Oligarhul gol. Credibilitatea pe care nu poți să ți-o cumperi.

Sursa: Hotnews
Jurnalist: Dan Tapalagă
Oligarh: Sebastian Aurelian Ghiță

Victoria dezastrului: PSD, PNL, PDL, PMP

Când poporul îngenuchează politicienii și, de la stânga la dreapta, ei încep să-i râdă în nas și să-i explice că, de fapt, toți au primit în dar de la oameni o mare victorie, este un dezastru.  Înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că politicienii români sunt total desprinși de realitățile pe care, la vot, le transmite acest popor.

Ce-a transmis tuturor România duminică? Că nu se regăsește, că încă oamenii caută politicieni credibili, că a fost greu să facă o opțiune, că s-au gândit unde să pună ștampila. Uneori, a fost imposibil. Că, la o adică, din disperare și dezgust, ar putea vota și un actor pierdut, victimizat oligarhic într-un exponent anti-sistem.

Duminică, România a dat peste cap toate strategiile electorale. Toți, dar toți, de la stânga la dreapta, s-au încurcat în propriile planuri și au fost, finalmente, îngenuncheați de puținul popor român care a venit la vot.

Pentru PSD, principalul partid de guvernare, care spera sincer într-un rezultat de 43-45%, cele 37 de procente reprezintă o adevărată catastrofă. Cele două milioane de voturi strânse cu greu de cea mai performantă mașinărie politică a României sunt în mod catgoric insuficiente pentru ca președintele partidului, Victor Ponta, să câștige Președinția. Mai degrabă, sunt un puternic semnal că există șanse mari să o piardă cu succes. Pentru că Victor Ponta, ca lider de partid care a încercat să-și mobilizeze toate organizațiile print-un turneu electoral în forță, se află mult sub procentele partidului. Și se erodează continuu. Aici este și meritul președintelui Băsescu a cărui singură strategie a funcționat.

Marea problemă pentru Victor Ponta este însă că PSD este acum pentru el singura locomotivă, unica lui șansă. Doar 37% îi dă dureri mari de cap. Din decembrie 2012 și până acum, PSD a pierdut un milion de voturi. N-ar fi exclus ca Victor Ponta să se gândească de multe ori înainte de a lua decizia finală a candidaturii pentru Cotroceni.

O înfrângere la Președinție ar însemna pentru el o intrare nedefinită în periferia politică. Pentru un om politic, la o vârstă destul de fragedă, nimic n-ar putea fi mai rău.Va alege Victor Ponta să-și sercurizeze funcția de premier, de frica unei înfrângeri iminente? Dificilă alegere. Și asta pentru că în liderul PSD ambițiile de preamărire sunt impresionant de mari.

37% a provocat și în PSD un adevărat cutremur. Strategii plătiți cu bani grei și-au dat cu stângu-n dreptul. Au încercat să creeze o breșă, un buffer prin ajutorul acordat lui Mircea Diaconu și ruperea lui de PNL. Au sfârșit confuzând românii și propriul electorat care i-a abandonat pe Victor Ponta și PSD și au ales actorul pierdut.

Mai mult, o parte din voturi au fost anulate, generând tot pentru PSD în principal  un important deficit electoral. L-a dus sub pragul psihologic și asta a fost efectiv un dezastru.

A fost, cu adevărat, trebuie să recunoaștem, o dovadă profundă de “inteligență strategică”: să întinzi cu intenție electoratului o uriașă capcană și să sfârșești picând singur în ea. Așa ceva chiar nu s-a mai întâmplat.

Pe de altă parte, alegerile au dovedit încă o dată că, de facto, partidul este condus de Liviu Dragnea. Tot acum s-a văzut, din nou, că faliile din PSD sunt destul de mari, dacă nu chiar imposibil de depășit. Multe dintre ele sunt istorice. Unele din baronate se mobilizează pentru Victor Ponta, altele nu. Un fenomen devenit tradițional al partidului. Capturat de bună voie de o gașcă cu puternice valențe infracționale, Victor Ponta într-o asemenea situație și aflat la comandă nu este în totalitate acceptat de propriul partid. Acesta este adevărul. Baronii și nu numai ei sunt infractori, dar asta nu înseamnă că sunt și proști. Iar asta știe și Victor Ponta. Nimic din ce se întâmplă în PSD nu este deloc întâmplător.

Rezultatele de duminică mai arată, în mod periculos pentru PSD, că este total izolat pe scena politică. Este un partid etichetat prin corupție, baroni penali, infracțiuni, aroganță, agresivitate, fără respect față de principii, stat de drept, valori morale, o Justiție independentă și care nu dă doi bani pe parteneriatele strategice ale României.

Ca atare, prins într-o asemenea postură nemaintâlnită pentru un actor principal al guvernării, neatractiv politic, PSD este disperat în a-și cauta parteneri pe scena politică, parteneri care să-i valideze acțiunile și pe umerii cărora să transfere responsabilitățile. Așadar, recurge la mișcări de forță, aproape nemaiîntâlnite. Resurse impresionante financiare și de energie sunt direcționate spre confiscarea la propriu a PNL, fostul său partener, prin manervarea de mult timp a unor lideri politici. Totul în speranța refacerii unui fals USL cu care să defileze prin fața poporului în lupta prezidențială. Până acum, PSD a eșuat în această anti-democratică opțiune.

Singurii parteneri de nădejde ai lui Victor Ponta, care vor să-și salveze și ei pielea, au rămas oligarhii. Unul cu o condamnare, în primă instanță, la 5 ani de închisoare și al doilea, cu mai multe plângeri penale pe numele său, etichetat deja “mafiot”.

În PNL, după alegerile de duminică în care a obținut doar 840.000 de voturi de la români și un procent de 15%, singura salvare o reprezintă mutările clare, fără echivoc, și includerea partidului într-un proiect mai mare și mai puternic. Altfel, e-n pericol. Oligarhii sfâșie mediatic partidul, Antonescu nu se poate apăra, concurând la linșaje cu președintele Băsescu iar toată supărarea populară a ruperii USL în capul lui s-a spart. Mai mult, în PNL, alegerile au arătat foarte clar cât, unde, și cu cine, a trădat. Iar cine n-a trădat, uneori, a fost cumpărat.

Conducerea PNL și-a dat demisia în frunte cu președintele partidului Crin Antonescu. Și așa era și firesc să facă.

Sub asaltul teribil al PSD și al oligarhilor care vor să-i ia lui Antonescu partidul cu japca, liderii PNL nu au altă opțiune decât unitatea și securizarea. Cu orice riscuri și consecințe. Candidatura lui Crin Antonescu la Președinție rămâne sub semnul întrebării iar credibilitatea lui, atâta câtă mai e, necesită lămuriri urgente și sincere. Liderul PNL trebuie, de exemplu, să explice pas cu pas absolut toate detaliile loviturii din vara lui 2012 la adresa României și statului ei de drept. Și trebuie să-și asume cumplita eroare politică implicit.

PDL a scăpat razant cu 680.000 de voturi și 12% de tulburări masive și depunerea mandatului de către Vasile Blaga. Bun organizator dar modest președinte de partid, nebeneficiind de charismă,  liderul PDL a reușit să scape onorabil și surprinzător din toate încercările și fracturile la care partidul său a fost supus.

Și-a focusat campania spre reprezentanți credibili, nu l-a atacat vehement pe președintele Băsescu, nu a îndepărtat electoratul pro-băsist prin acțiuni în forță, deranjante. În același timp, nici nu și-a reformat din temelii partidul, nu a atacat așa cum trebuia Puterea și, e adevărat, nici n-a beneficiat de multă vizibilitate sau sprijin. Cu o echipă nu foarte strălucită de conducere, Vasile Blaga a reușit totuși să-și mobilizeze structura locală a partidului, ce pare și acum destul de puternică și eficientă. Așa a supraviețuit, obținând totuși, în doi ani de Opoziție, un rezultat mai mic.

În același timp, marele orgolios al PDL scria ieri, nici mai mult, nici mai puțin că “merge înainte pe drumul către Cotroceni, până la capăt, mandatat de 140.000 de pedeliști și sutele de mii de suporteri ” care i-au arătat încrederea. Este șocant totuși să vezi cum pentru un prim-vicepreședinte de partid operează o asemenea desprindere de realitate. Când dreapta este efectiv în groapă și tu ești omul doi dintr-un partid care ar trebui să conșientizeze cel mai bine acest lucru, mergi en fanfare și de unul singur, doar pe Internet și, veșnic, într-o limbă de lemn profundă, spre Cotroceni. Care Cotroceni? De exemplu, despre Viorel Hrebenciuc n-a scris niciodată nimic. Poate ar fi fost mai credibil și interesant.

Salvarea PDL este, la fel ca PNL, regăsirea partidului într-un proiect mai amplu, sudat și cu perspectivă serioasă. Un proiect din care nu poate lipsi însă președintele Băsescu și PMP, cu tot cu cele 6%.  Pentru că sprijinul președintelui pentru candidatul la Președinție al dreptei va fi decisiv, fundamental aș spune. O luptă de 10 ani pentru niște valori, principii și o Justiție puternică și independentă nu poate fi de nimeni aruncată la coșul de gunoi.Trebuie dusă mai departe cu orice preț.

Singura discuție care poate fi purtată  zilele acestea cu sinceritate și minte limpede dar care deja a înflăcărat destule spirite este în ce măsură nu atât prezența, cât mai mult “confiscarea totală” a imaginii PMP de către Elena Udrea a ajutat sau mai degrabă a îngropat temporar proiectul politic al președintelui.

În primul rând, trebuie recunoscut faptul că PMP, devenit funcțional de doar cinci luni, și-a atins ținta minimă: intrarea în Parlamentul European. Dar asta este singura realizare.

Nu beneficiază de structuri teritoriale, însă a avut parte de o puternică campanie mediatică și peste toate de susținerea până la limita maximă a președintelui Traian Băsescu. Tocmai de aceea, cuantificând electoratul președintelui, speranțele au fost destul de mari iar rezultatele mai mult decât modeste. Tocmai de aceea putem vorbi despre cauze și despre erori.

Eroarea de strategie a fost poziționarea Elenei Udrea ca lider de facto și principal vector de imagine al partidului. Votul de duminică a arătat încă o dată și la fel de clar că electoratul președintelui nu se identifică cu Elena Udrea. Doar o cincime- 346.000 de români- a votat PMP.

Ce este ciudat, ba chiar de neînțeles, este că nici asta nu era o noutate. Nu mai devreme de vara lui 2012, în timpul campaniei de demitere a președintelui, s-a constatat și conștientizat același lucru. Tocmai din acest motiv, Elena Udrea pe nicio scenă cu președintele Băsescu n-a apărut. A fost o luptă teribilă pentru România, pentru statul de drept, pentru păstrarea valorilor democratice și constituționale. Așa cum, într-o oarecare măsură, este și acum.

Ce este adevărat este că notorietatea impresionantă a Elenei Udrea a făcut PMP vizibil, dar în același timp notorietatea Elenei Udrea este una profund negativă. Electoratul o respinge foarte probabil pentru că nu reușește să transmită, să transfere și să empatizeze cu nimic din credințele și valorile pentru care s-a luptat 10 ani președintele Traian Băsescu. Și, oricât am vrea să recunoaștem sau nu, oamenii simt asta. S-a văzut la vot. Ajuns la 10%, fiind în creștere, partidul a obținut doar 6 procente. Și în acest caz, efectul a fost fix pe invers: “vampirizarea”. Cumva, Elena Udrea reușește de multe ori să facă din imaginea șefului statului ceva ce, în realitate, nu este. Și asta adversarii politici știu foarte bine și speculează intens.

Deși bătăioasă, cu stomac politic, nu a reușit să fie credibilă nici în lupta cu Victor Ponta. Nu are alonja, nici determinarea, experiența sau credibilitatea președintelui. Gravele greșeli de campanie, capcanele în care a intrat, ajutorul acordat de PSD în Parlament unor oameni apropiați de liderul de facto ai PMP în dauna luptei anticorupție, amicițiile transpartinice, din contră, au ridicat și mai puternice semne de întrebare.

Fire ambițioasă și orgolioasă care de-a lungul timpului, conștient sau nu, a reușit mai mult să dezbine decât să unifice pe scena politică sau în rândul susținătorilor de bună credință ai președintelui, Elena Udrea trebuie să recunoască, în mod cinstit, că a eșuat în acest proiect. În primul rând, ceea s-a întâmplat este eșecul ei personal. În al doilea rând, pentru președinte, este un pariu pierdut. Nu însă definitiv. Partidul poate fi recuperat.

Președintele se află acum într-un unghi mort cu o ștampilă nemeritată de 6% pe frunte, cu marjă mică de negociere, situație din care numai inconfundabila abilitate politică îl poate salva. Cumva, cred că va reuși.

Pentru PMP, speranțele au fost mari, energia depusă a fost colosală, dar verdictul necruțător tot românii l-au dat: în ciuda tuturor eforturilor, nu o identifică sub nicio formă pe Elena Udrea drept moștenitorul politic legitim al președintelui. Ca atare, măcar până după încheierea luptei prezidențiale și revenirea omului politic Traian Băsescu, Elena Udrea trebuie să se retragă de pe prima scenă a politicii românești.

În tot acest timp, PMP trebuie să-și aleagă la conducere lideri credibili care, alături de președintele Băsescu și șefii PNL, PDL, PMP, Forței Civice și PNȚCD să reușească să concretizeze un puternic, credibil și serios proiect al dreptei. Și, peste toate, unificator.

Cine citește aceste rânduri trebuie să înțeleagă foarte bine un lucru: mai sus nu este neapărat vorba despre Ponta, Antonescu, Blaga, Udrea sau Băsescu, aici este vorba strict despre România și ce le-a transmis ea, cu adevărat, politicienilor români. Asta dacă avem puterea s-o recunoaștem deschis.

. 

Unui pol cu evidente accente infracționale de stânga este absolut firesc să i se opună un bloc cât mai credibil, curat și convingător de dreapta care va ține, în formare, doar de maturitatea, responsabilitatea și raportarea sinceră la realitate a liderilor politici. Acesta este până la urmă jocul firesc al democrației.

Lupta adevărată care se va da de acum înainte nu este pentru cei de mai sus, pentru puterea lor nemăsurată, orgoliile uriașe sau pentru prezențe efemere. Bătălia reală este pentru România, viitorul și destinul ei în următorul deceniu. 

Doar românii vor alege calea dreaptă. Tot ce putem spera este că vor avea și din ce să aleagă. Că de ales, vor alege înțelept. 

Câștigător va fi oricum numai unul. Însă învingător trebuie să fie numai cel ce v-a vorbit duminică și poate nu l-ați auzit. Așa că ciuliți urechile, dați-vă jos ochelarii de cal, scoateți-vă dopurile, dați-vă cu apă rece pe față, uitați-vă pe cifre și faceți cunoștință: el se numește poporul român. V-a pus pe fiecare acolo unde a considerat că-i drept. Dacă n-ați reușit, dacă nu vă place sau nu vă convine, este numai vina voastră. 
Sub nicio formă, nu-i vina lui.

Arde-i pe infractori! Du-te și votează!

Votează pentru că votul tău îi doare. Și votul tău tu nu poate fi de nimeni și cu nimic cumpărat.

Votează pentru că ești cinstit și crezi cu adevărat în libertate, demnitate, corectitudine, transparență și dreptate socială. Tu de ei nu poți fi manipulat. Oricâți oligarhi și bani ar avea și oricât ar încerca.

Votează pentru că tu din buzunar îi plătești iar ei te mint și te fură. Zi de zi. "Corupția este un cancer și doar o altă formă de tiranie". Corupția este o boală care-ți mănâncă încrederea în democrație. Și pentru democrație toți ne luptăm.

Votează pentru că altfel, pentru tine, vor decide alții. "O societate ușor de manipulat este o societate care-și pierde controlul asupra propriului destin".

Implică-te și alege. Ai de unde. Poți face diferențe. Ai datoria asta pentru tine, pentru principiile tale, pentru viitor și pentru cei de lângă tine. "Așa cum omul nu poate trăi fără sângele care-i curge prin vene, așa democrația nu poate supraviețui fără participarea activă a cetățenilor", fără implicarea activă și pasionată a fiecăruia dintre noi.

Votează. Nicio mașinărie de partid din lume nu poate învinge cinstea, credința și...votul tău.

Privește imaginile de mai jos și ascultă. Asta vrei? Eu cred că noi toți și România merităm mult mai mult. Da, eu votez!



Sursa: Hotnews.ro

Ședința PSD Vâlcea: "Localitatea dumneavoastră trebuie să fie roșie, trebuie să aibă culoarea sângelui"

PBS Documentary: United States of Secrets

Materiale PBS/Frontline puteți urmări aici (dublu click)

Mesajele interne ale PSD. Trei zile, nicio referire la declarațiile pentru România ale vicepreședintelui SUA, Joe Biden.

Mesajele transmise de PSD, principalul partid de guvernare, marți, 20 Mai 2014. Prima zi a vizitei vicepreședintelui SUA, Joe Biden, la București. Nicio referire la vizita oficialului american.

Mesajele transmise de PSD, principalul partid de guvernare, miercuri, 21 Mai 2014. A doua zi a vizitei vicepreședintelui SUA, Joe Biden, la București. Sunt prezentate doar declarațiile lui Victor Ponta la CNN. Nicio referire la declarațiile făcute de oficialul american.

 Mesajele transmise de PSD, principalul partid de guvernare, joi, 22 Mai 2014. A treia zi. După plecarea vicepreședintelui SUA, Joe Biden, de la București. Sunt prezentate doar declarațiile lui Victor Ponta de la Guvern. Nicio referire la declarațiile făcute de oficialul american, nicio referire la discursul despre corupție ținut de vicepreședintele SUA la București.

Misterele "incidentului" Nelson Mondialul, cazat în hotel cu vicepreședintele SUA. Antena TV Group apare pe factură.

Date referitoare la "incidentul" care a avut loc în seara zilei de marți, 20 Mai 2014, în hotelul în care era cazat vicepreședintele SUA, Joe Biden, și care l-a avut ca personaj central pe Nelson Mondialul, cunoscut al cercurilor interlope, dezvăluie aproape pas cu pas ce s-a întâmplat.
Nelson Simone Pop, alias "Mondialul", a ajuns marți, la ora 14.50, cu puțin înainte de aterizarea vicepreședintelui SUA în România și s-a cazat în același hotel cu oficialul american. Datele respective arată că Nelson Simone Pop, zis și Mondialul, avea deja o rezervare făcută pe numele său.
Nelson Mondialul urma să stea în același hotel cu vicepreședintele Joe Biden până a doua zi, miercuri, 21 Mai 2014. Costul unei nopți de cazare a fost de 550 ron și, potrivit datelor de mai sus ale facturii, în dreptul căsuței ce arată compania apare scris: "Antena TV Group".
Aceleași date arată că Nelson Simone Pop, alias "Mondialul", nu a mai fost până acum cazat în respectivul hotel de lux.

Potrivit siteului Spynews (dublu click), parte a aceluiași grup media, Nelson Mondialul a fost reținut de autorități marți seară, înainte de a ajunge în emisiunea "Un show păcătos", difuzată de Antena 1. Același site, Spynews (dublu click), susține că "motivul pentru care Nelson Mondialul a fost reținut este că avea o sabie ascunsă în sceptru". "În momentul în care a ieșit din hotel a realizat că și-a uitat obiectul de aur în cameră, așa că a rugat un prieten să urce să i-l aducă. Numai că neșansa momentului a fost ca angajații hotelului să observe, să se simtă amenințați și să cheme Poliția la fața locului. Nelson Mondialul a fost reținut și dus la secția de Poliție, el aflându-se în stare de șoc", mai relatează Spynews.

În realitate, în seara zilei de marți, 20 Mai 2014, după ce s-a cazat, având asupra sa o armă albă, Nelson Mondialul a fost reținut și dus la Secția 17 de Poliție, după ce a intrat în vizorul autorităților române și americane. După alte câteva ore a fost eliberat dar, cu toate acestea, s-a ales cu un dosar penal.
Toate măsurile de securitate ale vizitei vicepreședintelui american, Joe Biden, în România au fost asigurate de un grup de lucru special constituit și format din reprezentanți ai SPP, SRI, STS, MAI, SIE, MApN, PÎCCJ - instituții cu atribuții în domeniul securității naționale, care au colaborat cu United States Secret Service, serviciul autorizat prin lege să protejeze Președintele, Vicepreședintele american, familiile acestora și alți oficiali.
Important de subliniat este că apariția oricărei breșe de securitate sau a unui posibil atentator în dispozitivele de protecție și de securitate ale vicepreședintelui american, aflat pe teritoriul României, ar fi pus atât principalele instituții din România, cu atribuții în domeniul securității naționale, cât și pe cele ale SUA, într-o reală dificultate. Și asta ar fi fost o premieră. Până acum, niciun incident de securitate nu a apărut în România în vreuna din vizitele oficialilor americani sau străini.

Din fericire, "incidentul", Nelson Mondialul și arma sa albă au fost descoperite, din timp, de vigilența autorităților române și americane.
Nelson Mondialul, pe numele său Simone Nelson Pop, este unul dintre cei mai renumiți interlopi din Cluj Napoca.

Știrea Antena 1 referitoare la "incidentul Nelson Mondialul", difuzată miercuri, 21 Mai 2014.


Material difuzat  de Antena 1, în seara de miercuri, 21 Mai 2014- după ce Nelson Mondialul a fost eliberat.


Nelson Mondialul, în emisiunea "Un show păcătos", difuzată de Antena 1, în seara de miercuri, 21 Mai 2014- după ce a fost eliberat.

#BideninRomania: "You can count on us. Period. We do what we say and we mean what we say"

Sursa: The White House.

Oligarhii României. Adevărurile care dor.

“Eu l-am făcut pe Vîntu”. Asta-i este cartea de vizită dacă-l întrebi ce știe să facă mai precis, care-i este meseria. Oligarhii români, fie că se numesc Ghiță sau Voiculescu, fie că s-au numit Vîntu, fiecare a avut în viață ca principală grijă “să facă” pe cineva.

Voiculescu de nouă ani vrea să-l facă pe Traian Băsescu, Vîntu cel atotputernic a vrut la fel, și a sfârșit prin “a-l face”, din greșeală și din propria-i sete de putere, pe Geoană, Ghiță “l-a făcut” pe Vîntu și acum vrea “să facă” pe absolut toată lumea. Pe opozanți, lideri politici, afaceriști, jurnaliști, pe propriul partid, pe Victor Ponta mare și pe Traian Băsescu mic. Dacă se poate, chiar mititel.

Niciunul dintre ei nu și-a dedicat energia construind ceva benefic, pozitiv și durabil pentru societate, pentru oameni pe spatele cărora, inevitabil, au trăit. Nici nu s-au gândit la asta, nu le-a păsat. Toți și-au consumat vigoarea dârâmând ceva, pe cineva, dând cu statul de pământ, parazitându-l, țintele fiind aceleași pentru toți:  capturarea, prin orice mijloace, a Președinței și coordonarea, prin mijloace oculte, a Justiției. Până acum, n-au reușit. Dar lupta lor încă nu s-a sfârșit.

În esență, niciunul n-a dat dovadă în toți acești ani de prea multă imaginație, fantezie. Niciunul n-a strălucit. Toți au folosit aceeași rețetă - presa – ca bici politic aflat exclusiv în mâna și slujba intereselor lor. Cine n-a îngenucheat, a fost sfârtecat, flagelat. Cine n-a pupat tălpi sau n-a făcut înțelegeri, a fost sfâșiat, rupt în bucăți și aruncat pradă poporului pe spatele căruia chiar ei,  în mod nerușinat, s-au îmbogățit.

Au făcut-o diferit, pentru că la mijloc s-au aflat, ca de obicei, niște oameni. Iar de aici încep particularitățile. Fiecare dintre oligarhi are sau a avut un modus operandi, un stil și-o personalitate. Fiecare dintre ei posedă o istorie aparte. Tocmai de aceea, niciodată nu s-au iubit. Doar interesele politice în momente cheie și țintele comune i-au unit. Dacă n-ar fi acestea, și acum s-ar jumuli între ei.

Spre deosebire de Vîntu sau Voiculescu care vin din negura incertă a vremurilor de dinainte de Revoluție, de exemplu, “oligarhul recent”, Sebastian Ghiță reprezintă rezultatul unui calcul conștient, cinic, rece, matematic aproape, în care nu oamenii sau moralitatea au contat, ci numai interesele de moment. Asta este trist.

În fapt, Ghiță și-a luat viteză în ultimii trei ani după ce a fost ales “să-l facă” pe Vîntu. Avea profilul perfect. Un băiețas năbădăios, “un golan tânăr” crescut politic de Mircea Cosma și de zona sulfuroasă a informațiilor întruchipată de Gioni Popescu, nu foarte isteț, venit din Ploiești și parcă umflat de nicăieri. După ce-a fost fabricat, a fost ajutat să ajungă numărul unu în materie de oligarhie, câștigând în ultimii ani cu o dinamică fantastică contracte importante cu statul din banii cetățenilor, dându-i-se un vechicul mediatic pe mână și exercitând o puternică influență, mai ales, în ultimii doi ani, în interiorul nucleului politic și de stat. "Golanul tânăr" și-a îndeplinit cu succes misiunea: “l-a făcut” pe cel bătrân, așa cum a povestit chiar cel de-al doilea- "fără mamă, fără tată, fără prizonieri". Tranzitul a fost ca-n filmele proaste. Mortal Kombat și rackeți. În esență, se stinsese un bec și s-a aprins imediat, cu putere un altul. Astăzi, vedem cu toții și cu ochiul liber că "proiectul Ghiță", ce niciodată nu va fi asumat, a eșuat.

Inițial, marele atuu a devenit, in crescendo, și marea vulnerabilitate a lui Sebastian Ghiță. Și asta a reprezentat-o personalitatea, caracterul. De la început, a fost fără limită. În momentul în care a simțit că are puterea, că e pe val, nu s-a mai putut opri.

Fire agresivă, războinică, dinamică, impulsivă, Sebastian Ghiță la un moment dat n-a mai știut și nici n-a mai vrut să facă diferențele. Și-a pus la zid rând pe rând, bucată cu bucată, oponenții politici, a continuat cu jurnaliștii și a finalizat, inevitabil, prin dese conflicte cu tot mai mulți colegi în partidul în care a fost parașutat, creând în timp adevărate fracturi.

A vrut totul pentru că a crezut și poate încă mai are credința că totul chiar i se cuvine. A pus mâna pe telefon și a sunat, vrând să-i alinieze pe toți. În ultimul timp, chiar n-a mai contat cine e la capătul firului. Numai un om extrem de sigur pe el, rapace și care avea certitudinea unui spate puternic, putea face așa ceva. În numele cui a exercitat el atâta putere? Limitele fuseseră demult depășite. La turație maximă, fabricația scoatea scântei și mult fum. Ei bine, a făcut, cum se spune, de bună voie, un mic scurtcircuit.

În această săptămână, presa i-a numărat nu mai puțin de trei plângeri penale depuse pe numele său la Parchet și DNA pentru amenințare, șantaj și trafic de influență. Pentru nimeni nu a fost o noutate. “Robert Negoiță și Carmen Roșu par niște conserve care sar atunci când primesc câte un impuls”, a comentat pentru Hotnews ceea ce i se întâmplă Sebastian Ghiță.

Așadar, pentru el "impulsul" este adevărata problemă, nicidecum "conservele". Și ca să continuăm comparația, e ca și cum, din lăcomie, ți-ai umple într-un timp foarte scurt toată cămara de conserve, fără limită și fără încetare. La un moment dat, când vei deschide ușa ca să mai pui încă una la păstrare, poți să te aștepți ca din inerție, și nu din impuls, să ți se prăvălească toate conservele în cap. Așa, te mai și accidentezi.

Ce n-a înțeles niciodată Sebastian Ghiță este un vechi proverb românesc: ulciorul nu merge de multe ori la apă. Se mai și sparge uneori. Chiar atunci când nu te aștepți.

La 24 de ani avea dosar penal, la vârsta când tinerii se apucă în mod cinstit să-și croiască prin forță proprie cariere. L-a plimbat prin instanțe 12 ani, a fost achitat de același judecător care-l judecă și acum, deși faptele i s-au prescris. O ciudățenie veți spune. Dar de ce vrea Ghiță să fie judecat în continuare, dacă procesul nu mai are niciun efect? Foarte probabil, ca să-și certifice, printr-o decizie irevocabilă și definitivă, imaginea de “oligarh curat”, la care ține foarte mult.

De ce n-a văzut nimeni în această țară că judecătorul care are dosarul în acest moment e același care l-a achitat acum câțiva ani? De ce oare Parchetul – care instrumentase dosarul- n-a reacționat, cerând recuzarea magistratului?

De ce chiar și acum Parchetului General i-au trebuit trei zile să declanșeze o urmărire penală pe o plângere pe care, pe lege, urmărirea se produce aproape automat?

De ce alte instituții- gen ANI, ANAF, ITM- bag capul în nisip când aud pronuntându-i-se numele pe diverse spețe?  La întrebările acestea și la multe altele nu pot răspunde jurnaliștii. Explicațiile adevărate trebuie să le dea chiar instituțiile. Indiferent dacă le place asta sau nu.

Un procuror, într-o zi, mi-a oferit o insignă. Sunt convinsă că a făcut-o cu bună credință. După ce mi-a pus-o în palmă, mi-a zis la ureche, în șoaptă și foarte zâmbitor: “Știți, sunteți a doua persoană cu care fac acest gest. I-am mai dat una patronului dumneavoastră, Sebi Ghiță”. Din acel moment, fără nicio supărare, insigna pe care niciodată nu mi-am pus-o în piept, mi-a amintit mereu și mereu de acele vorbe. Am păstrat-o într-un buzunar, ca o tristă amintire.
Am considerat și consider în continuare, că simbolurile instituțiilor nu pot fi puse pe reverul oamenilor politici sau al oligarhilor, indiferent cum s-ar numi ei, fabricați sau moșteniți, oricât de puternici ar fi. Nu, nu se pun nici măcar la gulerul jurnaliștilor.

Ei lucrează pe principii, valori, credințe, fapte, acțiuni și sunt mereu în slujba publicului, ca de altfel și magistrații și instituțiile. Nimeni nu trebuie să aibă pe rever absolut nimic. Așa este firesc.   

   

O constantă a oligarhilor o reprezintă chiar acestă misiune unică a jurnalistului: niciunul n-o înțelege, niciunul nu-i prețuiește munca și meseria.

Pentru oligarhi, toți ziariștii sunt la fel, toți trebuie să fie supuși, toți trebuie să slugărească, toți sunt pioni, niște mașinuțe care vorbesc și nu gândesc, întoarse cu cheia potrivită. Nu dau doi bani pe ei. Nu contează cariere, nu pun preț pe etică și morală. Nu, ei niciodată nu-și bat capul cu asta. Pentru ei contează doar interesul pentru că, în general, au cu totul și cu totul alte preocupări. Aceleași: banii, puterea și influența.

Astfel, inevitabil, “nesupușii” devin ținte, ca și restul adversarilor pe care îi aleg. Fără niciun fel de menajamente.

Un om care n-a construit în presă, care n-a simțit nicio clipă frumusețea acestei meserii, niciodată nu va putea înțelege un jurnalist. Asta este cert.

“Nu sunteți liberi, nene! Vă convine lucrați, nu vă convine, plecați, ce mare căcat! Eu nu manipulez pe nimeni, oamenii trebuie să creadă ceea ce este: este organizația lui Vîntu și răspunde la comanda lui Vîntu. Da, bătrâne, de asta am nevoie, de o construcție foarte eficientă, să răspundă comenzilor economice la care este supusă. Nimic altceva”. Vorbele îi aparțin, bineînțeles, lui Sorin Ovidiu Vîntu. Așa vorbea cu redacția. Oligarhul a distrus cariere, a mânjit și schimonosit cu bani, cu privilegii, cu orice a putut oameni pe care odată îi prețuiam. A cumpărat tot, la kilogram și la bucată. Câți dintre jurnaliști au avut puterea să-l înfrunte? Câți dintre oamenii politici i s-au opus?  Știți foarte bine: extrem de puțini.

“Dar dacă concurentul meu ajunge ministru și se apucă să facă afaceri în locul meu? Ce să fac? Să stau să mă uit cum ăla îmi fură viața? Așa că mă apuc să fac politică, îl stric, îl dau jos, fac articole despre el, fac orice numai să supraviețuiesc. Lucrurile sunt simple: cât politicienii se bagă în afaceri, ne băgăm și noi în politică”. Vorbele îi aparțin, de astă dată, lui Sebastian Ghiță. “Dacă eu simțeam că vreau să-l bat pe unul, nu știu de ce alții ar fi putut și eu nu”, a mai spus, în 2010, în același interviu.

Câți dintre jurnaliști, oameni politici au chiar și acum puterea și tăria de caracter să-i spună verde-n față că a luat-o pe drumul greșit, că nu așa se face, că e pe total contrasens cu normalitatea? Câți dintre ei au putut să-i zică: nu poți cumpăra tot și pe toată lumea! Vă spun eu: aceiași, foarte puțini. Cu orice costuri, cu orice fel de presiuni, amenințări, avertismente, intimidări sau hârtii, eu ca și alții am făcut-o. Și da, suntem mândri că suntem liberi. Din păcate și cu regret, nu pot spune același lucru despre mulți.

După cum vedeți, la capitolul credințe și libertate a presei, între Vîntu și Ghiță, diferențele nu sunt foarte mari, sunt aproape insesizabile. Poate Vîntu, venit “din mahala, din pârnaie, din contrabandă” , dar puțin mai copt, cu școala vieții și cu vreo două cărți citite, nu era totuși chiar atât de agresiv. Îți spunea: băiete, ești incorigibil, tu ești pierdut, eu nu mă pot înțelege niciodată cu tine. Îl rodea, te citea și te respecta. Și te lăsa până la urmă în pace. A făcut asta cu un jurnalist, printre cei foarte puțini care atunci când Vîntu era mare, a avut tăria să-l înfrunte. Ba chiar să scrie în propriul ziar împotriva lui. Câți au făcut asta? Nu mie, ci vouă trebuie să vă dați acest răspuns.

O practică separată are însă Dan Voiculescu. Pe “oligarhul old school” niciodată nu-l veți vedea sunând pe toată lumea, în neștire. Nu-l veți vedea dând cu ușile de pereți.  Nu-l veți vedea cu plângeri pentru amenințare pentru că nu e atât de naiv și neexperimentat.  Întotdeauna îl veți vedea în subteran, având grijă și discutând doar cu anumiți oameni din cercul său de încredere. Dacă i se pune pata pe un jurnalist, pac, îi trimite o hârtie. Și el e procesoman, dar nu e agresiv. În ani, a încercat să-și clădească din trust o adevărată familie care să-i împărtășească, culmea, și opiniile. Și, place sau nu, a reușit.

La ora actuală, România mai are doi oligarhi. Vîntu din pușcărie a venit și tot acolo s-a întors. Iar anii patimilor nu i s-au sfârșit. Adrian Sârbu, mogulul alb, se prăbușește, Zoltan Teszari construiește și mișună iar Dinu Patriciu, cel din în linia întâi, nu mai există. Toți, dar toți, au aliniat la telefon guverne și politicieni.

Dan Voiculescu, "oligarhul old school", are la activ o comandare de cinci ani cu executare, în primă instanță, care-i dă emoții și două suspendări de președinte eșuate. Sebastian Ghiță, "oligarhul recent", are până acum trei plângeri penale și-o suspendare susținută cu trei sferturi de gură în palmares. Ambii care, în ultimul an și-au dat mâna, sunt pe radarul SUA la capitolul  “așa nu”. Lui Ghiță- aflat la răsărit- nu-i convine pentru că presa-l expune și se gândește la viitor, lui Voiculescu- cel de la apus- nici că-i mai pasă. Vor supraviețui ei sau nu bătăliei pentru cucerirea redutei finale- Președinția României- nimeni nu știe cu exactitate. Declinul lor este însă vizibil. Și cert.

În toți acești ani, cel mai important, fundamental aproape, este că, în ciuda puterii exercitate, tuturor eforturilor supraomenești depuse, în pofida agresivității, fluxurilor financiare nemaiîntâlnite, niște ființe și caractere au rămas, în fața acestor personaje, drepte, în picioare, cu coloană vertebrală, înfruntând absolut orice.

Fie că sunt jurnaliști sau nu, numeric, vă spun: sunt o mână de oameni. Ei însă contează. Asta îi doare. Ei vor avea întotdeauna parte de atât cât eu le pot oferi: respectul meu.

Interviu Hotnews. Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO: "Corupția trebuie pedepsită sever. Guvernele ar trebui să-și dedice eforturile pentru a lupta împotriva corupției"

Interviul integral acordat de secretarul general al NATO lui Cristian Pantazi   ( Hotnews) - poate fi urmărit aici ( dublu click)

Cifrele care arată unde suntem

Două observații importante: 

1. Victor Ponta e destul de mult sub cota Alianței PSD+PC+UNPR. Nu mai este el locomotiva electorală, ci Alianța. Tocmai de aceea face des referiri la defuncta USL.

2. Situația pe dreapta eșicherului politic este complicată, nu imposibilă.

 Sursa: Ipsos, Aprilie 2014. Cercetare amplă.