Vanghelie cu Bucureştiul, Ilfovul şi Giurgiul lui ar putea avea 277 de voturi, dintr-un total de 1703. So, 16% are numai muschiul lui Marean. Deci despre ce Congres democratic vorbesc ei?
Aşa că tot ceea ce susţine Adrian Năstase pe blogul său mi se pare extrem de corect. Norma de reprezentare nu poate fi stabilită după rezultatele turului doi de scrutin, pentru că acela nu a fost exclusiv scorul partidului obţinut în alegeri.
Însă cea mai clară, dar şi cea mai dureroasă analiză pentru Mircea Geoană vine tot de la Adrian Năstase. Comparaţia seacă între cei doi, pe voturi, în 2004 şi 2009. Cine cât a scos în turul întâi, dar şi în turul doi al prezidenţialelor. Fiecare, în turul doi, cu un ajutor simţitor diferit.
Şi cifrele spun cam aşa: în 2004, Năstase a obţinut în cursa pentru Cotroceni cu 1.251.026 de voturi mai mult decât Mircea Geoană, în 2009. Asta se traduce în 9,78% - diferenţă în capacitare de electorat. Bine, trebuie să spunem că atunci nu a existat al treilea element, gen Crin Antonescu. Însă, chiar şi aşa, discuţia e destul de lungă. Crin a luat, în 2009, 1.945.831 de voturi. Deci cât a pierdut Geoană de la Năstase, dar şi cu vreo 700.000 de voturi mai mult. Buuun.
Turul doi al prezidenţialelor din 2009, după părerea mea, arată mult mai trist pentru PSD decât în urmă cu cinci ani. Aşa se face că, în 2004, Adrian Năstase a luat 4.881.520 de voturi (48,77%, cu susţinere importantă doar din partea UDMR)- în timp ce Mircea Geoană a reuşit să strângă, în anul de graţie 2009, doar 5.205.760 de voturi ( 49,67%, cu Crin Antonescu de mână, cu Johannis plimbat ca pe Sfintele Moaşte, sprijin PNL, PRM, UDMR, Becali şi toţi anti-băsescienii). O diferenţă mult prea mică faţă de susţinerea politico-mediatică pe care a avut-o şi, dacă e s-o spunem p'aia dreaptă, chiar şi faţă de rezultatele obţinute de Năstase în 2004. O diferenţă, practic, de doar 0,89%- adică 324.240 de voturi, între Geoană şi Năstase, cu o susţinere ce nu poate fi comparată, a lui Geoană fiind extrem de puternică, evident.
Aşa că aş spune că, în sec, cifrele arată clar că PSD a pierdut prezidenţialele tocmai pentru că l-a avut pe Geoană drept candidat.
Dacă vă uitaţi şi pe scorurile de la Bucureşti, veţi înţelege şi mai clar de ce Vanghelie, Geoană, Dragnea şi oastea lor susţin ca normă de reprezentare pentru Congres turul doi al prezidenţialelor de anul trecut.
La turul întâi al prezidenţialelor spre exemplu, în comparaţie cu 2004, Bucureştiul lui Vanghelie a pierdut, în 2009, 109.477 de voturi. Adică 8,69% din susţinerea electoratului. Asta în condiţiile în care liberalii şi Crin Antonescu au scos, în primul tur, 270.491 de voturi( 27,44%) faţă de 237.539(24,06%) cât a scos PSD Bucureşti.
Iar în turul doi, cu sprijinul liberalilor care au tras destul de tare din câte se vede, Vanghelie şi-a revenit, în comparaţie cu 2004. Bucureştiul pesedist scos cu 10,20%- 146.091 de voturi mai mult decât acum cinci ani. Dar nici asta n-a fost suficient ca să câştige. Pentru că tot PDLul l-a învins în 2009, în Capitală, pe Vanghelie: ( 521.535 de voturi = 46, 81% - Mircea Geoană, 592.661= 53,19% - Traian Băsescu).
Mi se pare mie sau cifrele astea seci arată cât se poate de clar că, în 2009, pentru PSD, însuşi candidatul a fost marea problemă de nu a câştigat? Mă tot uit pe ele şi văd că de Geoană voturile nu s-au lipit deloc. Oricât s-au chinut ei. Şi s-au chinuit...destul.
Şi, dacă tot vorbesc de Geoană, cum se spune?... Gura păcătosului adevăr grăieşte. Eh, aşa şi aici, în Gândul. Citiţi următoarele îndemnuri din programul său politic de candidat la şefia PSD: „Aleşii locali formează temelia PSD(...) Prin urmare, prioritatea noastră este ca aleşii locali ai PSD să fie beneficiarii principali ai resurselor politice de care dispune partidul. Constituirea sau susţinerea unor instituţii media care să-şi asume transparent şi activ o viziune de stânga reprezintă o soluţie ce trebuie avută în vedere”.
Nu zău, monşer!
Mai am câteva proverbe, dar nu le mai spun...
Comparaţie 2004-2009, Adrian Năstase vs. Mircea Geoană
Auzi, de ce am impresia ca am mai citit informatiile astea azi? :))
RăspundețiȘtergerecred ca pe cele din postarea de mai jos le-ai vazut azi:)))
RăspundețiȘtergerecat despre postarea asta, ai citit, normal. dar nu era atat de aprofundata problema:)))
RăspundețiȘtergereAdica nu aprofundezi pentru o emisiune anume???
RăspundețiȘtergereSaptamana de Stiri e destul de bine documentata.
RăspundețiȘtergere