"Tampitii". Sau viata in Carrefour.

Carrefour Feeria. 21 si ceva seara. Vineri. Lume, asa si asa..Parca, parca, totusi putin mai multa decat de obicei. Deh, vine weekendul. Poporul se aprovizioneaza.Vin doua zile libere si oamenii poate pleaca si ei din obositorul oras.

Ajung in fata galantarului cu mezeluri. Aici, doua vanzatoare agitate si obosite de atata munca, alergat, oameni cu fite, nervosi sau mult prea nehotarati, pastramuri, carnati, salamuri si carnuri pentru toate gusturile, incearca sa faca fata, cat mai pot si ele, valului de clienti, ajunsi si ei la raion, pe ultima suta de metri.

Trag un bilet si imi astept randul. Ma uit la oameni. Mda, un vechi obicei.... Am tras biletul 41, una dintre vanzatoare striga clientul 29...Deci mai am ceva de stat pe aici.

Un domn vorbeste atat de tare la telefon, incat se uita la el vreo trei raioane. Ma mai intalnisem cu el cand am luat cirese. Si cand am luat suc parca l-am auzit. Cred ca de mai bine de o jumatate de ora urla pur si simplu la telefon. Ceva, cu niste avocati...Discutii pe procedura si despre comportamentul oamenilor...Omul chiar nu realizeaza ca foarte multi chiar se uita la el.

Langa mine, un domn in varsta, probabil cu sotia...care mai are putin si-si lipeste nu numai nasul, dar chiar toata fata de galantar. „Uiteeeee, ce bine arata astaaaa!”, zice ea. Da nerabdatoare din picior, isi freaca mainile, el- sotul- sta cu mainile incrucisate, cu privirea fix in parte cealalta, isi sprijina fundul de carucior si ii raspunde: „ Daaaa, buuun.Arata bine, d'asta luam!”.Haios..

30! Nu e nimeni? 31! Femeia comanda, in sfarsit. 200 de grame de muschi. Era la oferta. Vreo 10-12 oameni asteptau si ei sa le vina randul...intr-o zi.

La un moment dat, pe langa mine, un domn cu tricou rosu si pantaloni pescaresti se duce repede si trage bitetul cu respectivul numar de rand. Are un bluetooth la ureche, pare important, are un cos plin. Si cam atat.

Astept. Ma plictisesc. Incep sa-mi rup bonurile de masa din cotor. Asta cu ruptul bonurilor intotdeauna mi-a displacut. Vanzatoarea striga: 35! Domnul in tricou rosu se duce in fata si cu mult tupeu striga: „Aici, aici, dommna!” Si da sa comande, in stilul cel mai normal cu putinta...

Raman masca. Cat de firesc se comporta. Bineinteles ca nu ma pot abtine. Zic: „Nu va suparati, domnule. Dar ce numar aveti pe bon?” Se intoarce, isi desface pumnul si vad: 47. Ii spun: „Pai aveti 47 si nu 35! V-am vazut cand ati luat bonul dupa mine. Noi toti stam la coada si nu e normal sa faceti asa”.

Vanzatoarea, desi oboosita, se prinde. Imi zambeste smechereste. Probabil ca da..Nu e nici primul si nici ultimul care face asa. Si nu-l serveste pe tupeist. Trece la urmatorul: 36!
Numai ca eu nu observasem ca, intre timp, tupeistul mai avea putin si imi dadea cu tot caruciorul lui burdusit asa, fix in cap.

Incepe sa ma injure, sa urle, sa bombane...Ma abtin cat pot. La un moment dat, incepe sa le spuna oamenilor ca sunt nu stiu cum, cate-n luna si in stele: „ S-a trezit corecta...Ha,ha, ha!Jenant”...Si ii replic: „ Domnule, care-i problema? Suntem peste 10 oameni aici. V-ati bagat in fata. Si ati mai si mintit.”
„ Domnisoara, eu nu m-am nascut sa stau la rand ca dumneavoastra”. Deja imi vine mie sa-i dau eu cu toate sticlele de suc in cap. „ Daca nu stati la rand, duceti-va si va plimbati. Veniti cand va striga doamna”...” Auzi, fa, domnisoara, haide sa ne plimbam amandoi”.

Cata nestimtire. Imi vine sa-i pun eu acum tot caruciorul meu fix in nas. Sa-i pice bluetoothul de la ureche. Da, oricum nu vorbeste cu cineva. In fine...Asta e. Badarania, marlania, grosolania, cabotinismul in tara asta inving mereu. Mai ales cand el are doi metri si tu esti o pitica. Ajutorul si muschiul nu sunt, evident, de partea mea....

Ma uitam la el. Cu coada ochiului. Un om in toata firea, de peste 45 de ani, parea familist.... Daca l-ai fi vazut si nu l-ai fi prins cu mata-n sac, ai fi zis ca e un om intreg la minte, de casa, harnic, agitandu-se asa, parea chiar saritor...
Numai ca asta era doar in gandul meu. Tupeistul tot bodogane...Ma injura din nou. Continua si e destul de deranjant. Vanzatoarea striga: 38! 39! 40! Ei zice:”Hai, haaaai mai repedeeee doamnaaa! Mai repedeeee” Vanzatoarea pare un mic robot si nu zice nimic. Tupeistul se bataie, se aseaza la coada. Si dadea asa, din cand in cand, parca de oftica, cu pumnu-n galantar.

41! Ma duc, ii arat doamnei bonul si comand...El tot injura...Si ii zic: „ Domnule, tara asta e plina de nesimtiti, smecheri si de smenari. Ia mai stati si la coada, sa vedeti cum e. Dumneavoastra credeti ca noi toti, astia, zece oameni de aici, care stam la coada, suntem mai prosti, ca suntem corecti? Si dumneavoastra sunteti cel mai destept, ca sunteti mai smecher cumva?”

„ Zicea ala bine...Niste tampiti”, il aud....Sa-mi pice pastrama printre degete. Si creierul parca mi-a trosnit... Ramasesem asa, cu pachetul in mana...Nici nu mai stiam ce voiam sa fac cu el. Parca ma lovise un tractor. Pana imi serveste vanzatoarea mie toata comanda...44! 45! Nu sunt? 46!47! Comanda si tupeistul. Era deja in trepidatii.

Plec. Nu mai zic nimic. Am ramas speechless. Arunc o privire spre cei care mai erau acolo. Doi tineri, un el si o ea, se tineau de mana. Doi domni in toata firea. O doamna mai in varsta, una mai tanara si grasa lesinata peste niste carnati din acelasi galantar. Nimeni n-a reactionat. Nimeni n-a scos nicio vorba. Toti au auzit si toti tacut. De parca tupeistul, daca ar fi trecut peste ei la rand si peste alti 100, n-ar fi fost nicio problema. Ba, din contra. Ar fi fost ceva firesc..Exact asa parea...Doar cu tinerii, si ei muti, m-am intersectat, in priviri, evident....Mi-am dat seama ca imi dadeau dreptate. Sau...cine stie? Poate nu?

Ideea e una. Si e urmatoarea: Chiar trebuie sa fim toti tampiti? Nu trebuie niciodata sa reactionam? Unde-i spiritul civic? Da, stiu...suna aiurea. Dar asa i se spune...Stiam ca a murit putin...Dar chiar nu mai invie niciodata? Nici macar putin, asa? Eu cred ca nu...Chiar nu putem sta in halul asta forever ...Ca o masa apatica, moale, dispusa sa inghita orice, oriunde si la orice ora...Ei bine, nu trebuie sa fim toti tampiti....Chiar daca asa ni se spune..Sau ni se cere..Sau ni se preda...Sau chiar ni se exemplifica, din cand in cand...Da, la televizor, tribuna cu nivel a natiunii. Chiar nu puteam fi toti asa de tampiti...