Abdullah nu este Bashar

Întotdeauna am crezut şi încă mai cred că Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei este unul dintre cei mai deştepţi lideri arabi din Orientul Mijlociu. Un diplomat extrem de vigilent dintr-o cu totul altă stofă. E oricum, altceva. Şi altceva a fost mereu. Un tip deschis, şcolit în SUA, militar de carieră. A luptat şi şi-a cunoscut soţia, în timpul războiului irakiano- kuweitian. Un război care umilit Iordania, din cauza disperării cu care Mubarak se căciulea la americani.

Sunt foarte multe de scris, dacă aş fi să-l descriu pe liderul Regatului Haşemit al Iordaniei. Citeam acum că, în 2010, a fost considerat al patrulea dintre cei mai influenţi lideri arabi de pe mapamond.
Ca tactică şi ca profil, cred că moşteneşte foarte, foarte multe de la tatăl său. Şi asta spune multe. Însă, în perspectiva instabilităţii din Orient, provocată de evenimentele din Tunisia şi, mai ales, din Egipt, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a numit astăzi, la conducerea ţării, un nou premier, după ce şi-a concediat tot vechiul cabinet.

Au fost proteste şi în Iordania în aceste zile. Evident, nu de amploarea celor din Egipt. Dar Abdullah are 49 de ani, are o cu totul altă minte, deşi la conducerea ţării este de 12 ani iar familia sa de nu mai puţin de 60 de ani. Iar Abdullah a considerat necesar să facă o schimbare. N-a aşteptat să se termine într-un fel sau în altul cu Mubarak, pentru că astfel riscurile ar fi fost mult mai mari.

Iordania însă, ca şi standard al vieţii, nu se compară cu Egiptul. Şi vorbim aici de o monarhie constituţională, dar şi un stat cu doar 6 milioane de suflete, mult mai mic, dacă ar fi să-l comparăm cu cel egiptean. Însă vorbim despre o ţară- tampon care are graniţă cu Arabia Saudită, Irakul, Siria, Înălţimile Golan, Liban, West Bank, Israelul, West Bank şi chiar şi cu Egiptul, împărţind controul Mării Moarte. Şi-n toată istoria lor nu le-a fost uşor cu astfel de vecini. Mai mult, reşedinţa Regelui este chiar în fascinanta Al Aqabah. Un loc în care deşi nu mi s-a părut, se trăieşte mereu cu inima strânsă, din cauza conflictelor din Orient.

În orice caz, în aceste zile, în Iordania, islamiştii au încercat să speculeze momentul. Iar în Amman, organizaţiile islamice sunt mult mai puternice, în ciuda faptului că liderii Iordaniei au militat mereu pentru cauza de suflet palestiniană. Frontul Islamic de Acţiune, aripa politică a Fraţilor Musulmani, este în Iordania principala forţă de opoziţie. Bineînţeles că acum, după schimbarea de catifea, Frontul respinge cabinetul şi îl respinge şi pe noul premier Marouf Bakhit care şi-a asumat „reforme politice adevărate” în ţară. Bakhit a mai fost premier din 2005 şi până în 2007, ambasadorul Iordaniei în Israel şi consilierul regelui pe securitate naţională. Practic, un fel de şef al serviciilor iordaniene de securitate. Şi a mai fost ambasador şi în Turcia, dar şi şeful comitetului din partea Iordaniei care a supravegheat implementarea tratatului de pace cu Israelul, semnat în 1994. Pentru că nu numai Egiptul, dar şi Iordania a semnat aşa ceva acum 17 ani sub conducerea răposatului Hussein.

Pe scurt, Regele Abdullah a încercat azi şi, cine ştie, poate a şi reuşit să salveze stabilitatea ţării. Şi dacă a făcut-o în linişte.A făcut-o deştept şi elegant.
Asta mai ales în condiţiile în care prin vecinătate, la putere au ajuns Fatah, Hezbollahul şi chiar şi Hamasul. În Liban, de exemplu, Hezbollahul are premierul. Şi ăsta a fost un semnal puternic pentru mulţi.


Deloc surprinzător pentru mine, la fel de tânărul său vecin, Bashar al Assad, liderul Republicii Arabe Siriene, şcolit şi el la Londra, oftalmolog de meserie, nu pare foarte îngrijorat de stabilitatea Orientului. Asta deşi şi în Siria mijesc protestele. Numai că, în Damasc, se stă mult mai mult şi mai des cu Kalashnikovul pe stradă. Ca şi în Valea Bekka a Libanului. Sau ca şi în Israel şi, acum, în mai multe zone din Egipt.

Ce a făcut Assad când a auzit de posibile proteste? A băgat şi mai multă securitate pe străzi, de parcă n-ar fi fost, şi aşa, destulă. Şi, culmea, şi-a făcut o pagină de Facebook, numită „Salute President Bashar al Assad”, în condiţiile în care, în Siria, toate serviciile de comunicaţii sunt sub o foarte atentă monitorizare a serviciilor de securitate.

Pe scurt, în Amman, Abdullah a schimbat măcar ceva, în timp ce, în Damasc, Bashar a arătat, din nou, cu tupeu- aş zice, muşchii sistemului. Bine, poate şi pentru că atunci când îi cauţi pe toţi liderii Hamas îi găseşti prin Damasc. Sau, mă rog, în grădina lui Bashar.
Când casa stă să-ţi explodeze, nu-ţi pui plapuma în cap şi te culci, pentru că ştii că ai stingătorul lângă tine. Închizi gazele măcar şi deschizi geamul...Aşa a făcut azi Abdullah. Poate n-o să fie destul sau poate, într-adevăr, şi-a stabilizat ţara. Într-un mod deştept, delicat şi elegant.