duminică, iulie 08, 2012
Suspendați-i!
Ministrul de externe al Germaniei, Guido Westerwelle: "Avem nevoie de mecanisme noi pentru a putea reacționa mai repede în comun în cazul în care o țară parteneră din UE ignoră grosolan litera legii sau spiritul comunității europene de valori"
Departamentul de Stat al SUA și portalul NATO: "Îngrijorați de evenimentele din România care amenință echilibrul democratic al puterii în stat și slăbesc instituții independente"
Comisia Europeană- Jose Manuel Barosso: "Comisia Europeană este îngrijorată de evoluțiile curente din România, în special cu privire la acțiunile care par să reducă puterile efective ale instituțiilor independente precum Curtea Europeană. Statul de drept, controlul democratic și independența sistemului judiciar sunt pietre de temelie ale democrației europene și indispensabile pentru încrederea reciprocă în interiorul UE. Politica guvernamentală și acțiunea politică trebuie să respecte aceste principii și valori. Președintele Comisiei Europene a discutat astăzi cu premierul României și a exprimat îngrijorarea Comisiei. Premierul Ponta va veni la Bruxelles joia viitoare pentru a se întâlni cu președintele Barosso și a discuta aceste aspecte. Între timp, analizele Comisiei asupra situației vor continua și vor avea loc și alte contacte între Comisie și autoritățile române"
Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy: "Sunt foarte îngrijorat cu privire la evoluțiile din România în ceea ce privește aplicarea legii și independența sistemului judiciar care sunt principiile fundamentale pe care se bazează Uniunea noastră"
Viviane Reding, comisarul european pentru Justiție: "Sunt foarte îngrijorată de atacurile recente la adresa Curții Constituționale a României"
Steffen Seibert, purtător de cuvânt al Guvernului german: "Așa cum știți, fără îndoială, Guvernul Ponta a întreprins modificări la Legea Curții Constituționale. Este un demers față de care Guvernul federal este foarte îngrijorat. Noi avem convingerea că independența și capacitatea de acțiune a Curții Constituționale române nu trebuie să fie puse în discuție. Într-adevăr, Guvernul federal are îndoieli importante cu legitimitatea măsurilor adoptate de Guvernul Ponta"
Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland: "Sunt îngrijoarat de recentele evoluții din România, în special cele legate de suspendarea președintelui. Am cerut Comisiei de la Veneția să analizeze dacă aceste acțiuni sunt compatibile cu statul de drept sau democrația"
Ministerul de Externe al Olandei: "Este important ca România să țină cont de Constituție și de legile în vigoare"
Ministerul de Externe al Franței: "Franța cere Guvernului României să respecte valorile democratice și statul de drept"
Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein: "Sunt conștient că forțele care doresc "întoarcerea la situația dinainte", care se opun acestor reforme, sunt puternice și neobosite. Există un grup de români care nu vor mai tolera "starea de fapt". Oamenii au dreptul inalienabil de a nu fi conduși de o elită puternică, fie ea comunistă sau nu, reprezentată de moguli sau "băieți deștepți", aflată în slujba propriilor interese"
Președintele Comisiei de afaceri europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum: "În România, democrația e atacată. E cazul pentru infringement"
Ambasadorul Marii Brianii, Martin Harris: "Este important pentru politicienii români să mențină credibilitatea statului român pe piețele financiare și să asigure respectarea statului de drept."
E clar. Ei sunt "băsiști". Și cred că aș mai putea menționa vreo zece. "Băsistă" este și toată presa occidentală. De la New York Times, toate marile ziare occidentale, toate marile agenții de presă, toate marile canale tv. Situația din România a făcut înconjurul lumii, a revoltat în cascadă toate marile cancelarii. România a fost de breaking news. Unul care a dat însă un semnal rău. Iar pentru asta ar fi de vină Monica Macovei și jurnalista de la RRA. Penibil. Alt cuvânt mai frumos chiar nu găsesc.
Domnilor, fie că recunoașteți, fie că nu, tot ce ați citit mai sus se traduce în termeni diplomatici I-ZO-LA-RE internațională a țării. Asemenea poziții vehemente nu se fac după consultarea unor depeșe de presă. Nu ziariștii sunt de vină. Astfel de reacții vin după consultarea unor întregi aparate guvernamentale. Nu am picat toți din Lună. Nu ne-am născut toți ieri.
La nivel internațional, situația e gravă. Pe plan intern, a fost călcat în picioare tot ce s-a dorit. Vă mărturisesc faptul că mi-au scris astăzi oameni pe care nu-i cunosc din străinătate să mă întrebe ce se întâmplă în țara lor, în patria din care temporar sau definitiv au plecat. Le-am spus adevărul. Asta voi face toată viața. Dar mesajele m-au îngrijorat efectiv pentru că așa ceva eu niciodată n-am pățit.
Unii îmi vorbeau despre mineriadă, câțiva despre ce au trăit la revoluție, alții mă întrebau de ce n-au ieșit ieri 100.000 de oameni în stradă. Mai mulți domni m-au întrebat de ce oamenii responsabili și muncitori ai acestei țări, noua generație, tinerii nu desființează toată clasa politică pentru că s-a ajuns în momentul zero. Răspundeți voi vă rog la asemenea întrebări pentru că eu nu pot.
În această țară, puteți evident să suspendați de două ori un președinte, puteți să salvați niște pușcăriabili, puteți să vindeți sau să cumpărați voturi, puteți să tranzacționați viitorul țării, puteți să suspendați chiar și toate misiunile diplomatice. Puteți să dați câte o ordonanță de urgență pentru tot ce vă stă în gât. Ca să fie mai simplu, puteți să-i faceți cadou lui Voicu & Mitică tot Monitorul Oficial. Și-au mai grațiat odată toți interlopii din Strehaia. De ce n-ar fi o procedură mai rapidă a doua oară? Puteți să suspendați până la urmă și toți oficialii occidentali și chiar și întreg Departamentul de Stat, de ce nu? Puteți să suspendați și toată Uniunea Europeană care din cauza voastră, în mod incredibil, nu e exclus să-și schimbe regulile de funcționare. Puteți să-l suspendați și pe Obama care vrea ca, în România, Justiția să funcționeze. Cum de ce? Suspendați-i pentru că au vorbit. Și bine ar fi fost să tacă. Chiar trebuia să fie liniște și acum este puțin, puțin deranj.
La modul cel mai sincer, eu spun doar atât: puteți demite, suspenda, încălca, schimba, rade, uzurpa și publica orice. Dar gândurile oamenilor chiar nu le puteți suspenda!
Abia am asteptat postarea ta, Sorina!Nu-i inteleg pe cei de la USL, cu cata seninatate privesc lucrurile.Eu asa vad ca nu le mai pasa nimic.Cel putin sa recunoasca faptul ca au gresit, dar cand il vad pe Sova cu cat tupeu iese pe televizor, ma cuprinde sila! Foarte multi prieteni nu-l mai simpatizau pe Traian Basescu, dar acum vor vota impotriva suspendarii!
RăspundețiȘtergereComisia Europeană a amânat raportul pe justiție in ceea ce privește România - am un feeling ca de nu se întâmpla magaria asta din ultimele doua zile, raportul ar fi fost incurajator, mai ales după condamnarea definitiva a lui Nastase. In condițiile actuale concluziile lor vor fi dezastru iar aderarea noastră la schengen doar un vis "ud" si tare îndepărtat. Rusine bolsevicilor
RăspundețiȘtergereSubscriu
RăspundețiȘtergere@ Andreea. Se sprijină pe votul popular de la locale. De aceea au intrat și cu tancurile în instituții. Și mizează pe pierderea popularității lui Băsescu din cauza măsurilor de austeritate.
RăspundețiȘtergere@ ValiE. Da, Comisia Europeană a amânat raportul. Și foarte bine a făcut. Eu sper să se mențină MCV.
@ Teodor. :))
@Sorina, mecanismul de monitorizare pe justiție ținea la vechii guvernanti (nu erau ușa de biserica dar de nuielusa externa ascultau); la astia noi, ciocoii cum ar veni, am senzatia ca nici măcar presiunile externe nu merg. L-ai auzit pe vreunul îngrijorat de exprimarea diplomatica "x si-a arătat ingrijorarea"?
RăspundețiȘtergere@ ValiE. Nu am auzit. Sunt total de acord cu tine.Și asta e ffff grav. Am auzit, culmea, azi pe cineva mândrindu-se că poate în toamnă vom intra în Schengen pe spațiu aerian. Mi s-a părut tupeul tupeului. Pentru că asta a negociat Băsescu în Consiliul European. A folosit și drept de veto. Știi care e senzatia mea? Or fi unii tâmpiți, dar nu suntem chiar toți.
RăspundețiȘtergereCu siguranța nu toți suntem tampiti insa o mare problema in tara asta de pomanagii este ca toți peste 18ani au drept de vot
RăspundețiȘtergere@ ValiE. Nu spun ca nu sunt de acord cu tine. Dar asta e tara in care traim. Ei ii aduc pe ăstia in Parlament, nu altii.
RăspundețiȘtergereO nelamurile am : la referendumul pentru suspendare are sa fie nevoie de 50%+1 din cei ce se prezintă la vot sau din cei cu drept de vot?
RăspundețiȘtergereFelicitari Sorina! Asa atitudine ar trebui sa adopte ziaristii care isi doresc un viitor pentru ei, pentru familiile lor, pentru copiii lor.
RăspundețiȘtergereVad si aud tot mai multi, care pana mai zilele trecute erau nepasatori sau chiar vedeau in USL o alternativa, miscati si treziti. Nu-l indragesc pe Presedinte, nu ar vota PDL, dar vor merge la Referendum.
E adevarat ca daca Presedintele va castiga din nou (iar sansele cresc cu fiecare clipa - mai e insa mult pana departe) USL va fi spulberat, iar in noiembrie va fi o runda interesanta de alegeri. Oricum cota USL nu va mai fi destul de multa vreme asa cum a fost acum asa de scurt timp.
Acelasi Gabriel.
@ ValiE. Deci cred ca nu intelegi ce se intampla. Au dat ordonanta si de schimbare a legii referendumului. Au schimbat legi. Era 50%+1 din cei care sunt inscrisi pe listele electorale-adica 9 milioane si ceva, acum e 50%+1 din cei care se prezinta. Adica daca vin 3 la vot si 2 voteaza pentru demitere, presedintele e demis.
RăspundețiȘtergereDa prieteni basisti pentru ca era o mare nesimtire sa se raporteze la numarul celor inscrisi pe liste, numar care oricum e umflat masiv. cum e votat, asa sa fie demis. Ca doar nu are presedintele vostru mai multe oua decat ceilalti alesi. E bine cu ipocrizia, nu? Nici nu plec in concediu, vin sa votez sa asist live la tavalitul in chinuri al basistilor.
ȘtergereDin precizarile CCR, modificarile aduse de USL confirma confirmarea, nu aduc nimic nou. Doua conditii trebuie indeplinite: referendumul sa fie valid (50%+1 din nr total de votanti din liste) SI din cei prezenti 50%+1 sa voteze demiterea. Eu unul is calm.
Ștergerecu ochii mei l-am vazut si cu urechile mele l-am auzit pe Ponta spunand ca statea intr-o joi la Bruxelles unde se duse-se la o intalnire a liderilor partidelor socialiste, asa pe la pranz si a observat ca presedintele Basescu nu a venit, drept pentru care (mirat nu-i asa?) l-a sunat si i-a cerut sa-l delege pe el pentru sedinta Comisiei Europene, ceea ce acesta nu a facut...
RăspundețiȘtergereeste incredibil cata inconstienta criminala, cata perversiune cinica si cat venin cu masca de om se ascund in acest exemplar...
Va rog sa urmariti si povestea cu gazele de sist, sa va aduceti aminte de pozitia lui galagioasa si categoric negativa vizavi de aceasta exploatare, observati apoi abordarea actuala, iar in curand veti vedea aprobarea si incurajarea exploatarii. Aceleasi schimbari se vor arata in problemele Cuprumin si RosiaMontana, iar fariseu nu este acum ci a fost in pozitia lui din iarna-primavara.
De va ramane prim-ministru, cateva luni poate, in nici un caz pana la sfarsitul anului, va aduce stricaciuni si dezanvantaje greu-greu de remediat in peisajul democratiei europene pentru Romania pe termen lung... vestitorul iernii lungi ce va urma sunt deja cursul de schimb al leului si atitudinea investitorilor prezenti si viitori in Romania, de asemenea preturile.
Aha, așadar pe ordonanța asta am ratat-o :). Oricum idealistului din mine nu-i suna bine treaba asta cu 50%+1 din cei înscrisi pe liste. Tot mai fair îmi suna 50%+1 din cei prezenți la vot. Dar tinand cont ca tot magarii astia au schimbat regula am sa pun pentru moment idealul mai la întuneric :))
RăspundețiȘtergereSorina, am trimis ultimele tale postari in "circulara", cateva sute de adrese din toata lumea... as dori sa fac mai mult. Ca sa ma intelegi, nu-l iubesc pe Basescu si stilul lui "romanesc", dar Pontantonescu ma inspaimanta pur si simplu. Si nu pentru mine, ca eu sunt departe, hmmm...
RăspundețiȘtergereasta se intampla si din cauza unor partide care nu doresc asaipafas10 , sant zeci de milioane de euro in joc ... multi tineri au fost tampiti de catre anumite sisteme ...
RăspundețiȘtergereSorina scrii bine dar cred ca ar trebui sa dai si opinii antibasiste.Ar trebui sa recunosti ca va fi mai bine fara el cand se va duce.Ce practica Base crezi ca e democratie?
RăspundețiȘtergereAbordarea Dumneavoastra prin care puneti un senator al Romaniei cu probleme de justitie fata in fata cu presedintele tarii este una incorecta. Pe Basescu nu l-a suspendat Voicu, ci PARLAMENTUL ROMANIEI, care e cea mai importanta institutie intr-o democratie. Tot ce s-a petrecut in parlament s-a desfasurat prin vot democratic. Daca se schimba majoritatile toate aceste schimbari sunt firesti. In Germania, daca CSU-ul ar iesi din actuala coalitie de guvernare, asa cum oricum ameninta sa o faca, credeti ca Merkel ar mai ramane cancelar si Westerwelle ministru de externe? S-ar crea pe loc o alta majoritate si Bundestag-ul ar vota un nou cancelar si un nou guvern. Iar poporul nici macar nu ar fi intrebat ce parere are despre asta. Statele moderne se conduc prin intermediul parlamentelor, iar daca aici se schimba majoritatile ele aduc cu ele schimbari, asa cum s-au petrecut in Romania. Vechea coalitie de guvernare s-a bazat pe o majoritate fragila la care a contribuit esential UDMR-ul si un partid creat artificial special pentru aceasta. Cand formezi o asemenea majoritate, o faci cu riscul ca ea sa nu reziste patru ani. Lucrul acesta s-a intamplat in Romania. Asta inseamna democratie, iar atitudinile plangacioase ale celor carora nu le convine nu sunt altceva decat ipocrizie.
RăspundețiȘtergerepentru Cristian G.: iti doresc o viata lunga si frumoasa alaturi de Pontanton, fii atent sa nu te ajunga betonu'! Bineanteles ca iti inteleg frustrarea, aici insa este vorba de a inlocui un rau de o anumita factura, cu multe parti bune, cu altul eminamente diabolic, revansard, flamand, dispretuind cel mai mult exact pe aceia in numele carora latra acum atat de balos.
RăspundețiȘtergerepentru anonim: Sorina este un om cu mare experienta si probitate morala si profesionala si are dreptul pe blogul ei sa faca, sa spuna si sa redea FIX ce simte si doreste ea. Acest blog nu este un forum pentru toti cretinoizii, aveti altele, din belsug.
ptr. dr.b: ce spuneti este corect in forma si punctul de vedere adoptat. Numai ca mai exista si reguli convenite, interne si europene, constitutie, cuvant, onoare, cinste, probitate profesionala. Aici nu este vorba de ce se intampla, ci despre cum se realizeaza, inlocuiesti un rau, cu ce? Democratia adevarata de tip parlamentar se poate face numai cu stomacul plin, aici este buba si sursa tuturor relelor, nu in politica ci in economie si capacitatea ei de a produce bunastarea decenta pentru cei mai multi.
RăspundețiȘtergere"Ponta a revenit asupra deciziei de demitere a unuia din vicepreşedinţii INS "
RăspundețiȘtergereAm inteles ca doamna demisa initial ar fi membru UDMR, sa inteleg ca, dupa votul din parlament Ponta a revenit asupra deciziei? Eu asa inteleg gestul lui. Voi ce parare aveti?
Dl Dr. B ideea dumneavoastra este corecta in principiu, cu conditia ca Parlamentul sa fie monitorizat si controlat de legea suprema.Nu spun ca CCR este usa de biserica dar atunci cand este redusa doar la un rol consultativ ne indreptam catre dictatura parlamentara.Cine imi spune mie ca Parlamentul asta nu o sa dea o lege prin care amana alegerile sine die pe motiv de criza?
RăspundețiȘtergereCred de asemenea ca lumea vedea toate astea in alb si negru:pro Basescu si anti Base. Ceea ce nu e tocmai corect.Putin imi pasa de Basescu.Imi pasa ca toate principiile de democratie si constitutionale ale Romaniei au fost calcate in picioare.
Unde erau toate aceste cancelarii cand Basescu isi aservea toate institutiile statului?! A scos una un sunet macar?! Atunci nu se bagau in treburile statului pentru ca pentru orice favor pe care ni-l acordau mai cumparam cate ceva ce ei nu mai aveau cui vinde - rachete, avioane, fregate si altele. Daca am devenit colonie sa ni se spuna si noua si sa desfiintam naibii parlamentul ca prea costa mult si sa numeasca ei un capuchehaie sau guvernator si scapam si de presedentie si daca aduc manageri de-ai lor scapam si de guvern. Curtea Constitutionala este o institutie politica si nu una judecatoreasca. Thorbjorn Jagland acuzat ca a fost agenty KGB. Gunther Krichbaum in acelasi partid cu Basescu la nivel european. Viviane Reding care raspunde unei intrebari in care se vorbeste despre arestarea judecatorilor - si eu sa fi fost acolo nu cred ca dadeam un raspuns mai inteligent! Herman Van Rompuy, coleg de partid cu Basescu. Rstul sunt declaratii uzuale si atat. Chiar nu spune nimic faptul ca la ziua Americii Basescu nu a fost prezent si in plus gen. Wesley Clarck a aparut peste noapte consilier la guvern?
RăspundețiȘtergereO vorbă am:
RăspundețiȘtergere«Nu te pune cu prostul că are mintea odihnită»
O puteți interpreta cum vreți și mă puteți pune în ce tabără vreți, ce-a fost înainte nu a fost bine dar nici ce va urma nu promite a fi măcar la fel de prost. Vin vremuri grele în care cei care-și iubesc Fratele cel Mare o vor duce bine iar restul vor plăti pentru toți ceilalți.
In 2000-2004 eram tot monitorizati pentru respecatrea drepturilor omului, daca nu ma insel, tot externul punea presiune.Atunci aveau dreptate? Acum nu au, spuneti voi. Voi chiar nu ati vazut progresul din justitie? Pe bune, acum referendumul este pentru demiterea presesdintelui nu pentru un vot pro USL.La alegeri parlamentare puteti vota inca o data pe Voicu si Voiculescu, Andon, etc, va jur ca veti avea sansa asta. Doar sunt aparatorii democratiei. Acum e vot pentru demitere si gandeste lucid. Daca tara asta nu a ajuns pana acum 2 luni in situatia Greciei e si meritul lui, daca noi am avut libertate totala sa spunem ce gandim e si meritul lui, daca justitia a inregistrat progrese e si meritul lui, a reprezentat bine interesele statului afara si e meritul lui. Nu Basescu te-a facut de rusine afara.
RăspundețiȘtergeredin "Romania bunului simt" o sa avem in guvernarea USL "Romania fara nici un simt" ...
RăspundețiȘtergere@ anonim. poate nu crezi, poate razi, dar sa stii ca am aprobat toate comentariile. Si culmea opinii impotriva lui TB nu prea sunt...Asta a fost si mirarea mea.
RăspundețiȘtergere@ andreea. si te mira?
@ danika. sunt de acord cu tine.
@ pilgrimgray. de acord cu vorba dvs.
@ anonim. total de acord.ai dreptate.
@ poweraxell. fiecare pasare pe limba ei piere. cred ca la usl prabusirea va fi f rapida.
Multumesc pentru articol!!!
RăspundețiȘtergereEste genial. Pacat ca tu nu publici foarte des.
Voi vota cu nu la referendum cu toate ca nu prea sunt sanse.
Tot respectul, SORINA!
RăspundețiȘtergerePentru atitudinea ta PRO LEGALITATE.
PS
Of, Doamne!De-ar fi cat mai multi ca tine - pro respect fata de LEGE -, ce bine ar fi!
@anonim. Multumesc. Scriu cand am ceva de spus. Sa nu mergi pe principiul asta ca nu sunt sanse. Iti spune asta un pesimist.
RăspundețiȘtergere@ anonim. Multumesc. Da, cred ca principiile,valorile si regulile acestui stat trebuie respectate.
Sorina, asa este in principiu "Da, cred ca principiile,valorile si regulile acestui stat trebuie respectate", ce te faci insa cu legile "strambe" si/sau dedicate, cu principiile doar declarate si nicidecum urmate, cu valorile false si cu regulile de conjunctura funciar interesate. Dupa mine episodul Pontantonescu este in "istetimea" si mistocareala lui profund dambovitene, ca si prin duplicitatea criminala care frizeaza inconstienta, semnificativ pentru popor in general, prin insasi cota de popularitate de peste 60%, de asemenea prin succesul fenomenului de circ Mircea Badea si al postului gregar si viclean A3 (ma refer la emisiunile politice, in rest au prestatii profesionale remarcabile). O fi noroc sau ghinion ca apa trece si pietrele raman?
RăspundețiȘtergereToata chestia asta e un fel de "haita de lupi venita la stana sa goneasca alt lup". Asta fiind spus frumos si diplomatic.
RăspundețiȘtergereSpus pe sleau vine cam asa. Cand o sleahta de hoti ordinari, de parlamentari chiulangii care vin la sedinte doar in interes de partid... cand ei care nu sunt imaculati, se chinuite atat de mult si de greu sa il dea jos pe altul, e clar ca ceva e in neregula si pute urat de tot.
P.S. Nu tin cu ala si nici cu celalalt. Dar asa ca si chestie.
Multumesc pentru articol Sorina, ma bucur sa vad ca mai sunt oameni care citesc Constitutia si care realizeaza impactul evenimentelor din ultimele zile. Un lucru care ma deranjeaza pe mine este faptul ca folosesc votul de la locale ca pe un mandat acordat lor (USL-ului) de catre popor. Localele sunt un vot pentru administratia oraselor/satelor, nu pentru schimbarea legilor sau institutiilor tarii. In acelasi timp, democratia insemana coabitarea la putere a celor alesi de popor dintr-o pluralitate de partide. Eu locuiesc acum in Statele Unite. Sunt 3 principali actori politici: Presedintele, Senatul si Deputatii. Daca iese presedinte democrat, peste 2 ani poporul alege Deputati republicani (toti au cate 4 ani dar alegerile sunt la fiecare 2 ani special ca sa dea sansa poporului sa sanctioneze pozitiv sau negativ activitatea unei camere). Este in folusul democratie sa NU aiba un singur partid toate 3. Daca poporul este f fericit, cel mult 2 ani ii lasa sa aiba si presedintele si controlui ambelor camere. La noi, s-au reorganizat prin traseism si acuma zic ca este vointa poporului sa ia ei controlul peste tot. Problema este ca 1) majoritatea poporului nu are habar de Constitutie sau de principiile democratiei si 2) cei care inteleg stau acasa :((
RăspundețiȘtergere@Redgrave Anthony. sunt de acor cu tine!
RăspundețiȘtergere@viorel. eu zic sa nu mai fii calm pentru ca au schimbat legea. e 50+1 din cati vin la vot acum. Intelegi? S-a schimbat evident prin Ordonanta.
RăspundețiȘtergereDin ultimele interpretari ale CCR, schimbarile aduse de USL is frectie la piciorul de lemn (pe linga ca-s neconstitutionale). Ca sa fie demis Presedintele, e nevoie ca doua conditii sa fie in continuare indeplinite:
RăspundețiȘtergere1. referendumul sa fie valid (50%+1 din cetatenii cu drept de vot din Romania).
2. din cei prezenti, 50%+1 sa decida ca Presedintele sa fie demis.
Din ce am inteles din precizarile CCR, modificarile aduse de USL is frectie la piciorul de lemn ( http://www.ziare.com/basescu/referendum-demitere/judecator-ccr-despre-referendum-este-valabil-daca-voteaza-majoritatea-celor-cu-drept-de-vot-1177556 )
RăspundețiȘtergere1.Nu mi se pare normal ca primarii sa poata fi demisi mai greu decat un presedinte. Daca ar fi fost vorba de incalcari grave si repetate ale legii de catre presedintele Traian Basescu, cu siguranta nu ar fi modificat legea referendumului, cu siguranta nu ar fi redus la tacere CCR-ul care tot ei l-au si trezit, un CCR care a dat 16 decizii anti PDL/Basescu si doar 5 decizii pro PDL/Basescu in acesti 2 ani. In acesti 2 ani judecatorii CCR-ului erau compatibili iar acum de cand au venit la putere, subit nu mai sunt. Pe cine prostesc?
RăspundețiȘtergere2.Nu mi se pare normal ca in 4 zile sa se poata demita primii 3 oameni in stat. O zic din prisma unui cetatean al Uniunii Europene. Traim in secolul XXI, ce naiba. Cand li se scoala la unii rup si trag ca niste fiare scapate de sub control.
Ignora regulamente, ignora constitutia, ignora CCR-ul. Fac numiri peste numiri. Politizeaza televiziuni si fel si fel de organisme.
Toate astea pentru ca se bazeaza pe voturile de la locale si pe faptul ca Traian Basescu si-a pierdut popularitatea datorita masurilor de austeritate.
8 ani de zile am vazut numai venin la TV. Am vazut niste fosti comunisti si urmasi ai acestora care ca niste disperati aduceau acuze nefondate si denigrau public imaginea unor oameni de calitate, unor oameni frumosi.
3.Nu mi se pare normal ca intr-un stat european sa vina o mafie ca si Camorra sau Cosa Nostra sa preia statul intr-un asemenea mod iar noi sa asistam doar.
Sorina, sa inteleg ca tie ti se pare normal ca Presedintele sa fie ales cu majoritatea din cei prezenti la vot, dar sa nu poata fi demis decat cu majoritatea din cei inscrisi pe liste? Acest lucru este o incalcare nu doar a unei norme de drept ci si a unei norme de bun simt. Regula de drept este "cine face si desface". Regula de bun simt nu cred ca ar mai trebui discutata dar iata... daca la referendum se prezinta la vot 10 milioane de oameni si 8 milioane din ei voteaza pentru destituirea presedintelui si nu se ia in considerare votul pentru ca majoritatea din cei inscrisi pe liste ar fi 9 milioane- depaseste orice regula de bun simt.
RăspundețiȘtergereProblema sta in felul urmator.
RăspundețiȘtergereDaca sunt 18 milioane de votanti in tara asta si in Diaspora atunci 9 milioane sa se si pronunte.
Daca un presedinte ar fi incalcat grav constitutia si in mai multe randuri atunci mi se pare normal ca jumate din poporul votant sa se prezinte la vot datorita consternarii acestuia.