Interceptarea de mai jos, din data de 16 Iulie 2008, între Dorin Cocoș și Victor Ponta, a fost prinsă în dosarul cauzei Alro, aflat acum câțiva ani în instanță. Numărul de telefon apelat de Dorin Cocoș este cel al lui Victor Ponta. Discuția dintre cei doi are loc la două săptămâni după ce procurorul obținuse la de Curtea Supremă de Justiție autorizația de incerceptare. Iar totul a fost declasificat după două luni.
Victor Ponta se afla în acea zi la Sibiu unde urma să participe la Raliul Sibiului. Victor Ponta- copilot, Edwin Keleti- pilot în Echipajul 99, așa cum arată referințele din acea dată despre Raliul Sibiului (dublu click).
Din discuția destul de sibilinică reiese totuși că Dorin Cocoș avea de rezolvat "o chestie" cu "asociatul" lui Victor Ponta care se afla în acea zi în Austria, chestie cu care până atunci asociatul lui Ponta nu fusese de acord, motiv pentru care chiar îl înjurase pe Victor Ponta.
"Asociatului" lui Ponta "din nou i s-a trimis chestia aia" și acum ar fi trebuit să trimită "chestia", "de data asta", "așa cum trebuie". Ca atare, Victor Ponta se declară de acord să-i stabilească o întâlnire lui Dorin Cocoș cu "asociatul". În plus, Victor Ponta este de acord și cu solicitarea lui Dorin Cocoș de a-i transmite "asociatului" următoarele : "Bă, dacă-ți vine chestia aia nu o face până mâine. Ține-o pe loc până mâine, poimâine, când discutăm".
Pe lângă nota criptică, ascunsă a discuției, important de subliniat este și tonul familiar al conversației dintre cei doi, relația de subordonare a lui Victor Ponta față de Dorin Cocoș, apelativul "domnu' președinte" pe care Dorin Cocoș îl folosește în discuția cu Victor Ponta dar și concluzia: "OK! Bine.Așa facem!"
În Iulie 2008, Victor Ponta era deputat PSD, vicepreședinte al PSD, nu avea funcție guvernamentală și abia în Februarie 2010 a devenit președinte al PSD.
Dorin Cocoș era la acea vreme soțul Elenei Udrea.
Elena Udrea era în Iulie 2008 secretar executiv PDL.
Așa a început totul.
Notă. Aici (dublu click) puteți citi un editorial Hotnews scris de jurnalistul Dan Tapalagă despre cum România este predată lui Victor Ponta prin liantul Elena Udrea.