miercuri, septembrie 19, 2012

Idiotul: Mitt Romney

Îmi plac perioadele de campanie. Le urmăresc, evident, cu mare interes. Acum ceva timp, cu luni bune și multe în urmă, țin minte că am văzut și chiar revăzut un interviu dat de Romney și salvatoarea lui soție lui Wolf Blitzer, în autocarul de campanie. Se dorea a fi un interviu inedit, care să scoată în evidență omul, soțul, personajul dezbrăcat de haina politică. Glumele absolut de neînțeles, falsitatea, strădania neobosită, de înțeles, dar destul de deranjantă a soției, goliciunea personajului m-au făcut de atunci să cred că Romney este cel mai slab candidat pentru Președinția SUA din istoria modernă.

Și am avut dreptate.
Acum, după ce s-au dat publicității cele trei înregistrări, Bloomberg spune că republicanul deja a pierdut alegerile. Gallup îl dă în continuare la 46% iar pe Obama la 47%. Impactul înregistrărilor nu a fost cuantificat încă. De două săptămâni, Romney nu mai era pe creștere.
Însă când spui, într-o încăpere plină de șmecheri, că nu te interesează jumătate de țară pentru că, oricum, oamenii ăia îl susțin pe Obama și nu-și plătesc taxele, după ce predici luni bune că America nu trebuie fracturată, cam ce președinte poți fi? "It is not my job to worry about those people. I'll never convince them". Memorabil și devastator. Chintesența unei asemenea funcții, în mod profund, nu este înțeleasă.
Deși în mod tradițional electoratul e polarizat, limbajul dublu te poate ucide politic. Culmea este că Romney nici măcar nu și-a cerut scuze.A spus doar că exprimarea poate nu a fost foarte adecvată. Deci omul crede în asta...E bine că acum, în sfârșit, a aflat chiar toată planeta.

Mărturisesc. Atunci când mă uit la Romney, nu pot să nu fac paralela cu Crin Antonescu. Și concluzia e cam aceeași: Romney e, totuși, peste Antonescu. Romney întoarce spatele la 47%, dar are 46%. Antonescu își pune în spate 7,4 milioane de voturi fără să aibă unul singur. Și visul lui pervers cred că e să aibă, finally, o confruntare la Președinție cu Departamentul de Stat al SUA. Romney încă n-a spus că vrea s-o bată pe Regina Angliei.

Celelalte două întregistrări cu Romney se referă la Iran și Orientul Mijlociu. Și ele sunt suprinzătoare. Romney nu crede în pacea din Orient. Își aruncă jucăriile pe geam înainte să înceapă să se joace. Ba mai mult, îmbrățișează oficial retorica lui Netanyahu. Și mai spune și asta: " Dacă eu aș fi Iranul, un fanatic nebun, aș spune: "Hai să oferim Hezbollah  puțin material nuclear și să-i lăsăm să-l ducă ei la Chicago sau în altă parte și, dacă se întâmplă ceva sau America începe să acționeze, vom spune doar "Știți ceva? Dacă nu renunțați, dacă nu plecați, vom lansa bomba!""
America trebuie să provoace. Să-și impună leadershipul peste tot. Rusia e inamicul nr.1. Până și Putin a făcut mișto de el. Și Romney nu se lasă. Vorba lui Kerry, parcă se uită în continuare la Rocky IV. Și nu se mai satură.

"Kiss my ass"-izbucnea acum câteva luni, în Polonia, secretarul său pe probleme de presă în fața jurnaliștilor americani care voiau să-l întrebe ceva pe Romney. Ulterior, și-au cerut scuze.
Au fost oricum, cam prea multe.
On candid camera, inside the mind of Mitt Romney - alegerile par să fie pierdute, deși mai e ceva până pe 6 noiembrie. Acum, candidatul republican și-a mai tras un glonț un picior. "E un dezastru", notează tot Bloomberg. O bună parte din presa americană îl sfârtecă, pe bună dreptate. Donald Trump spune că presa este de vină. De ce nu mă miră?!
Cert este Romney nu pare să înțeleagă un lucru foarte simplu. Și nici nu ar avea cum. Pentru că, în esență, ca să înțelegi că ești prost, trebuie totuși să-ți meargă și mintea.

8 comentarii:

  1. Sorina asa cum am mai cometat si alta data imi place cum scrii. Pui destula patima. Daca-mi permitzi am sa spun cateva pareri.
    Romney are un stil direct de businessman si mai putzin stilul duplicitar al politicianului (cu atat mai putzin al politicianului roman). In discutzii 'inchise' ca acelea din care au 'transpirat' aceste inregistrati "cu camera ascunsa" el face o ANALIZA CORECTA. America ARE NEVOIE de fapte si mai putzin de vorbe.
    Speram ca acest om cu o reusita dovedita si cunoscuta in afaceri sa gaseasca si sa aplice solutia corecta si necesara redresarii economiei americane. NIMIC din ce a spus el in acele inregistrari nu este gresit. Suferim cand auzim ceea ce a spus Romney ca atunci cand doctorul spune ca pentru a trai trebuie sa ne taie o mana. Varianta a doua ar fi sa facem cangrena si sa murim.
    America are 1% bogatzi si o clasa mijlocie de de 52% care INTRETZIN alti 47% care traiesc din ajutor de la stat. COMUNISMUL este aici.
    Te-as invita in New York City sa vezi complexele de cladiri numite "PROJECT" unde traiesc (corect spus SUNT INTRETZINUTZI} mare parte dintre acesti votantzi ai democratzilor. Idealul copiilor ce provin din familile ce vietzuiesc aici este sa devina si ei intertzinutzi ai statului la fel ca parintzii lor.
    Nu cred ca tzi-ar place ca sa "duci" in spate din muca ta pe altul care stat toata ziua acasa, primeste bonuri de masa, chiria este modica si in tot acest timp mai vinde si ceva droguri ca doar e afacere cash, iar tu itzi rupi spatele pentru $15/ora.
    Am vizitat multe din casele lor prin specificul meseriei si i-am cunoscut acasa la ei. Nu ai vrea sa stii cum traiesc. Pentru a duce o viatza decenta in America costurile nu sunt rdicate dar trebuie ca cineva sa munceasca.
    O sa-tzi povestesc un caz: Undeva in New Jersey - intr-o astfel de comunitate daca nu aveai surse de venit (surse legale si declarate) plateai o chirie de $60/luna pentru un apartamernt cu 3 dormitoare, living, bucatarie si 2 bai. Alaturat complexului era o fabrica de sticla care avea nevoie de fotza de munca dar in momentul in care erai angajat proprietarii complexului de locuit itzi ofereau locuintza la pretzul pietzii (Guvernul oprea subventzia pentru ca nu mai era nevoias) aproximativ 1/3 din venituri (aproximativ $600/luna). Deci guvernul subventziona diferentza de $540 dolari pe luna. Acesti bani proveneau de la cei 52% care nu-l vor vota cu sigurantza pe OBAMA.
    EU personal l-am votat pe OBAMA la alegerile trecute dintr-un calcul pur matematic. Simpatizez cu republicanii dar la momemtul 2008 puterea in Congres era detzinuta de democratzi. Prin duala calitate a Presedintelui, cea de Prim-Ministru, in America pentru a reusi la guvernare trebuie sa ai Congresul de partea ta. America are nevoie de un presedinte de aceeasi culoare politica cu cei din Congres pentru a putea naviga intr-o anumita directzie, altfel se intra intr-un blocaj legislativ. Cum in 2008 Senatul ers deja controlat de Democratzi si in Camera Reprezentantilor democratzii avea sansa de a prelua conducerea, Obama A AVUT SANSA sa scrie istorie. A FOST SLAB si acum culege roadele.
    Revenind la Romney sunt de acord cu tine ca nu a dezmintzit cele spuse, dar tocmai asta-l face credibil pentru noi ce-i care-l vom vota. El nu ar face fatza intre "slefuitzii" politicii din Romania. Unde ai nostrii politicieni mint cum respira - vezi Ponta, Sova, Antonescu etc...
    Ca sa inchei Mitt Romney este un Idiot in sitemul referntzial din Romania (unde una afirmi la El Pais si a doua zi dezmintzi sau ai un discurs pentru export si unul pentru intern), in sistemul referentzia din America este unul dintre noi. Altfel spus noi "idiotzii" din America il vom vota pe Romney.

    Cristi

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce crezi Sorina, Bush junior era mai destept?

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Sorina! Poti, te rog, sa pui si link-uri catre inregistrari? Daca exista, desigur. Merci!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie sa fii putin naiv sa crezi ca informatia cu '47' la suta a scapat intimplator! De fapt, asta este mesajul unui om de dreapta, care cheama electoratul care tine America, sa vina la vot, pentru a nu mai fi condusi de asistati! S-ar potrivit asta si la noi, manusa, numai ca, avind o gindire "politica" nimeni nu are curajul sa spuna: "daca veniti la vot, voi, cei care produceti prosperitatea acestei tari sau macar existenta ei decenta, veti fi protejati, nu va vom lua 10 piei pentru a le da chiulailor, ajutoratilor sociali, somerilor carora, acum, iata, li se va plati un an sa stea acasa, prelungindu-se cu 4 luni perioada de indemnizatie, mamele fara cariera, carora li se dau 3 ani 85 la suta banii ultimei lefi (in Occident, 2-3 luni) si tot asa". In Vrancea, 40 la suta din populatie traieste din ajutoare sociale! Ia si munceste in Vrancea sa tii jumatate din forta de munca acasa, sa nu gasesti 3 oameni la cules recolta, pentru trei zile, ca au din ce trai...

    RăspundețiȘtergere
  5. I said so. - Cristi


    “Romney spune : Observațiile asupra alegătorilor ajută la clarificarea pozitiei “
    Traduceri din articol din 18 septembrie – New York Times
    “Mitt Romney marți a îmbrățișat pe deplin substanța comentarilor lui, secret înregistrate, că 47 la suta dintre americani sunt prea dependenţi de guvern, spunând că opiniile sale au contribuit la definirea alegerii filosofice a votanţilor în campania sa împotriva președintelui Obama.”
    http://www.nytimes.com/2012/09/19/us/politics/in-leaked-video-romney-says-middle-east-peace-process-likely-to-remain-unsolved-problem.html?_r=1&nl=todaysheadlines&emc=edit_th_20120919

    RăspundețiȘtergere
  6. Intr-adevar, Mitt Romney este un candidat slab si vulnerabil din multe puncte de vedere. Dar omul nu este prost, orice s-ar spune. Eu unul cel putin nu cred ca trebuie sa confundam momentele de sinceritate ale politicienilor cu prostia. Desigur ca atunci cind lasa garda jos exista potentialul sa le iasa niste porumbei de toata frumusetea dar asta-i mai degraba o problema de comunicare decit una de lipsa inteligenta. Contra-exemplu: in campania din 2008, Obama se adresa unui grup de bashtani din California cind le-a spus-o verde in fata ca el crede ca multi dintre votantii din tabara adversa sunt frustrati si atunci se cramponeaza de armele lor de foc si de religia lor. [Pentru cine nu este familiar cu contextul: in America, stinga se opune dreptului de a detine arme de foc, care este stipulat in Constitutie, si este seculara daca nu de-a dreptul anti-crestina]. Alt exemplu: recent, in campania electorala din acest an, Obama a sustinut in public ca daca cineva are o afacere de succes atunci acela n-a fost un succes individual pentru ca altcineva s-a ocupat sa construiasca sosele, sa educe respectiva persoana samd. Eu sunt in profund dezacord cu Obama dar nu-l consider prost.

    RăspundețiȘtergere
  7. Un articol reusit ca si toate celelalte articole, felicitari Sorina !

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna sorina ador postarile tale si urmaresc zilnic site ul tau, te pwp si faci o treaba buna

    RăspundețiȘtergere