Se procedează cam aşa. Se ia ca sursă de informaţie Vadim Tudor, se propagă neoficial, de vreo lună, la nivel de mari jurnalişti şi analişti apropiaţi PSD informaţia că şeful statului este aproape pe moarte, că s-a operat de nu ştiu câte ori, că e internat la nu ştiu ce clinică, că a fost prin străinătate pentru controale minuţioase, că are, bineînţeles, diverse boli. Care mai de care mai groaznice. Iar, la momentul oportun, pe fondul unei voite lipse de activitate publică a preşedintelui, în perioada în care şeful statului face controlul medical obişnuit la Spitalul Militar, se găseşte un fraier care să muşte următoarea informaţie- bombă: Traian Băsescu este internat la Spitalul Militar, la Terapie Intensivă, la izolare septică. Deci, chiar ar fi pe moarte.
Cam aşa se inventează, în presa românească, o ştire despre Traian Băsescu.
Părerea mea e că este trist că s-a ajuns aici. Este periculos când adevărul şi minciuna devin sinonime atunci când subiectul este Traian Băsescu. Este îngrijorător pentru presă atunci când propagă informaţii livrate de repezentanţi ai partidelor, fără nicio minimă verificare. Dar este la modă, nu? Este la modă să vorbeşti, să scrii prostii fără să ai habar cu ce se mănâncă subiectul.
Sunt absolut convinsă că cele două bloguri care au propagat astăzi marea informaţie de presă habar n-au de ce Traian Băsescu îşi face controalele periodice la Spitalul Militar şi nu la Elias sau Babeş, de ce se fac aceste controale periodice, care-s procedurile, şi mai ales...ce-a făcut şi face Traian Băsescu în toată această perioadă.
Din păcate pentru aceşti pseudojurnalişti şi mulţi alţii ca ei, informaţia corectă e că şeful statului nu are nimic deosebit. Nici cu sănătatea, nici cu altceva. Iar asta se putea verifica foarte simplu, doar prin câteva telefoane. Cât despre manipulare, şi ea putea fi uşooor anticipată. Vedeai cine o propagă, cine stă în spatele personajelor, care-i intenţia şi care-i situaţia reală, verificată şi para-verificată. Apoi le comparai. Şi niciun ziarist adevărat şi sănătos la minte, care-şi respectă meseria şi ştie cum trebuie s-o facă, nu înghiţea pe nemestecate o asemenea dezinformare, doar pentru că este livrată de adversarii politici ai personajului în cauză.
Discuţia e lungă. Presa nu mai e ce-a fost, generaţiile în presă s-au schimbat, informaţia corectă şi verificată nu mai contează. Dar, în fine, cine ştie, poate că sunt doar eu şi alţi câtiva old fashioned...
P.S.Oricum, eu spun că trebuie remarcat puloverul violet al lui Traian Băsescu cu care a venit la restaurantul unde a făcut declaraţia. Cred că e rost de câteva săptămâni de discuţii serioase pe această temă. La Spitalul Militar, la Terapie Intensivă, şi numai la izolare septică înţeleg că se dau gratis pulovere violet. Şi pentru analiştii PSD şi pseudo jurnaliştii presei româneşti se oferă, tot gratuit, cămăşi de forţă. Imprimate cu pasaje din România Mare a lui Vadim Tudor.
„Cred că e rost de câteva săptămâni de discuţii serioase pe această temă. La Spitalul Militar, la Terapie Intensivă, şi numai la izolare septică înţeleg că se dau gratis pulovere violet.”
RăspundețiȘtergereMersi pentru asta.(You make my day)
Si ptziua de azi un mărţişor de la mine: @;--
bai nu mai faceti glume din astea ...
RăspundețiȘtergereieri mi s-au taiat picioarele pe aeroport in arad cand am auzit. o data cu mine am mai panicat si tot aeroportul :)
nici basescu nu`i sanatos, se duce sambata la control. nu se putea duce in timpul saptamanii sa stea la coada? :)
Stii ce e penibil? Unde e cocotat Cristi Sutu si al sau palat. Omul asta a fost redactor-sef la politic, acreditat in Kiseleff si de altfel nu mare mascarzzone. Imi amintesc de postarea cu codul secret de pe blogul taricean, antologica.
RăspundețiȘtergereinainte de '89 "radio Erevan: Se poate muri de cancer in gat? Da, dar n-are" Si acum spera unii din mass-media la un cancer? Aceia care erau convinsi ca mass-media alege presedintele, guvernul, bugetul etc. ?? Ei bine, NU. Numai electoratul ALEGE.
RăspundețiȘtergereTot stau si ma intreb cum poti fi atit de obiectiva intr-un articol ca acesta si totusi lucrezi la mogul, unde in aceasta dimineata s-a facut o emisiune speciala pe aceasta tema ca si cum totul a fost normal din ceea ce s-a intimplat?
RăspundețiȘtergereNu ai fost la servici sa-i tragi de mineca sa se potoleasca, sa nu devina penibili?
Personal, daca-mi dai voie, cred ca de o penibilitate dusa la extrem sufera 75% din grilele posturilor mogulului la care lucrezi si tu.
In rest, mult succes!