sâmbătă, iunie 29, 2013

Băsescu e cu SUA, Ponta s-ar mufa la proiectul lui Vladimir Putin

O serie de comunicate apărute pe siteul Guvernului și mai multe declarații făcute de premierul Victor Ponta în  Azerbaijan și Kazakhstan au atras atenția asupra intențiilor USL și îndeosebi ale premierului,  în ceea ce privește strategia energetică pe care vrea ca România s-o urmeze.

În Azerbaijan, Victor Ponta ne spune așa, după întâlnirea cu Aliyev: "în cadrul dialogului a fost reconfirmată importanța proiectului AGRI, precum și susținerea concretă a celor două state pentru acest proiect. (...) Am aflat desigur despre decizia cu privire la coridorul sudic de transport al gazelor naturale, am înțeles motivația economică de a alege TAP și nu Nabucco. (...). Am menționat în discuțiile cu președintele dumneavoastră dar desigur vom detalia și cu Guvernul, două proiecte posibile: unul este AGRI care privește Azerbaijan, Georgia, România".

În Kazakhstan, după întâlnirea cu supremul, extrem de controversatul și eternul Nursultan Nazarbayev, declarațiile lui Ponta sună chiar mai îngrijorător: "De asemenea, partea kazahă a avansat părții române propunerea să asigure livrări de gaz din Kazahstan în România, o opțiune în acest sens fiind o extensie a South Stream din Bulgaria către România."

În România, același Victor Ponta transmite: "În Azerbaijan, am discutat de un proiect mai vechi care poate fi pornit, proiectul AGRI. În Kazahstan, iată, a apărut ideea unei ramificații din gazoduct care ar putea să vină în România. Nabucco nu e sfârșitul lumii. Proiecte vor fi în continuare, proiecte de a se aduce gaze din Asia. Important e să avem o relație pe care n-am prea avut-o în ultimii ani, la nivel politic, în aceste țări."

La Bruxelles, sesizând gafele majore și erorile strategice grave ale lui Ponta, președintele Băsescu reacționează: "Am văzut idei de genul că nu are nimic, acum vrem și noi în South Stream. E o copilărie, obiectivul României e să își diversifice sursele de aprovizionare. South Stream înseamnă menținerea sursei de aprovizionare. Atât timp cât rămâne tot un singur furnizor, nu am făcut nimic din punct de vedere al independenței energetice. Sigur că România ar fi avut de câștigat dacă priectul Nabucco se făcea. Eu nu sunt la vârsta pubertății să cred afirmația făcută că au câștigat amândoi pentru că din TAP vom face niște prelungiri care vor acoperi statele prin care ar fi trebuit să treacă Nabucco. Am trecut de vârsta pubertății politice. Sunt vorbe de consolare, dar România trebuie să-și ia soarta strategiei energetice în mâini. (...) Am informat Consiliul European că România își va redefini politica energetică plecând de la propriile resurse și fără a aștepta aprobarea nimănui. Fără a intra în detalii vă pot spune că opțiunea mea este acum, fără niciun fel de dubiu, România are obligația să accelereze procesele de evaluare și să treacă la exploatarea gazelor de șist.(...) Deci sunt partizanul calculului rece, să nu ne amăgim că "ok, am pierdut Nabucco, lasă că ne ducem la South Stream.(...) Analiza pe care am prezentat-o eu în Consiliu este aceea că România nu vrea să rămână dependentă de un singur furnizor și că ne autodefinim politica energetică având în bedere eșecul proiectului european. Nu putem sta până când UE va crea un nou proiect pentru că nu știm dacă va reuși. Avem elemente să reușim pe cont propriu și o vom face sau ar trebui s-o facem foarte rapid."

Toată această avalanșă de declarații merită analizată pentru că ea exprimă cât se poate de clar două folozofii. Una a președintelui Băsescu, alta a premierului Ponta.

Cea a președintelui Băsescu este fără echivoc. Și nu e de ieri, de azi, ci din 2004. România n-a susținut niciodată South Stream pentru că a înlocui o dependență de Rusia cu altă dependență de Rusia, avantajează, cât se poate de logic, mereu Rusia și nicidecum, așa cum s-a demonstrat, pe românul de rând.
În plus, asta n-a fost nicodată strategia României. Ținta statului român a fost ca, pe importul de gaze, să nu mai fim dependenți de prețul, gazul, influența și supremația rusă.
În al doilea rând, direcțiile strategice, politice, militare, energetice ale României sub mandatele președintelui Băsescu au fost totdeauna la fel de clare: SUA și Uniunea Europeană. Odată picat proiectul Nabucco, pare de la sine înțeles că România trebuie să-și reseteze rapid toată strategia energetică.
Să te duci la ruși, după 6 ani, cu căciula în mână nu e totuși cea mai bună variantă. Și, în plus, de ce ai face-o? Cui i-ar folosi cu adevărat, în afara Gazpromului? Președintele Băsescu nu cred că va fi vreodată un susținător al acestui  traseu. De altfel, a și declarat-o. Și bine a făcut. Pentru viitorul României, nu e nicio afacere, nu înseamnă chiar nimic bun. Ba din contră, aș zice. În plus, strategic, ar fi pur și simplu catastrofal.

South Stream este proiecul rusesc lansat la 4 ani după Nabucco, Nabucco fiind proiectul inițial ce a generat rivalitățile- lansat cu susținerea UE și a SUA. South Stream înseamnă, în fapt, gaze rusești ce tranzitează Marea Neagră și merg spre Bulgaria, Grecia, Italia și Austria. Un gazoduct de 2380 de kilometri cu 63 de miliarde de metri cubi pe pe an care ar trebui să se finalizeze în 2015. Un proiect al Gazpromului fidel lui Putin, lansat de Alexander Medvedev și susținut cu toată puterea, bineînțeles, tot de președintele rus Putin.
La asta s-ar mufa și cabinetul Ponta, sedus de mâna forte care conduce de 23 de ani Kazakhstanul,  așa cum reiese din comunicatul Guvernului și declarațiile ulterioare.

Nazarbayev, Regele Luminii ( "Nur" - vine de la lumină), ultimul oligarh în viață- așa cum îi place să i se spună- este omul care stă, cu susținerea rusă, pe uriașe rezerve de petrol și gaze, îngropându-și țara în corupție și ducând-o la limitele standarelor democratice, etichetate diplomatic drept precare. Nursultan Nazarbayev, aflat la al cincilea mandat consecutiv, este șeful de stat care a uimit toată comunitatea internațională pentru că a amendat Constituția țării dându-și dreptul să candideze la Președinția statului de câte ori vrea el. Asta după ce a fost ales, în lipsa eternă a unui contracandidat, cu rezultate năucitoare de 95 și 91%. În Kazakhstan, totul este controlat de familia lui Nazarbayev. În caz că s-a uitat, președintele kazakh are și două muzee dedicate lui pe teritoriul țării. Așadar, foștii prim secretari ai Partidului Comunist nu ne pot trasa politica energetică a țării. Nursultan niciodată nu poate fi luat drept un standard. Nicidecum, un sfătuitor de bună credință, fără interese, al statului român. În politica externă, nu există așa ceva.

Pe lângă descoperirea proiectului AGRI, mai spune premierul Ponta că dacă proiectul UE și SUA a picat, chiar nu e nicio tragedie, nu e "sfârșitul lumii". Deși adevărul este că prăbușirea Nabocco, pentru România, cam este o tragedie cu adevărat.
Guvernul român spune, la sfatul lui Nazarbayev, că ne putem mufa tot la ruși sau la oricine altcineva, de parcă acesta ar fi fost scopul. Și asta în loc să gândească o strategie rapidă și viabilă, să accelereze, de exemplu, exploatarea propriilor resurse.
În caz că Executivul a uitat, ținta României din ultimii 9 ani era să scape de dependența costisitoare a gazelor patronate de Putin, nu să se mufeze din nou la ele.
Astfel, prin invocarea TAP sau, culmea, a South Stream, Guvernul român pare acum să recunoască senin că, de fapt, nu are nici un fel strategie. Ceea ce nici nu e de mirare. Însă lejeritatea și seninătatea cu care sunt invocate toate aceste lucruri te face să te gândești dacă e vorba doar de lipsă de profesionalism, de neștiință, de prostie sau dacă, în subteran, viziunea și aspirațiile adevărate ale Guvernului nu cumva bat, de fapt, spre Est.
Până ne vom lămuri, Guvernul României nu face decât să etaleze o bâjbâiala nepermisă, doar doar s-o căciuli la cineva, nici nu mai contează la cine. Iar căciulirea la Gazprom, în sine, este o altă dureroasă tragedie. Strategic și politic pe termen mediu și lung, e devastator. Intern, acum, poporul poate că nu înțelege totul. Același popor însă va plăti prețul mult mai mare al acestei sinucigașe lipse de viziune peste câțiva ani.

Și încă ceva vizavi de declarațiile premierului Ponta referitoare la relațiile pe care nu le-ar fi avut România cu statele pe care el le-a vizitat acum prima oară din spațiul ex-sovietic:

- Președintele Traian Băsescu l-a vizitat pe Nazarbayev pe 22 Noiembrie 2007 (vizită de stat), pe 2-3 Martie 2010 (vizită de stat), 3 Decembrie 2010 ( Summit OSCE, Astana),  Nazarbayev a fost la București - în vizită oficială- 22 Noiembrie 2007. Iar în Mai 2012, s-a ridicat în Kazakhstan și un monument ridicat în memoria românilor deportați. În total, cel puțin 4 întâlniri oficiale.

- Președintele Băsescu s-a întâlnit cu Aliyev pe 4 Iunie 2006 la Palatul Cotroceni când președintele azer a venit în vizită oficială, pe 11 Octombrie 2006 l-a vizitat pe Aliyev la Baku ( vizită oficială), pe 19 Iunie 2007 (Summit Baku), pe 24 Septembrie 2007 ( Aliyev a venit la București și a inaugurat aleea parcului Tei- ce poartă numele bătrânului Aliyev), pe 21 August 2008 - președintele Băsescu a fost din nou la Baku- turneul provocat de criza georgiană,  28 Septembrie 2009-președintele Băsescu l-a vizitat pe Aliyev (vizită oficială),  10 Septembrie 2010- președintele Băsescu a fost la Summitul AGRI de la Baku, 18-19 Aprilie 2011- președintele Băsescu a fost iar în vizită oficială în Azerbaijan, 26 Iunie 2012- președintele Băsescu s-a întâlnit cu Aliyev la Istanbul. Și dacă mai pun și venirea lui Aliyev în Aprilie 2008, la București, la Summitul NATO- înseamnă, în total, cel puțin 10 întâlniri oficiale la nivel înalt.

O vorbă din popor spune că minciuna are picioare scurte. Faptul că premierul abia acum descoperă, prin natura funcției, Azerbaijanul și Kazakhstanul nu e vina noastră. Iar asta nu înseamnă sub nicio formă că România n-a avut relații chiar strânse cu aceste state. Cu unele tot președintele Băsescu, în numele aceleiași Românii, a încheiat chiar și parteneriate strategice pe care premierul Ponta le fructifică acum. În principal, trebuie spus că desele întâlniri ale președintelui Băsescu cu Aliyev și cu Nazarbayev au avut, de cele mai multe ori, o singură țintă: impulsionarea Nabucco.
Președintele Băsescu n-a ieșit niciodată din aceste întâlniri spunând că, dacă pică Nabucco, poate poate s-ar mufa la rușii lui Putin. Adică la South Stream.
Așa ceva nu face niciodată un bărbat politic, un bărbat care se visează, la un moment dat, șef de stat.


Proiect South Stream, gaze rusești, proiect susținut de Vladimir Putin. La ce s-ar putea mufa Guvernul Ponta.

Proiect Nabucco, eșuat, proiect susținut de UE și SUA. Proiect susținut de președintele Băsescu.
Diferențele dintre South Stream și Nabucco.



miercuri, iunie 26, 2013

Guvernul-televizor de lângă cele 18 sicrie


1. Dacă televizorul e închis sau nu e în breaking news, Guvernul român nu funcționează. Premierul află după 5 ore că 18 români au murit prăbușiți într-un hău. Ca și în Algeria, sistemul format din oameni politici- total neprofesioniști, și-a mai arătat încă o dată impotența în gestionarea situațiilor de criză. Nimeni nu răspunde pentru asta, nimeni nu demisionează, nimeni nu-și cere scuze public. Ceea ce, într-un fel, ne-am obișnuit.
2. Dacă televizorul e galben și politicienii sunt luați la întrebări, o mașinărie uriașă de imagine- spectacol și sunet este pusă imediat în funcțiune. Supraexpunerea atinge cote halucinante- miniștrii stau ore-n șir să se afle-n treabă sau să bea plată pe pista unui aeroport. Punctul culminant, paroxismul este atins, evident, în prime-time când desantul guvernamental trebuie să fie văzut de o țară-ntreagă stând- moț lângă cele 18 sicrie. Așa, supraexpunerea Guvernului-televizor ia forme grotești, neonorante și profund ipocrite. Cinismul înseamnă nu numai sfidare, ci și ignorarea ostentativă a tuturor normelor, a regulilor morale. Guvernul-televizor și-a menținut aseară cota electorală pe spinarea a 18 suflete, a 18 vieți care nu mai sunt. Carevasăzică, ne-a demonstrat se poate face imagine nu numai din viață, ci și din moarte, ceea ce este o premieră, într-adevăr.
3. Raed Arafat a fost singurul care a demonstrat încă o dată dacă mai era nevoie că își asumă responsabilități, poate gestiona aproape perfect situații de urgență. Este și el un om- parte a unui sistem- altul decât cel politic- ce a arătat că lucrurile pot merge și bine. Sistemele sunt formate din oameni, nu din mașini. Oamenii sunt cei care le impusionează. Sistemul de urgență a funcționat iar Arafat a ajuns pompierul de serviciu pus în vitrina fiecărei guvernări.
4. Minsterul de externe și, mai nou, și ministerul Sănătății în doar două zile s-au întrecut în gafe, în poze și-n declarații abracadabrante. Într-un fel și cu asta ne-am obișnuit. Dar să faci apel la cetățeni pentru donarea de sânge, oamenii să orbecăie prin spitalele Capitalei, să se lovească de refuzuri pentru ca să revii și să dai o adresă exactă pentru a doua zi- încă asta nu se întâmplase, e adevărat.
5. Prins pe picior greșit și fără a avea prea multă dorință de a da explicații punctuale, Guvernul ne-a mai demonstrat ceva: că în România, tot din goana efectiv disperată după imagine, se poate declara doliu național fără să existe vreun criteriu clar. Și din asta poți împușca puncte electorale, nu? În Muntenegru au murit 18 români - e doliu. La Mihăilești, acum 9 ani, tot 18 au murit- nu a fost doliu. Morții sunt morți, dramele-s drame, durerile sunt dureri indiferent de guvernări.
Doliu național în România a mai fost la catastrofa de la Smolensk, la moartea Prea Fericitului Teoctist, la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, după atacurile teroriste din Spania și după 11 Septembrie.
6. Muntenegru și toate autoritățile acestei republici de 600.000 de locuitori au dat Guvernului cea mai usturătoare lecție posibilă: decență, eficiență maximă, omenie admirabilă, modestie și un uriaș suflet.

Și eu îți mulțumesc, Muntenegru. Îmi pare tare rău că așa ceva nu există și la București.

marți, iunie 25, 2013

Hăul neputinței lor

Episodul 1. În Ianuarie, mai mulți români au fost luați ostatici în Algeria într-un atac terorist. Se face o celulă de criză. Patru au fost salvați, doi au murit. Asta după ce, inițial, s-a anunțat că doar unul a murit. Vina a fost dată pe autoritățile algeriene care ar fi comunicat defectuos. "Am fi acționat altfel, am fi gestionat diferit și comunicarea publică dacă știam care e starea rănitului", a spus MAE român.

Pe 25 Ianuarie 2013, președintele Băsescu comentează incidentul: " Bun. Aici, știi cum e? Îmi vine să și râd. Am știut că sunt doi ostatici, de doi știam că au fugit, un al treilea nu se știa unde și ea în dubiu dacă este ostatic și el sau nu. Până la urmă s-a dovedit că nu este. (...) Aici nu era decât o chestiune de procesare a informațiilor pe care ți le dădeau alții. Că au fost mai mult sau mai puțin corect procesate, nu știu, dar oricum nu aș vrea ca emblema a ceea ce s-a întâmplat în Algeria să rămână ori un ministru în cămașă și fără cravată sau un purtător de cuvânt cu pulover pe gât care iese să spună despre ce s-a întâmplat acolo."

Episodul 2. 23 Iunie 2013. Un autocar cu români se prăbușește duminică după-amiază, într-un hău, în Muntenegru, în jurul orei 18.00.

19.00- firma de transport spune că a aflat despre tragedie.
19.37- Agenția de Presă France Presse dă informația, fiind bine știut faptul că, pe zone ca Muntenegru, France Presse nu are cea mai mare viteză în a da informații
19.50- Siteurile de știri din Muntenegru au deja știrea difuzată. Vezi siteul Telegraf .
20.00- primarul din Curtea de Argeș susține că aflase și deja se pregătea să plece spre Muntenegru.
20.41-21.00- știrea cu peste 16 români morți este difuzată de televiziunile și siteurile românești de știri- B1, ziare.com, Digi.
( între timp deja ministrul de Interne din Muntenegru, comandanți din zonă și ambasadorul român confirmaseră că sunt români - ambasadorul vorbește despre 15 morți deja- transmit condoleanțe și mulțumesc celor care vin să doneze sânge. Noaptea, ministrul de Interne din Muntenegru, ministrul Sănătății și premierul Muntenegrului se duc la Centrul Medical din Podgorica să viziteze răniții, transmit condoleanțe României și rudelor victimelor)
21.30 - zice că a aflat informația ministrul Apărării, Mircea Dușa de la Raed Arafat.
21.30- MAE susține oficial că este ora la care ambasadorul român din Podgorica a fost anunțat despre accident.
22.30- MAE dă primul comunicat de presă. Nu se vorbește despre câți români sunt, ci doar că "sunt și cetățeni români".
22.40- revine Dușa și spune că, de fapt, la ora aceasta a aflat despre tragedie, de la Raed Arafat.
Ține însă să precizeze peste tot că este "cea mai mare intervenție medicalizată a MApN."
22.55- premierul Ponta afirmă că aceasta e ora când a aflat despre accidentul din Muntenegru, tot de la Raed Arafat.
23.00. Se activează celula de criză la MAE. Restul orelor le găsiți aici.

 A doua zi Raed Arafat și Titus Corlățean ajung în Muntenegru, în timp ce mai multe rude ale oamenilor din autocar (două am auzit eu) susțin că nu știu care este starea reală a apropiaților lor. Una spune pe o televiziune că și-a văzut tatăl pe targă la televizor, alta - pe o altă televiziune- spune că a auzit despre accident de la radio, a doua zi de dimineață, și că de la autorități nu a putut primi informații.

Autoritățile române promit, public, familiilor informații marți dimineață, deși duminică după-amiază s-a petrecut nenorocirea.

"Autoritățile române s-au mișcat repede în cazul accidentului din Muntenegru"- Titus Corlățean, ministrul român de externe.
"Operațiunea de identificare a decurs mai ușor cu victimele care vorbeau"- Titus Corlățean, ministrul român de externe.

Alte gafe ale ministrului român și contradicții în declarații cu autoritățile muntenegrene- le găsiți aici.

Tot respectul și admirația pentru modul de acțiune impecabil al muntenegrenilor. Voi, acțiunea autorităților române cum ați califica-o? Recunosc, eu am rămas fără cuvinte.

Episodul 2004. Ziua de ieri, nu știu de ce, mi-a amintit de cinismul unei guvernări pe care o speram demult apuse. Pe 24 Mai 2004, la ora 5.50, pe DN 2, la Mihăilești, un camion cu 20 de tone de azotat de amoniu a explodat. Au murit 18 oameni, 13 au fost răniți grav. Printre ei, Elena Popescu (26 de ani) și Ionuț Barbu (25 de ani), reporter și cameraman ai Antena 1. Au murit doar pentru că au ajuns primii la știre. Când s-a aflat, toată echipa Antenei, toți am înmărmurit. Filmaseră banalitatea vieții cu prețul morții. Vorba lui Vlad, în fiecare zi ne-am îndepărtat de ei.

"Domnule prim-ministru, ce măsuri veți lua, ce-o să faceți ca să evitați asemenea accidente în viitor?
 O să-i sancționăm pe vinovații de la Mihăilești. O să-i aducem în fața televiziunii și o să-i împușcăm. Am încheiat subiectul."

Întoarce spatele și pleacă. Microfoanele se preling pe lângă haină, reporterii efectiv rămân fără reacție. Imaginea asta nu mi-o va scoate nimeni din minte. El se urcă în mașina cu girofar și pleacă. Așa suna Adrian Năstase în zilele lui Mai 2004. Veneau alegerile, Guvernul nu stătea pe roze, n-avea chef de tragedii, de morți, de răspunsuri, de explicații, de mulți morți nevinovați.
Cea mai mare dramă de pe șoselele României, explozia care a plasat Mihăileștiul în istoria catastrofelor din această țară, cu aproape 20 de oameni făcuți praf - n-a primit nicio zi de doliu național.

Culmea însă, la doar 2 zile de la dramă, în Mihăilești s-a asfaltat totul într-o viteză vecină cu demența, în unele locuri, peste rămășițele oamenilor. A fost halucinant și incredibil deopotrivă. Mai multe, aici.
M-am întrebat și atunci, mă întreb și acum: câte tone de cinism, sânge rece și sfidare pot încăpea în sufletul unui singur om? Au trecut 9 ani. Nici un răspuns. Nici până astăzi, nimeni nu și-a cerut scuze, nimeni nu a regretat nimic.

Așa ceva nu se va uita niciodată.



MIHAILESTI
   
 Vezi  mai multe  video    din   stiri


sâmbătă, iunie 22, 2013

"Valerică cel performant" a ratat, deocamdată, angajarea. Până la următoarea...:)

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, despre angajarea pe bani publici/ ai noștri a omului lui Mazăre/ Dragnea în ministerul său, Valentin Preda fiind urmărit penal pentru că, pe scurt, a demolat dosare de corupție ale DNA.

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, 13 Iunie 2013, pentru ziarul Adevărul:
" Întrebat fiind despre această decizie, ministrul Fondurilor Europene nu a infirmat-o și a spus că a fost ocupat cu pregătirea vizitei comisarului european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn care are loc vineri. Teodorovici a răspuns retoric: "De ce? Îl știti pe Preda că nu e bun pentru funcția asta"?"

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, 13 Iunie 2013, pentru ziarul Evenimentul Zilei:
 " "Am fost ocupat cu pregătirea vizitei oficiale a comisarului european pe politică regională la București și nu am avut timp să semnez documentele din mapă". Ministrul a recunoscut că Valentin Preda a fost propus de organizația județeană a PSD însă a dat de înțeles că avea nevoie, la cabinet, de o persoană care să cunoască proiectele europene pe teme dunărene și maritime. "Ori domnul Preda s-a ocupat îndeaproape de aceste domenii și a căpătat experiență", a adăugat Teodorovici.

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, 14 Iunie 2013, pentru agenția Mediafax:
"De asemenea, contactat de Mediafax, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a precizat că Valentin Preda nu a fost numit în funcția de consilier personal al său și că nu a discutat cu aceasta sau cu persoane din PSD în acest sens. Întrebat dacă săptămâna viitoare sau în perioada următoare îl va numi totuși consilier pe Preda, Teodorovici a răspuns că nu știe ce se va întâmpla. "Nu știu ce vom face în viitor, vom vedea pas cu pas. Nu înțeleg de ce apar astfel de lucruri, mi se pare normal să discutăm chestiunile întâmplate. În momentul în care se va întâmpla un astfel de lucru, atunci discutăm cu el. Totodată el a precizat că în echipa de consilieri de la Ministerul Fondurilor Europene a adus persoane tinere și că încă mai are posturi libere."Dacă chiar era să fi venit Preda, acum era deja încadrat, nu era greu să fac numirea", a afirmat Teodorovici."

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, 21 Iunie 2013, pentru B1 TV:
"Nu este consilierul meu. Nu știu cine spune lucrul ăsta pentru că nu este consilier în ministerul Fondurilor Europene domnul Valentin Preda. Eu am tot negat acest lucru, dar nu știu de ce se tot discută pe acest subiect. Așa ceva nu s-a discutat și nu se discută. Domnul Valentin Preda nu este consilierul meu la ministerul Fondurilor Europene. Nu a fost și nu este membru al acestui minister. Domnul Valentin Preda nu a fost, nu este și nici nu s-a pus problema".




Așadar, USL a furat voturi la refendum

Condamările sunt în prima instanță.

via Hotnews.

Tribunalul Cluj a pronuntat, vineri, primele condamnari in dosarul referendumului din iulie 2012, pentru demiterea din functie a sefului statului. 8 persoane au primit cate un an de inchisoare cu suspendare pentru fraude electorale precum vot multiplu la referendum, insa hotararea instantei nu este definitiva, anunta B1 Tv. Sentintele pot fi contestate la Curtea de Apel Cluj, apoi la ICCJ. Magistratii Tribunalului Cluj au mai decis, vineri, ca persoanele acuzate de frauda sa returneze banii primiti in schimbul votului multiplu.

Presedintele Judecatoriei Cluj-Napoca, judecatorul Lucian Marian, a declarat, vineri seara, pentru Agerpres, ca o instanta de judecata a institutiei pe care o conduce a pronuntat o sentinta de condamnare. "In dosar au fost trimisi in judecata mai multi inculpati si o parte dintre ei au recunoscut. Cei care au recunoscut au fost condamnati, iar pentru restul se continua judecata", a precizat Lucian Marian, mentionand ca alte informatii va putea sa ofere doar in cursul zilei de marti.

Pe 5 decembrie 2012, cateva persoane au fost trimise in judecata pentru savarsirea infractiunii de promisiune, oferire sau dare de bani in scopul de a determina alegatorul sa voteze la referendumul din 29 iulie si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

''Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat cercetarile intr-un dosar cunoscut de mass-media sub denumirea 'Fraude la referendum' Cluj si au dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatilor:
Samson Dumitru (fiul vitreg al ministrului Apararii, Corneliu Dobritoiu - n.red.), Nica Tudorel, Bitu Constantin Sebastian, Magureanu Bogdan Cristian, Hanzi Nicusor Stefan si Niculae Nicholas Vitto, Chiras Gigi Daniel, Hoca Daniel, Hoca Marius, Hoca Petre'', informa, la acea data, un comunicat de presa al PICCJ.

Samson Dumitru, fiul vitreg al fostului ministru al Apararii Corneliu Dobritoiu, a fost trimis in judecata sub aspectul savarsirii infractiunii de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, Nica Tudorel, Bitu Constantin Sebastian, Magureanu Bogdan Cristian, Hanzi Nicusor Stefan, fiecare pentru complicitate la infractiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

In acelasi dosar au mai fost trimisi in judecata Niculae Nicholas Vitto, Chiras Gigi Daniel pentru complicitate la infractiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului, asociere in vederea savarsirii de infractiuni, precum si sub aspectul savarsirii infractiunii de instigare la exercitarea multipla a votului in cadrul referendumului, Hoca Daniel, Hoca Marius Ioan, Hoca Petre, Lacatus Florin, Otvos Vasile, Aschilean Adrian, Hoca Alexandru, Muza Gabriel, Otvos Aladar, Zoleszak Remus, fiecare pentru savarsirea infractiunii de exercitare multipla a votului in cadrul referendumului.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, in contextul organizarii, la data de 29 iulie 2012, a referendumului pentru demiterea presedintelui Romaniei, inculpatul Samson Dumitru a organizat "o actiune de mobilizare" a electoratului la nivelul judetului Cluj, in vederea exercitarii dreptului la vot de catre alegatori, "in schimbul unor foloase materiale" constand in bani sau produse alimentare (mancare si bautura).

"Pentru a pune in aplicare aceasta actiune de mobilizare a electoratului, inculpatul Samson Dumitru a apelat la inculpatii Nica Tudorel, Bitu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiras Gigi Daniel, pe care i-a adus in acest scop din Bucuresti, precum si la inculpatul Magurean Bogdan Cristian (cunoscut in mediul interlop local din Cluj-Napoca), cu sprijinul carora a contactat lideri ai unor comunitati cu locuitori majoritari cu situatie defavorizata (acestea fiind persoane lipsite de resurse financiare), pe care sa-i capaciteze in exercitarea dreptului la vot in contra unor sume de bani. Astfel, in data de 29 iulie 2012, inculpatul Samson Dumitru a initiat si s-a asociat cu inculpatii Nica Tudorel, Bitu Constantin Sebastian, Niculae Nicholas Vitto, Chiras Gigi Daniel, Magurean Bogdan Cristian, Hanzi Nicusor Stefan, carora le-a promis si remis suma de 14.000 lei, in vederea savarsirii infractiunii prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 3/2000. Totodata, in aceeasi zi, inculpatul Samson Dumitru a oferit, prin intermediul coinculpatilor, sume de bani (respectiv cate 50 de lei de fiecare) alegatorilor din cadrul unor comunitati din comuna Floresti, judetul Cluj si foloase materiale (mancare si bautura in valoare de 1.500 lei) unor comunitati din cartierul Pata Rat in scopul de a determina alegatorii sa voteze in cadrul referendumului, pe aceleasi criterii", se arata in comunicatul de presa respectiv.

Traian Basescu a fost suspendat in iulie 2012 de Parlament din functia de presedinte al Romaniei, referendumul pentru demiterea sa, organizat in aceeasi luna, nefiind validat din lipsa de cvorum.

vineri, iunie 21, 2013

"Cârnații" marilor bărbați din presă

Atât am de spus: mă desolidarizez public față de ceea ce s-a întâmplat cu Andreea Pora.

Să acuzi, în primul rând, o femeie, să o umilești, fără să-i dai dreptul la apărare pentru faptul că a mâncat în public, mi se pare mult prea mult.
Când efectiv nu te duce capul la altceva, când nu ai argumente, pui la zid o femeie, un om până la urmă, doar pentru că respiră sau mânâncă un cârnat. Asta înseamnă atac la persoană.
Chiar eu am trecut acum câțiva ani prin asemenea execuții josnice, așa că știu exact despre ce vorbesc.
Asta arată neputință intelectuală, micime umană, grobianism, mitocănie și mârlănie.
În plus, să vină asta din partea deontologilor absolut îndoielnici ai neamului- este o mare rușine care, până la urmă, umple de ridicol pe toată lumea. Înseamnă să faci, până la urmă, exact ceea ce a făcut și Antena 3.

Ca atare, îmi cer eu scuze public față de ceea ce a pățit Andreea Pora- dacă nimeni altcineva nu a făcut-o- sper că nu se va mai repeta și, din nou, afirm că niciodată nu voi fi de acord cu asemenea mod de a face presă- fie că e vorba de un politician, jurnalist sau oricine altcineva.



miercuri, iunie 19, 2013

Cum a furat premierul Ponta laserul de la președintele Băsescu

Am mai auzit odată și am zis că poate este o greșeală. Astăzi însă, în marele plan de realizări ale guvernării USL am văzut negru pe alb cum Guvernul Ponta a luat povestea laserului de la Măgurele și a trecut-o în propriile sale realizări.
Puține lucruri mă mai uimesc, dar minciuna chiar mă scoate din sărite. 
Dacă n-aș fi fost, ca jurnalist acreditat la Palatul Cotroceni, în delegațiile care au mers mereu la Consiliul European- unde s-a negociat laserul și dacă președintele Băsescu nu ne-ar fi povestit despre laser cât și Daniel Funeriu, n-aș fi scris aceste rânduri.
Așa că laserul de la Măgurele- proiectul început de Guvernul Ponta este efectiv o minciună sfruntată.

Ce spune Ponta. Astăzi, 19 Iunie 2013. Aduce investiții de peste 1 miliard de euro.
















Care este adevărul.

  • Decembrie 2009 - Consiliul celor 27 de ministri ai cercetarii din Uniunea Europeana a aprobat declaratia prin care Romania, Cehia si Ungaria se angajeaza sa construiasca impreuna infrastructura pan-europeana de cercetare ELI pentru realizarea celui mai puternic laser din istorie
  • Decembrie 2010 - Guvernul a adoptat o nota privind construirea la Magurele, in judetul Ilfov, a facilitatii Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics pentru cercetari in domeniul laserelor si a fizicii nucleare din cadrul infrastructurii europene de cercetare dedicata luminii extreme
  • Ianuarie 2011 -  proiectul a fost trimis spre evaluare in JASPERS
  • Februarie 2011 - a fost primita o prima evaluare a proiectului, iar in martie JASPERS a remis evaluarea finala, "extrem de pozitiva"
  • 1 iunie 2011 - Guvernul a aprobat un memorandum prin care cerea identificarea de surse de finantare pentru ELI-NP si realocarea de bani europeni de la alte programe europene catre proiectul celui mai mare laser din lume 
  • 22 decembrie 2011 - Guvernul Emil Boc a decis includerea integrala in bugetul Ministerului Educatiei- condus de Daniel Funeriu- a sumelor necesare finantarii proiectului Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP). Executivul anunta atunci ca beneficiarul acestui proiect este Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara - Horia Hulubei (IFIN-HH), iar finantarea se va realiza din fonduri europene. Doua saptamani mai tarziu, ministrul Daniel Funeriu declara ca proiectul ELI-NP a primit finantare europeana.
  • 8 Februarie 2012 - Proiectul ELI-NP a fost depus la Comisia Europeana
  • 16 februarie - Proiectul a fost declarat admisibil de expertii Comisiei Europene
  • "Este probabil cel mai mare proiect de cercetare pe care Romania l-a avut vreodata"- ministrul Daniel Funeriu.

    "Ce probă mai bună ne trebuie decât faptul că acum cercetători români, la Măgurele, realizează cel mai puternic laser din lume. Este o probă că atunci când există condiţii de finanţare a unor proiecte, oamenii vin şi lucrează la ele. ", Președintele Traian Băsescu, 31 Octombrie 2009

     "Finalizarea spaţiului unic de cercetare are termen până la sfârşitul anului 2014, şi România aţi observat că a obţinut, deja, finanţarea pentru unul din marile proiecte de cercetare la nivelul Uniunii - este vorba de laserul de la Măgurele", Președintele Traian Băsescu, 19 Octombrie 2012.



    vineri, iunie 14, 2013

    “Valerică cel performant” se întoarce?

    De ce? Îl ştiţi pe Preda că nu e bun pentru funcţia asta?“, a spus, potrivit cotidianului Adevărul, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, din cabinetul Victor Ponta, întrebat dacă îl va lua pe Valentin Preda ca și consilier al său.

    Recunosc, știrea am citit-o o dată, de două ori, de trei ori, de mai multe ori... Am zis că poate n-am înțeles, că poate n-am citit eu bine, că poate este vorba de o confuzie majoră, de o greșeală, că poate este vorba, de fapt, despre o cu totul altă persoană, că nu e acel Preda. Însă nu, e vorba chiar de el, de “Valerică cel perfomant”, așa cum îl dezmierda Radu Mazăre.
     (...) Articol integral aici.

    Să mai spună cineva că nimeni nu încurajează, cu toată puterea, lupta anti- anticorupție în acest stat...


    joi, iunie 13, 2013

    Moment rar cu Vladimir Putin. English speaking.




    Video adress to delegates of the General Assembly of the International Exhibitions Bureau.
    (http://news.kremlin.ru/video/1496 )


    La o lună după ce s-a negociat Justiția...

    Avem un ministru care încă se mai întreabă retoric: "ce facem noi pentru un raport MCV pozitiv? Trebuie să vedem..."
    Suntem aproape la jumătatea lunii Iunie. Așa că trebuie să citim raportul MCV din Ianuarie, zic. Acolo scrie clar, negru pe alb, ce trebuie făcut.

    - în primul rând, scrie că avem în Guvern doi miniștri care au probleme cu legea. Unul e trimis în judecată, pentru altul e începută urmărirea penală. Nimeni n-a făcut nimic în 6 luni.
    - în al doilea rând, scria că trebuie numiți procurorii pe criterii de competență, transparență și profesionalism. Niciunul din aceste criterii nu a fost respectat. Procurorii însă au fost numiți. Negociați și para-negociați, legal, nimeni n-a putut să explice în mod credibil nimic iar toată lumea s-a făcut de râs, inclusiv CSM.
    - magistrații - procurori care instrumentează cazuri în timp real și judecători ce iau decizii importante - sunt în continuare linșați public, MCV a tras semnalul de alarmă încă din Ianuarie. CSM reacționează, dar nu prea are ce să facă efectiv. Restul lumii tace. Concret, nimeni nu face absolut nimic.

    Mai departe, ce s-a întâmplat?
    - Domnul Călin Nistor a fost pus în geamul DNA, ca adjunct. Va fi flancat de Marius Iacob. Claudiu Dumitrescu, secretar de stat, șef al DLAF va fi propus, cel mai probabil, pentru șefia Secției a II-a din DNA.  Dumitrescu în ultimii 4 ani n-a lucrat în DNA, dar înainte a instrumentat și cu ajutorul altor procurori, dosarele Valiza și Caltaboșul, ambele soluționate cu condamnări definitive. Până acum, niciun om din echipa lui Daniel Morar n-a fost promovat. Nici măcar oamenii care au lucrat la cele mai importante dosare, cu rezultate remarcate doar în MCV.

    - Parchetul General s-a încurcat în NUP-uri, grație răspunsului halucinant al ORDA ce nu poate calcula "un procent" de plagiat, situație care, din nou, pare că nu interesează pe nimeni.

    - Singura instituție care pare să fie deocamdată reformată este Înalta Curte de Casație și Justiție condusă de doamna Livia Stanciu. Deciziile definitive și irevocabile l-au trimis pe un personaj ca Becali la Jilava pentru destulă vreme.

    - Dosarul Sorin Alexandrescu a început să fie intrumentat de DNA. Decizia procurorilor și judecătorilor Judecătoriei sectorului 1 a fost dată peste cap de Tribunalul București. Un complet de zile mari, foarte, foarte controversat, l-a lăsat pe Alexandrescu în libertate, deși cetățeanul s-a încurcat în mod halucinant în declarații sub jurământ. În ciuda evoluțiilor din ultimele luni de la Tribunalul București, decizia arată în mod clar că instituția este profund nereformată.

    În rest, în Parlament se produce un adevărat asalt împotriva procurorilor și judecătorilor, despre care, din nou,  niciun șef de instituție anti-corupție nu vorbește, la DIICOT niciun caz spectaculos, notabil, la Parchet tăcere, alții se împăunează cu rezultatele unora iar CSM, dacă mai era nevoie, se mai face încă o dată de râsul lumii.

    Când promovezi cu intenție la Înalta Curte de Casație și Justiție un judecător PUS SUB ÎNVINUIRE într-un dosar penal, cu multe bube, acuzat că a anunțat o persoană că este interceptată și primește, la etică și integritate, 17 puncte din 20, asta cum se mai numește? Garantarea independenței Justiției, în niciun caz. Se numește chiar subminarea tot cu intenție a luptei anti-corupție - marca CSM.

    Nimeni nu se gândește să facă o lege prin care magistrații urmăriți penal să fie imediat, automat, suspendați din funcție. Nici Ministerul Justiției care are acest drept, nici măcar Parchetul General care la audierile din CSM avea ca intenție declarată să facă asta.

    Așadar, o jumătate de pas înainte și câțiva înapoi. Cam așa se traduce coabitarea pe Justiție la doar o lună de când ea s-a produs efectiv.

    Din păcate, în această țară, nimic nu pare să fie ireversibil. Nici măcar Justiția sau lupta- anticorupție.


    joi, iunie 06, 2013

    Cât costă o meserie de jurnalist

    1. Acord ferm Confidențial PSD- PC. 17 Aprilie 2008. 

    2. Acord privind constituirea Alianței politice dintre PSD și PC. 17 Aprilie 2008.

    3.Document PSD către toate organizațiile județene ale partidului. 3 Decembrie 2009. Ziua confruntării prezidențiale Traian Băsescu- Mircea Geoană.

    miercuri, iunie 05, 2013

    Când dragostea de țară nu se măsoară în cantitatea de pânză...

    "Gena dinozaurilor maniaci ai steagurilor s-a pripășit în sângele anumitor indivizi disipați la nivelul umanității, în interiorul fiecărui popor. (...) Ei, stegozaurii, sunt gata să te sufoce sub câteva tone de steag. Degeaba le explici că patriotismul se măsoară în virtuți, că identitățile colective se câștigă prin respectarea unor valori morale, că într-o comunitate, într-o națiune, cheagul e încrederea nu kilometrul pătrat de steag. Stegozaurii o țin pe-a lor. Cât mai multe steaguri peste tot împotriva tuturor. Pentru stegozauri, niciun steag nu e prea mare. De-ar putea, ar întinde unul imens peste tot cerul ca pe o prelată de cort .(...) Un steag pe un bob de orez se vede pe un televizor la fel de mare ca un steag de 5 tone și 7 hectare. Pentru noi, dragostea de drapel e invers proporțională cu mărimea lui. Dragostea de țară nu se măsoară în cantitatea de pânză..."




    "Stegozaurii" - un scurt reportaj difuzat la Dosar România, pe TVR1, după o idee de Cornel Mihalache, realizator TVR.  
    "Azi, mai mult ca oricând, stegozaurii sunt printre noi, peste tot. Au ocupat porturile, mările, gările și chiar aeroporturile. Si totuși, ei nu știu că patriotismul nu se ține bine învelit în hectare de pânză și nici ascuns în tone de vorbe goale. 
    Patriotismul îl ai sau nu! Nu-l declari și nu-ți spargi pieptul cu cărămizi de steaguri!"

    O lecție pe cât de elegantă, pe atât de dureroasă, dură și perfect adevărată. Felicitări TVR și lui Cornel Mihalache! 

    marți, iunie 04, 2013

    Mugur Ciuvică: "Sorina Matei n-o să reușească să compromită toată presa"

    Pentru că am prezentat documente oficiale ale DNA și ale Judecătoriei Sector 1 care vorbeau despre măsura arestării preventive pentru șantaj în formă agravantă în cazul Sorin Alexandrescu- CEO Antena Group, un cetățean care nu a fost și nu este jurnalist, ci doar manager al unor canale media- înțeleg că sunt acuzată că eu compromit toată presa.

    Afirmația îi aparține lui Mugur Ciuvică: "Dacă n-a reușit Dan Diaconescu să compromită toată presa, credeți c-o să reușească Sorina Matei? (...) Dacă n-a reușit Dan Diaconescu ani întregi să compromită toată presa, v-am spus, n-o să reușească Sorina Matei la RTV"- Sinteza Zilei, Antena 3, luni, 3 Iunie 2013.

    Părerile domnului Ciuvică pe mine nu m-au interesat niciodată, însă ca jurnalist nu pot să nu văd că obiectul șantajului în formă agravantă despre care vorbesc procurorii este chiar contractul publicat de domnul Ciuvică pe siteul Grupului de Investigații Politice, coincidență- la foarte scurt timp după ce Sorin Alexandrescu a fost luat de procurori.
    Și de aici, în mintea oricărui jurnalist care-și respectă meseria pornesc zeci, poate sute de întrebări. Poate asta este și cauza agitației domnului Ciuvică, cine știe?!

    Până una alta, cred că rolul jurnaliștilor este de a informa corect publicul, de a nu linșa instituții ale statului, de a nu ataca instituții internaționale, oficialități române și străine, de a nu instiga la revolte populare și la proteste de stradă, de a nu manipula, de a nu ascunde adevărul și de a nu lua apărarea cu vehemență tuturor infractorilor, tuturor pușcăriabililor, oamenilor certați cu legea sau condamnaților prin decizii definitive și irevocabile ale Justiției.

    Ca jurnalist, pe acest blog, am avut aceeași poziție și în cazul Vîntu, și în cazul Voicu, și în cazul Becali, și în cazul Diaconescu. Cazul Alexandrescu, similar ca speță cu al lui Diaconescu, pare a fi însă mult mai puternic, mai greu și cu implicații mult mai mari.

    Cine are de gând să apere orbește un cetățean acuzat de o instituție a statului de șantaj în formă agravantă care are legături foarte importante cu un trust de presă, nu are decât s-o facă. Omul are prezumția de nevinovație, Justiția decide unde este dreptatea.

    Eu însă nu voi apăra niciodată oamenii certați cu legea atât timp cât voi practica meseria asta. Indiferent ce nume și prenume poartă cetățeanul și din ce zonă vine.
    Nicicând nu mă voi pune pavăză, nu voi face zid pentru infractori și pușcăribili și cred că la fel trebuie să facă orice om care se respectă pe sine, pe alții și, cu atât mai mult, își respectă meseria.

    Ce jurnalist se simte onorat, mulțumit și împăcat cu sine, ce ființă doarme noaptea mai bine când sare violent în apărarea oamenilor certați cu legea? Așa își respectă jurnalistul publicul, cetățeanul? Șantajul este o infracțiune asociată faptelor de corupție. Este cumva misiunea jurnaliștilor să apere corupții? Nicidecum. Corupția este o cangrenă a acestei țări care afectează 22 de milioane de cetățeni români. Ea trebuie eradicată, nu ridicată în slăvi la ore de maximă audiență ca să inoculezi, cu intenție, publicului un mesaj greșit.

    Mai mult, să compari insistent cazul unui cetățean acuzat de șantaj în formă agravantă cu un atac la libertatea presei sau la democrație, este un act de iresponsabilitate maximă.
    Toți cei care au făcut și sărvârșesc în continuare faptele de mai sus compromit nepermis și cu adevărat credibilitatea acestei bresle.

    Pentru cei cu memoria scurtă, redau un citat important din Raportul MCV despre România, Ianuarie 2013:

    "Una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a lipsei de respect pentru independenţa sistemului judiciar. Aceasta rămâne un motiv serios de preocupare. Comisia a primit numeroase rapoarte privind acte de intimidare sau hărţuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituţii judiciare şi anticorupţie importante, inclusiv ameninţări cu un caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora şi campanii mediatice de hărţuire

    Atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat. Un punct critic este acceptarea hotărârilor judecătoreşti: pentru aceasta este necesar ca toţi membrii clasei politice să ajungă la un consens privind abţinerea de la criticarea hotărârilor judecătoreşti, de la subminarea credibilităţii magistraţilor sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora.
    Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Situaţia sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie corespunzătoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum şi pentru a pune la dispoziţie măsuri reparatorii eficiente."