...şi câteva adnotări.
În primul rând, citiţi relatarea de mai jos a jurnaliştilor de la Hotnews. Pe mine m-a distrat enorm.
Al XIV-lea termen in dosarul Voicu. Trei judecatori, un grefier si un fost ofiter SIE au povestit cum a incercat senatorul PSD sa influenteze justitia. ICCJ a admis cererea de eliberare conditionata
de Attila Biro, HotNews.ro
Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a judecat luni, 4 aprilie, un nou termen in dosarul de coruptie al senatorului PSD Catalin Voicu. In acelasi dosar sunt acuzati si fostul judecator Florin Costiniu, Costel Casuneanu si Marius Locic. In cadrul sedintei de judecata au fost audiati trei judecatori si un fost grefier de la Curtea Suprema care a declarat ca fostul magistrat Florin Costiniu se interesa de dosarele judecate de diferite sectii din cadrul instantei. Un alt martor, Adrian Isac, despre care presa a relatat ca a fost ofiter al SIE, a declarat ca senatorul PSD “Catalin Voicu a promis ca va interveni la conducerea Politiei si va rezolva problema juridica pe care Marius Locic o avea la politie”.
Catalin Voicu a cerut pentru a VII-a oara eliberarea din arest: Ma uit fix in ochii dumneavostra; daca eram vinovat, credeti ca onoarea de militar imi permitea sa vin in fata dumneavoastra? Va rog sa ma lasati in libertate sa ma pot apara.
Vezi o relatare din sala de judecata
Ora 12:05 Este adus in fata instantei Catalin Voicu. In sala de judecata sunt prezenti Florin Costiniu, insotit de sotia sa Viorica Costiniu, judector la Curtea de Apel Bucuresti, Costel Casuneanu si Marius Locic. Presedinta completului face prezenta si anunta ca la acest termen urmeaza sa fie audiati mai multi martori si sa se discute cererea de eliberare conditionata formulata de Catalin Voicu prin avocatii sai.
Ora 12:10 Incepe audierea martorilor. Primi audiati sunt judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au judecat dosarul dintre societatea PA&CO International, detinuta de Costel Casuneanu, si Compania de Autostrazi. Procurorii sustin ca:
“In anul 2009, inculpatul Catalin Voicu a pretins de la inculpatul Costel Casuneanu in mod repetat, la diferite intervale de timp, sume de bani, totalizand 260.000 euro, din care a primit suma de 200.000 euro, promitand ca in schimb va interveni pe langa magistratii Sectiei Contencios administrativ si fiscal din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie investiti cu solutionarea unui dosar avand ca obiect litigiul dintre SC PA&CO International SRL Bacau si C.N.A.D.N.R. si ii va determina pe acestia sa adopte o solutie favorabila societatii comerciale la care Costel Casuneanu era asociat.”
Ora 12:15 “Eu am facut parte dintr-un complet de judecata care a judecat unul din termenele dosarului anterior termenului la care s-a dat sentinta. Eu am inlocuit-o pe doamna Magdalena Dumitru. Il cunosc pe domnul Costiniu in calitate de fosti colegi la ICCJ. Asupra mea nu s-au facut presiuni. Din cate cunosc, nici asupra celor doi colegi nu s-au facut presiuni”, declara Simona Marcu, magistrat la Curtea Suprema.
In fata instantei sunt chemate si alte doua judecatoare de la Curtea Suprema, Ana Iarina Vartirez si Magdalena Carmen Frumuselu, care au judecat dosarul SC PA&CO International SRL Bacau vs. C.N.A.D.N.R. Ambele spun acelasi lucru. “Nu s-a pus problema sa influenteze presedintele Sectiei civile si de proprietate intelectuala solutia sau pe noi, cei din complet”, spune judecatorul Magdalena Carmen Frumuselu care a judecat dosarul. Pe lista martorilor citati se numara si judecatoarea Lidia Barbulescu si o alta fosta judecatore de la ICCJ.
Ora 12:30 Este audiata Vochita Elena Stefania, grefier sef la sectia Civila a ICCJ in perioada in care sectia a fost condusa de Florin Costiniu. In momentul in care presedinta completului de judecata a intrebat-o daca declaratia data procurorilor reprezinta adevarul, grefiera a avut un moment de ezitare de 5 secunde, dupa care a revenit si a declarat ca decaratia data la procuratura este in conformitate cu realitatea. Acesta relateaza instantei ca fostul judecator Florin Costiniu ii solicita sa se intereseze de dosare aflate pe rolul altor sectii din cadrul instantei. “Precizez ca domnul judecator Costiniu mi-a cerut sa ma interesez la arhivele altor sectii in ce stadiu, ce termene si ce s-a dispus la un anumit termen in diferite dosare”, spune fosta grefiera. Intrebata de procuror daca Florin Costiniu i-a cerut sa ii faca legatura cu una din judecatorele care delibera in dosarul lui Costel Casuneanu, fosta grefiera a declarat ca nu isi mai aminteste.
Ora 12:45 Este audiat Cezar Bivolaru, avocat, care spune ca este prieten cu Catalin Voicu si pe care Costel Casuneanu l-ar fi contactat sa urmareasca o faza din dosarul companiei sale PA&CO de la ICCJ. Avocatul povesteste ca “a avut onorea” sa il cunoasca pe Voicu in urma cu 15 ani, ca Voicu a fost stagiar la cabinetul sau de avocatura si ca, la radul sau, a fost stagiar in 1995 la cabinetul de avocatura al lui Florin Costiniu.
Avocatul a mai declarat ca, in perioda in care Voicu era stagiar la cabinetul sau, senatorul PSD “a intrat la instanta” impreuna cu el. Avocatul a fost chemat drept martor deoarece Voicu i-ar fi cerut sa se intereseze de dosarul lui Casuneanu de la ICCJ si ar fi analizat un act din acest dosar. Avocatul Bivolaru a recunoscut partial afirmatiile procurorilor.
Ora 13:38 Urmatorul audiat de instanta este avocatul clujean Horia Bora, finul si consilierul juridic a lui Costel Casuneanu. Acesta povesteste instantei cum s-a derulat procesul PA&CO International SRL Bacau vs. C.N.A.D.N.R. “Nu am cunostinta ca domnul Casuneanu sau domnul Voicu sa fi intervenit la judecatori pentru solutionarea dosarului”, a declarat avocatul clujean.
Ora 14:05 Este audiat Liviu Capota, patronul restaurantului Select, localul unde Catalin Voicu s-a intalnit cu Florin Costiniu, Marius Locic si altii. “Il cunosc pe domnul Voicu din 2007 cand a organizat o nunta pentru cumnatul sau si de atunci am devenit prieteni. Pe domnul Locic il cunosc din anii '90 cand a lucrat la restaurantul meu ca si ucenic si in 2008 si-a deschis firma in Dorobanti si a venit la restaurant”, povesteste Liviu Capota. Patronul restaurantului Select spune ca a participat la discutia dintre Catalin Voicu, Adrian Isac si Marius Locic.
“Marius Locic i-a povestit domnului Voicu ca avea probleme la Politia Capitalei legat de o plangere a unui anume Tarek. Domnul Voicu s-a angajat ca va merge la Politia Capitalei in calitate de senator pentru ca i se pare ca s-a comis o nedreptate impotriva domnului Locic. In finalul discutiei Voicu mi-a spus ca, daca voi fi intrebat, sa spun ca el nu a pus mana pe bani pentru problema pentru care s-a angajat. Nu imi dau seama de ce Voicu a facut acesta precizare”, spune Liviu Capota.
Ora 14:55 Audierile continua cu Adrian Isac despre care presa a relatat ca a fost ofiter al SIE. “Catalin Voicu a promis ca va interveni la conducerea Politiei si va rezolva problema juridica pe care Locic o avea la politie, respectiv cea legata de plangerea lui Tarek, deoarece avea un ascendent asupra persoanelor cu functii de conducere din Politia Capitalei si carora le facuse anumite servicii cand a lucrat la Palatul Cotroceni. Dupa un timp, Locic mi-a spus ca problema cu Tarek s-a rezolvat si mi-a spus ca s-a rezolvat legal si problema cu Voicu, in sensul ca au semnat un contract de consultanta juridica in valoare de 100 000 de lei”, spune Adrian Isac.
Instanta ii permite lui Voicu sa puna intrebari martorului Isac.
Voicu: Pentru ca eu am spus mereu adevarul, vreau sa intreb martorul daca isi aduce aminte de faptul ca Locic a spus ca a fost amenintat de Tarek?
Isac: Inregistrarile de la DNA sunt reale cu putinele neconcordante. Este posibil sa lipseasca acest pasaj. Locic a spus ca ar fi amenintat de Tarek.
Voicu: Isi aduce aminte martorul ca Locic ar fi fost amenintat pe telefon?
Isac: Nu imi amintesc.
Voicu: Isi aminteste martorul ca a fost sunat de cineva de la politie?
Isac: Imi amintesc ca Locic a spus ca Tarek are legaturi la politie si ca-i plateste bine.
Voicu: Isi aminteste martorul daca a fost acel moment clipa mea de razvratire maxima?
Isac: Imi amintesc ca domnul Voicu era foarte preocupat dar nu stiu exact.
Se incheie interogatoriul lui Voicu.
Ora 16:10 Instanta decide sa suspende sedinta de judecata un sfert de ora. Dupa 25 de minute se reia procesul si instanta decide ca la urmatoarele termene sa fie citati mai multi martori printre care si Lidia Barbulescu. Procurorul mentioneaza ca mai sunt 18 martori de audiat. Instanta decide sa trimita mai multe adrese la Ministerul Justitiei care sa confirme daca domnul Catalin Grigoras este expert tehnic avizat.
Ora 17:10 Instanta pune in discutie cererea lui Catalin Voicu de eliberare conditionata. Avocatii isi prezinta pledoaria initiala prin care cer instantei sa admita solicitarea. Procurorul se opune deciziei. Instanta ii asculta argumentele lui Voicu:
“Spun ceea ce spun de fiecare data cand vin in fata dumneavoastra. Sunt nevinovat. Nu am cerut bani, nu am facut nimic din ce mi se imputa. In fata dumneavoastra si a lui Dumnezeu va spun ca in cazul domnului Locic, daca nu era o situatie serioasa, daca nu mi-ar fi spus ca s-au dat bani la politisti, nu as fi intervenit. Aveti totul in fata dumneavoastra, depozitiile judecatorilor si ale grefieri, daca nu aveam frica de Dumnezeu nu as fi aparut in fata dumneavoastra. As prefera sa fac 20 de ani de puscarie decat sa iau un cent. In toate structurile se stie cine este generalul Voicu. Procurorii au dat in presa ce au vrut. Sunt ofiter de transmisiuni, stiu cum se face. Ma uit fix in ochii dumneavostra; daca eram vinovat credeti ca onoarea de militar imi permitea sa vin in fata dumneavoastra. Va rog sa ma lasati in libertate sa ma pot apara.”
Ora 18:20 Ion Cazacu, avocatul lui Catalin Voicu, pledeaza in fata instantei pentru eliberarea clientului. In final, unul din argumentele este si apartenta politica a clientului. “Va rog sa il eliberati. Va rog sa aratati ca nu aveti ceva personal cu domnul Voicu. Nu pot sa nu remarc faptul ca altii au fost arestati si mai apoi eliberati, doar Voicu ramane arestat. Nu pot sa nu remarc ca domnul Voicu este membru al opozitiei”, spune avocatul Cazacu.
Ora 19:05 In final, completul de judecata ramane in pronuntare asupra cererii de eliberare a lui Catalin Voicu.
Ora 22:40 Instanta suprema a decis, luni seara, eliberarea provizorie sub control judiciar a lui Catalin Voicu, aceasta fiind prima cerere de punere in libertate admisa din 30 martie 2010, de cand senatorul este in arest preventiv in dosarul in care este acuzat de coruptie. Instanta suprema a admis cererea lui Voicu, insa acesta nu va fi eliberat din arest pana cand un complet de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu va dezbate un eventual recurs al procurorilor anticoruptie fata de aceasta masura, relateaza Mediafax.
Şi acum adnotările.
1. Stagiile la cabinetul de avocatură al lui Florin Costiniu au născut monştrii. Iar Voicu din câte ţin eu minte, şi tin bine, a fost declarat incompatibil de Baroul Bucureşti.
2. În anii '90, Marius Locic a lucrat ca şi ucenic la restaurantul lui Capotă. Tare! Nu ştiam că profesia de bază a lui Locic e cea de chelner sau, mă rog, de spălător de vase...
3. Întrebările lui Voicu sunt fermecătoare de-a dreptul: "Isi aduce aminte martorul ca Locic ar fi fost amenintat pe telefon?", "Isi aminteste martorul ca a fost sunat de cineva de la Politie?", "Isi aminteste martorul daca a fost acel moment clipa mea de razvratire maxima?". "Clipa" lui "de răzvratire maximă"... Sună bine. Şi asta e de reţinut.
4. Avocatul lui Voicu: “Va rog sa il eliberati. Va rog sa aratati ca nu aveti ceva personal cu domnul Voicu. Nu pot sa nu remarc faptul ca altii au fost arestati si mai apoi eliberati, doar Voicu ramane arestat. Nu pot sa nu remarc ca domnul Voicu este membru al Opozitiei”. Tare şi asta...
5. Mafiotul: “Spun ceea ce spun de fiecare data cand vin in fata dumneavoastra. Sunt nevinovat. Nu am cerut bani, nu am facut nimic din ce mi se imputa. In fata dumneavoastra si a lui Dumnezeu va spun ca in cazul domnului Locic, daca nu era o situatie serioasa, daca nu mi-ar fi spus ca s-au dat bani la politisti, nu as fi intervenit. Aveti totul in fata dumneavoastra, depozitiile judecatorilor si ale grefieri, daca nu aveam frica de Dumnezeu, nu as fi aparut in fata dumneavoastra. As prefera sa fac 20 de ani de puscarie decat sa iau un cent. In toate structurile se stie cine este generalul Voicu. Procurorii au dat in presa ce au vrut. Sunt ofiter de transmisiuni, stiu cum se face. Ma uit fix in ochii dumneavostra; daca eram vinovat credeti ca onoarea de militar imi permitea sa vin in fata dumneavoastra. Va rog sa ma lasati in libertate sa ma pot apara.”
Concluzie: trebuie să fii cel puţin imbecil ca să-i dai drumul unui astfel de om.
P.S. Şi mai e un lucru foarte interesant în procesul lui Voicu despre care mă voi documenta şi despre care sper să scriu în curând.
cred ca ar fi mai potrivită această Concluzie: trebuie să fii corupt, parte a sistemului, extrem de tupeist şi sfidător să eliberezi acest specimen
RăspundețiȘtergereparcă sună mai bine, nu?:))
Georgik
care te salută
Initial am vrut sa scriu INCREDIBIL, dar adevarul e ca nimic n-ar trebui sa ne mai mire. Si atunci cum sa sari in sus cand cineva spune ca justitia e corupta? Intradevar, poate nu e doar corupta ci e plina de oameni tampiti.
RăspundețiȘtergere