Tycoonul

8 Iulie 1999. Conferinţa comună de presă, de la Palatul Cotroceni, a preşedintelui Emil Constantinescu cu secretarul general al NATO, Javier Solana.

“Am înţeles că alegerile prezidenţiale din România au fost foarte dure”, spune.

Personajul e cu adevărat fascinant. Cartea de vizită şi cariera îl recomandă să vorbească despre multe. Şi o face cu multă pasiune. A trăit, a văzut, ştie. Şi ştie multe.

„ A fost o campanie dură, tensionată şi interesantă”, îi povestesc. „Candidatul stângii a pierdut în faţa actualului preşedinte. Mircea Geoană îl chema şi era preşedintele principalului partid de Opoziţie. A intrat în turul doi, a fost susţinut de mulţi, chiar şi de liberali. Însă înaintea dezbaterii finale, Geoană a făcut o vizită, noaptea, acasă la unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri din România. Vizita i-a fost fatală, având în vedere că acest om de afaceri este cel despre care se spune că a prăbuşit unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din România. Se întâmpla acum 10 ani. E liber şi acum e patron al unui important trust media de la noi”...

„Aha. Un tycoon”, spune zâmbind...

“Exact. Un tycoon”...

„Dar cum îl cheamă?”...

“Vîntu”.

„Ştiţi de ce vă întreb? Pentru că atunci când am fost noi în România, chiar cred că ultima dată, şi secretarul general s-a întâlnit cu un astfel de tycoon. Îmi aduc aminte că a fost multă agitaţie, în sensul că s-au făcut multe presiuni”...

Pauză. Mă gândeam că...nu. Asta chiar nu se poate.

„Ştiţi cum îl chema? Sau, mă rog, puteţi să mi-l descrieţi?”, întreb.

„Nu mai ţin minte decât că avea un nume ciudat...Traducerea în engleză..Şi avea parcă ...Avea un defect..”

„La picior?”, insist.

“Da, da, exact. La picior. Mergea greu”, îmi spune.

„Ştiţi de ce a vrut să se întâlnească cu domnul secretar general, ce au discutat?”

“Nu, nu ştiu, pentru că eu n-am participat la acea întâlnire. A fost o discuţie tete-a-tete. Doar atât îmi amintesc...Că s-au făcut multe presiuni să ne întâlnim cu acest tycoon şi că avea un defect la un picior. Mr. Wind, exact. E acelaşi?”, mă întreabă.

„Da, e acelaşi”, îi spun.

E un om extrem de deschis, dar şi atent la detalii. Bineînţeles că sesizează că e o problemă. Şi, din diverse motive, îmi înţelege curiozitatea.

„Să nu vă supăraţi că insist, dar vă mai aduceţi aminte exact când a avut loc întâlnirea?”, întreb.

„ Nu mai ştiu.... V-am spus, cred că a fost ultima dată când am fost noi în România. Dânsul era încă secretar general. Ştiu că aveam o agendă foarte încărcată şi nu aveam prea mult timp la dispoziţie. Era în perioada în care noi începusem intervenţia în Iugoslavia, o perioadă foarte complicată. Tocmai de aceea poate, îmi amintesc presiunile făcute pentru ca întâlnirea să aibă loc. Cred că era în 1999..”

N-am mai întrebat cine a făcut presiunile pentru că ştiam că nu mi-ar fi spus chiar dacă, printr-o minune, şi-ar fi adus aminte. Situaţia era deja delicată. Cert este că spusele omului nu puteau fi puse sub niciun semn al întrebării. Ştiam cine e, ştiam că n-are chiar niciun fel de interes, ştiam că ştie o părticică din istoria recentă şi nescrisă a lumii ăsteia şi, mai mult, ştiam că îmi înţelege curiozitatea.

Tycoonul era, într-adevăr, Sorin Ovidiu Vîntu. Problema e însă că personajul care s-a întâlnit cu el, secretarul general invocat, era însuşi Javier Solana. Fostul secretar general al NATO.

Solana a fost la Bucureşti de trei ori în calitate de secretar general al NATO. În mai 1996, în aprilie 1998 şi, într-adevăr, în iulie 1999, imediat după ce NATO a cerut României deschiderea spaţiului aerian pentru avioanele aliate, în timpul operaţiunilor din Iugoslavia. După ce CSAT, Guvernul şi Parlamentul României au aprobat cererea, Javier Solana a venit în România. Pe 8 iulie 1999, în Palatul Cotroceni, ţine alături de Emil Constatinescu, chiar şi o conferinţă comună de presă. A fost şi o vizită de rămas bun pentru că, din 11 octombrie 1999, mandatul de secretar general al Alianţei i-a revenit lui lordului George Robertson.

La ora aceea, SOV era mare stăpân al SOV Invest şi, implicit, al celebrului Fond Naţional de Investiţii. Pe 24 mai 2000, FNI s-a prăbuşit. Şi au fost cel puţin 318.000 de persoane păgubite. La momentul întâlnirii, în iulie 1999, Emil Constantinescu era preşedinte al României, Radu Vasile era premier, Cătălin Harnagea era şef al SIE iar Costin Georgescu la SRI. Şi cam atât.

Întrebările sunt foarte multe. Cine a făcut presiunile? Ce interes avea Vântu să se întâlnească cu Solana? Business, credibilitate? Ce l-a convins pe Solana să accepte întâlnirea cu Mr. Wind, un "no name" la vremea respectivă? Răspunsurile nu le am eu...Le are SOV dar le are, cu siguranţă, şi sistemul de atunci, un sistem care a făcut posibilă până la urmă o asemenea întâlnire atât de... imposibilă.