Mile

Să scrii despre Mile la trecut e ca şi cum ai scrie despre tine. Greu, complicat, dureros, dificil, incredibil. Nu ştii de unde să începi sau unde, cum şi în ce fel cu putinţă să termini.  

Mile era mai mare decât viaţa, zice Petreanu. Şi poate că aşa e. Sau viaţa aş zice, că a fost prea mică, prea puţină, prea infimă pentru Mile. A trăit-o la maximum...Şi, la doar 34 de ani, cred că doar Dumnezeu a cântărit şi a hotărât ca Mile să-şi urmeze drumul. Să lase viaţa asta, neînsemnată cum e ea, deoparte. Pentru că însăşi viaţa era un reportaj pe care Mile deja îl făcuse.  În exclusivitate, aş spune.

Mile a însemnat pasiune, adrenalină, nebunie, încăpătânare. Toate dedicate unei meserii frumoase dar, uneori, istovitoare.

Îl ştiam de când lucram la Jurnalul Naţional, auzisem de el, aflasem că a plecat în Iugoslavia. Erau bombardamente... Ţin minte că Mile vorbea sârba la perfecţie....Şi cum numai un adevărat reporter ştie, a reuşit să-i ia un interviu lui Arkan. O adevărată bombă de presă , la vremea aceea...

Însă numai când am ajuns în Antenă, am început să-l descopăr pe Mile.

Mile era nebunul foarte bun care, în 2005, în timpul crizei ostaticilor, era în Bagdad. Am ţinut legătura cu el mult atunci...Zi de zi. Dar numai el ştia, ce chin, ce misiune delicată, extrem de dificilă a fost să transmită.

Apoi au venit inundaţiile. Mile era, ca de obicei, pe metereze....Cosmin Silistraru, producător general al Observatorului de 19 al Antena 1 pe atunci, se baza pe Mile. Avea încredere în nebunia şi în pasiunea lui...Toţi aveam. Pentru că toţi ştiam şi recunoşteam cum îşi făcea meseria Mile.  

„E Mile, nu?” Şi Mile era. Cadrul se deschidea. Uneori, când sufletul îţi ajunsese la gură. Când secundele te gâtuiau, când se pierdeau în neant,  într-o viteză ameţitoare, halucinantă. Când voiai să dai orice, numai ca timpul să mai stea puţin. Doar puţin, puţin...Puţin, cât să ajungă şi Mile...

„Intrăm, intrăm. Îl avem! Îl avem! Eşti foarte tare, prietene!” Şi cadrul era peferct. Într-adevăr, era perfect. Din filme. Şi Mile deschidea, într-adevăr, Observatorul. Mile făcea transmisia, cadrul lui Mile şi al lui Sandi, operatorul lui, a fost lăsat să curgă, în direct, 45 de minute, cu apele învolburate, arătând a cascada Niagara...Cadrul lui a insemnat şi imaginile de final. El a închis şi el a deschis toată transmisia din acea zi a ştirilor. Acesta era şi, pentru mine, mai este...Mile.

După ceva timp, ne-am întâlnit, în Vrancea, la inundaţii. Eu am ajuns mai târziu. El făcuse deja tot Vadu Roşca, în nebunia aia, în nămolul ăla, în mirosul ăla groaznic, cu barca. Îi dăduse şi apă, şi hrană bătrânului ce, în ruptul capului, nu voia să se dea jos de câteva zile de pe casă: „A trecut pe aici Mile!” Şi aşa este. Pe acolo, trecuse el. Îşi făcuse meseria, exact aşa cum trebuie. Şi pentru asta, nimeni nu trebuia să-i spună nimic. Nimeni nu trebuia să-i dea vreo indicaţie. Doar trebuia să-l lase să şi-o facă...

Unde era Mile când eu am ajuns în Năneşti? În munţi! Dar unde în munţi, că muntele se surpase?! Imenşii bolovani blocaseră drumul...Dar pentru Mile şi stâncile de piatră erau un mezelic. Mile a luat-o pe jos, urcând, la pas, kilometri întregi pe drum dificil de munte. Cu Florin Dobre, cameramanul, după el, cu camera, videophoneul de zeci de kilograme în cârcă. Cu tot, şi cu rucsacurile în spate...

Cu puţin înainte de intrarea în emisie, Mile şi Florin au ajuns la locaţia pe care numai Mile o avea în cap. Găsiseră oamenii. Suflete sinistrate, uitate de Dumnezeu, strigând după ajutor, la care autorităţile nu puteau să ajungă decât cu elicopterele. N-ajunsese nimeni, decât Mile...

Şi era Mile. Cadrul se deschide, în ultim moment. „Intrăm. A ajuns. Are semnal. Îl vedem!” Era, bineînţeles, perfect.

„Eşti foarte tare, prietene!”

Viaţă.

Dragoste.

Durere.

Patimă.

Tragedie.

Viciu.

Război...Irak.

Tsunami...Asia.

Bombadamente...Serbia.

Lupte de stradă...Budapesta.

Şi câte şi mai câte...Cam tot ce poate duce, la maximum, la limită, o fiinţă până la 34 de ani... Corespondent de război conştient şi redutabil, care ştia că unica greşeală înseamnă moartea... Reporter nebun, dar desăvârşit, pe care meseria l-a ars cu pasiune, entuziasm şi dedicaţie, în cel mai adevărat mod din câte există...

Acesta este, a fost şi va rămâne, în lumea muritorilor, numai în felul său de-a fi, Mile.

Lumea asta ţi-a fost, într-adevăr, prea mică, prietene! Maestre...