marți, decembrie 08, 2009

În PSD începe showul...

De ce nu l-aţi legat de pat?



Trecând peste "camioanele de dovezi" care trec încontinuu prin circumvoluţiile mult prea plate pe care generos le posedă domnul Dragnea, trecând peste operaţia chirurgicală imperativă pentru uitare care i se aplică în aceste zile domnului Mircea Geoană, rămân la părerea mea: lui Mircea Geoană trebuia, clar, fără nicio tăgadă, să i se extirpe creierul. Sau măcar, domnul Hrebenciuc, dacă mai avea, în al 13-lea ceas, un minimum de simţ politic, trebuia să-l închidă încă de duminică seara, în toaleta partidului, sau undeva, într-un dulap, acolo, prin podul din Kiseleff unde nu-i mai ieşea numărătoarea... şi să nu-i mai dea deloc drumul. Să nu-l mai audă lumea, să nu-l mai vadă...Pentru că uite ce spune:

Mircea Geoană, preşedinte PSD, marţi, a doua zi după topăială, 8 decembrie 2009:

"Democraţia din România se află într-un moment de cumpănă. (...) În numai câteva ore o maşină infernală de cumpărare şi de fraudare a votului a schimbat voinţa suverană a poporului român. Alegerile acestea au fost câştigate de mine şi de cei care au crezut şi cred în mine". Deci el este câştigătorul votului suveran, majoritar, matematic, democratic al poporului.

Nu vă supăraţi, dar e too much. E penibil, jenant, neplăcut, apăsător, greu de suportat, îmi provoacă o imensă jenă supărătoare. Îmi e mie ruşine de penibilul în care s-a scufundat irecuperabil. Îmi pare rău, dar îmi e efectiv ruşine că trăiesc în aceeaşi ţară cu Mircea Geoană.

Chiar nu puteţi deloc să-l ţineţi închis măcar până uităm puţin? Sau până când vă desăvărşiţi întreaga intervenţie chirurgicală? Extirparea, asta-i soluţia, asta-i salvarea. Ce trebuie extirpat? Ceva foarte, foarte, foarte mic...Minuscul...Se găseşte în cutia craniană. Este, de fapt, partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii și al conștiinței la om și e compus din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. Vă rog, daţi-i drumul numai după ce i-l scoateţi! Apoi, dacă mai are sens, înlocuiţi-l...Dar, sincer. Nu cred că mai are...De duminică nu mai interesează pe nimeni. Doar enervează.


Şi acum lucrurile serioase. Citiţi postul de mai jos, "Când în PSD repetă istoria...", şi citiţi câteva declaraţii de astăzi.

Adrian Năstase, deputat, preşedinte Consiliul Naţional al PSD, fost preşedinte PSD, fost premier, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, fost candidat la Preşedinţia României ce l-a simţit acum patru ani pe Viorel Hrebenciuc pe propria-i piele:

"Da, sunt dezamăgit. Da, sunt revoltat. Da, aş fi vrut un cu totul alt rezultat. PSD contestă aceste alegeri şi susţin acest demers. Dar, dincolo de el, trebuie să începem să strângem datele pentru o analiză serioasă a modului în care s-a ajuns aici. Inclusiv în PSD".

Miron Mitrea, fost secretar genereal al PSD, fost ministru al Transporturilor, fost şef de campanie al PSD, fost bun prieten al lui Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie etc. :

"Campania a avut două puncte de inflexiune. În mod normal, există un punct de inflexiune. Aceasta a avut două. Din acest punct de vedere, a fost atipică. Unul a fost când s-a introdus strategia Iohannis. Şi aceea a fost o strategie foarte bună a liberalilor şi sigur că Mircea Geoană si echipa lui, neavând o strategie proprie, faptul că s-au lipit la aceasta a fost o mişcare înţeleaptă pentru ei. În acel moment, s-a intrat pe o curbă ascendentă pentru el, mă refer la candidatul Geoană, şi a fost adus pe palier şi chiar uşor descendent candidatul Traian Băsescu. Din păcate, a urmat turul doi. În turul doi s-a intrat foarte bine, iar din începutul ultimei săptămâni, curba s-a schimbat, s-a întors. Acesta a fost al doilea moment de inflexiune şi Traian Băsescu a început să crească şi a crescut până la momentul final", a declarat Miron Mitrea, la Realitatea FM.

Întrebat care crede că au fost motivele care au dus la pierderea alegerilor, Miron Mitrea a spus: "Prea multă siguranţă după primul tur, prea puţină experienţă de campanie, foarte mulţi oameni care n-au mai condus campanii. Nici Viorel Hrebenciuc n-a mai condus campanii. El a condus campania din 1992 a lui Ion Iliescu. În 1992, Iliescu câştiga cu oricine la conducerea campaniei. Deci, nu avea nici el experienţă, chiar dacă pe sus se lăuda că are".

Mitrea a spus, însă, că nu se poate afirma că Hrebenciuc este responsabil pentru rezultatul alegerilor, precizând că există mai multe aspecte care trebuie luate în calcul.

"Doar am remarcat unele mişcări pe care le-am considerat greşite, începând cu asumarea lui Mircea Geoană de către diferite persoane. Era un concurs pe cine este patronul lui Geoană, chestie care a creat o anumită dificultate pentru el. Mircea este un candidat mai puţin spontan în acţiunile politice, lucru care a fost foarte bine speculat de adversarul său, care a câştigat", a comentat Mitrea.

Întrebat dacă Mircea Geoană a pierdut alegerile sau există posibilitatea întoarcerii rezultatului, Mitrea a refuzat să dea un răspuns categoric.

"BEC a încheiat procesul-verbal şi s-a trimis la Curtea Constituţională. Nu-mi dau seama care pot fi dovezile pe care le are la ora actuală staff-ul lui Hrebenciuc în mână. Pot fi foarte evidente. Habar n-am. Nu cunosc aceste dovezi. Dacă sunt dovezi evidente de fraudă masivă, atunci Curtea Constituţională le va lua în calcul. Experienţa mea arată însă că în România se vorbeşte foarte mult de fraudă, mult mai mult decât se face. Şi atunci, în general ai mult mai puţine dovezi decât vorbe", a spus Mitrea.

Miron Mitrea a mai spus că nu îi dă sfaturi lui Mircea Geoană în legătură cu ceea ce ar trebui să facă după pierderea alegerilor.

"Nu vreau să-i dau sfaturi. Va face ceea ce el, ca bărbat politic, va simţi că trebuie să facă", a comentat el, adăugând că după fiecare scrutin sunt oameni care trebuie să-şi asume răspunderea pentru rezultate.

Întrebat dacă ar accepta să revină în conducerea PSD, Mitrea a spus: "Depinde cum arată partidul de care vorbim. O conducere confiscată de gaşca lui Hrebenciuc nu mă interesează".

El a adăugat că există oameni valoroşi în PSD, iar partidul are o bună organizare în teritoriu.


Vasile Puşcaş (PSD), fostul şef al Departamentului pentru Afaceri Europene, un om cu un bun-simţ rar întâlnit, un politician absolut stimabil :

"Faptul că s-a ajuns la contestarea ultimului scrutin este cel puţin jenant pentru România. Se dovedeşte atât partenerilor europeni, cât şi altor actori interesaţi că procesul democratic, legat de procesul electoral, ar avea grave slăbiciuni mai ales din punctul de vedere al aplicării în teren, nu doar a enunţurilor. Acest lucru este foarte sensibil şi pentru UE, deoarece România a dovedit odată că îndeplineşte criteriile democratice şi politice de aderare", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Vasile Puşcaş.

Potrivit lui Puşcaş, faptul că s-a ajuns la contestarea alegerilor prezidenţiale şi eventuala existenţă a unor "elemente dubitative", nu "clare", în răspunsul Curţii Constituţionale, ar pune sub semnul întrebării şi "modalitatea funcţionării statului de drept în România, care este şi aşa o materie sensibilă în UE".

Vasile Puşcaş a subliniat că în procesul de coordonare şi cooperare din UE şi în plan internaţional sunt căutaţi parteneri pe termen lung cu caracteristici care să îi facă valabili de a participa la procese decizionale, iar "o asemenea temă şi consecinţele ei vor afecta nu numai pe termen scurt, ci şi pe termen mediu, credibilitatea partenerială a României în procesele decizionale din UE, dar şi la nivel internaţional".

Puşcaş a susţinut că după depunerea contestaţiei privind alegerile se ridică "multe semne de întrebare referitoare la modul în care România, stat membru al UE, aplică setul de criterii politice şi democratice".

Acesta a menţionat că şi instituţiile europene vor monitoriza atent modul de gestionare a contestării alegerilor prezidenţiale.

Cu siguranţă, va începe showul. Aşa a fost întotdeaua. Astea sunt semnele. Validarea alegerilor îi va aduce, probabil, la 20%... cu multă îngăduinţă.

Eu cred că cine vrea să fie viitorul preşedinte al PSD ar trebui să fie, încă de pe acum, în mare pregătire mare...Mai multe toalete, mai multe dulăpioare, mai multe cămăşi de forţă, mai multe, mult mai multe...cred că devin necesare. Tot pentru uitare.

Un comentariu:

  1. Cum le spun părinţii copiilor: ţi-am creat toate condiţiile, dar n-ai obţinut rezultate, cam aşa îi pot spune şi lui Geoană cei care stăteau cu covorul roşu în braţe pregătiţi să-l aştearnă pe treptele de la Cotroceni.

    RăspundețiȘtergere