Adevărul. Episodul 2.

Ca să nu mai aflu de pe diverse siteuri ce face eu, ce gândesc, ce nu fac sau cu cine vorbesc la telefon, cred că cel mai bine ar fi să aflaţi direct de la sursă:

Ca atare, în această seară, după ce am urmărit cu interes neadevărurile spuse în emisiunea lui Mihai Gâdea şi, mai apoi, nelipsitele atacuri ale lui Mircea Badea, la 23.57 i-am dat următorul sms fostului meu director executiv, Mihai Gâdea: “Pentru tot respectul arătat zilele acestea şi, mai ales, în seara aceasta, după 14 ani de muncă în acest trust, îţi mulţumesc mult, Mihai!”

Şi am făcut asta pentru că, într-adevăr, îi mulţumesc. Pentru că mi-a arătat cât se poate de clar că ieri, când am demisionat, am luat decizia corectă.

Unii mă întrebau cum de-am rezistat atât. Altora le pare rău. Şi pe unii, şi pe ceilalţi îi respect. Iar pe mulţi îi preţuiesc. Şi mă refer aici la secţia Politic care funcţionează brici şi de care sunt extrem de mândră, la mulţi reporteri, editori, producători, packageri, prezentatori, operatori şi mulţi, mulţi oameni care sunt acolo. Şi care de ieri mi-au arătat, sub diverse forme, cât de mult mă respectă.

Îi preţuiesc la fel de mult şi pe cei trei şefi ai redacţiei. Adriana, Marius şi Alin. Ne cunoaştem toţi de mult prea mult timp ca să ne ascundem după vorbe. Am stat azi în discuţii ce-mi păreau la un moment dat nesfârşite dar, oricât aş fi vrut, orice aş fi simţit, îmi aduceam aminte. De momente care m-au marcat profesional, mi-au marcat până la urmă viaţa. N-o să le pot uita. Niciodată. Pentru că niciodată nu mai vreau să le trăiesc.

Aşadar, nu pot să rămân. Au fost prea multe. S-au adunat. A fost, cum se spune, picătura care a umplut paharul. Dacă aş face-o, ar însemna să mă mint pe mine însămi. Iar asta chiar n-am s-o fac niciodată. Oricare ar fi consecinţele.

Nu regret nimic. Sunt mândră că am lucrat în Antenă. O cunosc mai bine decât poate-mi cunosc propria casă. Sunt oameni foarte buni la Ştiri. Au fost multe momente frumoase. Am fost fantastici de multe ori. Am fost o echipă. Am transpirat, ne-am bucurat, ne-am enervat, am murit, am înviat, am stat nopţi, zile, ani…toţi împreună.

Se munceşte enorm de mult. Să livrezi conţinut pentru două posturi, unul de top iar altul de ştiri, înseamnă o permanentă luptă. Cu tine, cu viaţa ta, cu psihicul tău şi, uneori, chiar şi cu rezistenţa ta fizică. Fără să greşesc, cred că e cea mai grea redacţie din ţara asta. Dar, de cele mai multe ori, atunci când am pus toţi umărul, am reuşit. Şi numai concurenţa ştie de câte ori a invidiat Antena.

Pentru mine, toate acestea au contat. M-am gândit nopţi şi zile. Şi am amânat. Mereu. Poate am greşit, poate nu. M-am afundat în muncă. Acasă, pe stradă, în magazin, în taxi, autobuz, în weekend, la serviciu…oriunde. Am zis că trece, se schimbă, trece suspendarea, trec scuipaţii luaţi la propriu în faţă pe stadion în Castellon, trec crâncenele alegeri prezidenţiale, trece nebunia, trece Voicu, se potolesc şi colegii mei care mă înjură de doi ani, uneori, chiar în direct, la postul la care lucrez…trece.

Şi vin acasă, vineri, după 14 ore de stat la serviciu, sleită. Şi deschid televizorul. Şi aflu în direct, de la Antena 3, într-o întreagă oră de emisiune ce mi-a fost dedicată că am luat şpagă de la Palatul Cotroceni. Pentru că fusesem într-o emisiune cu câteva zile înainte, în ziua în care a murit mama preşedintelui, şi am spus acolo că şeful statului era la acea oră, la Bruxelles, într-o întâlnire cu Regele Belgiei. Ceea ce era perfect adevărat, existau imagini.
Dar pentru realizator, asta a însemnat o minciună. I-am făcut imagine, propagandă preşedintelui şi, ca atare, am luat şpagă.
Atunci, mi-a fost pentru prima oară o imensă ruşine. De tot. N-aş fi crezut că am să aud asta vreodată. Dar aşa a fost…Am auzit-o chiar de la postul la care lucrez…
Şi am trecut peste…Mereu, peste…

Nu-i doresc nimănui să lucreze în trustul Intact şi să gestioneze relaţia cu Palatul Cotroceni sub mandatele preşedintelui Băsescu.
Nu-i doresc nimănui să scrie, pe blogul propriu, despre cazul Voicu, să primească ameninţări, mesaje, să aibă filaj la poarta casei, să fie blocat în propriul trust, înjurat de colegi şi, culmea, să fie şi acuzat că strică imaginea postului.
Şi am continuat. Pentru că eu ştiam adevărul. Adevărul pe care l-am aflat eu timp de 10 ani în care m-am ocupat de PSD şi de Palatul Cotroceni, pe vremea lui Ion Iliescu. Şi am avut dreptate. Mafiotul stă de un an în arest.

Şi am trecut şi aici peste…

Ieri, după prânz, am ştiut că nu mai pot să trec peste absolut nimic.
Pentru că nimic nu se schimbă. Pentru că nimic nu contează. Pentru că la câte am ţinut în mine, aş putea scrie multe romane până la vârsta asta.
Sunt un om dintr-o bucată. Am onoare, am demnitate, am ruşine, am respect. Şi da, sunt un om corect. Lucrez cu numai informaţia brută, nu cu impresii şi păreri.
Şi, peste toate, îmi iubesc meseria.

Da, m-a sunat Dan Voiculescu astăzi. Am discutat, mi-a făcut o ofertă, i-am mulţumit dar i-am spus că eu sunt jurnalist. Da, mi-a spus că am uşa deschisă la dânsul pentru tot ceea ce am nevoie.

Sincer, am nevoie de putere acum. Puterea s-o iau de la capăt. După 14 ani trăiţi în acest trust. Ani în care adevărul, demnitatea, informaţia şi pixul au fost chiar totul pentru mine. Şi aşa mereu vor rămâne.


P.S. Mulţumesc tututor celor care mi-au scris, m-au sunat, unora n-am putut să le răspund din diverse motive. Important e că i-am simţit lângă mine.
Necunoscuţilor, la fel, le mulţumesc pentru vorbele frumoase. Şi mulţumesc mult şi ambasadei SUA pentru semnalul pe care mi l-a transmis.
Când voi decide încotro o voi lua, veţi afla chiar de la mine. Întotdeauna am dat ştirea prima. Ar fi culmea s-o ratez chiar p’asta despre mine.