Victoria dezastrului: PSD, PNL, PDL, PMP

Când poporul îngenuchează politicienii și, de la stânga la dreapta, ei încep să-i râdă în nas și să-i explice că, de fapt, toți au primit în dar de la oameni o mare victorie, este un dezastru.  Înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că politicienii români sunt total desprinși de realitățile pe care, la vot, le transmite acest popor.

Ce-a transmis tuturor România duminică? Că nu se regăsește, că încă oamenii caută politicieni credibili, că a fost greu să facă o opțiune, că s-au gândit unde să pună ștampila. Uneori, a fost imposibil. Că, la o adică, din disperare și dezgust, ar putea vota și un actor pierdut, victimizat oligarhic într-un exponent anti-sistem.

Duminică, România a dat peste cap toate strategiile electorale. Toți, dar toți, de la stânga la dreapta, s-au încurcat în propriile planuri și au fost, finalmente, îngenuncheați de puținul popor român care a venit la vot.

Pentru PSD, principalul partid de guvernare, care spera sincer într-un rezultat de 43-45%, cele 37 de procente reprezintă o adevărată catastrofă. Cele două milioane de voturi strânse cu greu de cea mai performantă mașinărie politică a României sunt în mod catgoric insuficiente pentru ca președintele partidului, Victor Ponta, să câștige Președinția. Mai degrabă, sunt un puternic semnal că există șanse mari să o piardă cu succes. Pentru că Victor Ponta, ca lider de partid care a încercat să-și mobilizeze toate organizațiile print-un turneu electoral în forță, se află mult sub procentele partidului. Și se erodează continuu. Aici este și meritul președintelui Băsescu a cărui singură strategie a funcționat.

Marea problemă pentru Victor Ponta este însă că PSD este acum pentru el singura locomotivă, unica lui șansă. Doar 37% îi dă dureri mari de cap. Din decembrie 2012 și până acum, PSD a pierdut un milion de voturi. N-ar fi exclus ca Victor Ponta să se gândească de multe ori înainte de a lua decizia finală a candidaturii pentru Cotroceni.

O înfrângere la Președinție ar însemna pentru el o intrare nedefinită în periferia politică. Pentru un om politic, la o vârstă destul de fragedă, nimic n-ar putea fi mai rău.Va alege Victor Ponta să-și sercurizeze funcția de premier, de frica unei înfrângeri iminente? Dificilă alegere. Și asta pentru că în liderul PSD ambițiile de preamărire sunt impresionant de mari.

37% a provocat și în PSD un adevărat cutremur. Strategii plătiți cu bani grei și-au dat cu stângu-n dreptul. Au încercat să creeze o breșă, un buffer prin ajutorul acordat lui Mircea Diaconu și ruperea lui de PNL. Au sfârșit confuzând românii și propriul electorat care i-a abandonat pe Victor Ponta și PSD și au ales actorul pierdut.

Mai mult, o parte din voturi au fost anulate, generând tot pentru PSD în principal  un important deficit electoral. L-a dus sub pragul psihologic și asta a fost efectiv un dezastru.

A fost, cu adevărat, trebuie să recunoaștem, o dovadă profundă de “inteligență strategică”: să întinzi cu intenție electoratului o uriașă capcană și să sfârșești picând singur în ea. Așa ceva chiar nu s-a mai întâmplat.

Pe de altă parte, alegerile au dovedit încă o dată că, de facto, partidul este condus de Liviu Dragnea. Tot acum s-a văzut, din nou, că faliile din PSD sunt destul de mari, dacă nu chiar imposibil de depășit. Multe dintre ele sunt istorice. Unele din baronate se mobilizează pentru Victor Ponta, altele nu. Un fenomen devenit tradițional al partidului. Capturat de bună voie de o gașcă cu puternice valențe infracționale, Victor Ponta într-o asemenea situație și aflat la comandă nu este în totalitate acceptat de propriul partid. Acesta este adevărul. Baronii și nu numai ei sunt infractori, dar asta nu înseamnă că sunt și proști. Iar asta știe și Victor Ponta. Nimic din ce se întâmplă în PSD nu este deloc întâmplător.

Rezultatele de duminică mai arată, în mod periculos pentru PSD, că este total izolat pe scena politică. Este un partid etichetat prin corupție, baroni penali, infracțiuni, aroganță, agresivitate, fără respect față de principii, stat de drept, valori morale, o Justiție independentă și care nu dă doi bani pe parteneriatele strategice ale României.

Ca atare, prins într-o asemenea postură nemaintâlnită pentru un actor principal al guvernării, neatractiv politic, PSD este disperat în a-și cauta parteneri pe scena politică, parteneri care să-i valideze acțiunile și pe umerii cărora să transfere responsabilitățile. Așadar, recurge la mișcări de forță, aproape nemaiîntâlnite. Resurse impresionante financiare și de energie sunt direcționate spre confiscarea la propriu a PNL, fostul său partener, prin manervarea de mult timp a unor lideri politici. Totul în speranța refacerii unui fals USL cu care să defileze prin fața poporului în lupta prezidențială. Până acum, PSD a eșuat în această anti-democratică opțiune.

Singurii parteneri de nădejde ai lui Victor Ponta, care vor să-și salveze și ei pielea, au rămas oligarhii. Unul cu o condamnare, în primă instanță, la 5 ani de închisoare și al doilea, cu mai multe plângeri penale pe numele său, etichetat deja “mafiot”.

În PNL, după alegerile de duminică în care a obținut doar 840.000 de voturi de la români și un procent de 15%, singura salvare o reprezintă mutările clare, fără echivoc, și includerea partidului într-un proiect mai mare și mai puternic. Altfel, e-n pericol. Oligarhii sfâșie mediatic partidul, Antonescu nu se poate apăra, concurând la linșaje cu președintele Băsescu iar toată supărarea populară a ruperii USL în capul lui s-a spart. Mai mult, în PNL, alegerile au arătat foarte clar cât, unde, și cu cine, a trădat. Iar cine n-a trădat, uneori, a fost cumpărat.

Conducerea PNL și-a dat demisia în frunte cu președintele partidului Crin Antonescu. Și așa era și firesc să facă.

Sub asaltul teribil al PSD și al oligarhilor care vor să-i ia lui Antonescu partidul cu japca, liderii PNL nu au altă opțiune decât unitatea și securizarea. Cu orice riscuri și consecințe. Candidatura lui Crin Antonescu la Președinție rămâne sub semnul întrebării iar credibilitatea lui, atâta câtă mai e, necesită lămuriri urgente și sincere. Liderul PNL trebuie, de exemplu, să explice pas cu pas absolut toate detaliile loviturii din vara lui 2012 la adresa României și statului ei de drept. Și trebuie să-și asume cumplita eroare politică implicit.

PDL a scăpat razant cu 680.000 de voturi și 12% de tulburări masive și depunerea mandatului de către Vasile Blaga. Bun organizator dar modest președinte de partid, nebeneficiind de charismă,  liderul PDL a reușit să scape onorabil și surprinzător din toate încercările și fracturile la care partidul său a fost supus.

Și-a focusat campania spre reprezentanți credibili, nu l-a atacat vehement pe președintele Băsescu, nu a îndepărtat electoratul pro-băsist prin acțiuni în forță, deranjante. În același timp, nici nu și-a reformat din temelii partidul, nu a atacat așa cum trebuia Puterea și, e adevărat, nici n-a beneficiat de multă vizibilitate sau sprijin. Cu o echipă nu foarte strălucită de conducere, Vasile Blaga a reușit totuși să-și mobilizeze structura locală a partidului, ce pare și acum destul de puternică și eficientă. Așa a supraviețuit, obținând totuși, în doi ani de Opoziție, un rezultat mai mic.

În același timp, marele orgolios al PDL scria ieri, nici mai mult, nici mai puțin că “merge înainte pe drumul către Cotroceni, până la capăt, mandatat de 140.000 de pedeliști și sutele de mii de suporteri ” care i-au arătat încrederea. Este șocant totuși să vezi cum pentru un prim-vicepreședinte de partid operează o asemenea desprindere de realitate. Când dreapta este efectiv în groapă și tu ești omul doi dintr-un partid care ar trebui să conșientizeze cel mai bine acest lucru, mergi en fanfare și de unul singur, doar pe Internet și, veșnic, într-o limbă de lemn profundă, spre Cotroceni. Care Cotroceni? De exemplu, despre Viorel Hrebenciuc n-a scris niciodată nimic. Poate ar fi fost mai credibil și interesant.

Salvarea PDL este, la fel ca PNL, regăsirea partidului într-un proiect mai amplu, sudat și cu perspectivă serioasă. Un proiect din care nu poate lipsi însă președintele Băsescu și PMP, cu tot cu cele 6%.  Pentru că sprijinul președintelui pentru candidatul la Președinție al dreptei va fi decisiv, fundamental aș spune. O luptă de 10 ani pentru niște valori, principii și o Justiție puternică și independentă nu poate fi de nimeni aruncată la coșul de gunoi.Trebuie dusă mai departe cu orice preț.

Singura discuție care poate fi purtată  zilele acestea cu sinceritate și minte limpede dar care deja a înflăcărat destule spirite este în ce măsură nu atât prezența, cât mai mult “confiscarea totală” a imaginii PMP de către Elena Udrea a ajutat sau mai degrabă a îngropat temporar proiectul politic al președintelui.

În primul rând, trebuie recunoscut faptul că PMP, devenit funcțional de doar cinci luni, și-a atins ținta minimă: intrarea în Parlamentul European. Dar asta este singura realizare.

Nu beneficiază de structuri teritoriale, însă a avut parte de o puternică campanie mediatică și peste toate de susținerea până la limita maximă a președintelui Traian Băsescu. Tocmai de aceea, cuantificând electoratul președintelui, speranțele au fost destul de mari iar rezultatele mai mult decât modeste. Tocmai de aceea putem vorbi despre cauze și despre erori.

Eroarea de strategie a fost poziționarea Elenei Udrea ca lider de facto și principal vector de imagine al partidului. Votul de duminică a arătat încă o dată și la fel de clar că electoratul președintelui nu se identifică cu Elena Udrea. Doar o cincime- 346.000 de români- a votat PMP.

Ce este ciudat, ba chiar de neînțeles, este că nici asta nu era o noutate. Nu mai devreme de vara lui 2012, în timpul campaniei de demitere a președintelui, s-a constatat și conștientizat același lucru. Tocmai din acest motiv, Elena Udrea pe nicio scenă cu președintele Băsescu n-a apărut. A fost o luptă teribilă pentru România, pentru statul de drept, pentru păstrarea valorilor democratice și constituționale. Așa cum, într-o oarecare măsură, este și acum.

Ce este adevărat este că notorietatea impresionantă a Elenei Udrea a făcut PMP vizibil, dar în același timp notorietatea Elenei Udrea este una profund negativă. Electoratul o respinge foarte probabil pentru că nu reușește să transmită, să transfere și să empatizeze cu nimic din credințele și valorile pentru care s-a luptat 10 ani președintele Traian Băsescu. Și, oricât am vrea să recunoaștem sau nu, oamenii simt asta. S-a văzut la vot. Ajuns la 10%, fiind în creștere, partidul a obținut doar 6 procente. Și în acest caz, efectul a fost fix pe invers: “vampirizarea”. Cumva, Elena Udrea reușește de multe ori să facă din imaginea șefului statului ceva ce, în realitate, nu este. Și asta adversarii politici știu foarte bine și speculează intens.

Deși bătăioasă, cu stomac politic, nu a reușit să fie credibilă nici în lupta cu Victor Ponta. Nu are alonja, nici determinarea, experiența sau credibilitatea președintelui. Gravele greșeli de campanie, capcanele în care a intrat, ajutorul acordat de PSD în Parlament unor oameni apropiați de liderul de facto ai PMP în dauna luptei anticorupție, amicițiile transpartinice, din contră, au ridicat și mai puternice semne de întrebare.

Fire ambițioasă și orgolioasă care de-a lungul timpului, conștient sau nu, a reușit mai mult să dezbine decât să unifice pe scena politică sau în rândul susținătorilor de bună credință ai președintelui, Elena Udrea trebuie să recunoască, în mod cinstit, că a eșuat în acest proiect. În primul rând, ceea s-a întâmplat este eșecul ei personal. În al doilea rând, pentru președinte, este un pariu pierdut. Nu însă definitiv. Partidul poate fi recuperat.

Președintele se află acum într-un unghi mort cu o ștampilă nemeritată de 6% pe frunte, cu marjă mică de negociere, situație din care numai inconfundabila abilitate politică îl poate salva. Cumva, cred că va reuși.

Pentru PMP, speranțele au fost mari, energia depusă a fost colosală, dar verdictul necruțător tot românii l-au dat: în ciuda tuturor eforturilor, nu o identifică sub nicio formă pe Elena Udrea drept moștenitorul politic legitim al președintelui. Ca atare, măcar până după încheierea luptei prezidențiale și revenirea omului politic Traian Băsescu, Elena Udrea trebuie să se retragă de pe prima scenă a politicii românești.

În tot acest timp, PMP trebuie să-și aleagă la conducere lideri credibili care, alături de președintele Băsescu și șefii PNL, PDL, PMP, Forței Civice și PNȚCD să reușească să concretizeze un puternic, credibil și serios proiect al dreptei. Și, peste toate, unificator.

Cine citește aceste rânduri trebuie să înțeleagă foarte bine un lucru: mai sus nu este neapărat vorba despre Ponta, Antonescu, Blaga, Udrea sau Băsescu, aici este vorba strict despre România și ce le-a transmis ea, cu adevărat, politicienilor români. Asta dacă avem puterea s-o recunoaștem deschis.

. 

Unui pol cu evidente accente infracționale de stânga este absolut firesc să i se opună un bloc cât mai credibil, curat și convingător de dreapta care va ține, în formare, doar de maturitatea, responsabilitatea și raportarea sinceră la realitate a liderilor politici. Acesta este până la urmă jocul firesc al democrației.

Lupta adevărată care se va da de acum înainte nu este pentru cei de mai sus, pentru puterea lor nemăsurată, orgoliile uriașe sau pentru prezențe efemere. Bătălia reală este pentru România, viitorul și destinul ei în următorul deceniu. 

Doar românii vor alege calea dreaptă. Tot ce putem spera este că vor avea și din ce să aleagă. Că de ales, vor alege înțelept. 

Câștigător va fi oricum numai unul. Însă învingător trebuie să fie numai cel ce v-a vorbit duminică și poate nu l-ați auzit. Așa că ciuliți urechile, dați-vă jos ochelarii de cal, scoateți-vă dopurile, dați-vă cu apă rece pe față, uitați-vă pe cifre și faceți cunoștință: el se numește poporul român. V-a pus pe fiecare acolo unde a considerat că-i drept. Dacă n-ați reușit, dacă nu vă place sau nu vă convine, este numai vina voastră. 
Sub nicio formă, nu-i vina lui.