Nimic nu e ireversibil

Cred că teza aceasta cel mai bine a susținut-o astăzi halucinantul domn Constantin Adrian Balaban Grăjdan. Noul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții.

Vorbim despre dosarul Adrian Năstase. Cel mai periculos dosar pentru fostul premier- 2 ani de închisoare cu executare, în primă instanță. Un dosar- odisee, cu amânări ce par infinite până la o foarte probabilă prescripție.

Și mai analizăm despre o temă interesantă. Posibilele prejudicii aduse statului român, instituțiilor, cetățeanului. Privite în oglindă. Unul mare - posibil prejudiciu- care n-a interesat luni bune pe nimeni și unul mai mic, dar care în câteva zile a interesat și bulversat pe toată lumea, într-o grabă suspectă.

La ce mă refer… Acum câteva luni, OMV a anunțat oficial că dă în judecată statul român. La Paris. De la nivel oficial am înțeles că până acum statul român nu-și angajase, înspre reprezentare, niciun avocat. Zilele acestea însă a venit citația. Așadar, începe procesul. De ce nu-și angajase statul un amărât de avocat? Poate pentru că procesul n-a dat fiori nimănui iar prejudiciat serios ar fi fost statul și indirect românul, nu? Așa că pe cine interesează?! Și, vorba aceea, între atâtea schimbări, vorbim despre un proces cu OMV total neinteresant. N-a îngrijorat pe nimeni.

În alt plan, vorbim despre un prejudiciu constatat adus instituției numită Inspectoratul de Stat în Construcții, deci statului amărât, de 1,5 milioane de euro în dosarul Trofeul Calității. Aici, într-un mod cu totul uluitor, povestea se schimbă. Prima grijă a proaspătului înscăunat șef de instituție pare să fi fost nu amenajarea biroului, schimbarea jaluzelelor, ci retragerea Inspectoratului pe care onor îl conduce din dosarul lui Adrian Năstase. Așadar, statul pe care-l reprezintă domnul Grăjdan e foarte interesat de particularul Năstase. Pur și simplu. Inspectoratul de Stat în Construcții renunță la calitatea de parte civilă în Trofeul Calității. Și prejudiciul/ paguba de 1,5 milioane de euro? Ce prejudiciu… Prejudiciul nu există.

Explicațiile domnului Grăjdan sunt bomboana de pe colivă. El spune așa. Vă avertizez că trebuie să vă concentrați bine.

1.     Conștiința l-a obligat să-și retragă instituția din proces. “Conștiința față de fosta șefă”. Care fosta șefă? Domnul colonel pensionar de lux Grăjdan parcă, în trecut, era omul lui Vanghelie, Geoană & compania. Nu știu sigur dacă despre celebra jupână a construcțiilor vorbește, madam Irina Jianu. Dar nu m-ar mira, desigur..

Dar de ce îl mai doare conștiința pe domnul Grăjdan de și-a retras instituția din proces? E interesant..

2.     Pentru că se împlinesc 150 de ani de când Alexandru Ioan Cuza a înființat această structură care a contribuit de-a lungul timpului la păstrarea monumentelor istorice de pe tot cuprinsul țării.

Reacția ar fi…știu: wtf? Dar stați că nu s-a terminat...Domnul Grăjdan mai spune așa:

3.     „Atunci (n.m. în 2008), eu am fost unealta pentru că eu am dus documentele la DNA care l-au incriminat pe domnul Năstase. Acum, am trimis din proprie inițiativă adresa la Înalta Curte pentru că trebuia să-mi repar cumva greșeala de atunci. Nu m-a pus nimeni. Am făcut-o din propria inițiativă. În 2008, eram directorul Direcției Legislație când toate aceste documente din Trofeul Calității au fost autentificate de mine și predate la DNA”.

Pauză de respiro...

4.      “Am convingerea că nu a existat niciun prejudiciu. În prima adresă trimisă la DNA, în 2008, am precizat că ISC nu a determinat vreun prejudiciu. În opinia mea, au fost ignorate”.

Așadar, domnul Grăjdan are mai multe probleme deduc. De logică. Asta ca să fiu foarte elegantă.

În primul rând, Alexandru Ioan Cuza și „conștiința față de fosta șefă” sunt două teze care se exclud pe vecie. Nici alăturate nu merg. Prima cred că se răsucește în mormânt când aude cealaltă.

În al doilea rând, domnul Grăjdan recunoaște senin că a fost “o unealtă”, depunând niște documente la DNA care-l învinovățeau pe Năstase. El însuși doar a autentificat documentele. Dar dacă prejudiciul constatat de el era zero, de ce-l incriminau documentele pe Năstase?  De ce s-a simțit unealtă domnul colonel Grăjdan?  De ce Inspectoratul s-a mai constituit parte civilă în dosar? De ce domn’ colonel nu a contestat prejudiciul constatat de procurori? De ce a tăcut și în 2008 și în 2009?  Și de ce, în doar patru zile de la instalare, domnul colonel a decis brusc să-și salveze și conștiința, și instituția, și fostul mare șef?

Ei bine, asta e, cel puțin, o problemă de conștiință, dacă nu una mai mare.

Cât despre prejudiciul de 1,5 milioane de euro – stabilit de procurori și de foștii șefi ai ISC- înțeleg că, de fapt, nu există. Dacă nu există, e o problemă a procurorilor, a foștilor șefi ai ISC, a domnului Grăjdan însuși- care a autentificat, depus, nu a contestat incriminarea lui Năstase. Dacă există, e o problemă a lui Năstase care trebuie să plătească și a lui Grăjdan care a mințit și a depus, mai nou, documente false. Oricum, pe undeva tot e o problemă penală.

Dar dacă paguba nu există, așa cum spune domnul Grăjdan, și Inspectoratul se retrage din dosar, mă întreb: ce sens mai are menținerea condamnării? De ce atâta celeritate dacă demersul domnului Grăjdan n-ar putea avea un efect important? 

Cred că asta este poate, în fapt, cea mai mare problemă.