Și de astăzi, în premieră, ne-a spus că nu ne mai vrea, culmea, nici Guvernul Ponta alături de toți liderii USL.
Mai întâi, marți, 26 Februarie, a spus președintele Băsescu că vor fi câteva țări care vor cere amânarea adeărării : "Știu și eu, cum știți și dumneavoastră, cum știe și domnul Victor Ponta, cum știe și domnul Crin Antonescu, despre faptul că unele state, care, în momentul de față spun "să vedem raportul din luna decembrie". Eh, asta înseamnă, automat, împingerea momentului de discutare a accesului în Schengen în 2014".
După ce până atunci spusese că nu intrăm în Schengen din cauza Bulgariei, seara, Ponta dă replica: "Atunci când ești președinte al unei țări nu poți să vorbești pe surse sau pe bârfe. Trebuie să spui dacă te referi la un stat. Eu m-am referit pozitiv doar la statele și la guvernele cu care am avut contact direct în ultima perioadă și care- cum ați fost alături de mine la Copenhaga- prim-ministrul Danemarcei a spus foarte clar că susține primirea noastră în Schengen.(...) Ați fost alături de mine la Paris, primul ministru francez a spus același lucru. (...) Am salutat faptul că domnul Antonescu a fost la Haga. (...) Eu peste tot unde merg- la Bruxelles, la Viena, la Paris, la Copenhaga- am asigurat cu toată sinceritatea și cu toată convingerea faptul că România nu va mai avea niciun fel de criză politică până la alegerile prezidențiale, când se va alege un alt președinte".
Așadar, pe Ponta și Antonescu nu i-a crezut nimeni. Principala îngrijorare a Europei, din spusele lui Ponta, e dacă USL mai are de gând să mai dărâme încă o dată statul de drept.
După trei zile însă, și Ponta a recunoscut că sunt state care se vor opune aderării: "Avem semnale că există o mare probabilitate ca 2-3 țări să ne mai amâne pe motive politice. Acele țări nu știu cine e Fenechiu, Hăineală și alții", spunea vineri seară, la Ion Cristoiu.
Așadar, Băsescu nu mințea.
Ce nu spune Ponta e că semnalele și probabilitățile par să fie însă certitudini. Pentru că, până la această oră, sunt trei țări care în JAI vor cere amânarea aderării României.
Cea mai mare supriză este însă Franța. Aceeași Franță socialistă a lui Victor Ponta pe care a vizitat-o cu mare tam-tam de curând. Cererea de amânare a aderării României la Schengen din partea Parisului înseamnă un singur lucru: toate dar toate eforturile lui Ponta pe lângă Guvernul socialist de la Paris și toate insistențele pe lângă președintele Hollande, tot socialist, au sfârșit cu un răsunător eșec.Singurul lui mare demers de politică externă a eșuat. Incontestabil, flagrant, categoric și izbitor pentru el.
Pe de altă parte, opoziția Germaniei sau a Olandei nu este deloc suprinzătoare. Germania și Merkel cu "coloniile" ei- vorba lui Ponta- vrea progrese în MCV, garanții serioase și, în primul rând, consolidarea statului de drept dărâmat în vară grație USL. Iar Olanda liberală a lui Antonescu are o poziție deja tradițională. Numai ministerul nostru de Externe a anunțat printr-un comunicat oficial o știre falsă. "Olanda nu mai condiționează primirea în Schengen de progresele MCV". Ba da, Olanda condiționează. Și chiar mai mult decât atât.
Prins într-o asemenea situație, cu o opoziție tocmai din partea Franței, Guvernul Ponta ce face? Atacă primul cu un singur scop: să-și ascundă eșecul lamentabil. Vinovatul de serviciu e Băsescu, evident. De parcă aderarea la Schengen n-a pus-o pe ordinea de zi a JAI chiar președintele, ci oricine altcineva.
Ca atare, ministrul de externe, Titus Corlățean îl întreabă retoric pe președinte dacă a vorbit cu Merkel de aderarea la Schengen. De parcă Merkel n-ar ști să citească rapoartele MCV și n-ar fi chiar motorul Europei. Comisia Europeană prezintă în acel raport poziția întregii Uniuni Europene și poziția cabinetului german implicit.
Retorica lui Corlățean are și un alt sens. Mușcă din Cotroceni, ca nu cumva și președintele să-l întrebe pe Ponta dacă a vorbit despre aderare cu Hollande.
Mai mult, Corlățean, în mod suprinzător, spune că putem trăi fericiți și fără Schengen. Dacă se amână, Schengen nu mai e o prioritate a României.
Era oricum singura. Așadar, oficial, am devenit și țara fără de priorități.
În mod extrem de periculos, Victor Ponta întărește declarațiile ministrului de externe și spune că asta este poziția Guvernului român. "Ministrul de Externe, domnul Corlățean, nu a vorbit în nume personal, ci a vorbit in numele Guvernului de fiecare dată când a vorbit despre Schengen. (...) Dacă însă decizia va fi din nou de amânare, atunci e clar că va fi nevoie de o soluție politică a acelui stat care se opune intrării noastre în Schengen și noi vom aștepta, nu va mai fi pe agenda Guvernului României intrarea în Schengen ca o prioritate".
În plus, bineînțeles, Băsescu e de vină. Și Băsescu trebuie să tacă.
Fac de 17 ani meseria asta, dar eu așa ceva până acum n-am mai auzit.
1. Cu 5 zile înainte de decizie, Guvernul României spune că Schengen nu mai e o prioritate pentru România. Ca să-și ascundă de fapt înfrângerea, provoacă o catastrofă diplomatică cu reverberații foarte periculoase și ușor de anticipat.
2. Guvernul României nu mai vrea România în Schengen ( declarație 11 Februarie 2012, Victor Ponta: "Și dacă nu intrăm în Schengen, ce?) vorbind în numele a 70% din poporul elector. Asta înseamnă că 70% dintre cei care au votat nu mai vor, implicit, România în Europa. Guvernul Ponta i-a întrebat și pe români dacă vor asta? Sau îndreaptă țara cu forța spre un naționalism, anti-occidentalism, anti-europenism similar politicii Estului și celei de la Kremlin fără să întrebe pe nimeni?
3. Guvernul Ponta, în mod oficial, nu mai are niciun obiectiv important de politică extern. A avut unul pe care l-a ratat. Și pentru că l-a ratat, l-a și abandonat. Un stat care nu mai vrea în Schengen ce mai caută în Europa? Și dacă nu mai vrea în Europa, de ce ar mai vrea în NATO? De ce ne mai trebuie proiectul Deveselu, baza de la Kogălniceanu și parteneriatul strategic cu SUA? Ce nevoie avem noi de scut? E ca la Schengen. Vorba lor: și dacă nu avem scutul, ce? Putem trăi ca și până acum, nu?
4. Politica de izolare dusă de USL și Guvernul Ponta va avea cu certitudine importante costuri economice. Costurile neaderării le-a recunoscut până și Crin Antonescu.
5. O țară care nu este interesată deloc să-și rezolve problemele din MCV reclamate de toată Europa, o țară care renunță la Schengen pentru ca să apere niște penali din Guvern, un Guvern care are ca țintă doar subordonarea Justiției pentru ca mafiile din partide să fie fericite, o guvernare care are ca unic obiectiv suspendarea președintelui după ce a călcat cu bocancii toate regulile, valorile și fundamentele europene și ale statului de drept- este o țară profund instabilă.
O țară instabilă, aflată în mijlocul unor interese și bătălii strategice, nu interesează pe nimeni.
Suntem de ajutor SUA sau Europei cumva? Nu, din contră. Am devenit, cu ajutorul tuturor liderilor USL, o piatră de moară la gâtul tuturor.
Ponta, Antonescu și întreg Guvernul României vor fi lăudați foarte probabil de Vocea Rusiei pentru acest mare succes diplomatic. Un succes ce, repet, dă speranțe numai în Kremlin.
Una peste alta, tabloul este sumbru. Și arată cam așa: de un an șu jumătate, stai în fața ușii ca stăpânii să te primească în casă. Prietenii tăi îți urlă dinăuntru că te primesc doar dacă ești curat, dacă te speli, dacă ești cuminte, nu furi, nu spargi bibelourile și nu mai dai nici foc la casă. Tu nu vrei să faci nimic din toate astea și, într-o zi, te apucă dracii, începi să-i înjuri din fața ușii și, la plecare, le mai tragi și un scuipat în vizor.
Mândru și cu multă demnitate. Ca să înțeleagă și ei odată cum stă treaba.
Așa a acționat azi și Guvernul României. Jenant.
"Să trăiești în România e ca și cum ai înota în acid sulfuric", mărturisea acum câteva zile Mircea Cărtărescu unei publicații spaniole.
Și deloc nu cred că a greșit...
Cum am dat Petrom austriecilor ca să intrăm în UE şi Autostrada Transilvania americanilor de la Bechtel ca să intrăm în NATO, aşa vom da Portul Constanţa olandezilor pentru viza Schengen...şi o vom lua.
RăspundețiȘtergereDar, e un "dar",cu ce ne alegem...costurile au fost cam mari pentru ce am primit vedem asta în facturile lunare...
Pe politicieni nu îi interesează...toţi sunt la fel...promit până pun mâna pe ciolan!!!
Ponta are personalitatea cea mai apropiata de Ceausescu: mediocritate mascata prin nationalism si relativizare ieftina.
RăspundețiȘtergereRiscul e ca Ponta, prin functia pe care o are, are o tribuna care-i permita sa transmita un mesaj indifirent cit de (in)suficienta.
Lipsa de valori solide ale societatii permite un astfel de circ.
Imi vine sā emigrez in Togo.
RăspundețiȘtergereREFERENDUM asta vreau, ca sa ma lamuresc cat de toxica este Romania de-adevaratelea
RăspundețiȘtergereSorina, acesti inconstienti vorbesc doar in numele a 70% din 41,72% din poporul elector (cati s-au prezentat la vot).
RăspundețiȘtergereDeci, in acest moment USL este reprezentantul a 29.2% din cetatenii cu drept de vot din Romania. Probabil pensionarii si bugetarii isterici mobilizati de Antene.
Este evident ca se doreste scoaterea Romaniei din UE. Ramanerea Romaniei in UE inseamna ca:
- nu se poate sta pe loc, reformele trebuie continuate si incheiate, si nu asimptotic, ci intr-un interval de timp atent monitorizat
- Justitia trebuie readusa in starea de independenta de dinainte de vara lui 2012
- intr-un anume interval de timp nu se va mai putea fura semnificativ din Bugetul de Stat
Daca actuala Opozitie ar intelege ca trebuie sa depuna toate eforturile sa educe populatia intr-un timp record (si, cu Internet si cu posibilitatea de a tipari liber se poate), s-ar putea intoarce lucrurile la normalitate.
Insa cat timp ei sunt prinsi in lupte caragialiene pentru sefia partidelor, e greu sa ai un pronostic pozitiv.
Pentru ca planul USL continua neabatut, acapararea puterii a fost doar prima etapa.
Etapa finala este asigurarea suprematiei lor prin scoaterea tarii de sub control UE.
@ anonim. ideea cu referendumul pe Schengen nu e deloc rea. dar a mai fost un referendum in 2009, cu reducerea la 300 a parlamentarilor si unicameral- si nu l-a aplicat nimeni. In tara asta, si referendumurile sunt aplicate dupa cum vor politicienii de la putere.
RăspundețiȘtergere@ Paul. Da.Aproape 30%. Dar restul de 70% ce vor? S-a intrebat cineva?
Eu ii inteleg pe olandezi, de ce nu ne vor.
RăspundețiȘtergereIn referendumuri nu mai cred
@ziarist:
RăspundețiȘtergereEu nu cred ca cei neprezentati la vot ar fi votat USL.
Clientii USL au fost demonizati si isterizati ani de-a randul de Antene. Cred ca au votat de la prima ora. Nu ar fi ratat ocazia sa scape de cei care, nu-i asa, le-au nenorocit vietile.
Li s-a spus ani de-a randul ca Basescu & PDL sunt antihristii pe Pamant si cauza pentru vietile lor ratate. Desi nu li s-au dat niciodata argumente, doar li s-a spalat creierul prin repetitie.
Romania a pierdut din cauza celor mai inteligenti decat USL-istii, dar care in acea zi au avut altceva mai important de facut decat sa voteze.
@ anonimu' de 2 martie 2013, 18:39
RăspundețiȘtergeresunteti gresit! daca ponta ar fi avut macar 10% din "mediocritatea" lui Ceauseascu - eram in Schengen. Din pacate Ponta este doar un catelandru in calduri dupa putere, cum bine il definea deunazi bunicuta Iliescu.