Pe 2 decembrie 2009 a început totul. Popa era arestat la Jakarta iar Geoană se ducea noaptea la Vîntu acasă ca să-l calmeze şi să se relaxeze împreună. Pe 3 decembrie 2009, preşedintele Băsescu, pe care mulţi îl catalogau ca un om terminat, dădea lovitura în confruntarea finală din alegerile prezidenţiale. Imediat după, am primit un telefon pe care mă abţin să-l calific, în care eram acuzată că Traian Băsescu a câştigat prezidenţialele. Alegerile avea să le câştige Băsescu după alte trei zile. Pe 6. Iar pe 11 decembrie este săltat Voicu. Apoi, graţie lui şi inteligenţelor din juru-i, a picat şi Vîntu.
Suntem pe 22 aprilie 2011. După mai bine de un deceniu, Popa e adus în ţară să popească sau... nu, Vîntu nu se simte nici el bine deloc iar prietenul Voicu e de un an în arest. Un mic exerciţiu de istorie recentă. Enjoy, băieţi!
"O să vă cam popească Popa ăsta!"
Sesizez o umbra de aroganta in tonul tau ? Daca ma insel , imi cer scuze. Pana la un punct , ai avut perfecta dreptate. Pot spune chiar ca , ai anticipat un pic istoria asta. Sper ca-ti vei pastra insa picioarele pe pamant. Cu drag, Bob !!!
RăspundețiȘtergereTot din istoria recenta: in 89 strigam Libertate si Jos Securitatea.
RăspundețiȘtergereAzi avem in fruntea tarii un securist dupa ce am avut un comunist pana ni s-a acrit de el.
Aaaa.... intre vantu, basescu, udrea, iliescu, nastase, fni nu este nici o legatura.....
Las' ca vine papushea criminala Chucky antonescu, Liberal Autentic, din stirpea Bratienilor,iar Mierea si Caltaboshii agentului KGB Vozganian vor multumi Poporul...Nu uitati sa fie satisfacuti si Liviu Dragnea si Norica Nicolai, ne e dor s-o mai cheme Mandrutza la o sesiune de Jacuzzi, cu ratzushtele liberale....
RăspundețiȘtergereEste offtopic, dar ai uitat sa stergi de la profil acel, "actualmente antena1, 3".
RăspundețiȘtergereDaca faci profetii asa bune ia zi ceva si despre cei pe care o sa-i "popeasca" Nicolaescu. Sau nu?
RăspundețiȘtergereParca ziceam, timpul le rezolva pe toate.
RăspundețiȘtergere