joi, aprilie 01, 2010

Azi, la Jilava: "Eu când vreau să fluier, fluier!"

Un film ce merită văzut. Şi acum depeşa Mediafax:

Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier" - proiectat, joi, în Penitenciarul Bucureşti - Jilava

JILAVA (MEDIAFAX) - Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", în regia lui Florin Şerban, va fi proiectat, joi, în Penitenciarul Bucureşti - Jilava, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
La proiecţie vor participa regizorul Florin Şerban, actorii George Piştereanu şi Ada Condeescu, producătorul Daniel Mitulescu, precum şi deţinuţii din Penitenciarul Bucureşti - Jilava.
"Eu când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, este primul film românesc din ultimii 17 ani care a intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin şi a reuşit să ia şi două premii importante: marele premiu al juriului - Ursul de Argint şi distincţia "Alfred Bauer".
După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă, după mult timp, din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide ochii. Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i se poate întâmpla orice.
Povestea lui Silviu este prezentată într-un mod simplu de către regizor. Florin Şerban alege să exprime drama tânărului în special prin prisma mimicii şi a gesturilor, cu prea puţin dialog şi, uneori, neesenţial pentru personaj.
Filmul, care are la bază piesa de teatru cu acelaşi titlu a Andreei Vălean, a intrat în cinematografe, pe 26 martie.
Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro

Se vede treaba că penitenciarul mai şi culturalizează fiinţa umană. Măcar de-ar înţelege unii ceva din acest film.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu