„Case closed”

Încep altfel de data asta. Şi spun că jurnaliştii de televiziune au devenit, în timp, nişte fiinţe imposibile. Imposibil de surprins, imposibil de impresionat, imposibil de năucit. Nu-i mai mişcă nimic. Sau, mă rog, aproape nimic. Accidente, tragedii, lacrimi, morţi, descoperiri ale NASA, răsturnări de guverne, catastrofe aviatice, înjurături ca la uşa cortului în Parlament, proteste care degenerează în bătăi, războaie. Toate-s la ordinea zilei. Şi toate se întâmplă. De atâţia ani. Iar în fiecare zi, puţin câte puţin, emoţia moare. Pentru că în fiecare zi... e puţin câte puţin din toate astea...Şi, paradoxal, e mereu altceva.

Oamenii de televiziune vor, în general, totul repede, vor totul în direct, vor totul numai ei, vor să fie primii şi vor să fie cei mai buni. Şi poate că e firesc să fie aşa. Meseria asta, e adevărat, te mănăncă. Te face dependent de cifre, de evenimente, de secunde, de informaţii, de confirmări, de lucruri seci. Oricare ar fi ele. Te face pe tine, ca jurnalist de televiziune, deseori, să devii inert faţă-n faţă cu trăirea firească, umană. Pentru că e multă uzură, sunt multe pachete ţigări terminate, zilnic, mult prea devreme, sunt mulţi nervi tari, dar şi multă pasiune pentru o meserie frumoasă de-a dreptul...

Dar sunt şi momente ca astăzi, când timpul parcă se opreşte-n loc. Şi are răbdare cu toată lumea. Pentru că se întâmplă un eveniment. Minor, iniţial. Marele comisar- şef Aurelian Vasea Şoric vorbeşte....Şi vorbeşte...Şi vorbeşte...Şi vorbeşte...

Şi...tăcere.

Toată foiala nesfârşită din redacţie se opreşte. Dintr-odată...Brusc. Privirile sunt aţintite spre televizoare. Cei care stau jos au urechile ciulite. Comisarul- şef Aurelian Vasea Şoric plânge, râde, ameninţă, iar plânge..De unul singur...Pune pe şeful cagulaţilor din judeţ, cu casca-n cap şi, evident, cu cagula pe faţă să vorbească în conferinţa de presă...WTF? În ce ţară sănătoasă la cap se întâmplă asta?! Se ia o mică pauză, inspectoratul se răscoală, ameninţă centrul- Bucureştiul, Şoric prinde curaj şi o ia de la capăt....

Plânge din nou, râde din nou, ameninţă din nou....Şi de nebun, o dă pe engleză.... Maria îl face praf pe la 13.00 şi ceva şi, mai târziu, Radu cu Dana la fel...Iar Vasea Şoric continuă...Ne spune că, în general, noi suntem toţi nişte idioţi, atacăm familia iar el cam stătea în casă cu interlopul...Iniţial, în casa ăluia şi, mai apoi, deh...gard în gard...că asta-i viaţa şi...vremurile.

Aşa se poartă pe la Neamţ, aşa e moda. Şi apropo, interlopul e substantiv sau adjectiv?, întreabă Vasea Şoric, un şef de Poliţie judeţeană pe raza căruia a avut loc un asasinat la comandă.„ It's a misunderstanding. Case closed”...Se ridică oamenii de pe scaune...Se râde, se comentează, se spune că aşa ceva nu poate fi real, nu poate fi adevărat...Nici chiar la noi, în ţara asta.

Mai mult, între substantivul „asasinat” şi adjectivul „interlop” şeful Poliţiei Neamţ nu face nicio legătură. De ce? Pentru că, în România, cămătăria nu e o infracţiune. E un lucru bun, prin care nişte oameni ajută alţi oameni...”Nu se poate aşa ceva. Aşa ceva e imposibil!!!!”, se exclamă prin faţa televizoarelor.

Îţi moare creierul. Îl asculţi, nu poţi să nu-l asculţi...Nu trebuie să-l întrebi, de fapt, nimic...Doar trebuie să-l laşi pe dobitoc să vorbească . La un moment dat, dacă ai îngerul mai slab, poţi să dai în râsu'- plânsu'. Pentru că instinctul îţi spune că e mai bine să laşi televizorul , să îţi iei geanta şi fugi acum din ţară. Pentru că Vasea Şoric, of course, e de neoprit. Şi cel mai trist...E perfect adevărat. Nu e deloc un fake.

Personajul e prost, e agramat, e şantajist, e dependent de interlopi – pe care nici nu-i recunoaşte ca fiinţe umane pe raza judeţului, e licean de mate- fizică, e decorat cu Virtutea Militară, e fost anchetat de DNA- DNA de la masa lui Mararu, e dator la bancă, e vai de assul lui. E un crocodil în lacrimi, cocktailul instituţional-infracţional perfect, bunăoară...

E cel care, să ne înţelegem bine, a prins, LA PONT, asasinul căutat de două zile, prin toată Moldova, cu elicopterele şi găsit, de fapt, sub patul bunicii....

E acelaşi individ care nu-şi aduce prea bine aminte dacă l-a înregistrat pe şeful Poliţiei Române când îl boscorodea pe Fătuloiu...

Şi, bineînţeles, e cel...felicitat de ministru pentru cum a gestionat totul!

E cel care nu-şi dă demisia. Pentru că nu vrea el, uite aşa. Oricum nu putea opri incidentul minor- un biet asasinat la comandă. De ce să şi-o dea? Cu ce a greşit el? Şi ce, dacă vine altul, o fi vreun Dumnezeu?

E uluitor.

Eu cred că pentru stimabilul Vasea Şoric, Academia Română, ar trebui să inventeze, pe bună dreptate, un nou grad de comparaţie.

E comisarul- şef de la IPJ Neamţ. Şi, până acum, niciodată, niciunul n-a mai fost ca el!

E cel pentru care ar trebui să fie demis nu numai Tobă, dar şi Fătuloiu şi Igaş. Decapitaţi toţi, fără ezitare. Pentru că în ţara asta, nici filajele nu merg, procurorii fac cămătărie şi nu se mai ştie nici când infractorii ies din închisoare.

E poliţistul tupeist, manelist, substantiv, adjectiv, cămătar, interlop şi infractor care duhneşte a îndestulare şi nesimţire.

E din categoria celor care, în meseria asta, te fac să te trezeşti subit la viaţă. Pentru că, oricât de cerebral ai fi, la el, totul te revoltă.

E cel care dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit, poate, inventat.

Şi e România. Final de 2010. Batem la uşa Schengen şi uşa nu se deschide. Să nu ne mai întrebăm de ce, zic.

Prea mulţi sunt, la noi, ca Vasea Şoric...