Mai bun ca Morar

"Să nu fie Morar!" De ce să nu fie Morar? "Să nu fie! Asta e cel mai important".
Niciodată n-am să înțeleg această fixație, înverșunare a întregii clase politice. "Morar că ne-a distrus partidul". "Morar ne-a distrus Transilvania". Asta auzeai de la PDL-iști. "Morar o să ne rupă coaliția". "Morar ne dă jos miniștrii. Nu vezi că ușor ușor ajungem cu toții la DNA? "- spuneau și când erau la guvernare. Morar a fost, în ultimii ani, cu certitudine, spaima tuturor. Obsesia constantă. Să nu fie Morar- cred că și astăzi spune PDL.

Puțini își mai aduc aminte dar, în decembrie 2011, în mai multe ieșiri publice succesive, chiar președintele Traian Băsescu a dat de pământ cu întreaga echipă de la DNA condusă de Daniel Morar. Președintele a fost taxat dur atunci. Și pe bună dreptate. O mare parte din acele reproșuri erau incorecte. De la achitări, la probele cerute Parlamentului și până la acuzația că "procurorii distrug cariere". Avea dreptate când se întreba de dosarele în care nu se mai întâmplă nimic dar, de exemplu, criticile la adresa lui Lucian Papici, procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din DNA, au fost profund greșite. Președintele probabil văzuse în spațiul public fragmentele antice din discuțiile în care apărea Papici, dar nu le ascultase în integralitatea lor. Procurorul are, da, într-adevăr, o minte speculativă. Oricum, atunci Papici a fost pus la zid degeaba. Remember aici și aici. Presiunea guvernării era puternică.
În orice caz, nimeni nu cred că i-a avut vreodată la suflet pe oamenii din DNA.

"Spune-ne de Daniel Morar ceva...Numai de bine...", se ruga pe 3 August anul trecut, Vosganian de Antonescu în toiul suspendării. Parcă-l și văd, cu ochii mari, umezi, cât cepele. Sânge, puțin sânge voia... Orice, orice, orice de cu și despre Daniel Marius Morar.
"În română sau în engleză? Ca să știu să fac și eu un efort. Da.. Deci mandatele lui Morar se prelungesc legal de către ea, Kovesi, atâta vreme cât decizia ministrului Justiției de a nu face o altă propunere se produce", răspunde liberalul șef interimar la Cotroceni, prezent la partid.
"Păi de ce? (...) Da' stai puțin, el nu poate fi demis? Dacă după aceea lucrurile se normalizează...Nu trebuie să mai stăm 7 luni cu el, nu?", îi sticlesc din nou ochii lui Vosganian.
În discuție, intervine și marele maestru în viață, Sorin Roșca Stănescu: "Dacă se uzează de decizie, el poate fi până la moarte...Dar decizia asta nu se poate da de către președintele interimar?"
Crin: "Nu, nu...".

Să nu fie Morar- țipă, bineînțeles, și actuala guvernare. Iar ca să nu fie Morar sunt efectiv în stare să propună orice alt procuror. Nu contează că omul nu știe noțiuni de bază, nu contează că n-a făcut niciun dosar greu în carieră, nu contează nici că măcar n-a citit bilanțurile DNA sau pe cele ale Parchetului General. Nicidecum nu contează că nu e un om credibil, nu contează nici că nu e un bun profesionist sau că are un trecut dubios și caracter pe măsură. Nu contează nici măcar că apare în discuții cu penalii. Nu, nu contează nimic. Chiar absolut nimic. Contează un singur lucru: să nu fie Morar!

Atunci când un procuror ca Morar este atât de urât cu toată puterea, visceral aproape, de o întreagă clasă politică asta cred că este foarte bine. Este, într-un fel, proba supremă. Asta înseamnă că Morar și-a făcut treaba pe scurt. Grija principală a unui șef DNA sau Procuror General nu este să dea câte 20 de interviuri pe zi, să-și facă imagine, să răspundă la telefoane sau să fie iubit de politicieni. Nu, nici nu trebuie să stea cu ei de vorbă. Treaba principală a unui om într-o asemenea poziție e una singură: să reducă corupția. Dar ce te faci când exact clasa politică profund coruptă trebuie să-și numească vânătorul? Îl vor pe Morar? Normal, vor pe oricine, dar pe Morar nu.

Toate bilanțurile DNA arată în cifre efectele importante ale prezenței lui Morar în fruntea ei. DNA ca instituție s-a remarcat pozitiv în majoritatea rapoartelor MCV ale Comisiei Europene. Așa, și ce dacă- spun toți la unison. Nu, să nu fie Morar.
Nu contează nici că personalitatea intransigentă a lui Morar și, mai ales, faptul că 7 ani a dus în spate tot ce înseamnă corpuție la nivel înalt în România, cu sub 10% achitări, l-au făcut să capete respect internațional.
În geneal, nimic nu contează. Echipa lui Morar nu contează nici ea. De ce? Pentru că e a lui Morar. Argumentul suprem. Truismul perfect.

Nu mai există un alt procuror în țara asta în afară de Morar? E ultima modă de combatere a subiectului. Normal că există. Există și Irimie, și Miclescu, și Bălan, și Nițu, și Sâmpetru. Există tot felul de catastrofe. Și Cătălin Voicu sau Mitică Iliescu pot face niște recomandări, evident.
Există și oportuniști, și oameni slabi, și procurori dispuși să răspundă numai la telefoane importante, să bea câte o cafea sau să lustruiască bocancii oricărui politician, nu asta e problema. Problema e de opțiune. Ce variantă alegi...
Sunt, pe de altă parte, convinsă că sunt și oameni buni. Foarte buni. Dar oameni care n-au încredere să intre în cursă. De ce? Pentru că știu în sinea lor că nu va fi selectat chiar omul cel mai bun. Cine e cel mai bun? - o altă discuție. Cel mai bun se măsoară în dosare grele sfârșite prin condamnări, cel mai bun se măsoară în cifre și probitate profesională. Sec, tehnic, inuman aproape. Nu e un concurs de frumusețe. E doar Justiția acestei țări.

Greșeala supremă a făcut-o Pivniceru și liberalii ei dragi. Printr-o bătaie de joc a compromis procedura de desemnare a capilor Justiției. Nici n-au interesat-o efectele. "Și ce-o să faceți dacă o să intre în cursă numai exotici?", a fost întrebată. "O să desemnez exotici", a răspuns. Replica ce frizează inconștiența supremă a fost dată chiar de ministrul Justiției al acestei țări.
Să discreditezi, să pui în pericol cu bună știință un asemenea proces și după aceea să te întrebi de ce oamenii buni n-au încredere- asta e prostie în formă brută. Doar și pentru acel răspuns, bașca cele două catastrofe umane selectate, n-ar mai fi trebuit să fie ministru al Justiției în acest stat.
Dar pentru că ai renunțat la întreaga carieră faci orice, nu? În speranța unui mandat de judecător CCR. Asta e singura explicație logică ce stă în picioare.
Niciodată n-am să înțeleg o asemenea gândire, un astfel tip de oameni, oricum s-ar numi ei.
Indiferent ce meserie ai avea, nu, în viață, nu poți și nu trebuie să faci orice când vine vorba de tine și de consecințele acțiunilor tale ce se răsfrâng direct în toată societatea. Nu, în viață chiar nu poți să faci orice când vine vorba de Justiția unui stat.

Acum, Pivniceru și tot USL trebuie să găsească un procuror mai bun ca Morar care să intre în cursă.
Mi-e greu să cred că vor reuși.

Antena 3 și Vocea Rusiei fac un nou front comun: linșează SRI

"În România, nu există stat de drept", "putem să rupem MCV-ul ăla că tot nu ne ajută la nimic, dar la nimic", "serviciile de informații terorizează oamenii, judecătorii sunt filați ca teroriștii", "poliție politică împotriva unui înalt magistrat", "SRI ascunde mari eșecuri", "e o violare a Justiției", "schimbați legislația", "trebuie să intervină toată societatea civilă", "am ajuns un popor de teroriști", "filați de servicii în dormitor", "și noi suntem ascultați", "un ministru ne-a zis că e filat zi de zi", "un alt ministru ne-a zis că soția lui este filată la cumpărături".

Sunt doar câteva din afirmațiile făcute pe Antena 3, bineînțeles, fără nicio dovadă, cu două scopuri bine țintite: linșarea actualei conduceri a SRI, principalul serviciu de informații al României, și inducerea în populație a sentimentului de teroare și de neîncredere în structurile informaționale ale țării.
Totul, dar totul, a fost în fapt o ciorbă pseudo-jurnalistică ce a avut unic mesaj: Jos SRI!
Ultimele ieșiri publice ale directorului SRI, George Maior, probabil l-au scos din minți pe Dan Voiculescu. Și cred că nu numai pe el. Altfel nu și-ar fi concentrat toate resursele pe decrediblizarea SRI. O face numai și numai atunci când ceva sau cineva îl interesează în mod explicit.

Pentru că ideea emisiunii de la Antena 3 a fost, ca de obicei, prezentarea unei imagini false și nicidecum prezentarea adevărului, cât și decredibilizarea conducerii SRI, în condițiile în care principalul serviciu de informații stă destul de bine la capitolul încredere, amintesc:

- prezentarea acuzațiilor halucinante ale judecătorului CSM, Adrian Neacșu drept adevăruri absolute. "Neacșu, filat ca un terorist de SRI". Asta s-a spus. Ce nu s-a spus: Adrian Neacșu este investigat, urmărit penal, de DNA pentru că a încasat deconturi fictive. Neașcu spunea că e în Vrancea când, de fapt, era în București, și încasa banii pentru deplasări. Asta în timp ce nici nu venea în ședințele CSM ca să asigure cvorumul și să-și exercite atribuțiile. Când a fost prins în fapt, Neacșu a început să țipe. Nu a prezentat nicio probă în susținerea acuzațiilor abracadabrante. A spus că nici nu are. Așadar, cine e de vină pentru asta? Spune tot Antena 3: SRI, evident!

- sublinierea ideii că, efectiv, tot poporul e interceptat. "Suntem ca înainte de '89", "legile siguranței naționale ar trebui schimbate", "Pivniceru a încercat să schimbe legea și n-a reușit". Trebuie tăiate, reduse atribuțiile SRI- cam acestea au fost ideile susținute. Ce e adevărat e că doamna Pivniceru a încercat într-adevăr să reducă, în noiembrie anul trecut, atribuțiile SRI prin modificarea legii siguranței naționale. Mai precis, a încercat să introducă un articol în lege ce dădea peste cap și lăsa fără obiect toate marile dosare de corupție. În esență, se spunea că informațiile importante obținute de SRI, în baza mandatelor de siguranță națională, să nu mai fie folosite în instanță, de plildă, dacă vizează și fapte de corupție. Și cum, în penal, modificările la lege puteau fi aplicate retroactiv dacă sunt favorabile inculpaților, asta ar fi însemnat că mafiile din partide și rețelele cele mai periculoase să fie fericite, liniștite și, mai ales, libere. Din păcate pentru doamna Pivniceru și nu numai pentru ea, toate acestea încă nu au reușit.

- dezbaterea fixației "de ce SRI-ul e cel care ascultă?". "De ce nu predă aparatura?". "Să facem o comisie parlamentară care să ancheteze cum ascultă SRI". Informația esențială a fost voit lăsată în planul secund. Și anume: toate autorizațiile și mandatele de interceptare sunt date de către judecători, nu de către SRI!
Deloc întâmplător, Facias, fundația lui Dan Voiculescu, același patron anchetat de Justiție în dosarul ICA și dovedit de instanță drept turnătorul Felix la fosta Securitate ca Poliție Politică, a organizat, culmea, și o dezbatere pe interceptărilor SRI, în Parlament. Dezbatere la care au participat: Sorin Roșca Stănescu, colaborator al fostei Securități, apropiat al lui S.O.Vîntu și Crin Antonescu, Rodica Stănoiu, colaboratoare a fostei Securități, membru de vază al partidului lui Dan Voiculescu, Victor Alistar, proces pierdut cu ANI, apropiat trustului lui Dan Voiculescu, sindicaliștii- rezerviști ai lui Mircea Dogaru-finanțați de Dan Voiculescu și, bineînțeles, jurnaliști foarte apropiați de S.O.Vîntu și Dan Voiculescu. Plus, oameni care efectiv habar n-aveau despre ce vorbesc- gen Mircea Diaconu (PNL, proces pierdut cu ANI) sau profesoara grevistă a foamei ajunsă senator, Cristina Anghel ( membru al partidului lui Voiculescu). Mai mult, în aceeași dezbatere sunt prezentate și aberațiile lui Cătălin Grigoraș- despre care scriam aici,  în 2011, că este mufa audio- video din dosarele Vîntu și Voicu. Coincidența coincidențelor face ca toate problemele dezbaterii de astăzi să fie chiar cele ridicate de Sorin Ovidiu Vîntu și Cătălin Voicu în propriile dosare. Deci cam tot ceea ce au reclamat ambii mafioți au susținut și cei care au inițiat dezbaterea. Așadar, qui prodest?

- reluarea scandalului Zaschievici - Jurnalul Național, în condițiile în care adevărul este altul și prezentat aici.  SRI îl urmărea, de fapt, pe Costel Ionescu, fost șef al SRI Dâmbovița, ajuns vicepreședinte al partidului condus de Dan Voiculescu, că a vândut informații și documente ale serviciului unor terțe persoane, în perioada 2005-2006. De altfel, omul lui Voiculescu a și fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru acest lucru, vânzarea de informații și documente clasificate fiind sancționată penal.

- prezentarea unui alt caz care să inducă în populație neîncrederea în structurile de informații. Mai precis, cazul lui Adrian Rădoaie- un fost angajat al ISU Sibiu-care a găsit în casă montat un dispozitiv. Rădoaie a fost adus în București tot de fundația lui Dan Voiculescu, tânărul fiind considerat anul trecut suspect în dosarul în care un jandarm a fost ucis în consulatul german din Sibiu. Tânărul care, mai întâi, a spus că aparatura este folosită de MAI, a sfârșit prin a spune că în operațiune era, de fapt, implicat SRI. Fără nicio dovadă certă că SRI sau alt serviciu de informații au fost implicate.

Așadar, scopul "tunurile pe SRI" a fost atins. Și descris pe larg. Susținătorii lui au fost aceiași: trustul lui Dan Voiculescu ( Felix, dosarul ICA), fundația lui Dan Voiculescu, jurnaliștii apropiați de S.O.Vîntu, Dan Voiculescu, Crin Antonescu, colaboratorii în scripte ai lui Dan Voiculescu, Cornel Nistorescu- apropiat al lui Ion Stan (cel care în 2005 se visa șef al SRI, pentru care DNA a cerut arestarea) și al unor rezerviști de tristă amintire.

Asaltul însă a fost concertat, concentrat și anunțat încă de la prânz. La ora 13.09, Vocea Rusiei a lansat un virulent atac la adresa conducerii SRI, în materialul principal postat, prezentat și denumit "Frustrările domnului Gittenstein". În articol, conducerea SRI este calificată drept "frustrată" ca, de altfel, și fostul ambasador al SUA, este atacată colaborarea SRI cu serviciile de informații partenere, instituția este denumită drept "cooperativa Ochiul și Timpanul", este atacată explicit credibilitatea serviciului de informații, este amintit tot pe dos cazul Zaschievici, directorul SRI este prezentat ca un "corigent de școală generală ". Iar finalul este apoteotic. În fapt, retorica folosită este aceeași cu cea ulitizată pe seară, la Antena 3.

Peste toate acestea, a mai fost presărat și puțin CSM. Pentru că astăzi e o ședință importantă care-l interesează chiar și pe Dan Voiculescu.
Carevasăzică, nimic, dar nimic întâmplător. Totul...coordonat. Nimic dovedit. Nimic verificat. Nimic probat. Ba, din contră, voit falsificat și, mai mult, cu susținere clară, transparentă din partea Moscovei. Vocea Rusiei este fostul Radio Moscova, companie multimedia deținută de statul rus/Kremlin.
Linia e următoarea: trebuie atacați oameni- conducerea în principal, trebuie atacate structuri, trebuie decredibilizat total întreg sistemul și susținătorii acestuia- SUA, Comisia Europeană, dar și valorile: occidentalismul, europenismul.
Rețeta e veche. S-a aplicat, cu succes, și în cazul Curții Constituționale și al CSM.

Și gândirea e la fel de veche. Practic, e aceeași. Nici n-ar fi putut fi altfel. Numai că acum este exprimată cu o susținere, cu niște mijloace și o violență mult mai puternice. Pentru că, pe tema serviciilor de informații, primele semne că e ceva profund în neregulă cu noua putere au plecat de aici.
Remember 11 Iulie 2012 (dublu click).

George Bălan: "Știți cum e acum Puterea? Înăuntru are furnicile. E un mușuroi de furnici înăuntru. Acesta este DNA care e la mâna premierului, șeful DGIPI.."
Marian Petrache: "Cel mai important...Adică să pui mâna pe Putere, pe informație..."
Marcel Sâmpetru: "Exact"
Marian Petrache: "Păi asta înseamnă, nu? Păi ai, de fapt, curentul- care înseamnă informația și Puterea-care înseamnă DNA-ul și Parchetul- care înseamnă motorul, da?"
Marcel Sâmpetru: "Corect"
Marian Petrache: "Trebuie să pui mâna pe curent și pe urmă pe motor, da?"
Marcel Sâmpetru: "Da"

P.S. Când atacurile sunt gândite, coincidența coincidențelor, ele sunt aproape de fiecare dată armonizate, pe seară, și cu Realitatea TV- fapt care, în parte, s-a întâmplat și ieri. La Realitatea TV, același tip de protagoniști- jurnaliști sau apropiați ai lui Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu și Crin Antonescu, în parte- aceleași teme (filajul, ascultarea, terorizarea oamenilor) și, în mare, aceeași retorică ("nu suntem stat de drept","toți suntem filați de servicii)".

P.P.S. Sorin Roșca Stănescu ( S.O.Vîntu, Crin Antonescu), potrivit propriilor scrieri, deja a propus în ședința PNL constituirea unei comisii de anchetă a interceptărilor în cazul Bârsan. Mai multe despre cazul Bârsan, aici. Evident, terorismul e doar în capul domnului SRS. Martor al doamnei Bârsan cine a fost? Of course, Rodica Stănoiu.

Alesul Monei Pivniceru pentru șefia Parchetului General, în interceptările din dosarul "Gazeta"

Mai sus, în costum, flancat de doi ofițeri de la Combaterea Crimei Organizate, este celebrul Ioan Oțel. Fost șef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Cluj, arestat, demisionar, transformat în mod halucinant în  ziarist - director de investigații la Gazeta, implicat în nenumărate dosare. Unele cu tentă sexuală - dosarul "Moonlight", altele cu tentă și acuzații grave de șantaj- celebrul dosar Gazeta.

De ce e interesant astăzi domnul Oțel? Simplu. Pentru că este prieten cu Florin Maghiar. Florin Maghiar, un domn care a făcut dreptul la FĂRĂ FRECVENȚĂ, REPETENT în drept penal, fără niciun dosar remarcabil, culmea, procuror general al Parchetului Curții de Apel Cluj, este alesul doamnei Pivniceru pentru șefia Parchetului General. Înainte să se transfere la DNA Cluj, domnul Maghiar a fost și procuror șef al DIICOT Cluj, cercetat disciplinar de CSM pentru că a spus public de mai multe ori că îl va distruge pe fostul său coleg de la DIICOT Cluj, Mircea Hrudei, pentru că el- Maghiar- a apărut în interceptările din dosarul Gazeta. În dosarul Gazeta, Maghiar în calitate de procuror avea relații strânse chiar cu principalul suspect. Iar Liviu Man, inculpat în același dosar, spunea că Maghiar scotea pentru infractori informații chiar din dosarele DIICOT Cluj.

Iată ce scria presa locală și nu numai cea locală, despre relațiile Maghiar- Oțel.

"Gardianul" continua astazi seria dezvaluirilor legate de modul in care cei din lotul "Gazeta" incearca sa se razbune pe anchetatorul lor. O alta convorbire telefonica arata prietenia dintre ziaristul Ioan Otel din trustul Gazeta si procurorul Florin Maghiar. Mai mult, dupa retinerea capilor trustului, mai multi ziaristi au dat declaratii referitoare la aceste legaturi. Mai jos avem o transcriere a declaratiei lui Adrian Avarvarei, invinuit si el in acelasi dosar, din care rezulta acelasi lucru. 

Florin Maghiar: Da, Nelu.
Otel Ioan: Toata stima. Salut. No, ce zici astazi te pot vedea?
Florin Maghiar: Da, uite, hai sa stabilim de acum o ora. Ii 12, pe la ora 1 poti trece pe la mine?
Otel Ioan: Pai atuncea te sun eu... Hai ca incerc sa trec eu pe la tine atuncea.
Florin Maghiar: Da pe la ora 1 poti sa treci?
Otel Ioan: Daca nu trec, te sun eu in 10 minute, bine?
Florin Maghiar.: Bine, bine, bine.
Otel Ioan: Auzi, cu neamtul cum ramane? Nu mai mergi incolo?
Florin Maghiar: Paia am fost sambata.
Otel Ioan: Si o iesit bine?
Florin Maghiar: Da, am fost cu... erau niste prieteni care aveau invitati din Germania.
Otel Ioan: Eu fug dupa -masa pana acolo la munte.
Florin Maghiar: Da, dar...
Otel Ioan: Si te luam cu mine intr-o plimbare.
Florin Maghiar: Nu pot sub nici o forma ca am iara... Ti-am spus is ocupat de nu imi vad urechile. Atuncea suna-ma daca vii intre unu si doua, bine?
Otel Ioan: Bine. Te pup, draga.
Florin Maghiar: Salut!"

Dupa intalnirea de la gradina de vara de la casa Onix, ocazie cu care Man Liviu ne-a cerut sa aflam cine se afla in spatele actiunii indreptate impotriva trustului Gazeta, asa cum am mai mentionat in declaratia anterioara, Liviu Man mi-a spus ca, in urma verificarilor efectuate de catre Otel Ioan la Tribunalul Cluj, acesta a aflat de la un prieten procuror care este cumnatul lui Buda Daniel, pe nume Magyar, care are acces la DIICOT, ca exista dosarul in lucru cu nr. 159D/P/ (fara sa stiu exact anul), fara sa apara vreun nume ale vreunei persoane cercetate. Am considerat ca procurorul Magyar, prietenul lui Otel Ioan, ii furnizeaza informatii corecte deoarece stiam de la Liviu Man ca acesta este in relatii apropiate cu Otel Ioan si in relatii conflictuale cu colegii sai de la DIICOT, Curtea de Apel.

Mai jos, aveți vizita doamnei Pivniceru de la începutul lunii, la Cluj, la bilanțul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. A fost întâmpinată de Florin Maghiar :)




P.S. Cum domnul Maghiar își ia dosarele sensibile după el- citiți aici. 

"Bacăul sunt EU, înțelegi?"

Sunt zile în care efectiv ai impresia că lumea, valorile, principiile, toate laolaltă se-ntorc cu fundul în sus. Pe Corneliu Iacobov l-am văzut prezentat drept cavalerul dreptății iar pe Dumitru Sechelariu... Dumnezeu să-l ierte! Că are multe de iertat.

2004. Vară. Alegeri locale. Plec la Bacău. Sechelariu era Dumnezeul social democrat ajuns pe pământ și încremenit în funcție iar Iacobov - Dumnezeul tuturor afacerilor. Băieții lucrau cu racheții moldoveni și ucrainieni. Asta ca să fiu clară de la început.

Să intri, în acele vremuri, în imperiul lui Sechelariu și Iacobov era nebunie curată. Romeo Stavarache era contracandidatul lui Sechelariu la Primărie. Parcă-l văd și acum. Într-un birou gol-goluț, fără mobilă, singur, în sediul firmei sale, livid la față, stătea pitit în fața unui calculator. Intru, ca o floricică: Ce faceți, domnule Stavarache? Pauză. Liniște. Nu zicea nimic, nimic. Era blocat efectiv în fața calculatorului. Cu greu se desprinde de el. Aflu și motivul blocajului psihic. Sondajul îi ieșise prost. Ce sondaj? Păi era simplu. Pe nu știu ce ziar local, era un sondaj online- cine câștigă în turul 2 Primăria Bacăului? Sechelariu era cu 2-3 voturi înaintea lui. Stavarache dădea non stop refresh la pagina ziarului local ce avea sondajul. Doar- doar o mai vota cineva și pentru el.

E pierdut, am zis. Adică el stă lipit de un desktop ca să dea non stop referesh la un amărât de sondaj ONLINE și se bate cu monștrii Sechelariu și Iacobov? Să filmăm, zic. Să mergem cu Stavarache la nocturna și stadionul în care Sechelariu băgase o grămadă de bani. Și bineînțeles și pe care își pusese și numele. "Nooooo", zice. De ce? Păi ne vede Sechelariu. Să mergem la pista de karting atunci. "Nooooo", zice. Ne vede Sechelariu. Îi tremura bărbia când îi pronunța numele lui Sechelariu. Frica de Sechelariu era atât de mare încât Stavarache nu mai ieșea din birou. Așa că l-am filmat în parc. În fața clădirii.

Apoi, alături de colegul meu, un operator foarte, foarte bun, efectiv ne-am luat lumea-n cap și ne-am dus singuri să filmăm tot. Dar absolut tot. Am filmat materialul cu firma de transport public, firmă care era pe numele mamei lui Sechelariu, am filmat la pista de karting. Oamenii lui Sechelariu ne-au amenințat. Am tras pe cameră tot.
Am filmat casa, domeniu absolut incredibil pentru acele vremuri. Țin minte că stăteam cocoțați pe-un deal și efectiv ne cruceam cum de-și putuse piti Sechelariu tot imperiul după depozitele Selena de la marginea orașului. Ca să intri pe acel domeniu, trebuia să treci efectiv prin toate depozitele. Era imposibil. Așa ne-am cocoțat pe un deal.

Am filmat mult în ziua respectivă. Ne-am dus și am transmis imaginile de la releu. Când imaginile au ajuns în Antena 1, colegilor nu le venea să creadă că Sechelariu stăpânea așa ceva.
Spre ora 19.00 ne-am dus la masă. Urma să măncăm, să ne uităm la Observator și să pornim pe drum spre București. Antena 1 deschide Observatorul cu materialele noastre cu Sechelariu și Stavarache.
Măncam. Și cineva din hotel vine și ne zice: "dvs. ați filmat?" Da, de ce? "Păi vedeți că e și domnul Iacobov aici, acum a intrat". Aici? "Da, aici. A intrat acum câteva minute". Perfect. Era...ori la bal, ori la spital.

Ne aflam în celebrul hotel Moldova. Proprietatea lui Iacobov. Ies. Vorbesc cu redacția. Nu mai mă întorc spre București nici moartă. Chiar nu puteam să ratez așa ceva. 2004 ! Iacobov himself, fresh & blood. Printre multe, multe altele, și finanțatorul campaniei lui Sechelariu. Era unul dintre cei mai periculoși și importanți oameni din țară.
Îi transmit prin recepția hotelului pe care-l deținea că doresc să-i iau o declarație. Nimic. Nada. Niente. Ciu-ciu. Îl sun. Nimic. Nothing. Nu răspundea. Îi dau mesaj. Degeaba. Și stăm, stăm, stăm....Mașina șmecheră trona în fața hotelului. Ajung chiar până în fața camerei. Bat la ușă. Nimic. Televizorul era dat la maximum. Viziona în direct interviul lui Hrebenciuc dat lui Turcescu. La 100%. Inițial, m-am speriat. Am crezut că Hrebenciuc e chiar în cameră. Când am coborât am realizat că e doar la televizor. În acel interviu, țin minte că Hrebenciuc a pus mâna pe Biblie și a jurat că n-a furat niciodată în viața lui.

Și decidem să stăm. Până nu pleacă Iacobov nu plecăm nici noi.  Nici de afurisiți. Sub nicio formă. Iacobov chiar nu putea fi ratat. Pe la 12 noaptea, niște indivizi - rackeți moldoveni - coborâți din vreo trei taxiuri- ne invită să părăsim locația. Domnul Iacobov vrea liniște. Ieșim, ce să facem. Cu băieții aceia  chiar nu aveam nicio șansă. Dar ne oprim în fața hotelului. Domeniu public. Și stăm, și stăm...Filmăm fereastra aia luminată până ne plictisim.

Eram morți de oboseală. Se face 2.00, se face 3.00...ne propusesem să stăm până la 5.00 și la 7.00 să ne întoarcem. Dar ce să vezi? La 3 și un pic sună telefonul. Era Iacobov în spume. Dumnezeul Bacăului clacase psihic, cedase nervos. Eu pun telefonul pe microfonul de la cameră. Și îl înregistrez. Nu ne-a zis că ne execută, dar nici departe n-a fost.

"Bacăul sunt eu, înțelegi? Eu sunt Bacăul! Hotelul e-al meu, parcarea e-a mea, trotuarul e-al meu, Bacăul e-al meu! Totul e-al meu! Și tu în Bacăul meu nu ai ce căuta! Pleacă acum până nu o să regreți"- asta mi-a rămas pe creier. Vreo 15-20 de minute de vorbe dure, amenințări spuse clar și pe față. Nu-mi mai trebuia nimic. Acesta era omul. Așa gândea el.

A doua zi, dimineață, când să părăsim hotelul, recepționara ne spune: "Să vă dea Dumnezeu sănătate. Să ne scăpați de blestemul ăsta." Văzuse materialul pe Antena 1. Era uluită de imaginile cu domeniul care, pentru acele vremuri, păreau în România un fel de S.F.
Noi nu plecăm până nu mai dăm o tură. Așa, de rămas bun. Filmăm biserica. Biserica era fix în fața Hotelului Moldova al lui Iacobov, construită de firma lui Sergiu Sechelariu- fratele cel mare- cu bani de la Guvernul Năstase în care Sergiu Sechelariu era secretar de stat- în plină campanie a lui Dumitru Sechelariu- fratele cel mic. Când filmam, în spatele nostru apare mașina lui Dumitru. Cu Sechelariu la volan. Un mare jeep și Sechelariu ce urla fix din mașină: "Filmați, filmați, vedeți voi ce-o să pățiți!".

Asta n-am prins-o pe cameră. După biserică am plecat drept spre București.
După ce-am difuzat toate amenințările lui Iacobov( țin minte că titlul a fost chiar ăsta: Bacăul sunt eu!), materialul cu biserica, într-o zi mă sună Sechelariu himself. Ha! Să mă invite la Bacău. La ziua lui.
Discut cu redacția, complicată decizie. Concluzia șefilor e că trebuie să mă duc. Sechelariu nu voia pe altcineva. Eu eram sigură că-mi pregătise ceva. Și așa a și fost.

Mergem direct la restaurantul lui de la pista de karting. Lume multă, regii asfaltului, colecție de mașini iar Sechelariu vine și mă pune într-un colț. Nu aveam voie să filmez decât ce vroia el. Și ce dorea el, evident, eu nu voiam să filmez. Așa că, pe furiș, mai furăm câteva cadre. Dar cu mafiotul nu puteai să te pui. Era foarte vigilent chiar și de ziua lui.
La un moment dat, mi-l prezintă și pe Doruleț, lumina ochilor. Ieșim și-l filmăm când dă ture cu mașina lui Umbrărescu. Chiar ia mai multe la rând. Tot ce era mai șmecher în parcare. N-avea 18 ani, n-avea carnet, dar...era pe pistă amenajată. Sechelariu tot stătea cu ochii pe noi. Din când în când, mai venea de control. La un moment dat, văzând că stăm împăiați și nu ne atingem de nimic, izbucnește: "Știi de ce te-am invitat? Să stai aici și să te văd cum mănânci din mâncarea mea!".

Devenise clar și pentru noi. Nici nu trebuia s-o mai zică. Ne invitase să ne umilească. Era ziua lui și pe el îl râcâia că noi nu ne-am atins de nimic. De absolut nimic. Toată echipa. Eu, cameraman și șofer. Cu aceeași echipă fusesem și cu câteva săptămâni înainte în Bacău. Așadar, era o chestiune de demnitate pe care toată lumea a înțeles-o. Eram noi, care nu puteam fi umiliți, și el. Pe la 1 noaptea am plecat.
A doua zi, am difuzat materialul cu mega petrecerea lui Sechelariu. La ora aceea, erau singurele imagini cu tot clanul și toți greii lui parteneri de afaceri. Și evident cu ursul de pluș primit mai mare decât el.

Sechelariu s-a prăbușit în acel an. Și o spun clar. S-a prăbușit nu numai din cauza groazei și mafiei pe care le instaurase în Bacău. Sechelariu s-a prăbușit și din cauza Antenei 1. Este o realitate.

Pe 28 Iunie 2012, Corneliu Iacobov a fost condamnat definitiv și irevocabil la șapte ani de închisoare cu executare pentru falimentul Rafo Onești.

Pe 15 Februarie 2013, Antena 3 difuzează un interviu din închisoare cu Corneliu Iacobov în care este prezentat ca o victimă a sistemului, cavaler al dreptății.

Să te crucești, nu alta! Dar așa se scrie istoria. De multe ori, adevărul nu contează. Mai ales când mafioții-s îngeri și îngerii-s mafioți...după interes.

P.S. Un alt remeber, când Dumitru Sechelariu executa ziariști aici.

Rețeaua Voicu, 2013: Oda lui Voiculescu pentru domn' Miclescu

Dacă vă spun că și Adrian Horia Miclescu înseamă Cătălin Voicu, poate n-o să mă credeți. Dar dacă însuși Cătălin Voicu spune că Miclescu e "fiara" lui, poate vă mai gândiți. :)

26 Noiembrie 2009.
Cătălin Voicu: "Dacă mă duc acolo (n.m. Ministerul de Interne), în trei ani de zile pot face toată rețeaua din România! Acu', dacă pierdem alegerile, rețeaua e în funcțiune.(...) Ai rețea, reziști ca să facem gherila urbană (...) Purificare! Nu mai e DNA, Direcția de Crimă Organizată și Corupție! Unim DNA cu DIICOT. Am demult proiectul ăsta în cap. L-ai adus pe Miclescu de la pensie, ai terminat, e fiară! Dosarul Flota a lucrat el, tot cu Vasile Drăghici, duc la ei, de la Constanța și cu Oțel, procurorul ăsta(...) Și ANI e o instituție fără nicio forță juridică, e un căcat. Tot la Parchet ți le trimite și acolo le omorăm, lasă-le dracu!"


Suntem în 2013 și, între timp, domn' Miclescu al lui domn' Voicu nu s-a lăsat. L-a apărat pe judecătorul Costiniu ( aceeași rețea), l-a apărat pe George Bălan (aceeași rețea), a apărat-o pe Gabriela Bârsan (prietenii nu se uită niciodată), cred că l-a apărat și pe Năstase ( prietenii nu se uită niciodată) și...bineînțeles că l-a apărat și pe Voicu ( șeful e șef până la moarte, indiferent dacă e în închisoare sau liber).
Ba mai mult, domn' Miclescu, la sfatul lui Cătălin Voicu și Mitică Iliescu, l-a convins și pe ilustrul Ioan Irimie să intre în cursa pentru șefia DNA. N-a avut noroc în viață. Alte mizerii ale lui Miclescu, mai puteți citi aici.

Cert este că oamenii ăștia nu-și vor abandona obsesiile și obiectivele niciodată. Pentru că, dacă citiți cu atenție ce spune Voicu mai sus, în 2009, după câștigarea prezidențialelor de către Geoană, chiar domn' Miclescu, "fiara" grupării Voicu- Iliescu, trebuia să fie șef peste DNA și DIICOT.

Da, suntem tot în 2013, în februarie chiar, iar Jurnalul Național ( trustul Intact) îi dedică un laudatio cap de ziar...cui credeți? Domnului Miclescu, of course. Săracul "avocat incomod", năpăstuit de DNA!

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Jenant.

Unde-oi fi tu, Liviu Popa?

Era în vara lui 2011. Plin scandal Deta. Toată presa urla, telenovela Deta părea că nu se mai termină. Oameni înjunghiați, complicități locale, primar, băieții primarului, Poliție, șmecheri. Mandatul ilustrului ministru Igaș. Șef al Poliției Române- Mr. Liviu Popa.
Liviu Popa era supărat. Revoltat chiar. Scandalul era prea mare. Igaș îi stricase concediul și l-a trimis la Deta. Mă rog, face un control și de acolo dă informații cu țârâita.

După ce se întoarce, îl invit în emisiune. Confirmă. Era evident ce discutam: Deta, clanuri, interlopi, crimă organizată, Craiova, Mararu etc. Spune că vine fără probleme. Numai că în ziua emisiunii, îmi transmite că, brusc, nu mai poate participa. De ce? Pentru că-l întreb iar de crima organizată și el nu prea are chef pentru că....se duce la ora aia să vadă un meci de fotbal.
Am crezut că explodez. Nu mi se întâmplă prea des, dar atitudinea lui Liviu Popa mi s-a părut și mi se pare și acum...culmea nesimțirii. Adică tu, șef la ora aceea al Poliției Române, cu un ditamai scandal în desfășurare, cu multe întrebări fără răspuns rămase, nu vrei să spui publicului ce măsuri ai luat- cum gestionezi situația- pentru că ți-e teamă că te întreb de crima organizată și ai treburi mai importante de făcut ca, de exemplu, vizionarea unui meci de fotbal???

Țin minte că, până la urmă, în emisiune a venit un secretar de stat de la Interne. Omul, plin de bunăvoință dar nu el gestiona problema. Dar i-am transmis atunci public, în direct, domnului Liviu Popa că, din acel moment, cât timp va ocupa acea funcție, efectiv nu mai are ce să caute în emisiune pentru că eu nu cred că așa își face datoria un ditamai șef al Poliției Române.
Ce-a urmat? A dat un sms unei foste colege în care a ales să mă facă cu ou și cu oțet. Dar nu asta e problema.

Distinsul Liviu Popa, tot ca șef al Poliției Române, fusese invitat la mine în emisiune, cu o lună înainte de izbucnirea scandalului Deta. O oră întreagă a încercat să mă convingă atunci că toate subiectele ce țin de crima organizată sunt doar povești de presă. Imaginile din Craiova de la înmormântarea lui Caiac? Poveste de presă. Mararu, Șoric? Tot un fel de poveste a presei.
Care crimă organizată, domnișoară? Mai vedeți că se întâmplă la Piatra Neamț ceva? Mai vedeți că se întâmplă ceva cu Mararu? Totul e sub control, totul a fost rezolvat. Urmărim cu atenție tot, nu vedeți că nu se mai întâmplă nimic? Și după o lună, booom, Deta.
Ora aceea, în care Liviu Popa îmi explica cu zâmbetul pe buze că, în România, crima organizată e doar un fel de invenție de presă, n-am uitat-o. Era revoltător cât de sigur pe el era acel om, aproape sfidător. Un om alunecos, uns cu toate alifiile, mândru de funcție, nu foarte inteligent dar suficient de șmecher. Ora aceea, în care părea că trăim în realități diferite, n-a uitat-o nici el. Probabil de aceea nici n-a mai venit să dea explicații în următoarea emisiune. A fost sincer. Îi era teamă că-l întreb iar de crima organizată, știa că e imposibil să mă convingă de aberațiile pe care le susținea, și chiar era un meci de fotbal important în ziua aceea. Acestea au fost într-adevăr prioritățile...

Bun. Suntem în 2013. Un an și jumătate a trecut. Liviu Popa, slavă Domnului, nu mai este șef al Poliției Române. Însă un asasin extrem, extrem de periculos, suspectat de crimă la comandă în Rusia și Londra, a fost prins de autorități după ce, în noiembrie, a ciuruit în plin București un om NEVINOVAT. A tras 20 de gloanțe dintr-un pistol mitralieră AK 47 și Makarov într-un tânăr de numai 25 de ani în cartierul Vitan. A tras cu Kalashnikovul și, văzând că tânărul nu moare, a tras și cu Makarovul. Tânărul de 25 de ani a primit șapte gloanțe în piept, abdomen și în cap. Din fericire și doar printr-un miracol, a supraviețuit după operație.
Asasinul moldovean de ligă mare fusese plătit de clanul Mararu să-l ucidă interlopul rival, celebrul Mironescu.
Asta după ce și Mironescu l-a executat, prin intermediari, pe Gheorghe Mararu, într-o cafenea din Piatra Neamț, în 2010.
Acum, în noiembrie însă, asasinul moldovean l-a confundat pe Mironescu cu tânărul. Aveau același profil, numărul de la mașină și mașina seamănau și stăteau și în același bloc. Așa se face că asasinul moldovean a tras în mod incredibil în băiatul de 25 de ani crezând că e interlopul Mironescu. A fost prins în Moscova. Va fi extrădat.

După aceea, în ianuarie acest an, Mironescu a vrut să-și ia revanșa: i-a pus o bombă sub mașină lui Bogdan Mararu, în parcarea de acasă din Piatra Neamț.

Ca atare, unde-oi fi tu, Liviu Popa?!

Absolut scandalos."Cei care nu pot fi atinși".

Trebuie să vedeți Inside Job. Trebuie să vedeți The Warning (PBS), Inside the Meltdown (PBS), trebuie să vedeți tot ce-a făcut 60 Minutes (CBS) pe acest subiect și, după ce-o să vedeți și The Untouchables (PBS) de mai jos, o să vedeți cam în ce lume trăim. Este de-a dreptul revoltător.

Watch The Untouchables on PBS. See more from FRONTLINE.

Watch The Untouchables on PBS. See more from FRONTLINE.

Watch The Untouchables on PBS. See more from FRONTLINE.

Watch The Untouchables on PBS. See more from FRONTLINE.

"Eticheta Tony Blair"- lumini și umbre

De foarte mult timp am vrut să scriu ceea ce urmează. Singura problemă a fost lipsa de timp. Am ținut să scriu pentru că eu întotdeauna prefer adevărul, pentru că minciuna și ignoranța nu sunt niciodată pe gustul meu, pentru că printre micile mele pasiuni sunt analizele în detaliu ale carierelor liderilor puternici ai lumii și pentru că este incorect cum se vorbește în spațiul public românesc despre Tony Blair. Este, până la urmă, nedrept, chiar și față de el.

Cine-i analizează cariera, cine-i citește memoriile, cine află și înțelege cum a acționat și gândește acest om, realizează că, în pofida a ceea ce se spune public în România, un om politic de talia lui Blair are multe lumini puternice dar și foarte multe umbre. Decizii majore bune- luate împotriva opiniei publice covârșitoare, dar o slăbiciune fudamentală: aceea în fața presei și mogulilor. Și aceste două componente, paradoxal la o primă vedere, în omul politic Tony Blair s-au completat.

Este extrem de interesant să înțelegi gândirea unui om de stânga în momente- cheie foarte dificile. În momente în care ai poporul împotriva ta și știi că singura decizie pe care o poți lua n-o să-l facă sub nicio formă fericit. Ba chiar o să-ți distrugă toată cariera, o să te urmărească toată viața. Dar trebuie s-o iei pentru că, altfel, fracturezi iremediabil, din punct de vedere strategic, viitorul unei țări și speranța la democrație a unor națiuni.

"Dacă mi-ați fi spus în dimineața aceea luminoasă de Mai, când am intrat pentru prima oară în Downing Street că, în timpul mandatului, voi implica Marea Britanie în patru războiaie, aș fi fost uluit și îngrozit", mărturisește Blair.

Și avea dreptate. Tânărul premier laburist care avea să câștige consecutiv trei runde de alegeri generale, după ce partidu-i stătuse 18 ani în Opoziție, habar n-avea ce provocări crâncene îl așteptau.

Noul Laburism pe care l-a impus și pe care n-a putut să-l ducă până la capăt, ideile programatice ale partidului pe care le-a schimbat din temelii, reformele pe care le-a impus, economia care a mers bine,  deschiderea fantastică spre Uniunea Europeană, nimic n-a mai contat la un moment dat.
 
Înainte să ajungă la putere știa că trebuie să schimbe rapid ceva fundamental. După ce-a ajuns, același Blair, scria asta: "Propria deșteptare de la Opoziție la guvernare se datorează naturii aspre a procesului decizional. În Opoziție poți, dacă ești suficient  de abil, să maschezi contradicțiile, să tăinuiești opțiunile, să umbrești distincțiile, să arunci o mantie de consens ambiguu asupra deciziilor nepotrivite, rigide sau dezagreabile. În felul acesta, lucrurile arată mai bine. La guvernare ai de-a face numai cu muchii zimțate. În momentul în care faci o alegere și începi să acționezi în baza respectivei alegeri, muchia începe să se tocească. Deșteptarea mea în politica internă s-a produs treptat."

Pietrele de hotar pentru omul politic Tony Blair au fost deciziile de politică externă. Poporul britanic i s-a opus în cele mai multe situații. Și s-a opus vehement. Dar Blair știa care-i calea dreaptă. Și asta e foarte important pentru un conducător.

"Pe de o parte, publicul înțelege necesitatea prezenței pe scena internațională, pe de altă parte, pentru ei aceasta constă în runde de summituri, banchete și amiciție politică. Pare foarte îndepărtat- "Ce legătură are cu noi?" este întrebarea. Ceea ce ajungi să înțelegi în calitate de lider este că, deși acest sentiment poate fi înțeles, este și eronat. Însăși natura interdependenței face să fie așa. Globalizarea îi apropie pe oameni. Provocările sunt înfruntate împreună iar soluțiile- măcar parțial- trebuie găsite împreună.", mărturisește același Tony Blair.

Kosovo a fost prima lui mare provocare: "Aveam de-a face cu purificare etnică(...). Conflictul din Kosovo m-a învățat multe lucruri despre guvernare, despre leadership, despre mine însumi. Acum, când recitesc materialele și privesc evoluția situației, mă minunez.(...) Am susținut cu foarte multă fermitate, încă de la început, soluția militară. Privind în urmă, observ că pe tot parcursul, spre iritarea multor aliați și spre consternarea unei mari părți a societății noastre, am pledat fără rezerve, cu tărie, pentru soluționare, nu pentru pacificare. (...) Am pus o presiune colosală pe relația mea personală cu Bill Clinton. Acest lucru spune foarte multe despre el, Bill Clinton acceptând, spre marele lui merit, să pun presiune pe el în felul în care am făcut-o. Spune multe și despre America, și despre disponibilitatea ei de a recunoaște, în ultima clipă, imperativul momentului și de a acționa. Kosovo a fost o problemă foarte dură pentru opinia publică americană. (...) Nu i-a convins pe britanici. În 1999 și, mai ales din cauza Kosovo, eram conștienți că Guvernul pierde la capitolul încredere. Atenția sa- atenția mea- părea să fie îndreptată spre un loc îndepărtat. Și erau multe de făcut acasă. Îndeosebi în domeniile sănătății, educației și infracționalității. Și, într-adevăr, ne străduiam să realizăm ceva. Dar, firesc, titlurile erau pline de tancuri, bombe și avioane."

Peste 4 ani, Irakul avea să-i dea cea mai puternică lovitură a carierei. I-a provocat coșmaruri, i-a subrezit Guvernul, i-a fracturat legătura cu poporul britanic. A fost cea mai dificilă alegere a vieții lui. Dar nu s-a dat bătut. Un premier care, în ciuda celor mai ample demonstrații populare din ultimii zeci de ani, alege să nu fractureze cel mai important parteneriat strategic al lumii, o face pentru că așa e mai bine pentru poporul lui. Și nu numai pentru al lui.
Să alegi democrația în fața dictaturii - e cel mai nobil țel cu putință. Că pretextul a fost fals, că nu s-au găsit arme de distrugere în masă, că s-au sinucis oameni, că a izbucnit un imens scandal, că s-au făcut investigații, pentru Blair a fost începutul coșmarului. Însă numai un om politic puternic și cu spate pe măsură putea să facă ce a făcut el.

Tony Blair: "Când mă gândeam cum să răspund la întrebarea care mi-a fost pusă la sfârșitul declarației pe care am dat-o în 2010, în cadrul investigației Chilcot pe tema războiului din Irak, mi s-a făcut rău, am simțit un amestec de furie și durere."Regretați ceva?"- nu era o întrebare care să fie pusă sau la care să se răspundă în urma unei reflecții profunde. Nu era ceva ce putea fi evaluat, judecat și explicat cu profunzime și cu claritate sau chiar cu sinceritate. Era o întrebare jurnalistică. Trebuia să primească un răspuns jurnalistic. Dacă răspundeam "DA", știam care va fi consecința: "BLAIR ÎȘI CERE SCUZE PENTRU RĂZBOI", "ÎN SFÂRȘIT, ÎI PARE RĂU". Alegeți o variantă. Impactul ar fi același. Cei care s-au opus războiului ar jubila. Cei care l-au susținut ar fi îngroziți, imaginându-și că sprijinul și, în anumite cazuri, sacrificiul lor au fost inutile. Dacă răspundeam "NU", aș fi părut o brută crudă, indiferentă la suferință sau poate chiar mai rău, încăpătânat de îndărătnic nu din cauza puterii, ci pentru că nu mă pricepeam la altceva. Astfel că mi-am asumat responsabilitatea, admițând că decizia îmi aparținuse și evitând știrea care m-a trădat. Cu toate acestea, răspunsul a fost incomplet.(...) Ei chiar cred că nu îmi pasă, că nu simt, că nu regret cu fiecare fibră a ființei mele pierderea celor dispăruți?(...) Nu regret decizia de a porni războiul (...)Pot spune că nu mi-am imaginat niciodată coșmarul pe care l-am trăit și că acest lucru este o parte a responsabilității mele. Dar noțiunea "responsabilității" nu indică o povară eliberată, ci o povară continuă. Regretul poate părea legat de trecut. Responsabilitatea are prezent și viitor(...) Nu îmi pot exprima regretul în cuvinte. Pot doar spera să salvez ceva din tragedia morții, prin faptele unei vieți, viața mea, care încă mai continuă.(...) Mă gândesc ce-ar fi însemnat să-l las la putere (n.m. pe Saddam Hussein).(...) Dar atunci nu puteam prevedea viitorul. Nu puteam decât să călătoresc în prezent. În Februarie 2003, un milion de oameni au protestat la Londra împotriva războiului. Nu mai existase niciodată o demonstrație atât de amplă, ceea ce mi-a reamintit de izolarea mea și de responsabilitatea deciziei pe care aveam s-o iau."

De-a lungul carierei, Tony Blair a fost omul care și-a asumat. Și-a asumat, într-un moment delicat, cu reverberații pe toată planeta, singura poziție ce putea fi luată în momentul Diana. A pus astfel, fără voință, coroana regală britanică, într-o poziție și-o penumbră ce nu vor fi uitate niciodată de nimeni. Repet, Blair a făcut-o fără intenție precisă. A făcut-o doar pentru că așa era corect.

Același Tony Blair a ajuns, în ultima parte a carierei de prim-ministru, să-și transforme, tot fără voie, cel mai bun prieten în cel mai puternic adversar. Sprijinul laburiștilor nu-l mai avea, Gordon Brown efectiv nu mai avea răbdare, îi punea chiar toată presa în cap, îi dărâma cabinetul. Pe de altă parte, Blair era foarte conștient că venirea lui Brown la putere avea să distrugă tot ce-a construit el. Noul Laburism, reformele - Brown nu le înțelegea. Istoria a arătat că Blair a avut dreptate. Gordon Brown a rezistat doar trei ani.

Tony Blair: "Ultimii doi ani de mandat au fost, în multe privințe, cei mai buni și, în același timp, cei mai nefericiți ani. Cei mai buni pentru că deja începusem să mă simt eliberat, puternic și pregătit pentru orice. Cei mai nefericiți, pentru că așa m-am simțit. În acești doi ani, partidul s-a răzvrătit. Gordon se ținea doar de mașinații. Presa anti- Blair-adică cea mai mare parte a presei-renunțase la orice pretenție de obiectivitate. Irakul era pe marginea prăpastiei și, când totul s-a prăbușit, s-a declanșat o investigație polițienească împotriva mea și a echipei mele care aproape a răsturnat Guvernul, fără a fi fost făcută vreo acuzație. Privesc în urmă și mă gândesc: cum am supraviețuit? În perioada aceea, am încercat să mă blindez cu ceea ce era un fel de armură psihologică din care săgețile, pur și simplu, săreau și să ating o stare de imponderabilitate care îmi permitea cumva să plutesc deasupra gloatei demonice care îmi zdrobea toate mădularele. Era vorba de curaj, iar acum privesc în urmă cu mândrie. Eram încolțit. Așa că aveam de ales între a ceda și a lupta."

Ce spune foarte puțin Blair este că, 8 ani din 10, un sprijin fundamental a primit din partea lui Rupert Murdoch. Relația personală dintre cei doi a fost foarte strânsă dar, pe finalul mandatului lui Blair, Murdoch bătuse delicat palma cu cel mai bun prieten/cel mai mare dușman al lui Blair- Gordon Brown. Foarte delicat...

 "Totuși, până în acest moment, aș putea spune că ar fi fost imposibil să rămân până în 2008. Cei din mass-media- de la Mail, Telegraph, Guardian, Independent, Mirror plus BBC- erau emfatici. Mă voiau pe mine afară și pe el înăuntru, aproape din aceleași motive ca și partidul, cel puțin în ceea ce privește mass-media de stânga. Și cei de dreapta mă voiau afară, însă din alte motive. Mass-media lui Rupert Murdoch era încă în mare parte încurajatoare, dar chiar și el, deși nu insista să plec, considera înțelept s-o fac și să-i las locul lui Gordon. Deși știam că există motive obiective foarte bune pentru partid și, mai important, pentru țară să rămân. Consideram, în mod sincer, că aveam agenda corectă pentru viitorul Marii Britanii și că Gordon n-o avea. Dar, într-un fel în care se întâmplă câteodată în politică, toate acestea au fost mai mult sau mai puțin șterse în fuga spre schimbare. "

În ceea ce privește rezistența la presa ostilă, aș spune că, la acest capitol, Blair a fost un lider extrem de slab. Cu toate c-a stat un deceniu ani la Putere cu Murdoch de partea lui, n-a rezistat decât vreo 2 ani cu o parte din presă împotrivă. În Iunie 2007 a demisionat.

Tony Blair: "Mass media voia să plec mai devreme. În parte, pentru că erau nerăbdători să se producă schimbarea, în parte, pentru că era un sport pentru ei să vadă dacă pot învinge și dacă mă pot scoate afară înainte de termen. OK, știau că într-un fel, plecam involuntar, dar, pe de altă parte, părea prea mult a fi decizia mea și nu a lor, pentru a fi liniștiți. Ne puteam învârti unul în jurul celuilalt, puteam intra în conflict, dar totul era în termeni de egalitate. Considerau că ar fi minunat să scoată totul de la mine pentru ultima oară și să-mi forțeze plecarea (...) În ciuda declarației că urma să plec, eram, la urma urmei, încă prim-ministru și aveam multă putere oficială și multă putere reală restantă. Încă mai puteam să remaniez, să promovez. Chiar și cu mass-media ostilă, încă aveam platforma de la care să vorbesc, să argumentez, să conving.(...) Niciun alt lider politic nu mai plecase vreodată în felul acesta.(...) Pe măsură ce liderii sunt tot mai tineri și locul Marii Britanii în lume se schimbă, aș putea fi primul, dar mă îndoiesc că voi fi ultimul care va pleca așa."

"Ticăloșilor!", izbucnește la un moment dat Blair în memorii referindu-se la presă. Nu mai putea. Realitatea era una, presa- o parte a ei- spunea altceva. Înțelegea perfect ce i se întâmplă și de ce. "Fluierul otrăvitor" al Daily Mail îl scotea uneori din minți. Îl afectau chestiunile legate de familie. Era om.

Tony Blair: "Subiectul celui din urmă discurs era irezistibil după zece ani în funcția de prim-ministru: mass-media! Firește că știam că aveau să-l desființeze, satirizeze și, în general, să-l ridiculizeze. Într-un fel, eram în cea mai proastă poziție să vorbesc despre asta. Nimeni nu are simpatie pentru politicieni și mass-media iar politicienii- eu în special- trebuie să petreacă mult timp căutând să câștige prietenia mass-media. Prin urmare, acuzații cum că aș fi interesat numai de propria-mi persoană, ipocrit și necinstit, sunt ușor de făcut. Eram totuși hotărât să alcătuiesc discursul pentru că, în alt sens, doar cineva atât de experimentat în a avea de-a face cu ei și cu poziția și cu postul de prim-ministru poate îndrăzni să aducă critici. L-am scris trezindu-mă la ora 4.30 dimineața și l-am așternut pe hârtie dintr-o bucată. Mărturisesc că, citindu-l mai târziu, în direct la televiziune, în fața unui auditoriu compus din jurnaliști, m-a cuprins teama. A fost scris cum am simțit. Iar simțământul era puternic. Cu toate acestea, raționamentul era corect: faptul că mass-media lucrează acum prin influență, ceea ce conduce la senzația că impiedică dezbaterile judicioase privitoare la politici sau idei. Mai mult, mass media lucrează 24/7, este incredibil de puternică și, totuși, fără o responsabilitate pe măsură. Când se hotărăsc să atace pe cineva, sunt, așa cum am spus, precum "fiarele sălbatice". Dar, mai mult decât atât, sunt totodată, în parte prin prezența concurenței, extrem de partizani, fie pentru a obține un efect maxim, fie pentru a transpune, în fapt, opiniile patronilor sau editorilor lor.
În orice caz, vă imaginați cum a fost primit! Deși chiar și în ziua de astăzi, oameni de acasă cât și cei din străinătate, îmi pomenesc acest discurs. În ciuda celor mai fervente eforturi de a-l denatura sau respinge, răzbătuse!"

Viața și realitățile ei au demonstrat că aproape tot ceea ce făcea Rupert Murdoch era un lanț infinit de ilegalități și multă mizerie. Complicități periculoase la cel mai înalt nivel, premieri până la urmă controlați, mită, șantaj, infracțiuni cu susținerea unor personaje cheie din instituții și leadershipul societății britanice. Dar când imperiul și Murdoch s-au prăbușit, nimeni, absolut nimeni nu l-a mai putut salva. Instituțiile și-au făcut datoria, au funcționat. Până și New York Times a pus umărul. Mizeria a fost uriașă, a pus sub semnul întrebării credibilitatea presei în ansamblu. A afectat credibilitatea unor jurnaliști și de pe alte continente. Oricine l-ar fi apărat pe Murdoch era clar că s-ar fi distrus odată cu el. Blair a fost pe aproape...

Pun sub semnul întrebării nenorocirile lui Murdoch chiar toată cariera lui Tony Blair? E discutabil și de analizat. Aș spune că lasă o imensă umbră. În profunzime, este de așteptat ca multe decizii să fi fost influențate. Dar și nu cele strategice. Deși sunt mulți care spun că Murdoch l-a presat foarte puternic pe Blair pentru implicarea în Irak. Poate că fără el nici n-ar fi acționat. Fără el, cu siguranță, n-ar fi rezistat.

Bineînțeles, Blair a negat mereu oficial și vehement existența oricărui acord cu Murdoch dar, la audieri, a recunoscut sprijinul magnatului pe tot timpul carierei. Culmea, a spus că sprijinul lui Murdoch și al imperiului său au fost la fel de importante ca și ajungerea lui la putere și rămânerea în fruntea cabinetului 10 ani. "Simțeam cu adevărat că efectiv contează asta și încă mai cred (...) Odată ce-ți sunt împotrivă (n.m ziariștii), s-a terminat. E full, e frontal, este de dimineață până seara. E ca un legământ pe viață", a spus Blair. Și nu i-a uitat pe cei de la Daily Mail: "Au sărit calul. M-au atacat pe mine, mi-au atacat familia, mi-au atacat copiii, mi-au atacat apropiații. De dimineață până seara. Nu numai când eram premier, ci și după aceea. Au făcut-o foarte bine, foarte eficace și sunt și acum foarte putenici".

Culmea este că Murdoch a încercat să-l tragă după el pe Blair, soția magnatului dezvăluind că Blair este chiar nașul uneia dintre fiicele lui Murdoch. S-a întâmplat în 2010, la 3 ani după ce Blair coborâse de pe scena britanică. Ba, mai mult, Blair ar fi intervenit pe lângă Gordon Brown să oprească investigația ce-i viza imperiul magnatului. Blair a fost reținut pe toată perioada uriașului scandal-ceea ce a ridicat și mai multe întrebări.
Anul trecut, soția lui Blair, Cherie, l-a dat în judecată pe Murdoch pentru că s-a trezit și ea că avea apelurile telefonice interceptate de News of the World. Până și Tony Blair ar fi fost interceptat.

Așadar, ce face un magnat fantastic de puternic dintr-un lider politic de prim rang al lumii? Îl poate ridica, dărâma sau păta iremediabil. Rezista Blair fără Murdoch 10 ani la Putere? Cu certitudine, nu. Până și Tony Blair, în audieri, a recunoscut-o implicit. Imediat după instalare, țin minte că Blair a participat la o ședință cu toți liderii de opinie și editorii controlați de Murdoch. Presa l-a întrebat atunci- o simplă vizită de curtoazie- ceva de genul ăsta a răspuns. Murdoch era des văzut în Downing Street. Vizitele au fost și în mandatul lui Gordon Brown dar și în cel al lui Cameron. Însă un lucru e sigur: Tony Blair și Rupert Murdoch au reprezentat și făcut politica. Au fost parte al aceluiași sistem...

"Concluzia mea, în mod bizar, nu este aceea că e nevoie de puterea politicii pentru a elibera poporul. Ci că este nevoie de puterea poporului pentru a elibera politica. Este neobișnuit pentru un politician să spună acest lucru. Însă nu este mai puțin adevărat că, după cum veți deduce din aceste memorii, nu a fost niciodată absolut limpede dacă drumul pe care l-am străbătut este unul de triumf al persoanei asupra politicii sau al politicii asupra persoanei", concluzionează Blair exact în finalul memoriilor.

Drumul a fost drept, triumful, din păcate, n-a mai contat. Gustul rămas a fost destul de amar...

P.S. Interviul dat de Blair în România a fost o rușine. Nu pentru Tony Blair, evident. Ci pentru cine l-a luat și nu știa pe cine are în față. Este absolut jenant pentru această breaslă că asemenea oameni au legitimație de jurnalist.

Linșajul, noua specie jurnalistică folosită ca mijloc de șantaj

Mă apucasem să scriu într-o seară despre linșaj ca despre o nouă specie jurnalistică în România ultimilor ani. În contextul raportului CE, m-am gândit să termin totuși ceea ce aveam de scris.
Linșajul, în termenii uzuali, înseamnă uciderea fără judecată a cuiva de către o mulțime atâțată. Când el devine gen jurnalistic, așa cum se întâmplă de câțiva ani în România, cred că devine teribil de periculos pentru sănătatea unei bresle și echilibrul unor valori democratice.

Spun de la bun început: ce s-a întâmplat în ultimul timp la Antena 3 pe mine nu m-a surprins.Deloc.Totul a fost progresiv.

Mai întâi a fost linșat un om- un șef de stat pe care patronul, tot politician influent, îl urăște de moarte, îl obsedează. Doar l-a și suspendat din funcție de două ori din interese politice și financiare. Un președinte care, în opt ani, printre altele, a fost acuzat chiar și de implicare în traficul de armament cu teroriștii. A fost răul suprem, acuzat de absolut orice.

Apoi a fost tocată o guvernare. Riguros. Aici, gafele guvernării erau vizibile iar criticile presei au fost și întemeiate. E dreptul oricărui jurnalist să sancționeze Puterea. Presa este câinele de pază al democrației. Însă acesta este singurul ei rol.

De aici, totul a derapat. Și a fost vizibil pentru toată lumea.

Judecători ai Curții Constituționale au fost puși la stâlpul infamiei, procurori, judecători, membri ai CSM. CSM-ul blocat. Toți șefii de instituții- cheie, fundamentale ale statului au fost prezentați ca inamicii publici numărul unu ai poporului supărat de multe, supărat și din cauza nivelului de trai. Oamenii au fost jigniți, înjurați de-a dreptul, au prezentate voit informații false, spuse neadevăruri, intoxicată cu bună știință opinia publică, fără a se acorda niciun drept la replică. Nimeni n-a reacționat. CNA, controlat politic, a fost mort.

După linșajul persoanelor fizice cu funcții, s-a trecut la linșajul și atâțarea categoriilor profesionale între ele. Judecătorii care-i urăsc pe procurori și invers. Cu concursul și participarea, e adevărat, a ministrului Justiției, fapt incalificabil- în opinia mea.

După incitarea categoriilor profesionale, a urmat linșajul instituțiilor, a sistemelor în ansamblu. Inducerea ideii că tot ceea ce face Justiția în România reprezintă o mare și profundă nedreptate. S-au prezentat în avalanșă cazuri în care era descompusă o singură idee- nedreptul sistem judiciar, ucigaș de destine tinere, în vârstă, sărace, fără apărare- asta trebuia să înțeleagă poporul telespectator, în transa care rula la infinit pe televizor.

Mai grav este că, în toată această campanie de linșaj mediatic, au început să fie distruse și idei, valori.

Occidentalismul, europenismul, americanii trebuie să dispară. Nu ne fac bine. Țin cu Băsescu, deci sunt toți sunt răi. L-au ținut la Putere, deci nu ne trebuie. Vor să ne fure resursele. Noi nu ne vindem țara! S-au făcut emisiuni despre fracturarea hidraulică și s-au organizat proteste împotriva exploatării gazelor de șist! Înțelegea cineva ceva? Evident că nu. Poporul suveran trebuia să-și ia destinul în mână, să se revolte. O singură idee trebuia înțeleasă: că asta e rău, rău, rău. Nu numai instituțiile trebuie demolate, politicienii de prima rang și șefii de instituții șantajați prin linșaj, trebuie să fim conducători absoluți ai acestui stat. Punct.
Așa se naște naționalismul. Atâțat, incitat, stimulat metodic și programatic. Iar asta este cel mai periculos lucru ce s-a întâmplat.

Bineînțeles, totul s-a făcut cu participarea politicienilor. Cu un USL disperat să vină la putere, călărind, stimulând și validând până la paroxism derapajele postului.
S-a făcut și din interesul și obsesiile patronului. Un om care are mari probleme cu legea, care fuge de Justiție- tocmai de aceea o vrea și slăbită, un personaj care, în spatele discursului demagogic și populist, are un unic obiectiv: acapararea "prin oameni controlabili numai de el" a primei funcții în stat. Atât. Asta-i este dorința de peste 20 de ani. De aici și linșajul- șantajul. Cine nu se supune, e distrus.

De ce Comisia Europeană n-a făcut nominalizări? Cine are sinceritatea să recunoască, observă că actuala Comisie n-a făcut nicio nominalizare, pe nicio speță. Nici în privința parlamentarilor sau a miniștrilor. Comisia doar a spus că România "mai are multe de făcut în privința respectării statului de drept", că "independența Justiției și instabilitatea instituțiilor rămân o mare sursă de îngrijorare" și, în premieră, vorbește despre hărțuire. Hărțuirea unor oficiali- cheie, judecători și nu numai de către mass- media. "Trebuie revizuite regulile existente pentru a asigura protecția instituțiilor și a persoanelor".
Ce înseamnă revizuire a regulilor existente? Sancțiuni crâncene pentru asemenea derapaje și, în primul rând, un CNA funcțional și apolitic.

Își dorește vreun politician de prim rang ca un post de televiziune să-i dicteze în permanență ce trebuie să facă, ce decizii să ia?
Își dorește vreun om politic român să fie permanent șantajat cu linșajul mediatic de către un patron cu obsesii și certat cu Justiția?
Își dorește blocarea instituțiilor statului, incitarea categoriilor profesionale?
Își dorește cineva să ieșim din UE, NATO sau să fie alergat cu pietre ambasadorul american? E suficient cred că l-am văzut prezentat pe Jose Manuel Durao Barroso, de același trust, ca un tânăr comunist, maoist, marxist-leninist, în conexiuni cu activități teroriste!
Sau vrea cineva să se pună în capul unei mișcări naționaliste de proporții? Sincer, nu cred. Dacă vrea cineva asta, e pur și simplu iresponsabil și nu se gândește deloc la acest stat.

E profund nedrept să spui că toată presa românească a făcut așa ceva. Nu, este derapajul unei singure instituții media. Comisia Europeană doar a tras un puternic semnal de alarmă în privința problemei. Cine a greșit să plătească. Și cine va face asta de acum înainte, să sufere cu vârf și îndesat. Poate să existe presă partizană, poate să existe presă tabloidă, pot să existe poziții și atitudini politice asumate, dar nu poți pune în pericol instituții ale statului de drept, nu le poți bloca, nu poți dărâma prin decredibilizare voită puteri ale statului definite prin Constituție. Nu poți la nesfârșit incita la tulburări sociale, la linșaj public și nu poți infecta cu bună știință valori și idealuri. Asta înseamnă să atentezi, cu bună știință, la siguranța națională a unui stat.

Să taie-n carne vie, să lase politicul deoparte și să aplice legea. Mai spun odată: asta trebuie să facă CNA. De câte ori putea până acum să ridice licența Antenei 3? De nenumărate ori. De ce n-a făcut-o? Dacă vor fi cu adevărat sinceri, vă vor răspunde ei. Și vor face, cu adevărat, ceva...