Prompteristele

Am prostul obicei să ascult știri. Multe știri. Și, bineînțeles, știrile prompteristelor sunt cele mai delicioase. Adică nu știi...Să râzi sau să plângi. În ce hal a ajuns presa din România. Și te gândești: e vina lor exclusivă sau e vina șefilor care le lasă să zburde pe ecran de dimineața până seara?
Aici sunt două curente de gândire. Șefii care spun: arată bine, să intre pe post pentru că se rulează după aceea. Și mai sunt și câțiva care se gândesc: poate ar trebui să aibă și ceva în cap, dar și ceva experiență, dragele prompteriste. Doamne ferește să nu dea un breaking news peste ele!

Cu prima categorie de șefi, mărturisesc, n-am fost de acord niciodată. Și îi cunosc bine pe unii care fac asta. Dar...știți cum e: breaking newsul vine și nu te iartă. Miss Cutremur știe. Și probabil a intrat deja în istoria neagră a știrilor televizate.

Bun, am înțeles că, mai nou, pentru a fi prezentatoare de știri nu trebuie să știi cum îl cheamă pe șeful DNA (la ce folosește?), nu trebuie să știi cum se pronunță Marcel Proust sau, mă rog, să faci diferența dintre Gabriel Liiceanu și Gabriel Liceanul. Chiar așa...pe cine interesează în țara asta?
În seara asta, una bucată zână mi-a zgâriat urechile. După un tir artistic de bâlbe, am cedat. Și am ales CNN-ul.
Acolo, ca și în multe televiziuni și agenții media din lume, există o ierarhie. Și un set de valori. Și nu oricine poate ieși pe sticlă și spune/recita/ citi toate prostiile.

La Reuters, ca să ajungi producător general, editor in chief, senior/ director cameraman trebuie să ai niște lucruri serioase în spate. Pentru un operator de top, de exemplu, ca să ajungi într-un asemenea post, trebuie să fi trecut prin zone de conflict, toate genurile de filmări și chiar și entertainment. Defilările de modă sunt cel mai dificil de filmat, îmi mărturisea acum câțiva ani, șeful operatorilor de la Reuters. Pentru că omul ăla în 30 de secunde, trebuia să capteze exact ce trebuia: fibra, produsul, ce-l definea, ce-l scoatea în evidență, machiajul, mișcarea, poza...Și câte și mai câte. Putea să-ți vorbească despre o ținută Armani- materiale și fibre- cu aceeași pasiune și exactitate cum îți povestea și despre criza ostaticilor din Iran, din '79. Pentru că, foarte important, omul ăsta nu arsese etapele. Iar feedul Reuters pentru care lucra producea acum, pe tot mapamondul, mii de euro pe secundă de filmare.

La noi în țară, etapele nu sunt, valorile nu sunt, cunoștințele nu sunt, experiența nu este.La noi în țară, așa ceva nu există.