marți, mai 12, 2015

FĂRĂ PRECEDENT. Traian Băsescu atacă ambasada Statelor Unite ale Americii

Într-un interviu pentru PS News( dublu click), Traian Băsescu lansează un nou atac la adresa Justiției și atacă, în premieră, chiar și ambasada Statelor Unite ale Americii la București și pe însărcinatul cu afaceri al acesteia, Dean Thompson.


Întrebare: Domnule președinte, la cine v-ați referit dvs. atunci când spuneați, la sfârșitul lunii Aprilie, că sunt câțiva lideri ai Justiției care cred că le vor mai da un mandat ambasada  Statelor Unite, ambasada Olandei sau altele..


Traian Băsescu: M-am referit la liderii Justiției, liderii actuali ai Justiției. Și proba să știți că n-a venit demult. Când am văzut însărcinatul cu afaceri al ambasadei Statelor Unite ale Americii mergând fără reținere la Parlament, și ținând cont de declarația domnului Zgonea, că a fost vorba de o intervenție pentru nemodificarea Codului de Procedură Penală chiar am spus: ceva e în neregulă. Și nu pentru că astfel de discuții nu pot să aibă loc, ci pentru că ele s-au făcut ostentativ. Adică însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite chiar s-a dus peste șeful uneia din camerele Parlamentului și a cerut răspicat ceva. Astfel de discuții de regulă există sau pot exista. Dar ele se petrec discret, fără a da impesia că vine o ambasadă peste Parlament. Deci aici cred că a fost o greșeală.


Întrebare: În timpul mandatelor dumneavoastră au existat astfel de discuții?


Traian BăsescuNiciodată n-a existat o discuție cu mine legată de ce să facă cineva sau de ce să fac eu. Nu. Și o spun cu toată tăria. Nu a existat niciodată. Au mai existat teorii pe care le avansau unii: a, președintele a primit mesaj să atace pe Putin sau să atace Moscova. Niciodată. N-a îndrăznit nimeni să vină să spună: ar trebui să faceți declarația asta, ar trebui să aveți poziția asta. În 10 ani, n-am văzut așa ceva, dar acum mi s-a părut exagerat ce s-a întâmplat cu vizita direct la Parlament.


Ambasada Statelor Unite a criticat și astăzi, printr-un comunicat de presă recentele modificări aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală: "Ambasada SUA este în continuare îngrijorată de modificările aduse Codurilor Penal și de Procedură Penală. Orice modificări adus acestor coduri trebuie analizate cu atenție și în mod transparent de toate părțile interesate pentru a se asigura că aceste modificări nu subminează progresele recente obținute de România în consolidarea statului de drept și în lupta anti-corupție. Așa cum am mai declarat, astfel de rezultate ar fi un semnat descurajator, mai ales pentru inverstitori".
Și zilele trecute, misiunea diplomatică a Statelor Unite la București s-a arătat îngrijorată de modificările aduse legislației penale. ( dublu click).

Ambasada SUA a avut aceeași poziție și în Marțea Neagră când Traian Băsescu era președinte al României iar Parlamentul a dorit să modifice legislația anticorupție și a susținut permanent consolidarea statului de drept, a legislației anticorupție și a întâririi capacității instituționale a statului român cu prilejul vizitelor la București a lui Philip Gordon, Victoria Nuland și Joe Biden. Și atunci Traian Băsescu era președinte al României.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu