Pe vremea fostului premier al României, Adrian Năstase,
ziariștii care nu-i conveneau aveau “poteci pe creier”, “se prefăceau că sunt proști” și rămăseseră “cu mintea la nivel de
pionieri”.
Pe vremea actualului premier al
României, Victor Ponta, ziariștii incomozi sunt “băsiști”, "propagandiști", trebuie eliminați, amenințați, intimidați, lapidați.
“Ziariștii se întorc tot timpul spre lucruri rele și procedează
cum se scarpină maimuța”,
așa înțelegea profesia de jurnalist, acum 12 ani, Adrian Năstase.
În 2014, Ponta
îi trimite ca pe viitor să se refugieze în ambasade, în interviuri date în direct, la Antena
3.
CERTURILE
CU SUA
ADRIAN
NĂSTASE: “Dacă e o problemă, spuneți, măi băieți, cine e ăla corupt pe
care o să-l împușcăm pe stadion. Ne tot plimbăm cu corupția-n gură. O scoatem
afară din țară, o întoarcem, ne tot jucăm cu poveștile astea. Există o plăcere
masochistă. Poate au cei de la Sicomed un medicament pentru așa ceva ”, se certa acum
11 ani, pe 23 Aprilie 2003, pe tema criticilor privind corupția din țară,
premierul României, Adrian Năstase, cu ambasadorul SUA, Michael Guest.
Și
continua:”În calitate de prim-ministru, nu dau informații unor
ambasadori la București. Ambasadorul american a spus “e păcat” și s-a înțeles “este o rușine”.
În România trebuie să se învețe mai bine limba engleză”.
“E
ca o erecție. Potența financiară are și ea limitele ei, chiar dacă
te numești Statele Unite”,
declara Adrian Năstase în Martie 2003.
VICTOR
PONTA: “Chevronul investește în România sau
poate să plece dacă nu se aplică legea. Nu mi-a zis nimeni vreodată de la
Chevron cum e cu parlamentarii. (...) I-am transmis însărcinatului cu afaceri
al SUA că nu trebuie să ne atragă atenția niciodată la nimic.(...) De atras
atenția nu ne mai atrage nici Moscova, nici altcineva. Ideea că o ambasadă
atrage atenția este o idee total greșită”, a transmis public actualul premier al
României, Victor Ponta, în decembrie 2013, tot ambasadei SUA la București după criticile privind modificările Codului Penal
care legiferează corupția și subrezesc în țară statul de drept.
“PUNTEA
DE LEGĂTURĂ CU RUSIA”
ADRIAN
NĂSTASE: “De când a plecat George W.Bush din România, ne tot gândim ce
a vrut să spună prin acest mesaj. Am luat legătura și cu rușii să vedem ce au
înțeles ei și încă încercăm să descifrăm ideea”, declara ironic, în Ianuarie 2003,
același Adrian Năstase despre “puntea de legătură”
cu Rusia.
VICTOR
PONTA: Cumva, după 11 ani, Victor Ponta
are aceeași problemă și în Ianuarie 2014, în direct la Antena 3, în sfârșit, a descifrat mesajul: “Vreau să vă aduc aminte ce a spus președintele Bush, nu? A fost
la București și a zis că trebuie să fim poarta între Europa și.....celelalte
țări din afara Europei. E, dacă noi putem să folosim această oportunitate, cum
să n-o folosim? Da. Trebuie să fim un pod.(...) Nu că se supără europenii sau
americanii. O problemă mai puțin și un partener puternic în plus e cu atât mai
important”.
A menționat apoi Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan și China. Spre China a
privit 4 ani, între 2000 și 2004, și
Adrian Năstase.
ACUZAȚIILE DE CORUPȚIE
ADRIAN
NĂSTASE: “Dacă eu, în momentul în care merg în străinătate, sunt conceput, sunt
privit ca un neisprăvit, ca un corupt, cum pot eu să particip la lucrurile
astea? Nu pricepeți? Chiar nu pricepeți, acolo, la Europa Liberă? Păi, nu se
poate, iertați-mă, dar iar mă enervez”, declara în Ianuarie 2002, premierul
României Adrian Năstase.
“Cei
care stau toată ziua cu corupția-n gură să țină cont de cele 4 miliarde
de dolari aduse de Guvern la avuția națională.(...) Cineva voia să vină, la un
moment dat, să îmi numere găinile. Eu i-am sugerat mai bine să vină să îmi
numere ouăle”,
spunea tot el acum 12 ani.
În
2014, în dosarul Zambaccian, “bunuri din China” Adrian Năstase a fost condamnat
la 4 ani de închisoare cu executare, 5 ani interzicerea unor drepturi și
confiscarea a 400.000 de euro, printr-o sentință definitivă și irevocabilă de
Curtea Supremă de Justiție de la București. “Un condamnat politic”, l-a
etichetat Victor Ponta, actual premier al României, pe unicul mentor al său.
VICTOR
PONTA: “Sunt convins că a şi depus o plângere la
DNA astăzi. E obligaţia domniei sale, ca înalt funcţionar public, dacă cunoaşte
vreo faptă de corupţie să meargă azi la DNA şi să depună o plângere. A depus
azi? Atunci, dacă nu a depus, hai să vorbim de lucruri serioase.(…) Nu,
eu am treabă de obicei. Domnia sa (n.m. Traian Băsescu) nu are”, a spus premierul României, Victor Ponta, în 2013, vizavi de acuzațiile
de corupție la adresa sa.
CORUPȚIA DIN PSD
ADRIAN
NĂSTASE: “Discuțiile noastre nu trebuie să se desfășoare ca între un
tribunal de Inchiziție și un grup de inculpați. (...) Poate că, în România, se
fură biciclete”,
declara Adrian Năstase acum 11 despre acuzațiile de corupție aduse baronilor
PSD.
VICTOR
PONTA: “Sunt dosare de poliţie politică (…)Totul este, evident, o mascaradă. Nu știam
de acea plângere a unui decedat.(...) E o idee paranoică să vreo să bagi în
închisoare jumătate din populația țării doar pentru că a venit la
referendum.(...) Seamănă foarte clar cu procesele staliniste”- Victor Ponta,
actual premier despre dosarul referendumului în care este trimis în judecată
președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
MAZILIREA PROCURORILOR
ADRIAN
NĂSTASE: “Bănuiesc că domnul Budușan este supărat că i s-a terminat
sejurul la București și va trebui să se întoarcă acasă”, declara, în Martie
2001, fostul premier Adrian Năstase, după înlăturarea ilegală a procurorului
Ovidiu Budușan de la conducerea Secției de Combatere a Corupției și
Criminalității din Parchetul General.
VICTOR
PONTA: “Nu știu cine a fost demis, Papici, marele băsist, morarist.
N-a fost demis. I s-a terminat mandatul. (...) Că moare țara fără ei, să mai
facă și ei un dosar.(...) Stă și el procuror simplu, că nu s-a născut șef. S-a
terminat dosarul, gata. Pa și la revedere!”-după 12 ani, așa sună Victor Ponta,
actual premier al României, la decapitarea șefului Secției I a DNA, după ce l-a
trimis în judecată pe Liviu Dragnea în dosarul furtului de voturi la
referendum.
Pe
mandatul de premier al României și președinte al PSD al lui Adrian Năstase,
principalul partid- stat al guvernării avea probleme uriașe legate de libertatea
presei, instituții anti-corupție ale Justiției neinfluențate politic, luptă
anti-corupție împotriva partidului și întregii clase politice și retorică
anti-occidentală la orice critici privind corupția.
După
14 ani, pe mandatul de premier al României și președinte PSD al lui Victor
Ponta, principalul partid al guvernării ridică
aceleași probleme legate de libertatea presei, independența Justiției,
continuarea unei lupte anti-corupție, discurs anti-occidental, stat de drept.
“Ai grijă să nu-ți intre un
bondar în pantaloni, că ăsta fecundează tot timpul”, avertiza, în stilu-i caracteristic
arogant, în Aprilie
2003, Adrian Năstase în timpul unei vizite în serele Popești- Leordeni.
Și, într-un deceniu, în România, bondarul a fecundat. Ceva mai rău, dacă nu, cel
puțin la fel.
2 comentarii:
Multumim Sorina ,excelent articol.
Din nefericire acesti indivizi si multi altii pe linga sunt irecuperabili.
Iti poți închipui cum ar fi arătat azi justitia daca reuseau sa-l demită pe dl Basescu si rămânea Antonescu presedinte ? Adio DNA,ANI,incompatibilitate,licitații,opoziție,presa libera !
Trimiteți un comentariu