joi, noiembrie 29, 2012
Antonescu nu știe când România a intrat în NATO!
Crin Antonescu, în seara asta, la Antena 3: "În NATO s-a intrat în 2003, când Traian Băsescu fugărea câini prin Capitală și dărâma chioșcuri"
21-22 Noiembrie 2002 - Summit-ul NATO de la Praga. România a primit în Consiliul Nord Atlantic invitația oficială de aderare la NATO, alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.
29 Martie 2004 - Aderarea efectivă la Organizația Tratatului Nord- Atlantic ( NATO), în urma deciziei luată la Praga.
Când eu eram la Summitul de la Praga, ca și o parte din jurnaliștii din țara asta, Crin sigur, sigur dormea. Profund. Probabil, la Monaco.
Să fii tu președintele Senatului, omul doi în stat, fost președintele interimar și cu japca al României, să vrei să candidezi pentru Președinția României și să nu știi când această țară a intrat în NATO e, scuzați-mă, de râsu' plânsu'. E nedemn, incalificabil, scandalos, condamnabil, rușinos. Primitivismul lui Antonescu este de-a dreptul insultător la adresa acestei țări.
Tocmai s-au împlinit 10 ani de la acest extraordinar eveniment istoric. Parcă era profesor de istorie, nu?
miercuri, noiembrie 28, 2012
Victor Ponta, cu mintea lui Cătălin Voicu
Cătălin Voicu, de profesie, mafiot PSD. 12 Decembrie 2009, la televizor, în direct, într-o discuție fluviu cu Stelian Tănase:
"Da, domnule Tănase. De asemenea, am participat la investigarea situației răpirea din Irak. În care sunt o multitudine de probleme, extrem de grave acolo, extrem de grave.(...) Au apărut foarte multe semne de întrebare că s-a încălcat regula de aur: n-ai voie să negociezi cu teroriștii. Tu, ca stat. Și există ca ipoteză teoretică de judecată și această posibilitate: s-a negociat și s-a plătit. Un precedent extrem de periculos pe mapamond. Ori chestiunea asta ne aruncă în fața Europei, dacă s-a produs acest lucru (...). Să desecretizăm acest dosar. Nu l-a desecretizat nimeni!"
Victor Ponta, de profesie, încă premier PSD. 28 Noiembrie 2012, la televizor, în direct, de la Parlamentul României, într-o discuție despre toate și despre toți:
"Dar nu am putea să desecretizăm discuțiile din CSAT despre răpirea din Irak? Nu crede domnul președinte Băsescu că ar fi o idee bună să le desecretizeze, să aflăm cine i-a răpit și cine i-a adus înapoi și cât ne-a costat? Eu cred că ar fi o idee foarte bună să desecretizăm, așa cum zice domnul președinte Băsescu. Că tot e la secret ce e la CSAT. Să începem cu răpirea din Irak. Sunt convins că mâine o desecretizează, că nu are nimic de ascuns domnul președinte. Nici sume, nici cifre, nici persoane."
Sesizați vreo diferență în gândire? Eu, din păcate, nu. Culmea e că până și ideile, retorica au același ritm.
Primul e condamnat nedefinitiv la 5 ani de închisoare cu executare. Mandat pe siguranță națională.
Al doilea e...Victor Viorel Ponta. Premier.

Radiografia dărâmării Justiției. Corupția este îmbrățișată chiar de către Guvern.
Lucian Papici, procuror șef al Secției de Combatere a Corupției din DNA:
"Voicu avea rețeaua cel mai bine conturată din toate dosarele în care am lucrat. Stătea foarte bine. Cel puțin la nivelul Curții Supreme, la nivelul șefilor din Poliția Capitalei și din Inspectoratul General al Poliției, era un tip cu relații în multe medii. (...) Cel mai interesant mi s-a părut totuși cazul Voicu, pentru că e legat foarte mult de așa-zisele rețele obscure din magistratură. Cazul acela m-a impresionat cel mai mult, mai mult decât dosarul Năstase. Dosarul Voicu s-a bazat și pe interceptări de convorbiri telefonice și nimic nu e mai concludent ca mijloc de probă și ca eficacitate a probei decât dialogul persoanei. "Martorii muți", cum s-ar spune. Martorii ca atare pot fi subiectivi, însă acolo ești tu cu vocea ta și spui ce gândești. De aceea mi-a plăcut atât de mult dosarul, pentru că probațiunea în acuzare s-a bazat în cea mai mare parte pe convorbiri telefonice/ambientale între subiecții procesuali (...) Dosarul Voicu a plecat de la sesizarea SRI-ului. Ultimele dosare de rezonanță mediatică instrumentate de Secția de Combatere a Corupției sunt ca urmare a informațiilor obținute de SRI. Fără ajutorul lor, succesul DNA n-ar fi fost la fel de mare. (...) Da, în cazul Voicu, a venit o informare de la SRI, care era în executarea unui mandat de siguranță națională. Respectivul era înconjurat de tot felul de oameni de afaceri, de tot felul de chestiuni care afectau oarecum siguranța națională. Și, de acolo, colateral s-a format dosarul cu rețele obscure din magistratură în care, în vârful piramidei, era domnul Voicu. Foarte interesant dosarul, el mi-a plăcut cel mai mult ca problematică, rezonanță și complexitate. Un dosar frumos"
Declarațiile sunt făcute de Lucian Papici în cadrul unui interviu dat, în aprilie 2012, lui Cristian Ghinea și publicat în cartea "Eu votez DNA!".
Ce spune, în esență, Lucian Papici? Cazul Voicu este unul dintre mai puternice, complexe și clare dosare din ultimii ani pentru că a devoalat mafia politico- judiciară, o imensă rețea. Sunt mii de interceptări în dosar- asta se știe. Iar totul a plecat de la executarea unui mandat de siguranță națională, pus în aplicare de către SRI și dat de un judecător de la Curtea Supremă. Fără sesizare și acest mandat, e simplu: cazul Voicu n-ar fi existat.
Ce vrea să facă acum Guvernul Ponta? Să dărâme din temelii tot ce au făcut DNA, SRI, Curtea Supremă de Justiție, dar și ceea ce ar putea să se întâmple în viitor.
Potrivit unor modificări la legea siguranței naționale trimise instituțiilor, și acum publicate pe siteul Ministerului Justiției, Guvernul Ponta vrea să taie din atribuțiie SRI. Adică merge direct la sursă. În esență, stopează pur și simplu toate informațiile și probele care privesc marile cazuri de corupție din mandatele pe siguranță națională. Modificările efective au fost publicate de Hotnews.
În lumina acestor schimbări radicale și halucinante, toate marile dosare de corupție, inclusiv cazul Voicu, sunt dărâmate.Tot ceea ce înseamnă terorism și corupție, crimă organizată și corpuție, criminalitate cibernetică și corupție- sunt amputate din start. Și asta pentru că multe informații în marile cazuri de corupție au fost valorificate ca probe în instanță, pe baza unor mandate pe siguranță națională. În penal, modificările la legea siguranței naționale pot fi aplicate retroactiv, dacă modificările sunt favorabile inculpaților. Așadar, qui prodest? Bineînțeles, celor mai periculoase rețele și mafiilor din partide.Îi scapă Ponta și Pivniceru pe Voicu și pe cei care constituie o amenințare la adresa siguranței naționale? Îi scapă.
De ce? Eh, aici e mare problemă. Și în mod logic, sunt două variante: ori le datorează mafiilor mult, ori au mare nevoie de ele în viitor. Concomitent, nici ambele presupuneri logice nu se exclud.
Bineînțeles, Ponta spune că habar n-are, că nu știe, că n-a auzit, că nu există, că e o dezinformare. Personal, nu-l cred absolut deloc. Să fii premier și să spui că nu știi că al tău Guvern vrea să amputeze marile cazuri de corupție trecute și viitoare, este impardonabil. Putea măcar să o sune pe madam Pivniceru și s-o întrebe ce-a postat pe siteul ministerului Justiției. Modificările sunt și acum acolo. Le găsiți aici. Art.12/ 9, alin 1.
Dar Ponta n-a spus asta. A vorbit, culmea, de dezinformări electorale. A spus cu jumătate de gură că nu e de acord, apoi a repetat mai clar și a mai declarat că Guvernul actual are mandat până în 20 decembrie. Însă oare ce are Suleiman cu prefectura? Înțeleg că după 20 decembrie, așa ceva nu e deloc exclus.
Una peste alta, pentru așa ceva, în orice țară civilizată, cineva și-ar fi dat demisia. La noi, nu se întâmplă asta și, bineînțeles, nu mai miră pe nimeni. De ce? Pentru că, inclusiv aceste schimbări majore, arată cât se poate de limpede că absolut totul se desfășoară conform unui plan bine pus la punct, emanat dintr-o gândire profund alterată și tributară perioadei Năstase și nu numai. Să fie liniște! Și acum, ca și atunci. Subiectul e greu pentru români, nu-l înțeleg, nu-i interesează. Iar pentru ei, asta e perfect.
Tot ce s-a întâmplat însă de la învestirea Guvernului Ponta încoace arată că planurile importante trebuie să se îndeplinească în pași mari, rapizi, de la temelie și dacă ar fi tăcere- ar fi perfect. Să nu se prindă nimeni, dacă se poate și asta. Cui îi pică fisa - stiu placa- e băsist.
Și am să dau câteva exemple ce au vizat Justiția, instituțiile ei și cele de siguranță națională- un refresh necesar minților îmbâcsite din Guvern:
- Cazul Grăjdan. În prima ședință de Guvern, Victor Ponta trece direct, fără nicio explicație sau urgență, ISC în subordinea sa. La recomandarea lui Adrian Năstase, Ponta îl numește pe Grăjdan în fruntea ISC. Grăjdan, la recomandarea lui Năstase, își retrage instituția din procesul Năstase. Procurorii DNA intră pe fir. Cazul i se sparge în cap lui Ponta. Ponta minte și spune că nu l-a numit pe Grăjdan la cererea lui Năstase. Grăjdan este demis. Nu mai apucă să fie șef peste Hidroelectrica. Interferență clară a lui Ponta într-un mare dosar.
- Cazul Bălan - Sâmpetru. Ponta apare în interceptări. Ponta se întâlnește de mai multe ori cu Bălan, chiar și în Guvern. Vizate erau funcțiile de procuror șef DNA și Parchet General. Șantaj, informații DGIPI, rețea mafiotă, oameni din rețeaua Voicu.
Marian Petrache: "Cel mai important...Adică să pui mâna pe putere și pe informație"
Marcel Sâmpetru: "Exact"
Marian Petrache: "Păi asta înseamnă, nu? Păi ai, de fapt, curentul care înseamnă informația și puterea care înseamnă DNA-ul și Parchetul- care înseamnă motorul, da?
Marcel Sâmpetru: "Corect"
Marian Petrache: "Trebuie să pui mâna pe curent și pe urmă pe motor, nu?"
Marcel Sâmpetru: "Da"
- CSAT- STS. Introducerea pe ordinea suplimentară de zi a CSAT a demiterii șefului STS, în falsul scandal al telefoanelor. Demiterea șefului STS n-a reușit din cauza voturilor împotrivă și abținerilor. STS era necesar Guvernului Ponta și interimarului Antonescu în plină procedură de suspendare a Președintelui României.
- Atacurile constante, dure și declarate la adresa CSM, Inspecție Judiciară, Parchet General, DNA, ANI, SIE, SRI. Nenumărate.
- Procedură total netransparentă de selecție a noilor șefi DNA și Parchet General. Scoaterea din joc a Coruței Kovesi și Daniel Morar. Nominalizarea unor catastrofe umane și profesionale pentru cele două funcții cheie- indivizi care, de altfel, au primit aviz negativ de la CSM.
- Refuzul Parlamentului și al USL de a pune în aplicare o decizie irevocabilă a Curții Supreme.
- Refuzul Parlamentului și al USL de a da aviz pentru urmărirea penală în cazurile Laszlo Borbely și Paul Victor Dorbre.
Și dacă mă gândesc mai bine, mai găsesc. "Grup infracțional organizat", interceptările în cazul Stan care aștepta, după alegeri, protecția Guverului...
Una peste alta, proiectul legii siguranței naționale ce dărâmă marile cazuri de corupție trecute și viitoare va fi trimis în scurt timp către CSAT. "Dezinformatul" premier Ponta va trebui să aleagă între "dezinformările electorale" ale ministrului Justiției, Mona Pivniceru și....Justiție. Ce va alege? Sper că nu pe Voicu și mafiile. Deși, când vine vorba de Ponta, absolut nimic nu e exclus.
P.S. Ponta: "I-am spus doamnei Pivniceru azi, nu susțin un astfel de proiect. Și nu cred că e momentul ACUM de astfel de proiecte". Hmmm, dar când e momentul ca Guvernul să dărâme Justiția?
P.P.S. Ponta: "Nu poate fi vorba decât ministerul Justiției. În rest, cine să avizeze? Dacă e un proiect de modificare a unei legi privind Justiția, cine să avizeze, Mediul?" Nu. CSM, MApN, ORDA, Consiliul Concurenței, MAI, BNR, MAE, SRI. Tocmai i-a spus Pivniceru oficial în acest comunicat de presă.
Premierul, un fost procuror, efectiv habar n-are pe ce lume trăiește. Nu știe cine avizează proiectele pe siguranță națională. Întreb și eu, again: un telefon la minister nu putea să dea toată ziua? Să ceară o informare, ceva, doamna ministru, ce-i cu asta? Nu. E un amestec de minciună, prostie, ipocrizie, lipsă cruntă de profesionalism, încăpătânare vecină cu aroganța, penibil și infantilism.

"Nu vreau o țară condusă de Voiculescu"
Președintele Traian Băsescu: " E un premier șantajat. Dacă nu îl ascultă pe Voiculescu, îi declanșează Voiculescu o poveste de plagiat. El trebuie să stea cuminte în băncuța sa iar eu nu vreau o țară condusă de Voiculescu, nu vreau așa ceva".
Nici eu nu vreau așa ceva. Pentru simplul motiv că, în calitate de cetățean liber și cu drept de vot al acestei țări, cred că acest stat trebuie să meargă înainte și nicidecum înapoi.

marți, noiembrie 27, 2012
Mafiotul Dumitru Iliescu vrea NEAPĂRAT să deschidă Parada Națională de 1 Decembrie!
Fac precizarea de la bun început, pentru toți oamenii sănătoși la cap care citesc acest blog, că eu nu am absolut nimic cu copiii. Copii ca Anne Marie nu au nicio vină când sunt târâți de familiile lor în jocuri politice scârboase despre care nu au habar. Orice copil, ca și orice om de pe această planetă, are dreptul să participe la Ziua Națională a României.
Însă am ceva cu Mitică Iliescu. A patronat 23 de ani un sistem politico- judiciaro- mafiot care mai funcționează și astăzi.
Insistența cu care postul de televiziune de mai sus promovează cazul Anne Marie nu mi se pare deloc întâmplătoare. Anne Marie, un copil care, repet, nu are absolut nicio vină că este târât într-o asemenea mizerie, este chiar nepoata generalului Mitică Iliescu.
Mai precis, generalul mafiot al crimei organizate decembriste și post-decembriste, Dumitru Iliescu are o soră- Elisabeta Iliescu. Sora are o fată- Loredana Bontea - mama fetiței pe care o vedeți în imagini. Vlad Bontea, tatăl fetiței din imagini, este președintele PSD Strehaia, Mitică lăsându-l moștenitor peste organizația partidului pentru că, nu-i așa, din Strehaia, locul de baștină al lui Mitică, a început totul. Vlad Bontea este și urmărit penal pentru lovire și alte violențe pentru că l-a snopit din bătaie pe vicepreședintele PRM din aceeași localitate. Cu dosarul lui, despre care a zis în 2009 că n-are niciun stres, recunoscând că este nepotul lui Mitică, habar n-am ce s-a întâmplat.... Dar pentru că este nepotul lui Mitică orice este posibil.
În plus, familia Bontea a fost sau poate chiar mai este asociată în diverse firme de securitate controlate de Mitică Iliescu- Armia Grup S SRL, Armia Force Group, Agenția Română de Securitate SRL, Anne S Company SRL și multe altele. Cine are răbdare să le caute....
Eu cunosc insistența cu care acest mafiot vrea să-și atingă obiectivele. Așadar, a generat un caz anul trecut, acum îl readuce în fața opiniei publice, pentru că vrea neapărat domnul general să-și vadă nepoțica deschizând parada de 1 Decembrie, în fața tuturor structurilor de securitate ale țării. Structurile de securitate ale țării fiind eternul lui fix.
O obsesie a mafiotului care, la fel ca și locotenentul său Voicu, s-a vrut mereu în fruntea bucatelor. El poate, el vrea, el reușește acum, nu?
Eu cred că orice copil merituos poate deschide parada de 1 Decembrie a acestei țări. Și avem destul de mulți, Slavă Domnului. Dar, cu tot respectul, cred că familia lui Mitică Iliescu nu poate face asta! Pentru simplul motiv că Mitică Iliescu a făcut și face foarte, foarte mult rău acestei țări de 23 de ani.
Ceea ce face zilele acestea generalul Iliescu și toți papagalii care-l susțin nu mă miră chiar deloc: își folosește propria nepoată într-o mizerie politică doar pentru a-și arăta mușchii- ceea ce este, în sine, abject, ticălos, josnic și dezgustător. Însă toate acestea și tupeul maxim sunt chiar..stilul lui!
P.S. Propun să nu se mai folosească nimeni de copii și de nepoți și să deschidă parada direct chiar domn' general mafiot Dumitru Venicius Iliescu. Măcar așa ar fi totul mult mai cinstit, nu?
P.P.S. Cu profundă tristețe, regret și deznădejde constat că trăiesc într-o țară în care mult prea mulți oameni, puși în fața opțiunii, aleg să nu se despartă de așa numita venă '89 patronată de Mitică Iliescu, Cătălin Voicu, Ionel Marin, Francisc Radici. Să nu uităm: oamenii aceștia au coordonat prima acțiune de reprimare sângeroasă a Revoluției, au spart baricada de la Inter în noaptea de 21 spre 22, au fost pe tancuri, trăiesc de 23 de ani din șantajul cu dosare ale primului procuror general al României, dosare de la SIPA, DGIPI. În 23 de ani și-au format poate cea mai puternică rețea cu care au penetrat toate instituțiile de forță ale statului. Armată, Poliție, Justiție, CSAT- absolut tot. Unii au plecat, mulți mai sunt. Cine crede că vena nu mai există, se înșeală amarnic. Cine spune că Voicu a fost un fanfaron- habar n-are despre ce vorbește. Cine e de părere că vena '89 a cedat, să-și caute altă țară. Eu nu mai sper că cineva, vreodată, se va debarasa de ei. Prea mulți sunt la mâna lor.
"C-am fost la Gheorge Robu(n.m. primul procuror general al României). Și nu mă poate păcăli nimeni. Tu știi cât mi-a funcționat mie atunci? Din motive pe care ți le-am expus, câte o hârtie din trecutul fiecăruia. I-am ținut pe loc și i-am făcut fideli. (...) Și toate acestea erau la generalul Iliescu. Că eu eram în departamentul de lucru. Un om ți-e loial dacă are un motiv. L-ai ajutat, ai făcut, da? Dar în momentul când mai ai un motiv suplimentar, foița, două motive sunt mai puternice ca un motiv, colegule! E complicat acum să mă apuc să-ți fac teorii" - Cătălin Voicu, opere 2009.
vineri, noiembrie 23, 2012
Ziua..."noaptea minții"
IRIMIE & NIȚU. Uluitor și fascinant deopotrivă. Jignitor de rușinos. Așa ceva eu n-am mai văzut niciodată. Să pui un imbecil - respectiv Ioan Irimie- candidat pentru șefia DNA- este marea reușită a maestrei Pivniceru. Un incompetent, un om care efectiv nu știe pe ce lume trăiește, un papagal care nu cunoaște noțiuni de bază, elementare, un om de paie - asta au vrut, asta au cerut, asta au avut.
A fost de cascadorii râsului- să privești audierea publică de astăzi de la CSM. E de plâns că un om ca Irimie- mai este în sistem. Sunt de acord cu Daniel Morar- a fost inconsecvent. Și foarte rău a făcut.
Nu pot să existe în sistemul judiciar oameni care habar n-au despre noțiuni fundamentale ale instituției în care activează. Nu pot lucra personaje de tristă amintire-care inventează proceduri, care născocesc dosare "cu perspectivă" și "fără perspectivă", care nu citesc bilanțurile DNA, rapoartele Băncii Mondiale despre propria instituție, care nu știu procentul de achitări, care nu trăiesc în Europa!!!- oameni care se mândresc cu rezultate zero, care au "calitatea de a pleca de la birou", pentru care Comisia Europeană e Consiliul Europei... Siiiigur, o mică confuzie, doamna Pivniceru! Imbecilul Ioan Irimie este, în fapt, extraordinara poză a vechiului sistem. Idiot...Mai exact, prost ca noaptea, executantul perfect ce ia scamele, pupă tălpile și se ofere să cânte și odele. Pentru partid, se aruncă și-n cap. Sau, mai bine, nu face nimic. Nu deranjează, nu stresează, cu el- e liniște perfectă. Răspunde cuminte la orice telefon. De altfel, Ioan Irimie este și veriga doi din lanțul Voicu. Da, Cătălin Voicu- căci despre el vorbesc.
Dacă ar fi fost întrebat, cred că-n sincera lui imbecilitate ar fi recunoscut că-l știe pe Voicu.
Cătălin Voicu: "Dacă mă duc acolo, în trei ani de zile pot face toată rețeaua din România! Acu', dacă pierdem alegerile, rețeaua e în funcțiune(...). Ai rețea, reziști ca să facem gherila urbană(...). Purificare! Nu mai e DNA, Direcția de Crimă Organizată și Corupție! Am demult proiectul ăsta în cap. L-ai adus pe Miclescu de la pensie, l-ai pus acolo, ai terminat, e fiară! Dosarul Flota a lucrat el, tot cu Vasile Drăghici, de la ei, de la Constanța și cu Oțel, procuroru' ăsta!(...) Și ANI e o instituție fără nicio forță juridică, e un căcat. Tot la Parchet ți le trimite, și acolo le omorâm, lasă-le dracu!". Remember? Discuția se purta pe 26 noiembrie 2009, înainte de prezidențiale. Suntem pe 22 noiembrie 2012. Trei ani fără patru zile au trecut. Și un imbecil al grupării Voicu vrea să fie șef la DNA!
Tiberiu Nițu reprezintă însă captura perfectă a generației ce-i urmează lui Irimie. Însetat de putere, șmecher, nervos, arogant, tupeist, labil și incapabil. Ar vinde orice și pe oricine, s-ar face frate cu dracul doar să pună mâna și el un pic, măcar un picușor, pe Parchetul General.
Este foarte bine că CSM i-a arătat astăzi, în toată splendoarea lor, pe aleșii doamnei Pivniceru. În urma unei asemenea "victorii", orice om care are măcar o urmă de demnitate - ar demisiona în secunda doi.
Foarte bune întrebările, de felicitat Daniel Morar, Oana Hăineală și întreaga secție de pocurori pentru dezvelirea personajelor. Am senzația că putea fi mult, mult mai rău. Știu că mă vor înjura mulți, dar cred că Irmie & Nițu au fost astăzi cuplul ideal ce a oglindit desăvârșit așa cum NU trebuie să arate un sistem judiciar.
STAN. "Șocant", "halucinant"- a spus Greblă. "Aș vota împtriva arestării"- a sărit din baie Fenechiu. Pe mulți din USL i-a surprins ridicarea pe nepusă masă a lui Ion Stan de către DNA. Stan, bravul soldat al lui Adrian Năstase. A fost, este și va fi cu fostul premier toată viața lui. Stan a fost șef de organizație, tăia și spânzura în Dâmbovița, a fost ditamai vicepreședinte al partidului. A fost printre puținii oameni care, atunci când Năstase a intrat în conflict deschis și public cu Geoană, l-a urmat negreșit pe Năstase. A fost alesul lui pentru șefia SRI- dacă ar fi câștigat, în 2004, Palatul Cotroceni. Stan a fost președinte al comisiei parlamentare de control a SRI iar acum este vicepreședinte. El reprezintă în continuare "garda veche" a unui partid ce pare că are nevoie de decenii pentru a se reforma din temelii.
Dar să ceri tu, acum, în 2012, bani pentru benzină, alimente și afișe pentru campanie- arată doar lăcomia și siguranța vechii oștiri. Siguranța că nu se va întâmpla nimic pentru că tu ai influență și vei fi la putere dar și neamul prost- pentru că pe Stan nimeni nu-l poate bănui că n-are bani. Doar că n-are chef ca, în campanie, să-i arunce pe-ai lui. Nu e mai simplu să-i iei de la alții, perfectând alte contracte păguboase pentru stat? Câți n-au făcut-o. Dar ce, el e mai prost? Și încă ceva: pe Voicu și Mitică Iliescu, îi cunoaște bine și Stan. Doar au fost și sunt...buni camarazi. :)

luni, noiembrie 19, 2012
Victor Ponta: "Este excelent că s-a făcut PNA!(...) Este extraordinar! Americanii ne-au cerut PNA și declararea averilor"
Mai jos, aveți descrierea perfectă despre cum Victor Ponta și Guvernul Adrian Năstase au înființat PNA (precursorul DNA) și au instituit declararea averilor. La cererea expresă a SUA, ca o precondiție pentru aderarea la NATO. Descrierea îi aparține chiar lui Victor Ponta, în prima emisiune televizată în care a participat.
După 10 ani, în campanie electorală în Bistrița, Ponta spune că DNA și ANI au fost înființate la cererea UE. Și...nici nu prea aveam nevoie de ele.
Iar Adrian Năstase este la Jilava pe baza sentinței dată în dosarul Trofeul Calității, dosar instrumentat de DNA.
Dacă nu mințea, premier rămânea- episodul 3:
8 Mai 2002
Victor Ponta, șef al Corpului de Control al Premierului Adrian Năstase:
"Încălzirea mi-am făcut-o în Parchetul General. (...) De acord (n.m. sunt în echipa lui Adrian Năstase). Și cred că premierul are nevoie în funcția mea, mai puțin de un om politic, ci de un bun tehnician.(...) Cred că îmi doresc să fiu un magistrat bun. Eu îmi doresc să fiu un magistrat foarte bun și am spus-o undeva, peste...Între 40 și 50 de ani, poate să am o funcție importantă în acest Parchet pe care toată lumea îl hulește deja – Parchetul Național Anticorupție. (...) Este exact ceea ce gândeam și eu (n.m. cine îl hulește, îl hulește în necunoștință de cauză). (...) În Parchetul General, înotam printre piranha, acum sunt mai rechini, mai mărișori. Dar, în rest, sistemul este același (...). Dacă scapi și de rechini, poate reușesc și mă retrag într-o insulă fericită (...) PNA se înființează pentru că era necesară această instituție, cu o specializare mult mai mare și cu niște puteri mult mai mari pentru a încerca să combată ceea ce numim fenomenul corupției. Să fie foarte clar, nu-l eradicăm (...) problema este de a o reduce la acele limite în care să nu afecteze mersul normal al societății. (...) Creăm o instituție care nu trebuie să fie un monstru, total independent. Trebuie să aibă anumite repere față de care să se raporteze. Eu, sigur, pot să am altă opinie pe partea tehnică, concretă. Poate ar fi fost mai bine să fie separat sau mai puțin separat, eu spun că este excelent că s-a făcut. Pe urmă, vedem ce greșeli are și ce probleme are. Și le reparăm. E bine că s-a făcut. E un gest extraordinar! (...) Vreau să vă mai spun un singur lucru: în mod sigur, ați auzit de acele acțiuni prioritare pentru NATO. Nu, există un parchet de măsuri în diferite domenii- protecția copilului, partea militară și în partea corupției. Vreau să vă spun că americanii, ca întotdeauna, sunt niște oameni pragmatici, și au venit și ne-au spus: ar fi bine ca până la admiterea în NATO să faceți următoarele lucruri. Noi am fost desemnați să monitorizăm îndeplinirea acestor lucruri. Și vă dau doar câteva exemple, pentru că nu-s multe. Încă o dată, sunt niște oameni pragmatici- ne-au dat opt obiective pe partea de corupție. Ne-au spus să înființăm Parchetul Național Anticorpuție și să alocăm resursele necesare, umane necesare. Exact. Ne-au cerut să întocmim către Parlament o lege serioasă, bună, privind declararea averilor. Guvernul a făcut lucrul ăsta, da? În acest moment, se află în discuția Parlamentului”

17 Noiembrie 2012.
Sâmbătă, Bistrița:
Victor Ponta, premierul României:
"Noi nu am
intrat în UE doar ca să ne facă ANI și DNA. Noi am intrat ca și alte țări:
Spania, Portugalia, Grecia, pentru că Uniunea Europeană presupune coeziune și
presupune o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are subvenție de trei ori
mai puțin decât cel francez sau german, despre ce solidaritate vorbim? (...) Dacă ni se spunea în 2007,"nu o să aveți nici
drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI și
DNA" poate că ne gândeam de mai multe ori. Eu sunt un proeuropean convins și eu cred că
domnul Băsescu, prin tot ce face, inspiră în populație un sentiment
anti-european"
duminică, noiembrie 18, 2012
Dacă nu mințea, premier rămânea (episodul II)
17 Noiembrie 2012.
Sâmbătă, Bistrița:
Victor Ponta:
"Noi
nu am intrat în UE doar ca să ne facă ANI și DNA. Noi am intrat ca și alte
țări: Spania, Portugalia, Grecia, pentru că Uniunea Europeană presupune
coeziune și presupune o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are
subvenție de trei ori mai puțin decât cel francez sau german, despre ce
solidaritate vorbim? (...) Dacă ni se spunea în 2007,"nu o să aveți nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI și DNA" poate că ne gândeam de mai multe ori . Eu sunt un proeuropean convins
și eu cred că domnul Băsescu, prin tot ce face, inspiră în populație un
sentiment anti-european"
18 Noiembrie 2012.
Duminică, București:
Președinția României:
Referitor
la declarațiile antieuropene pe care unii oficiali, reprezentanți ai unor
instituții publice, și politicieni români le-au exprimat în ultimele zile,
inclusiv la declarația prim-ministrului Guvernului României, domnul
Victor-Viorel Ponta, de sâmbătă, 17 noiembrie a.c., de la Bistrița („Dacă ni se
spunea în 2007, domnule, nu o să aveți nici drumuri, nici spitale, nici
agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI și DNA, poate că ne gândeam de
mai multe ori.” - conform agenției de știri Agerpres), Administrația
Prezidențială face următoarele precizări:
(1) - aceste declarații antieuropene nu reprezintă poziția oficială a României;
(2) - președintele României, domnul Traian Băsescu, regretă în mod profund iresponsabilitatea declarațiilor unor oficiali și politicieni români, care pun interesul lor electoral și personal mai presus de interesul național;
(3) - președintele României, domnul Traian Băsescu, le cere tuturor politicienilor să nu mai facă astfel de declarații iresponsabile, care vulnerabilizează poziția țării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 - 2020, și care afectează grav imaginea României în plan internațional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori;
(4) - președintele României, domnul Traian Băsescu, consideră că cel mai important argument în cadrul oricăror negocieri la nivelul Uniunii Europene îl reprezintă un grad mare de absorbție a fondurilor europene și invită instituțiile responsabile să facă toate demersurile pentru a crește nivelul de absorbție, iar reprezentanților Guvernului României le cere să pună în aplicare de îndată toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor de finanțare care se află, în prezent, în situația de pre-suspendare;
(5) - președintele României, domnul Traian Băsescu, face un apel la partidele politice să nu implice Uniunea Europeană și instituțiile sale în jocul politic electoral intern.
18 Noiembrie 2012. Duminică,
București:
Guvernul României:
Precizări ale primului-ministru al Guvernului
României, domnul Victor Ponta, ca urmare a poziției Administrației
Prezidențiale referitoare la declarații ale primului-ministru
Primul-ministru
al României nu intentioneaza să intre într-o dispută electorală cu președintele
României, fiind evident interesul acestuia din urmă de a se implica în campania
pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, folosind în acest sens orice
pretext pentru a provoca noi conflicte. Primul-ministru al Guvernului României
face însă următoarele precizări:
(...)
- Președintele României dezinformează din motive electorale. Referirile
primului-ministru al României la ANI și DNA au fost făcute intr-un context in
care s-a precizat că românii au ales să fie parte a proiectului european și
pentru alte lucruri, cum sunt Politica de Coeziune sau Politica Agricolă
Comună.
- Primul ministru a precizat ca in Uniunea Europeana„am intrat ca și alte țări
pentru că UE presupune coeziune și o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român
are subvenții de trei ori mai mici decât cel francez și spaniol despre ce
vorbim", a spus premierul în data de 17 noiembrie.
o ”Eu vreau sa
mai vorbesc totusi si despre fundamentul intrarii noastre in UE. Noi nu am
intrat in UE doar ca sa ne faca ANI si DNA. Am inteles, e un lucru foarte bun,
e extraordinar. Noi am intrat, ca si alte tari, Spania, Portugalia, Grecia,
Bulgaria, Ungaria, noi am intrat pentru ca UE presupune coeziune si presupune
dezvoltare comuna. Daca agricultorul roman are subventii de trei ori mai putin
decat cel francez sau german, despre ce solidaritate vorbim. Subventii. Asta
inseamna ca o sa mancam produse din celelalte tari. Daca pe Fondul de coeziune
care inseamna drumuri, care inseamna alimentari cu apa, care inseamna toate
celelalte programe sectoriale si regionale, avem mai putin decat tarile bogate,
nu o sa avem niciodata vreo sosea sau o autostrada ca in celelalte tari. Deci
principiul coeziunii si al solidaritatii este unul fundamental al UE” (
Primul-ministru al Guvernului României - 17 noiembrie 2012)
(...)
Aceasta
este poziția oficială a Guvernului legitim al României și a majorității
parlamentare care îl susține. Îi cerem în mod imperativ președintelui României
să se oprească din campania electorală și să reprezinte România în Consiliul
European conform cu interesul nostru național.
Câteva observații:
1. Am aflat cu această ocazie că majoritatea parlamentară și Guvernul României, de comun acord, mint cu insistență în comunicate de presă asumate oficial. Declarația premierului Ponta, de la Bistrița, este voit modificată substanțial, pusă în cu totul alt context, în condițiile în care toată presa a transmis-o publicului exact așa cum ea a fost exprimată inițial.
2. Remarc alte câteva fracturi în logica premierului.
a) acuză Uniunea Europeană de lipsă de solidaritate- ceea ce este foarte grav.
b) compară fondurile din Politica Agricolă Comună ale României cu cele ale Franței și Germaniei. Ceea ce este halucinant. Asta în condițiile în care comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, este al României și este unul dintre cei mai respectați comisari europeni.
c) n-avem drumuri, spitale, agricultură ca în Vest- numai din cauza Uniunii Europene, nu din cauza unei clase politice iresponsabile. Comisarii europeni și eventual Barroso ar fi trebuit să vină să le construiască, să lucreze pământul. Și nicidecum politicienii noștri n-ar mai fi trebuit să fure, n-ar mai fi trebuit să dea contracte transpartinicilor ce le finanțează campaniile electorale. În logica premierului, noi am intrat în UE ca să vină europenii să muncească în locul unei iresponsabile clase politice. Iar rolul politicienilor români este să fure și să asiste. Și să facă declarații. Și cam atât.
d) Uniunea Europeană a făcut DNA și ANI- bad, bad institutions. Ele, în logica firească a premierului, terorizează populația și politicienii. Nu politicienii și oamenii de afaceri au de 22 de ani o mare problemă cu corupția. Nu. Cele două instituții ar trebui desființate, crucificate, linșate, terorizate, nimicite, procurorii bătuți cu pietre în piața publică.
e) În firescul celor de mai sus și acestei logici aiuritoare, premierul este un "pro-european convins" și, bineînțeles, președintele Băsescu "inspiră în populație un sentiment anti-european"!
Numai în țara unde hoțul strigă hoții, este posibil așa ceva! Bine că nu suntem toți niște "imbecili" "ignoranți"...
P.S. 18 noiembrie. Palatul Cotroceni: "domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar trebui să dea dovadă de calm și responsabilitate; o comunicare responsabilă la nivel instituțional este absolut necesară în interesul tuturor românilor"
Dacă nu mințea, premier rămânea
15 Noiembrie 2012. Joi. Premierul Ponta anunță, de bună voie și nesilit de nimeni, de la tribuna Executivului, după întâlnirea cu președintele Băsescu, că România și-ar putea folosi dreptul de veto la adoptarea bugetului UE, dacă se menține prevederea de reducere a alocărilor pentru politica agricolă comună și pentru fondurile de coeziune.
16 Noiembrie 2012. Vineri. Președintele Traian Băsescu, de la tribuna Palatului Cotroceni, spune asta: "Cine, purtătorul de cuvânt sau cine a făcut anunțul cu veto-ul? Deci de la anunțul de ieri...toate statele contributoare, șefii lor de stat s-au băgat sub birouri. Sunt în alertă că România pune veto.(...) Nu poți să mergi în halul acesta la Bruxelles. (...) Deci nu te poți duce la donatori și să spui: "Doamna Merkel, dacă nu-mi dai atât, eu îți trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin!" E ridicol! (...) Nimeni nu țipă, nimeni nu dă cu pumnii în masă și nimeni nu țipă "noi punem veto" de la intrarea pe ușă. Deci este exclus (...) Nimeni nu țipă cu anticipație, e nepoliticos (...) Dar a te duce în pielea goală e o naivitate. Probabil mergea în CAER, dar nu în Uniunea Europeană"
17 Noiembrie 2012. Sâmbătă. Premierul Ponta, de la tribuna electorală din Bistrița, răspunde: "Președintele are o memorie extrem de scurtă.(....) Înainte de Consiliul European din primăvară, România a invocat dreptul de veto când a fost vorba de începerea negocierilor cu Serbia. Atunci din cele 27 de țări s-a opus doar România. S-a întâmplat în primăvară, de aceea spun că are memoria scurtă și fluctuabilă. Președintele se bazează pe ignoranța jurnaliștilor, românilor, lucru care nu îi face mare cinste".
Pentru că jurnaliștii, ca și românii, sunt niște ignoranți, imbecili- cum ar spune domnul Antonescu Delirium Tremens, dar care, spre deosebire de cei doi, suntem familiarizați cu tactica de negociere și temele Consiliului European, readuc în atenție, pentru memoriile scurte și profund ignorante, chestiunea sârbă, exact așa cum ea s-a petrecut.
24 Februarie 2012. Belgrad. Postul sârb de radio, B92, anunță ca statutul Serbiei de candidat la UE ar putea fi blocat de România, nemulțumită din cauza problemei etnicilor vlahi. Ministrul român de externe, pe atunci, Cristian Diaconescu spune că România susține candidatura Serbiei.
28 Februarie 2012. Bruxelles. În reuniunea ministrilor de externe, delegația României, condusă de Cristian Diaconescu refuză, prin folosirea veto-ului, să semneze acordul de aderare a Serbiei la UE, cerând garanții ca etnicii români din Serbia să fie mai bine protejați. Ba, mai mult, delegația României declară că vrea să organizeze o dezbatere pe acestă chestiune la următorul summit al UE (1-2 martie) unde inițial se aștepta doar aprobarea formală a aderării Serbiei la UE. În același timp, România dorea să obțină un termen clar pentru aderarea la spațiul Schegen, chestiune care se bloca de poziția vehementă a Olandei.
În reuniunea miniștrilor de externe, discuțiile se opresc în mijlocul zilei. Au loc negocieri bilaterale Serbia- România. România obține un raport separat privind monitorizarea progreselor Serbiei în domeniul minorităților naționale, obține semnarea unui protocol separat bilateral privind minoritățile, obține în concluziile Consiliului de Afaceri Generale anexată o declarație a Executivului UE prin care insistă asupra problemei protecției minorităților "ca parte integrantă a criteriilor de aderare la UE". Și obține și asigurări ca termenul pentru aderarea la Schengen va fi discutat "la cel mai înalt nivel" în Consiliul ce urma.
1 Martie.Bruxelles. În prima zi a Consiliului, România semnează protocolul cu Serbia privind minoritățile iar președintele Traian Băsescu anunță că "problema cu minoritățile" s-a rezolvat deja, România nu se mai opune acordării statutului de țară candidată Serbiei. "Serbia a trecut deja" în Consiliu. Iar în același Consiliu se obține de către România un termen final pentru aderarea la Schengen.
2 Martie. Bruxelles. Președintele Traian Băsescu, la finalul lucrărilor Consiliului European: "Un alt subiect discutat a fost legat de accesul Serbiei, de dobândirea calității de stat candidat, al Serbiei. Ca urmare a faptului că ieri s-a semnat protocolul între România și Serbia, nu a mai existat nicio opoziție la acordarea acestui statut pentru Serbia. A mai fost discutat și problema Schengen și ESTE PENTRU PRIMA DATĂ când se stabilește un termen la care trebuie luată decizia. Opoziția a fost din partea Olandei, care așteaptă raportul din vară și, în schimb, PENTRU PRIMA DATĂ, avem un TERMEN LIMITĂ STABILIT pentru LUAREA DECIZIEI CU PRIVIRE LA INTRAREA ROMÂNIEI ȘI BULGARIEI. S-A STABILIT JAI-ul DIN LUNA SEPTEMBRIE"
Așadar, după cum vedeți, spre ignoranța totală a jurnaliștilor și românilor, în chestiunea Serbia cu bătaie spre Schengen, pot fi spuse cu certitudine următoarele:
1. NU A EXISTAT NICIO DECLARAȚIE A VREUNUI OFICIAL ROMÂN, cu săptămâni înainte, că România își va utiliza veto în Consiliul pentru AFACERI GENERALE și Consiliul AFACERI EXTERNE. Ba, mai mult, diplomația română a negat inițiativa folosind-o doar ca o tehnică de negociere. Pentru ignoranți, subliniez că așa se face.
2. Prin această tactică de negociere, România a reușit să obțină și rezolvarea litigiului cu Serbia și, mult mai important, un termen final pentru luarea deciziei în privința Schengen.
3. Veto-ul nu a fost folosit în Consiliul European, ci în reuniunile pregătitoare ale Consiliului- ceea ce este CU TOTUL ALTCEVA.
4. Grație Guvernului condus de Victor Ponta și declanșării procedurii de suspendare a președintelui prin încălcarea statului de drept, a valorilor, regulilor și instituțiilor democratice și europene, Consiliul JAI din luna septembrie A FOST ANULAT. Olandei i s-au alăturat Germania și Belgia- țări care s-au opus luării unei decizii din cauza evenimentelor politice de la București, chiar în condițiile în care drumul aderării fusese netezit din martie. Mai mult, oficiali ca Jose Manuel Barroso și Viviane Reding au sugerat decuplarea Bulgariei de România în privința aderării, cei doi spunând că doar Bulgaria este pregătită pentru Schengen.
Ca atare, nu pot decât să remarc, încă o dată, că la capitolul politică externă întreg Guvernul României este, fără speranță, paralel cu realitatea. Ba, mai mult, folosește încă o dată minciuna și dezinformarea ca mijloace de atac.
Perfect adevărat: în halul ăsta NU POȚI SĂ MERGI LA BRUXELLES!
Și încă ceva: ignoranți, imbecili, idioți, tâmpiți- nu suntem chiar toți, Slavă Domnului. Suntem cu toții diferiți. Unii...chiar cinstiți și inteligenți. Din fericire!
vineri, noiembrie 16, 2012
Șuturi, palme și-o...cafea :)
Președintele Traian Băsescu:
"Stați să vedem alegerile terminate. Hai să vedem alegerile terminate, rezultatele anunțate. Știu eu ce-or negocia partidele după? Știu eu?!(...)Nimeni nu garantează că partidele vor avea acea opțiune (n.m. pentru premier) pe care eventual președintele ar exprima-o"
"Riscăm ca anul viitor, în lipsa unei situații politice stabile, să trecem pe intrări nete negative. E un semnal de alarmă pe care îl trag către clasa politică. Pentru că ieșirile de capital au fost în primul rând stimulate de instabilitatea politică"
"Am încercat, m-am dat cu capul de perete anul acesta, în ianuarie, dar vă pot spune că până nu deschidem și accesul banilor privați în sănătate, sistemul de sănătate se va târâi"
"Să știți că eu mi-am făcut bugetul general, știu cam ce se poate și ce nu, de asta cer și partidelor să arate bugetul"
"Trebuie să vă spun că de la anunțul de ieri, făcut public, cine, purtătorul de cuvânt sau cine a făcut anunțul cu veto-ul? Deci de la anunțul de ieri..."
Repoter: Premierul a vorbit...
"Aha. De la anunțul de ieri, toate statele contributoare, șefii lor de stat s-au băgat sub birouri, sunt într-o alertă că România pune veto.(...) Nu poți să mergi în halul acesta la Bruxelles.(...) Deci nu te poți duce la donatori și să spui:" doamna Merkel, dacă nu-mi dai atât, eu îți trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin". E ridicol!(...) Dar nimeni nu țipă, nimeni nu dă cu pumnii în masă și nimeni nu țipă "noi punem veto" de la intrarea pe ușă. Deci este exclus.(...)Nimeni nu țipă cu anticipație, e nepoliticos (...) Dar a te duce în pielea goală e o naivitate. Probabil, mergea în CAER, dar nu în Uniunea Europeană".
"Sunt mai inteligent decât ce s-a propus, sunt mai bine pregătit. Am soluții"
"Oricând pot să beau o cafea la hotelul în care sunt cazat, în oraș"
"Despre viitorul președinte, putem discuta că nu mă doare gura"

vineri, noiembrie 09, 2012
USL recunoaște neconstituționalitatea celei de-a treia suspendări din funcție a Președintelui
E simplu. Numai George Crin Laurențiu Antonescu nu-și citește nici propriul program de guvernare. Delirium Tremens al PNL grăiește așa: "dacă președintele va refuza nominalizarea noastră îl suspendăm imediat, fără discuție". Discursul îl știm. Dar în Constituția, pe care Delirium Tremens n-o recunoaște, scrie asta:
Articolul 103: Învestitura
(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Așadar, e simplu ca bună ziua. Și Dan Voiculescu a recunoscut-o. Dar ce face USL când în propriul program de guvernare recunoaște asta. Scrie că vrea să modifice Constituția și, în special, articolul 103. Care nu sună deocamdată cum vor ei. Ca atare, trebuie modificat. Și să arate astfel:
Așadar, dreptul Președintelui României de a desemna premierul pe care-l dorește e incontestabil. E clarificat de actuala Constituție. Premierul poate fi dintr-un partid al USL doar dacă doar unul din cele 100 de partide din USL obține 50%+1 din mandate. Dacă nu, Președintele poate desemna premierul în urma consultărilor cu o altă majoritate parlamentară. Așa scrie la legea fundamentală a statului.
În concluzie, suspendarea "imediată" și "fără discuție" este declarată neconstituțională chiar de programul de guvernare al USL. Pentru că tocmai de aceea vor să modifice art. 103.
În esență, USL vrea ca Președintele României să fie OBLIGAT de majorități parlamentare nedefinite și tranzitorii, de alianțe politice variabile să pună pe cine vor ele premier. Dacă vor un interlop, Președintele României trebuie să pună un interlop premier. Dacă vor un mafiot, trebuie să pună un mafiot. Dacă vor crima organizată, trebuie să pună pe cineva de acolo. Dacă-l vor pe Cătălin Voicu, trebuie să-l pună pe Voicu. Nu mai există niciun control, nicio atribuție, ci doar execuție. Șeful statului ar trebui transformat, în capul USL, într-un funcționar care semnează decrete, se trage în poze și pune pe cine vor unii prim- ministru.
Până una alta, deocamdată, din 2003 și până astăzi, statul român funcționează pe actuala Constituție. Pe care Delirium Tremens refuză să o accepte. Ca atare, recomand insistent mult Xanax, rudotel, extraveral și distonocalm. În plus, recomand și aprofundarea programului de guvernare al USL care, repet, recunoaște indirect neconstituționalitatea celei de-a treia suspendări din funcție a Președintelui.
O suspendare în care, în fapt, își pun toată speranța și îi face oarecum fericiți mulți din clubul...Delirium Tremens.

joi, noiembrie 08, 2012
Crin Antonescu, apărătorul lui Cătălin Voicu și Adrian Năstase!
Chiar acum urmăresc masochistic o emisiune cu Crin Antonescu. Delirium tremens- este starea perfectă ce-l caracterizează. Vorbește de procurori și judecători. De Parchet. În capul lui, efectiv, este o varză. De separația puterilor în stat n-a auzit, e foarte clar. N-a fost niciodată un anti- occidental, anti- american și un anti- european. Cam ce poți să mai zici? Sunt zeci, sute de declarații. Pe lumea asta, sunt oameni- gen Crin Antonescu- care NICIODATĂ nu au NICIO LIMITĂ.
Cea de-a treia suspendare, în capul lui, este clară. Până și Dan Voiculescu l-a contrazis. Dar, mă rog, e o cu totul altă discuție. Nesfârșită. Și pentru asta trebuie ca Antonescu să învețe măcar să citească două rânduri. Articolul 103, alin. 1. Constituție se numește. Legea fundamentală a statului numit România.
Dar punctul culiminant al delirului lui Crin Antonescu îi vizează pe Adrian Năstase și Cătălin Voicu.
Adrian Năstase a fost condamnat pe nedrept- zice el. "Grava nedreptate" ar fi făcut-o judecătorii și procurorii "băsiști". Tipic. Așa că merită să ne aducem aminte...
În cazul în care George Crin Laurențiu Antonescu a uitat, în ziua condamnării lui Năstase, la guvernare era USL. Inspectoratul de Stat în Construcții s-a mutat în subordinea premierului în prima ședință de Guvern a USL, pe Grăjdan USL + Ponta l-au pus, la propunerea lui Adrian Năstase. Și pentru "fapta bună" pe care Grăjdan urma s-o facă pentru Năstase, același USL i-a promis șefia Hidroelectrica. Asta ca să ne înțelegem bine.
Tot George Crin Laurențiu Antonescu, în aceeași emisiune, i-a plâns de milă și lui Cătălin Voicu. Dosarele lui au fost folosite, zice el, nedrept, în lupta politică. Nu, zău? Propun ca USL, îndeosebi PNL, să adopte o rezoluție sau să creeze un front de luptă pentru corupție și mafie. PNL pro mafie, pro Cătălin Voicu, pro Liviu Dragnea, pro mulți. Chiar sună bine.
Una peste alta, cred că nu este întâmplător deloc faptul că Antonescu "delirium tremens" a ajuns să se declare un apărător al lui Cătălin Voicu. Daniel Chițoiu, o altă somitate liberală, ministru al Economiei, tocmai l-a pus pe omul lui Cătălin Voicu șef peste Societatea Națională a Apelor Minerale. Pe individ îl cheamă Radu Dumitru și a fost șef al Administrației Cimitirelor. În viață, s-a ocupat de cavouri pentru Voicu și Vanghelie și alte multe lucruri tipice organizațiilor mafiote.
Așa că aștept ziua în care George Crin Laurențiu Antonescu "delirium tremens" o să-i ia și oficial în partidul lui pe numiții Dumitru Venicius Iliescu și Cătălin Voicu și nu doar va negocia delicat cu ei pe sub masă.