„Să mai scrii...”

...aud de câteva zile, de când stau pe holurile triste de la Parlament. Scriu, scriu, dar ce să mai scriu, că toate-s vechi şi noi parcă nu-s deloc toate...Aceiaşi oameni, aceleaşi caractere, aceleaşi învărteli, aceleaşi figuri haioase sau triste, cu ei toţi am intrat într-un nou an.

De exemplu, de câteva zile, toată floarea politicii româneşti zace prin plen, pe hol sau pe la bufetul Parlamentului, înjurând în gând sau pe faţă cele peste 9000 de amendamente depuse. De parcă le-am fi depus noi şi nu ei...

Viorel Hrebenciuc e în continuare negociatorul Opoziţiei. Bate parlamentarii fideli pe umăr, dă sfaturi, negociază cu Blaga, cu Boc, cu cine poate iar, pe la sfârşit, ce-i drept,  mai bagă nasul pe acolo şi încărunţitul dar şi bronzatul de Aruba, Mircea Geoană ... dar degeaba. Ce negociază noaptea se prăbuşeşte dimineaţa. Ce să-i faci, aşa e-n tenis. La un moment dat, poate că mai trebuie să te şi pensionezi!

Specialistul în informatică, ministru al Finanţelor naţionale, Sebastian Vlădescu, face şi el, tot de câteva zile, kilometri întregi pe holul Parlamentului. Îl veţi găsi acolo şi mâine. Numai pe hol, că în plen s-a plictisit să mai stea. Face ture de a ameţit toată presa şi vorbeşte non-stop la telefon. Singurele lui replici sunt următoarele: „N-am bani” şi “ Habar n-am când se termină”. Nervii lui sunt cam slăbuţi pentru un început de mandat..zic.

Cel mai haios e când vine Boc. Nu singur. Ci cu trupa lui de mini- boci. Cu tot felul de consilieri, consilieraşi, cărători de genţi şi mini – genţi. Când apare, e ca Speedy Gonzales. Intră, iese, iar vine, iar pleacă, se duce pe la Anastase, negociază, se întoarce în plen, la un moment dat se prinde că pe acolo nu e Blaga, îl caută, îl găseşte, mai dă între timp vreo 15 declaraţii în care nu spune nimic, plecă cu liftul, vine cu trupa...şi cu un veşnic tip blonduţ, consilier al premierului, care invariabil intră în trepidaţii şi aleargă la propriu pe lângă Boc atunci când Emil cel Mare se pune în mişcare. Să nu vă speriaţi, tipul blond, despre care vă vorbesc, este unul dintre vestiţii mini- boci. E mai mic de statură decât domnul premier ( nu glumesc) şi umblă după Boc oriunde s-ar afla el. O să-l remarcaţi, cu certitudine, când vă veţi întâlni cu Boc. Îi cară geanta sau îi deschide uşa...şi cât aleargă pentru asta...nici nu vă puteţi imagina. E dedicat meseriei. Şi cred că, sincer, îl iubeşte, ba chiar îl divinizează pe Boc. Te uiţi la tipul blonduţ şi te gândeşti... E tânăr, n-are nici 30 de ani...Şi zici că l-a prins pe Dumezeu de-un picior, pare că şi-a îndeplinit visul de-o viaţă: onorabilul ţel de a-i căra geanta şi de a pune mâna pe toate clanţele numai înaintea lui Boc. Ce-o fi în capul acestor oameni...n-am să înţeleg niciodată. Dar dacă stai şi te mai gândeşti încă o dată, viaţa a dovedit că viitorul acestor caractere e, într-adevăr, luminos. Şi Geoană i-a cărat geanta lui Meleşcanu pe la Externe...Şi a ajuns preşedinte de partid social-democrat, nu?

Apropo de Geoană... Tot de câteva zile, figuri din eşalonul doi al PSD fac şi desfac istoria partidului pe holurile Parlamentului, într-un colţ. Mai precis  la bufetul de lângă biroul Robertei Anastase. Pe cine să punem, pe cine dăm jos, cine rămâne, cine pleacă...Cristi Diaconescu fuge, speriat de bombe pe holuri, mai că şi-ar dori să fie invizibil în aceste zile ca să scape de întrebări... Oprişan stă şi el cu fundul pe un calorifer de câteva zile, cu o mapă în mână şi se enervează că Anastase nu-l mai lasă să intre în plen. Mitrea îşi face lobby, Năstase se plimbă şi el cu câţiva- plănuieşte ceva, iar  Geoană... e tot mai singur. Nu prea mai are coadă de susţinători când se vântură pe la P1. Vorba unui pesedist: “Eh, hai că mai e puţin...Poate până la sfârşitul lui ianuarie găsim şi noi pe cineva să-l punem în fruntea partidului”.

Deci... au mai rămas 17 zile. Hai 16...Poate găsesc ei, totuşi, pe cineva...zic.

Cert este că noi ne uităm, comentăm, ne amuzăm, scriem, facem ştiri despre ei, iar ei se dau, invariabil, de ceasul morţii pe mereu aceleaşi teme: partidul, banii şi puterea. Povestea şi personajele, în general, sunt aceleaşi. Din păcate şi cu tristeţe, timpurile sunt altele.Oamenii însă n-au evoluat... Când te uiţi la marile figuri pesediste, veşnic fâcând înţelegeri şi plănuind viitorul partidului sau al ţării, pe la colţurile sau prin beciurile Parlamentului... Când te uiţi la Hrebenciuc şi-l vezi toată ziua făcând învârteli pentru că învârtelile sunt, de fapt, viaţa lui...Când te uiţi la un partid important pe scena politică românească şi-l vezi cum e prins într-o sinistră spirală a timpului, sfârtecat în tabere disperate să-şi caute numitorul comun şi cum n-a reuşit să înveţe nimic din propria-i istorie...îţi vine să... nu mai scrii.

În ianuarie- februarie 2005, ţin minte că eu eram tot pe holurile Parlamentului. În 2005, ei erau aceiaşi. Şi erau la fel...