai fac? Dacă nu, recapitulare...

- președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso
- comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding
- ambasadorul SUA, Mark Gitenstein
- Departamentul de Stat al SUA
- cancelarul Germaniei, Angela Merkel, ministrul de externe german, Guido Westerwelle
- ministrul de externe britanic, William Hague
- premierul ungar, Viktor Orban, alături de tot lobby-ul maghiar
- Efraim Zuroff, "vânătorul de naziști" și tot ce înseamnă lobby-ul evreiesc

Susținere fățișă- Vocea Rusiei

Iranul, Coreea de Nord și Bashar al Assad ar mai trebui să îi susțină. În rest, e perfect. Am amintit aici doar  pozițiile clare, exprimate la nivel oficial. Dacă am ratat ceva, să-mi spuneți, vă rog. În doar o lună, să reușești așa ceva, nu pot spune decât...uau!


joi, august 09, 2012

Cum minte grosolan Crin Antonescu, de la Cotroceni, cu legea-n mână!

Când politicienii o iau razna, eu mă uit la lege. Iar în seara asta, pe Crin Antonescu nu l-am văzut în direct, dar m-am uitat pe transmisiile televiziunilor. Și am constatat că, în mod vizibil, intenționat, premeditat, a profitat de faptul că jurnaliștii de teren nu cară teancurile de legi după ei ca să-i spună adevărul în față- cel negru pe alb din lege- și, ca atare, președintele interimar al României, Crin Antonescu, a mințit de la pupitrul de la Palatul Cotroceni cu legea-n mână. Cu altă lege, cu legea care i-a convenit lui, of course.

Nu vreau să vă luați după titlu, deși este perfect adevărat. Știu că sunteți mulți și deștepți. Faceți, vă rog, un efort. Vreau să vedeți (dublu clickce a zis Antonescu la Cotroceni și să dați un dublu click pe legi, să le consultați, să vă lămuriți cu mintea și ochii dumneavoastră. În rest, vă explic imediat.

Întâi vorbește despre cvorum. Și, Crin Antonescu a spus așa: "În primul rând, un lucru despre care se discută mult și confuz este, de fapt, destul de clar și anume: cvorumul pentru referendum se stabilește strict prin raportarea la listele electorale permanente. Articolul 5, alineatul 2, din legea 3/2000, Legea referendumului sună textual, în felul următor, îl citez: "Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente." Clar? Clar!"

Aici e corect. Consultați (dublu clicklegea referendumului. Aici are dreptate. Minciuna urmează. Dar mai întâi aberează puțin.

Continuarea, episodul bla, bla, bla. Își face intrarea: "Listele electorale permanente cuprind doar alegătorii cu domiciliul în România, ceea ce, evident, nu înseamnă că doar alegătorii cu domiciliul în România, deci alegătorii din listele electorale permanente au drept de vot. Toți cetățenii români, cu excepțiile prevăzute de lege, au drept de vot. Nimeni nu a pus în discuție acest lucru ............". Partea asta este inutilă, e gargară. E și total ilogică. Pentru protejarea nervilor dumneavoastră, cu lejeritate, o puteți sări. Omul e iremediabil, irecuperabil pierdut. E iresponsabil, inconștient și profund irațional.

Dar, imediat, domnul Antonescu spune, cu vorbele lui goale, asta: "Listele electorale permanente- ne spune aceeași Lege în vigoare- Legea 35/ 2008, articolul 26, alin. 2, ne spune clar: "Listele electorale permanente se întocmesc pe localități și cuprind pe toți cetățenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite." Clar? Clar. Avem, deci, clar cum se face cvorumul, pentru că așa ne spune legea. Avem clar cine este și cine nu este pe listele electorale permanente. Rămân cetățenii români care nu sunt pe listele electorale permanente, care au drept de vot și care votează, dacă doresc pe listele suplimentare. Citez exact din aceeași Lege 35/ 2008, articolul 27, alin 2: "În lista electorală suplimentară vor fi trecuți cetățenii români din străinătate care fac dovada cu pașaportul, cu mențiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, că domiciliază într-o țară din colegiul uninominal respectiv, cetățenii români care arată că au reședința într-o țară din colegiul uninominal respectiv, prin prezentarea pașaportului simplu sau, în cazul statelor membre UE, și a cărții de identitate, însoțite de documentul emis de autoritățile străine care dovedește reședința în străinătate, precum și persoanele care votează, conform dispozițiilor articolului 8, alineatul 3, adică personalul misiunilor diplomatice".

Clar? Fals.Fals.Fals. Președintele interimar al acestei amărâte țări a citat, după câte vedeți, din Legea nr 35/ 2008- (dublu clickcare este, de fapt, legea votului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului. Legea respectivă nu are nicio legătură, dar niciuna, cu cea pentru alegerea Președintelui României- cea la care se raportează și demiterea Președintelui României. Președintele României nu se alege și nu se demite niciodată după legea votului uninominal pentru alegerea parlamentarilor. În țara asta, fiecare categorie aleasă prin vot are propria lege. Așa funcționează statul ăsta român.

Ca atareLegea pentru alegerea președintelui României, republicată în 2011, este numai Legea nr. 370/ 2004 (dublu click) și nicidecum Legea nr.35/ 2008- invocată și citită de Antonescu-  a votului uninominal pentru Parlament. Astfel, Legea pentru alegerea Președintelui României- la care se raportează și demiterea, spune, scrie clar, negru pe alb, fără echivoc, la articolul 2, alineatul 1, poziția C, următoarele: " În sensul prezentei legi, termenii de mai jos au următoarele semnificații: LISTELE ELECTORALE PERMANENTE, LISTELE CUPRINZÂND CETĂȚENII ROMÂNI CU DREPT DE VOT CARE AU ÎMPLINIT VÂRSTA DE 18 ANI PÂNĂ ÎN ZIUA ALEGERILOR INCLUSIV"

Deci toți cetățenii români cu drept de vot de pe planeta asta care au împlinit 18 ani, inclusiv pe 29 iulie, indiferent unde se află. Clar, domnu' președinte interimar? Clar! Vedeți? Vedeți! Mințiți cu bună știință? Da, știu, mințiti în mod grosier. Faceți de râs o instituție și cea mai importantă funcție în statul român. Într-o stare de maximă tensiune, induceți în eroare voit publicul și, mai grav, autoritățile statului. Iar asta e la limita penalului!

Norocul nostru stă în lucruri simple: gândim și știm să citim.

P.S. Pentru "deontologi", redau erata Curții care este exact în acest sens. Nu poți demite Președintele României pe baza prevederilor legii votului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului. Logic. Ca atare, erata a fost publicată în Monitorul Oficial și sună așa: "În speță, însă, sunt aplicabile dispozițiile legale ale art.2 alin.1 lit.c) din Legea 370/2004 prinvind alegerea președintelui și ale articolului 17 din Legea nr.3/2000 privind referendumul". Crin Antonescu nu știe să citească Monitorul Oficial sau nu recunoaște prevederile în vigoare din statul român?

Deschis, în apărarea lui Ucu Rus

Când, în România, creierele iau foc și nu mai raționează, eu întotdeauna voi scrie ce cred și știu că este adevărat. Nu pun oameni politici pe piedestal, nu mă închin la ei, nu am afaceri, nu mi-am ridicat case, nu gândesc organic sau în funcție de interese, însă m-am intersectat, numai prin natura meseriei, cu mulți politicieni și foarte puțini bărbați politici. Iar Ioan Rus, fie că are curajul cineva s-o recunoască public, fie că nu, este și va rămâne întotdeauna un bărbat politic social-democrat ardelean. Ăsta este el, ăsta este crezul lui.

Îl cunosc de mulți ani, l-am văzut în multe situații. Unele extreme, altele foarte importante politic. Și sunt certitudini. Ioan Rus poate pune președinți în PSD, poate fi omul de bază și de probitate al lui Adrian Năstase, poate debarca un cuplu - acum 7 ani de neînvins- Ion Iliescu- Adrian Năstase, poate conduce fără reproș cel mai greu minister al țării- Internele, se poate lupta și pentru scoaterea vizelor pentru români, dar niciodată nu va da mâna cu pușcăriabilii și iresponsabilii. Niciodată nu va face mizerii. Nu, pentru că pur și simplu nu este în firea acestui om.

Prea mulți dintre cei care îl cunosc și ei pe Ioan Rus, știu că nu mă vor putea niciodată contrazice, oricât de înflăcărată le-ar fi acum mintea. Am scris-o și am spus-o de la bun început- Ioan Rus la Interne a fost cea mai bună alegere a premierului Ponta, a fost garanția oficială a legalității, a corectitudinii și seriozității. Plecarea lui, acum, este cea mai mare pierdere. Nu știu dacă conștientizează asta cineva. Dar între alb și negru, între un om care gândește și un om care e irațional, între lege și cătușe, între Ioan Rus și Liviu Dragnea sau Cătălin Voicu- eu întotdeauna voi alege albul. Adică pe Ucu Rus.

Ca orice bărbat politic are și el micile lui defecte. Pentru că este un om care crede, uneori, este naiv. În plus, abandonează. Și asta tot pentru că el chiar crede. Când n-o mai face, s-a terminat. Când n-a mai crezut în Năstase, a făcut-o imediat, când n-a mai crezut deloc în Geoană, a făcut-o în secunda doi. Acum, a făcut-o a treia oară. Foarte probabil, la momentul potrivit.

Poate o să vă întrebați - așa, și dacă a plecat Rus- ce mare nenorocire? Fără niciun patetism, eu vă spun că este. Când pleacă Rus, lucrurile se schimbă- mai devreme sau mai târziu. Ce a pierdut PSD? Pur și simplu, cea mai mare garanție a corectiudinii și încrederii într-un partid profund nereformat. A pierdut, din nou, legătura cu Transilvania pe care nu reușește să și-o restabilească de vreo 10 ani. Acum, Banatul, Transilvania n-au ieșit la vot. Dar Banatul și Transilvania au lăsat din brațe și PDL la locale. În Banat și Transilvania creierele nu sunt încinse, oamenii ăia cred în politicieni care mișcă lucruri, vor autostrăzi, planuri regionale. Rus a adus acolo Mercedes. Nu trebuie pus la zid pentru asta. Mulți, s-o recunoaștem deschis: n-au făcut nimic.

E departe de mine gândul de a-l condamna pe Ioan Rus că a demisionat. Poate că a fost decizia cea mai bună, numai și numai el știe. Sunt însă total de acord cu el: "În politică, bărbații au calea lor". În asemenea momente, fetele chiar trebuie să stea acasă pentru că se vede de la o poștă că nu fac față...deloc.

Și mai cred ceva.
Poate că timpul îmi va da dreptate, poate că nu, dar povestea lui Ioan Rus nu cred că se va sfârși acum. E o vorbă - orice șut în fund e un pas înainte sau, mă rog, orice sfârșit e un nou început. La fel și cu Ucu Rus- bărbatul politic social- democrat despre care nimeni nu poate spune că nu are crezuri, că e murdar sau că este compromis.

P.S. Pentru că sunt mulți oameni care vorbesc despre cazul Năstase, eu vă spun doar atât: a salva viața unui om fără a încălca nicio lege, cred că este lăudabil. Ați face-o și voi. Ce s-a întâmplat după aceea în cazul Năstase, e altă poveste.

miercuri, august 08, 2012

The English Patient: “Asta până nu se termină, eu nu mă opresc!”


Despre Ioan Rus:
“Rus a fost incorect, a mințit
“L-aș putea da în judecată pentru calomnie”
“Minte, are ceva de ascuns și e foarte bine că ministrul de Interne a plecat, dacă a plecat.Sper ca a plecat..."
“Rus s-a inclus în atacul propagandistic al lui Traian Băsescu
“Rus a spus o mizerie în public

Despre Guvernul Ponta:
“Guvernul e timid, ezitant, confuz”
„O să am o discuție cu Premierul și ministrul de Externe
"Guvernul, ministerul să răspundă Comisiei de la Veneția, să informeze" (n.m. MAE deja dăduse un răspuns, dar nu probabil așa cum voia Antonescu)
Există 10 oameni neînfricați în Guvern?  Da, sunt!
“ Asta e gândirea normală a Guvernului. Și cred că așa va gândi Guvernul
“Victor Ponta pare ameninţat şi intimidat. Este nevoie ca instituţiile să nu se lase intimidate. S-a dat senzaţia unei anumite timidităţi şi ezitări a Guvernului. I-am spus delicat aşa, chiar a unei confuzii. Guvernul trebuia să facă ce i-a cerut CCR în decizia sa din 2 august şi ce s-a explicat”
“Eu știu ce are Guvernul de făcut. Date nu am.”

Despre Justiție, CCR, CSM, ambasador SUA, J.M.D.Barroso, Viviane Reding și alte instituții:
“Îi chem pe ambasadorul SUA şi comisarul pe Justiţie la discuţii”
„Barroso, ambasadorul SUA, Viviane Reding sunt în vacanță...”
“O să am o discuție cu CSM
“O să am o discuție cu președintele CCR, cu Procurorul General
“Ca președinte interimar, simt nevoia cât mai repede a unui ministru al Justiției în țara asta!
„Parchetul nu e brațul înarmat al lui Băsescu să trăim în teroare și fals în țara asta!”
“Chestorul Manoloiu ( n.m. urmărit penal pentru abuz în serviciu) și-a făcut doar datoria
 „N-am niciun semn că SIE, SRI, STS conspiră...Am o problemă cu dictările de la gard ale lui Băsescu și cu Parchetul...”

Despre WTF?!
“Este o conspirație împotriva democrației și statului de drept”
„Eu nu înțeleg. Asta-i problema!
Sunt vreo 100.000 de profitori, oameni care conspiră, care pun pe jar țara asta”
„Becisnici din presa lui Băsescu, căruțe de bani...”
„Armata de eliberare!”
„Altcineva nu dă ordine în România”
“Omul în albastru...(…) omul în albastru
 „Am primit amenințări. Private au fost, private rămân...”
„Băsescu e înconjurat de niște bandiți, se tem de o Justiție independentă.. Traian Băsescu și acești oameni de mine nu scapă, decât dacă mă omoară, ceea ce nu cred, sper.”
„E posibil să zici de Andrei Marga că e doctor în socialism politic? Cât de nesimțit să fii tu, Traian Băsescu?!”
„Asta până nu se termină, eu nu mă opresc!”

Despre românii cu drept de vot aflați în străinătate:
"Pe care îi descrie hotărârea Curții cu domiciliu în străinătate- sunt atâția, au drept de vot. Unii dintre ei au și votat, nu foarte mulți din păcate. Dar nu fac parte, spune CCR, din listele electorale permanente. Îi numărăm și îi trimitem Curții și spunem: nu fac parte din cvorum"

Pacientul pare a fi într-o profundă agonie. Capacitățile și limitele sale psihice au cedat. Remember 6 iulie 2012: “ Dacă Băsescu nu e demis la referendum, eu mă retrag definitiv din viața politică”.Tic-tac! Tic-tac!



P.S. Citatele sunt aproximative. Ideile, reacțiile disperate sunt cele care contează.
P.P.S. Mr. Dragnea o fi tot într-o stare comparabilă cu a pacientului de mai sus?

marți, august 07, 2012

Не грусти, товарищ, я испортила ваш фэн-шуй!

Nu, să nu credeți cumva că am învățat peste noapte limba rusă. Am lecturi diferite. Dar având în vedere că distinșii domni de la Vocea Rusiei- ediția în limba rusă- sunt, mai nou, interesați de blogul meu pe care văd că-l monitorizează de niște ore, chiar mă simt obligată să le transmit ceva. Să te viziteze Vocea Rusiei în așteptarea că poate scrii ceva, cred că e superb. Sublim. Să-i calci pe nevi pe ruși nu e de colea. Ca atare, citiți-o pe Masha Gessen iar mesajul meu sună cam așa:  "Nu fi trist, tovarășe! Ți-am stricat feng shuiu'!"

So, dragi tovarăși din Kremlin, please, give peace a chance and translate this:



luni, august 06, 2012

România. Ora Moscovei.

Mărturisesc. De câteva săptămâni chiar urmăresc în fiecare dimineață ce mai zice Vocea Rusiei. Încotro îmi spune mie, cetățean român cu drept de vot, gândul să mi-l îndrept. Acum, rușii au trecut la un soi de analize. Așadar, pe scurt.
Dacă Vocea Rusiei îmi spune că USL este "perseverentă"- este bine oare?
Dacă spune că CCR a acționat "înțelept"- este la fel de bine?
Dacă-l analizează pseudo-psihologic pe președintele Băsescu- este perfect, nu?

Iar, la final, Vocea Rusiei trage de urechi și "o parte din presa bucureșteană"- ca totul să fie sublim.

În rest, nu pot decât să constat sunt și oameni în această țară care-și extrag mesajele și gândurile din înțelepciunea analitică a oficiosului Kremlinului. Crin Antonescu, de exemplu: "Trebuie să înțelegem totuși mecanismul prin care imaginea unei țări a fost distrusă în două săptămâni într-o acțiune evident organizată, coordonată, finanțață (...) România ar fi riscat în toamnă să aibă violențe sociale."

Pe 30 iulie, aceeași Oră a Moscovei ne spunea că USL "trebuie să acționeze în forță" și că  există și opțiunea "organizării unor proteste de stradă." Și vă mai amintesc ceva: pe 21 iulie, Vladimir Putin a promulgat controversata și incredibila lege prin care califică ONG-urile drept "agenți străini". Știu, între Antonescu și Putin sunt câțiva ani lumină, dar ideile par să fie aceleași și să vină toate dintr-un singur loc.

Cât despre România, pe cine mai interesează cum se simte? Imaginea și credibilitatea sunt praf grație actualei  conduceri, aderarea la Schengen este ca și suspendată, cursul a luat-o razna, facem apologia comunismului, tăiem morții, viii și CNP-urile, contestăm un referendum pe care tot noi l-am organizat, împiedicăm în mod voit CCR să ia o decizie și inamicii publici sunt aceiași: președintele Băsescu, Justiția și toate instituțiile statului care nu ne convin. E foarte bine, nu?

Vă recomand călduros o lectură: "Omul fără chip", scrisă de jurnalista Masha Gessen. Cartea o găsiți, de ceva timp, în librării.

joi, august 02, 2012

Raționamentul planului perfect irațional

Pentru că situația îmi pare a fi mult mai tragică în PNL decât în PSD, și asta numai grație lui Crin Antonescu, amintesc un raționament pe care el l-a grăit acum două zile de la pupitrul Administrației Prezidențiale, raționament care a avut, în final, un rezultat greșit.

L-aș defini raționamentul planului perfect irațional, perfect imperfect, bazat exclusiv pe suportul popular, ignorând orice fel de reguli, valori, principii, decizii și instituții.

Crin Antonescu a spus așa: "Poate că toți analiștii, poate că toți politicienii care comentăm, afirmăm, recunoaștem de mulți ani că, în România există o ruptură între electorat și clasa politică, între electorat și partide, între electorat și lideri politici, ar trebui să mai medităm. Pentru că în momentul în care opt milioane și jumătate de oameni vin la o acțiune la care niște lideri politici îi cheamă, înseamnă că nu există o ruptură. Înseamnă că există reprezentativitate și înseamnă că nu jucăm într-o piesă absurdă, ci jucăm într-o situație reală, în care trebuie să fim cu atât mai responsabili, cei care facem politică. Dacă îmi dați voie, eu m-aș retrage."

Bun. Trecând peste faptul că 7,4 milioane au votat DA dar și aproape 1 milion NU, aș putea cu greu, e adevărat, să fiu de acord cu domnul Antonescu dacă acum situația ar fi fost perfectă, lumea s-ar fi dus să culeagă floricele pe câmpii, politicienii s-ar fi respectat măcar, toate legile și instituțiile ar fi fost respectate și dacă subiectul ar fi fost închis. Case closed- cum spunea Șoric. Dar cum de s-a întâmplat că nu e deloc închis? A scârțâit ceva. O rotiță, două au sărit. Și perfectul s-a transformat în catastrofal.

Ei bine, aici a fost iluzia și buba. Raționamentul în care crede în continuare Antonescu s-a făcut praf atunci când a dat peste reguli, decizii, instituții, Constituție. Multe le-a schimbat, dar numai una i-a întors tot planul împotriva lui.

Monitorul Oficial nu poate fi controlat- să-l luăm la Guvern, să decidem noi ce e în vigoare și ce nu. Când vrem noi.
Avocatul Poporului să-l schimbăm pentru că e singurul care poate ataca ordonanțele. A fost schimbat. Punem unul de-al nostru.
Șefii Camerelor îi putem schimba, Curtea Constituțională o putem lăsa fără atribuții. Toate acestea au mers șnur, perfect. Putem merge și la Bruxelles încâlcând flagrant o decizie a Curții. Și ce dacă? Putem abuza oricât. Putem suspenda și un Președinte al României care n-a săvârșit nicio "faptă gravă" cu încălcarea Constituției. Putem pentru că avem majoritate controlabilă în Parlament.

Tăvălugul, desantul abuziv a fost oprit extern. Prin reacții vehemente. Nu numai oficiale. Iar iluzia planului și raționamentului perfect s-a oprit chiar în teoria "putem face orice pentru că avem Putere". Validarea referendumului cu 50%+1 din listele electorale - decizia CCR a trebuit să fie aplicată pentru că, altfel, izolarea României devenea oficială. Și nimeni nu și-a putut asuma așa ceva.

Așadar, planul perfect în care mai crede încă Antonescu s-a bazat exclusiv pe puterea exercitată și controlată prin Guvern și Parlament și prin capacitarea votului din alegerile locale. Regulile, deciziile, instituțiile n-au contat. De România în UE, România în NATO- au uitat cu totul. Altminteri, totul ar fi fost acum de necontestat.

Din cauza iluziei planului perfect, România se află zilele acestea în cea mai proastă situație posibilă. Cu o suspiciune, neîncredere teribilă pe plan internațional, cu Vocea Rusiei care ne pune câte o partitură în fiecare dimineață, cu 7,4 milioane de oameni aduși la vot degeaba, cu vreo alte 8-10 milioane care sunt sictiriți de tot, cu cel mai costisitor sondaj de opinie din istorie - care a recunoscut doar că președintele nu mai are susținerea pe care o avea, cu o societate profund divizată și polarizată - pe care domnul Antonescu nu o recunoaște nici acum și cu o coabitare pe care USL nu vrea s-o accepte.
Deci...ce s-a rezolvat?

În plus, printr-o greșeală politică de clasa I, același Antonescu, de bună voie și nesilit de nimeni, ca la poker (nu prea am expertiză în domeniu), și-a pus întreaga carieră în joc. Dacă mai e cineva care n-a înțeles, care n-a priceput până acum, asta numesc eu iresponsabilitate și prostie în cantitate brută. Și mărturisesc faptul că am sesizat-o din 2009, de când după primul tur al prezidențialelor, Antonescu i-a pus în 5 minute toate voturile în brațe lui Geoană. Dar dacă sunt 0,01% posibilități ca Geoană să piardă? Nu s-a întrebat. A jucat totul. Ori, ori. Atunci ca și acum. Și a pierdut.

Un politician care nu ia în calcul absolut totul, toate variantele, toate posibilitățile, care nu e calculat, care nu are strategie, care e într-o perpetuă disperare după putere sau pentru vreo funcție mai importantă sau măcar ceva, acolo, care nu are întotdeauna un exit plan - nu poate conta, nu poate fi redutabil. Nu poate avea succes. Nu poate fi niciodată un om politic învingător, unul veritabil, cu greutate, de luat în seamă. Tipul ăsta de politician se aruncă peste bord când ajunge pe uscat, când nu e niciun perciol, când nu te aștepți.

Te întrebi: ce s-a întâmplat? Răspunsul: Nimic. Crin tocmai s-a aruncat de pe vapor.

Antonescu și-a pus onoarea pe masă dacă referendumul va fi invalidat. Și-a dat singur în cap când nu cred că l-a rugat și chiar nu visa absolut nimeni. A ridicat miza la maximum posibil. S-a poziționat personal, conștient și cu insistență într-un scenariu imperfect în care nu era vorba deloc despre el.  A făcut-o pentru că pur și simplu așa gândește, pentru că nu mai are deloc răbdare, pentru că, prin orice mijloace, vrea să apară să vorbească, culmea, chiar din Holul de Onoare din Palatul Cotroceni.
Acum oare ce va alege? Un candidat al USL la Președinție, în 2014,  fără pic de onoare și profund atacabil când vine vorba de valori, angajamente și promisiuni sau un USL fără prezidențiabil și un PNL fără lider? Greu, dar fix asta înseamnă să te arunci din avionul politicii, de la 10.000 de metri,  fără parașută doar în semn de bravadă și disperare, în goana de a te confrunta numai tu cu președintele Băsescu. Asta pe Crin Antonescu nu l-a ridicat- așa cum probabil s-a așteptat, ci l-a făcut praf.

Știți, e ca-n desenele animate, când vânătorul grăsun sau Coyote îl aleargă, și-l tot aleargă pe Bugs Bunny și sfârșesc croind în mare viteză gropi ce le desenează trupul în pământ. Sau fix când trag după el, le explodează bomba atârnată de picior.

Numai că aici nu-i animație, e măreția realității, inteligenței și profunzimii scenei politice românești- respectiv USL.

Și cred că e groaznic, mai ales când ți-o faci tu singur. Tu, doar tu, cu mâna ta.