Greșeli impardonabile și în lanț

Ioan Rus spunea în seara asta, la Antena 3, că s-a ajuns la un conflict generalizat între instituțiile statului. Și da, are dreptate. Aici s-a ajuns. Cam nefericită declarația că "de la Aristotel și Platon toți au plagiat". Pentru că eu cred că un om ca Ioan Rus își poate da seama că, de la Aristotel și Platon, omenirea a evoluat. Și nu prin plagiat.

Mă rog, plagiatul tip copy- paste al lui Victor Ponta se vede de pe Lună. Trebuie doar să știi să scrii și să citești ca să-l vezi. Nu trebuie să fii filozof sau academician ca să-l detectezi. În România, plagiatul e sport național. Și asta e o problemă. În esență, el e un furt. În realitate, un sfert din parlamentari - ca să mă refer numai la ei- sunt doctori sau doctoranzi. Câți dintre ei au plagiat? Foarte mulți probabil. Cătălin Voicu e un analfabet, la un pas de pușcărie dar e doctor în Drept. Tot în România, problema pare să nu fie plagiatul în sine, ci doar cine-l constată, dacă-l constată. Aici se dă marea luptă. Instituțiile, comițiile, comitelele sunt politizate. Cine dă verdictul: oamenii voștri sau oamenii noștri? Oameni independenți în țara asta nu există...văd.

O primă greșeală impardonabilă mi se pare ce a făcut Liviu Pop. Ceea ce nu-mi convine- desființez. Să-l citească pe Cristian Tudor Popescu dacă nu a înțeles ce a făcut.

O a doua eroare e a lui Victor Ponta. Să declari pentru El Pais cu subiect și predicat "entonces, seguro que me retiro"- "apoi, sigur mă retrag" ( n.m. dacă se constată plagiatul) și apoi să spui "nici vorbă de demisie"- nu e ok. E greșeală de politician începător.

Să treci Monitorul Oficial în subordinea Guvernului doar pentru a servi imediat niște interese- cazul Voiculescu, cazul CNATDCU - și asta e periculos.

Să nu respecți o decizie a CCR, să ataci CCR și, la nici 24 de ore, să spui că respecți deciziile CCR - e greu să ai o explicație credibilă și logică pentru asta.

Ce se întâmplă în Justiție e la fel de grav. Parchetul, DNA, ANI, Curtea Supremă, CSM - fie că ne plac, fie că nu, sunt instituții ale statului român. În ultimele zile, toate au fost atacate pe subiectul Năstase. E adevărat, până acum, nu am întâlnit politicieni care să le îndrăgească. Și cred că asta e bine. Dar nici nu cred că se pot desființa printr-un ordin ca al lui Liviu Pop, publicat când vrea în Monitorul Oficial...dacă ne enerveză foarte tare că nu ne fac pe plac.

Prea multă ură

..de ambele tabere. Facebook-ul a înnebunit, comentariile sunt îngrozitoare. Fotografii, colaje, invenții, glume sinistre. Unii merg pe ideea că totul e un mare fake iar alții că de vină e președintele Băsescu. Cazul Adrian Năstase a scos la lumină un val de ură de care, sincer, nu credeam pe nimeni capabil. E înfiorător ce se întâmplă și cred că povestea trebuie lămurită cât mai repede. Pentru că s-a mers prea departe. Multe creiere s-au încis prea tare.

În primul rând, trebuie lămurit foarte clar și potrivit legii care este, de fapt, statutul lui Năstase în Floreasca. S-a ajuns la situații absolut penibile în care Poliția și ministrul de Interne se contrazic. În plus, sunt informații contradictorii privind regimul vizitelor la Adrian Năstase.

În al doilea rând, medicii de la Floreasca trebuie să ia o decizie la fel de clară - cât îl mai țin. Eu știu că familia a interzis orice fel de comunicare, dar nici nu se poate continua în nebunia informațiilor pe surse- în care unii zic ceva, alții cu totul altceva și nimeni nu-și asumă nimic. Până la urmă este prestigiul spitalului în joc.

În al treilea rând, părerea mea este că politicienii din ambele tabere trebuie să se abțină din a comenta acest caz. Este un verdict al Justiției și este o dramă teribilă într-o familie. Ambele sunt de ne-analizat. Nimeni n-a fost acolo să știe ce-a fost.

În al patrulea rând, trebuie ca autoritățile să facă public rezultatul anchetei- în cazul tentativei de suicid. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

În al cincilea rând, sper să nu se întâmple nimic tulburător în Justiție. Și aici informațiile sunt contradictorii.

Cam atât. Mă opresc aici.  

P.S. Cred că Ioan Rus a explicat ce s-a întâmplat în cazul statutului lui Năstase în Floreasca. A recunoscut că a greșit prin declarație. Și bine a făcut.

De ce Ioan Rus a făcut un bine

Nu sunt genul de jurnalist care să ia apărarea politicienilor și recunosc, părerile lui Dan Tapalagă, un jurnalist pe care-l apreciez, m-au îndemnat să scriu. Pentru că m-am gândit mult la asta, așa cum probabil s-au gândit și alții, și pentru că eu cred că Dan nu are dreptate.

În esență, întrebarea cheie este: de ce Ioan Rus, ministru de Interne în exercițiu l-a sunat pe viitorul deținut Adrian Năstase?

În primul rând, și aș vrea să fim sinceri, evoluția acestui dosar- cel mai greu al lui Adrian Năstase- era atent urmărit de toată presa, de toți ziariștii care înțeleg ceva din meseria asta. Îndârjirea care s-a simțit de la o poștă din proces- de ambele părți, episodul ISC- Grăjdan și greutatea personalității politicianului acuzat - Adrian Năstase - au atras, evident, atenția. Năstase nu era un oarecare. Năstase e un om care nu poate accepta ideea pușcăriei. Năstase e poate cel mai bun premier al României căruia i se pot însă reproșa foarte multe. De asta, și verdictul a fost atât de greu. Când s-a dat, ore bune clasa politică a amuțit.

În tot acest context, trebuie descrisă puțin și relația lui Năstase cu Rus. În perioada 2000-2004, Ioan Rus a fost un om greu și de bază în Guvernul Năstase. Ioan Rus, un om nu foarte simpatizat la vremea aceea de Ion Iliescu, lider al grupului de la Cluj, un centru de putere al partidului care dorea reformă internă, în timp ce PSD se transforma, într-un mod uluitor,  în partidul- stat.  Control, putere deplină, deloc simpatizat de presă.

În 2005, înainte de celebrul Congres, Ioan Rus și alți grei ai partidului au abandonat cuplul Iliescu- Năstase și l-au propulsat la șefia partidului pe nimeni altul decât Mircea Geoană. Un lider slab care și el a fost ulterior abandonat de Ioan Rus pentru că, la un moment dat s-a dovedit clar că Geoană nu este capabil să reformeze. Ba, mai grav, a împins partidul, într-o direcție periculoasă, chiar dacă PSD stătea bine în sondaje. În 2007, grupul de la Cluj s-a opus aproape vehement în partid deciziei de suspendare a președintelui Băsescu.

În 2009, același Rus a criticat ieșirea PSD de la guvernare- “o greșeală imensă” și a cerut public oamenilor specialiști în intrigi din partid să dispară din conducere. A cerut depunerea mandatului de către Geoană și ruperea lui de Vanghelie și Hrebenciuc. Geoană nu realiza, Năstase n-a mai candidat, Ponta a câștigat partidul.

Pentru că s-a dovedit că ministerul de Interne e un punct nevralgic, acum, în 2012, cu atât mai mult nominalizarea era mai complicată. Trebuia un om greu, un om căruia nu i se pot reproșa multe. Victor Ponta s-a gândit la Rus. Dar Rus, pentru nominalizare, a avut și susținerea lui Adrian Năstase.

Așa e viața, love and hate. “Expertiza lui Mitrea și Năstase e binevenită în partid dar să-și vadă fiecare de locul său”, spunea Rus în decembrie 2009, după pierderea prezidențialelor. Rus e un om care poate să-l simtă pe Năstase, la fel și invers. Niciunul nu i-a contestat celuilalt valoarea ci, mai degrabă, abordarea. Rus îi cunoaște bine caracterul, personalitatea și modul de a gândi al lui Năstase.

Așadar, de ce Ioan Rus- ministru de interne în exercițiu, l-a sunat pe viitorul deținut Adrian Năstase?

Pentru că știa că, în modul de a gândi al lui Năstase, zeghea și închisoarea, pentru el, nu există. Așa că, după două ore și ceva de la pronunțarea verdictului și tăcere deplină din partea lui Năstase, s-a sfătuit cu Ponta- premier. Iar concluzia a fost că Năstase trebuie sunat de către Rus.

Trebuia aflat ce intenție are. Trebuia evitat un scandal. Trebuia ferită România până la urmă de o escaladare de garduri în Zambaccian, de imagini care să facă înconjurul globului. Trebuia pusă în aplicare o aducere “de îndată”. Orice mică greșeală nu se știa în ce s-ar putea transforma. Cazul era prea important ca fie tratat ca unul oarecare. În cazuri speciale, de o asemenea magnitudine, folosești până la urmă de pârghii speciale. Și asta, de fapt, s-a întâmplat.

Nu a fost bine că Ioan Rus, ministrul de Interne, a aflat din timp de intențiile lui Năstase? Ba da, a fost foarte bine. Rus știe de ce e capabil Năstase, telefonul i-a confirmat – “bănuiam că o să se sinucidă”. Rus l-a informat pe Ponta dar și pe președintele Băsescu. Teoretic, nici asta n-ar fi fost normal, dar a fost foarte bine că a făcut-o.  Un asemenea caz și rezolvarea lui necesitau discuții cu cei mai importanți decidenți ai țării.

Ioan Rus a trimis doi oameni cu experiență mare în asemenea situații, a trimis Salvarea, a trimis în Zambaccian “tot ce era nevoie” pentru intervenție rapidă dar și pentru o predare elegantă.

Din păcate, bănuiala omului Ioan Rus s-a transformat în realitate. S-a dorit evitarea răului cel mare, ale cărui proporții nu puteau fi măsurate. Dacă Ioan Rus ar fi simțit și n-ar fi acționat, ar fi avut toată viața pe conștiință asta. În plus, contabilizând la rece și cinic, sinuciderea unui fost premier, condamnat de Justiție, în timpul unei perioade politice de coabitare și fix în momentul în care toți marii ochi internaționali sunt focusați pe caz, pe cine ar fi avantajat? România în niciun caz. Și cel mai important: în plan uman, de ce să lași un om să moară când crezi și speri că îl poți  salva?

Nu știu cine ar putea gândi altfel.

Fie că ne place Ioan Rus, fie că nu, eu cred că trebuie să fim cinstiți s-o recunoaștem:  ministrul de Interne i-a salvat viața lui Năstase. Alături de cei doi politiști. Și este bine că a făcut-o. Atunci, de ce îl acuzăm? 

Culmea, aud că sunt oameni care cred că Rus ar trebui cercetat pentru favorizarea infractorului. Dar mă scuzați, Rus pe cine a favorizat, ce anume a favorizat? Da, a favorizat oprirea unei sinucideri. Însă ce om, în deplinătatea facultăților mintale, nu ar fi făcut la fel în locul lui?  

Glonțul Grăjdan

Pe 27 mai 2012, Adrian Năstase scria asta: “DESTUL! Opriți-vă, înainte ca răul pe care l-ați făcut și îl faceți să devină ireversibil. Poate că nu înțelegeți ceea ce vă scriu acum. Cu timpul, veți înțelege poate...”

Eu spun doar atât:

15 decembrie 2011, ora 6:27:19 pm, SMS trimis de Năstase lui Grăjdan ( la o zi după, pe 16 decembrie, s-a judecat al 45-lea termen în dosarul Trofeul Calității)

15 decembrie 2011, ora 1:12:03 pm, SMS trimis de Grăjdan lui Năstase

28 decembrie 2011- SMS trimis de Grăjdan lui Năstase

30 ianuarie 2012, ora 4:11:59, SMS trimis de Grăjdan lui Năstase . Tot pe 30 ianuarie 2012, Înalta Curte a pronunțat sentința prin care Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Completul a fost de 3 judecători. Ionuț Matei și Ioana Bogdan a fost pentru condamnare iar Cristina Rotaru a fost pentru achitare.

14 aprilie 2012, ora 4:15:19 pm, SMS trimis de Năstase lui Grăjdan

16 aprilie 2012, ora 8:37:06 pm, SMS trimis de Grăjdan lui Năstase

22 mai 2012, ora 5:53 am, Grăjdan îl sună pe Năstase- apel de 49 de secunde

Tot pe 22 mai 2012, Inspectoratul de Stat în Construcții, condus de nefericitul Grăjdan s-a retras, ca parte civilă, din dosarul Trofeul Calității. “Nu există niciun prejudiciu asupra ISC”, deși procurorii constataseră 65 de miliarde de lei vechi. Potrivit unor surse judiciare, citate de ziarul Gândul, mișcarea avea două implicații mari în proces.

Prima viza partea civilă și îi scăpa pe inculpați, în momentul condamnării definitive, de plata despăgubirilor bănești.

A doua se referea la partea penală: Dacă nu mai era prejudiciu, se putea considera că procesul nu mai avea obiect. Baza acuzațiilor se șubrezește. Totul era la aprecierea exclusivă a judecătorilor.

Pe 23 mai 2012, Grăjdan dă declarațiile halucinante în care-l invoca și pe Alexandru Ioan Cuza.

Pe 24 mai 2012, premierul Victor Ponta îl demite pe Grăjdan.

Pe 25 mai 2012, DNA începe urmărirea penală față de Grăjdan

25-30 mai 2012- declarații nefavorabile din partea tuturor liderilor politici față de implicarea lui Grăjdan în Trofeul Calității

27 mai 2012- Adrian Năstase scrie postarea : “Destul!”

28 mai 2012- ISC se constituie din nou parte civilă în dosarul Trofeul Calității

29 mai 2012-  Adrian Năstase dă un interviu pentru luju.ro în care spune: “Amuzant este că recent, ISC - care nu a știut niciodată că are un prejudiciu, după ce inițial au achiesat la linia raportului DNA, constituindu-se pe baza acestuia ca parte civilă, pe baza considerentelor nefundamentate pe absolut nimic din sentința primei instanțe și fără să dovedească cu vreun document prejudiciul - a formulat o noua cerere de constituire de parte civilă agătându-se de considerentele sentinței de la fond.”

Pe 30 mai 2012, DNA depune documente care arată apelul lui Grăjdan pe mobilul lui Năstase exact în ziua retragerii ISC din proces și schimbul a 7 sms-uri în perioada noiembrie 2011- mai 2012.

Pe 31 mai 2012, în cele 12 ore, în fața celor cinci judecătoare, Adrian Năstase face o declarație șocantă:  “Eu nu consider că îmi pierd timpul, doamna preşedintă. Pentru că s-ar putea să-mi pierd libertatea!” Ce urmeză? Relatare Gândul:

"Timidă, cu ochelari şi roşind uneori din graba de a-şi formula cât mai exact atacurile, procuroarea DNA era ultima persoană la care te-ai fi aşteptat să-l paralizeze pe Adrian Năstase. Totuşi, fulgerul l-a retezat ca pe un brad înalt: " Să ne spună recurentul Adrian Năstase dacă în 22 mai, în jurul orei 5 dimineața, a discutat telefonic cu Adrian Balaban Grăjdan având în vedere că, în aceeași zi, a fost depusă la instanță o adresă din partea ISC..."


Zămbetul lui Adrian Năstase a murit încet, treptat, ca atunci când știi că te-a lovit ceva dur, dar nu știi de unde. Pauza de o secundă, în care zumzetul sălii a amuțit, s-a derulat parcă la ralanti. În secunda doi, avocații Bolcaș și Cazacu urlau la judecătoare, sărind de pe scaune lângă Adrian Năstase, să nu consemnze această întrebare pentru că este irelevantă la dosar și pentru că proba nu a fost depusă, și, chiar dacă ar fi așa, ea este obținută în condiții ilegale. Judecătoarea Livia Stanciu nu a admis întrebarea. Transpirația lui Adrian Năstase i-a depășit gulerul cămășii și i-a curs pe gulerul costumului.


La pauză însă, procuroarea DNA a depus două acte, printre care și listingul convorbirilor telefonice și al mesajelor scrise dintre Adrian Năstase și Adrian Constantin Balaban Grăjdan, fostul șef al ISC care a cerut retragerea instituției din proces imediat ce a fost numit în funcție de premierul Victor Ponta.


Procuror: Ați vorbit telefonic la 5 dimineața? "

Pe 6 iunie 2012, avocații lui Năstase cer audierea ca martor în dosar a lui Grăjdan, printre alți 29. Instanța respinge cererea.

Pe 20 iunie 2012, completul de cinci judecători, printre care și președintele ÎCCJ, a decis în unanimitate condamnarea la 2 ani de închisoare cu executare a lui Năstase.

Dacă până pe 27 mai 2012, Adrian Năstase mai spera într-o condamnare cu suspendare sau achitare - așa cum îmi spunea experimentatul Gheorghiță Mateuț joi, probabil că din acel moment, Adrian Năstase a realizat că asta nu se va mai întâmpla niciodată. Lumea comenta, întreba, analiza, despica implicarea lui Grăjdan. Cum de tocmai Grăjdan a ajuns să conducă ISC? Grăjdan fiind subordonat pe linie de partid lui Năstase. Scandalul era mult prea mare. Imediat după ce Năstase a scris “Destul”, ISC a revenit în dosar, DNA a depus documentele care arătau o foarte probabilă influențare a procesului. La trei zile după postarea  “Destul”, Năstase recunoaște în timpul procesului ceea ce, de fapt, gândea: “S-ar putea să-mi pierd libertatea”.

Greșeala Grăjdan i-a fost fatală . Și pentru proces că, până la urmă, a primit în unanimitate doi ani de închisoare cu executare, dar și pentru conștientizarea situației în care, de fapt, se afla. Grăjdan a fost, într-un fel, declanșatorul a tot ceea ce avea să urmeze...

"Respectul ăsta e...maimuțăreală"

“Respectul ăsta e vorbă goală. Nu am ce să descriu, știți foarte bine..Repet, nu e vina oamenilor care lucrează acolo, a tuturor. Însă cred că nu putem să continuăm. Nu am niciun fel de dispoziție să continui cu ipocrizii. A, știu că oamenii politici nu trebuie niciodată să atace vreun ziar sau vreun post de televiziune că vai de viața lor ce-i după aceea. Dar vă spun doar, nu dumneavoastră, ci postului dumneavoastră de televiziune ca și tuturor care au făcut aceste lucruri, că asta cu respectul e vorbă goală, e tic verbal, e maimuțăreală. Nu, nu respectați nimic, aruncați cu noroi în oameni numai pentru că așa e comanda politică și numai pentru că ei aparțin unei anumite tabere. Nu faceți deosebire între Mircea Diaconu și alți politicieni pe care considerați că, din oficiu, aveți dreptul să-i călcați în picioare cu minciuni, cu mizerii. În esență, vă spun cum: l-ați prezentat, ați încercat să-l prezentați pe un om ca Mircea Diaconu ca pe un fel de escroc care vrea să fenteze legea și care vrea să păcălească instanțele statului român. Or, nu există din toți oamenii care au fost miniștri în România și sunt miniștri în România un om mai cinstit, mai naiv de cinstit și mai corect ca Mircea Diaconu. Despre asta este vorba, pe scurt.”  

Eu am rămas mută când l-am auzit astăzi pe Crin Antonescu rostind aceste vorbe. Nici nu contează foarte mult cu cine anume din presă se războiește Crin Antonescu, cu ce post sau ziar o face, contează, în esență, modul în care gândește și cu care eu, personal, sunt într-un profund dezacord.

În principiu, sunt câteva idei clare.

1. Jurnalistul n-are respect. Dacă are, e "maimuțăreală".

2. Jurnalistul care critică un politician o face la comandă politică. 

3. Jurnalistul care arată că un politician are probleme cu legea, că nu spune adevărul, face "mizerii" și spune "minciuni". Și le face doar pentru că politicianul e într-o anumită tabără.  

4. "Mai naiv de cinstit" ministru sau fost ministru ca Mircea Diaconu nu există.

Eu cred că, în România, deocamdată:

1. Nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar Mircea Diaconu. E adevărat, un mare actor pe care-l admiram din copilărie dar care, prin acțiunile sale, a arătat că persoana Mircea Diaconu este cu totul altceva.

2. Orice persoană se poate adresa Justiției pentru apărarea drepturilor sale și trebuie să aibă parte la un proces echitabil.

3. Libertatea gândirii și a opiniilor nu pot fi constrânse sub nicio formă în România.

4. Libertatea conștiinței este, de asemenea, garantată la noi în țară. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.

5. Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

6. Cenzura de orice fel este interzisă.

7. Dreptul persoanei de a avea acees la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

8. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

9. Justiția se înfăptuiește în numele legii. Este unică, imparțială și egală pentru toți. CSM este garantul independenței Justiției.

Și aș putea continua. Da, am citat din Constituție. Nu, în Constituție, până la ora la care scriu, n-a apărut niciun articol referitor la Mircea Diaconu. 

Jurnalistul are dreptul de a informa corect, chiar dacă vorbim despre matrapazlâcurile unui ministru sau ale unui cetățean obișnuit. 

Jurnalistul, dacă dezinformează sau execută "comenzi politice", se discreditează singur. 

Jurnalistul respectă, ca orice persoană din această țară, deciziile Justiției. Iar prin decizia de astăzi, Justiția a hotărât că lui Mircea Diaconu i se interzice accesul la funcții publice timp de trei ani.  

Chiar dacă toate acestea, domnului Antonescu uneori îi plac, alteori...nu.    

P.S. Ca de obicei, Lelia Munteanu este senzațională. Citiți vă rog: "Adevărul și minciuna va învinge dragostea și ura"

Trei tabere, două curente

...și nicio soluție până acum.
Tabăra Blaga, tabăra Boc și tabăra "câștigătorilor". Și marele test al ultimilor opt ani: alegerile parlamentare. Nimeni nu pare să vrea să și le asume. Dacă va fi o persoană, ea va avea influența în PDL compromisă. Dacă va fi o conducere colectivă, va trebui ca rezultatele să și le asume toți.
Oricum, statutul forțează PDL să facă alegeri după parlamentare. Așadar, oricine va fi, va avea mandat limitat. Și, ca atare, marele meci se va ține la anul. Dar până atunci, este foarte posibil să dispară mulți din Parlament.
Marele pariu al PDL se va tăia duminică.  Dacă nu, orice amânare va face mult mai rău.

Măcelul

"A fost una dintre cele mai frumoase ședințe la care am participat", declară, pentru un ziar din Arad, Gheorghe Falcă. Măcelul însă a fost aproape public și transmis unei țări întregi de mass-media. De la delfini, bile, amante și, bineînțeles, bani. Și, culmea, măcelul nu s-a terminat.

Astăzi, în timpul sfârtecării, am avut un deja vu. Mi-am adus aminte cum în 2000, am publicat în Jurnalul Național primele stenograme ale unei ședințe a BCCC al PNȚCD. Erau, de altfel, și primele stenograme apărute în presă. Un lider, nu spun cine, furase pur și simplu casetele cu înregistrările din partid. După discuții îndelungate, a acceptat să mi le pună la dispoziție. Inițial, erau vreo 7. M-am dus la secretara lui acasă, o zi întreagă am copiat casete de m-am plictisit, iar două nopți întregi am stat și le-am transcris. Râdeam și mă îngrozeam singură. În ce hal ajunsese un ditamai partid la guvernare. Țin minte cum Vasile Lupu urla pur și simplu la Ioan Avram Mureșan întrebându-l de pungile cu bani cu care venea la partid. Iar când ieșea unul din sala de ședință să se ducă la toaletă, toți se apucau să-l măcelărească. După ce s-au înjurat apoi în față ore bune, s-au acuzat de "coterii"- termen folosit de Vasile Lupu, și-au adus aminte de câte ori într-o ședință l-au demis și repus în funcție pe ministrul Romică Tomescu - de nu mai știau voturile, ședința s-a sfârșit. Fără vreun rezultat clar. Și a doua ședință tot așa a fost. Am obținut și tura a doua de casete. La modul cel mai sincer, eram deținătoarea unui casetofon amărât dar casete cu muzică nu prea mai aveam. Pe majoritatea lor aveam ședințe ale BCCC.

Peste câteva luni, în noaptea alegerilor parlamentare- când au pierdut, s-a convocat o nouă ședință BCCC de urgență în sediul central. Toată conducerea și-a depus demisia. Intrând la sfârșitul ședinței în sală ca să discut cu un lider, din greșeală, când am plecat am încurcat foile pe care-mi luasem notițe. Și așa m-am trezit că am plecat în toiul nopții de la PNȚCD cu demisia lui Remus Opriș, pe atunci secretar general. A doua zi, i-am returnat-o. Era cu număr de înregistrare. Deci cam așa s-a scris istoria PNȚCD.

Faptul că PDL este acum, la ora la care scriu, un partid fără conducere efectivă, arată că greșelile care s-au făcut sunt multe și imense, polițele care se plătesc sunt istorice iar scindarea este profundă. Ce se va întâmpla cu PDL, nimeni nu știe. Nici cele două tabere nu știu exact.

Înainte de parlamentare, să decapitezi un partid care a avut ani buni toate pozițiile de putere în România și care în două luni a cam pierdut tot, poate fi, într-adevăr, un gest sinucigaș atât timp cât PDL n-a identificat din timp soluția salvatoare. Liderul care să tracteze și să reinventeze rapid partidul nu cred că există. Soluțiile artificiale sunt și ele letale. Dacă nu ai un personaj de forță, charismă, în care să-ți creadă partidul pe care tot el trebuie să-l primenească, nu faci nimic. PDL poate pierde, prin demobilizare, și ceea ce cu greu a obținut la localele de acum.

Așadar, marea problemă este liderul. Nici Boc, dar nici Blaga nu par a putea coagula acum tot PDL. Succesul lui Boc a fost categoric insuficient, dar și lui Blaga i se pot reproșa multe. Dacă Blaga va prelua conducerea după Convenție, nu va fi decât un transfer de putere dintr-o zonă în alta. Iar dacă rezultatul de la parlamentare va fi mai mic sau cel mult egal cu cel de la locale, cu siguranță, la un al doilea măcel se va ajunge. Și Vasile Blaga își va compromite definitiv puterea de influență în PDL.

Este o soluție MRU? Nici ei nu știu, dar toți par s-o respingă pentru că pe MRU nu pot avea controlul. În plus, și conectarea lui MRU la un PDL fracturat poate fi mortală. Prin suprapunerea imaginii, i-ar putea periclita lui însuși orice șansă de succes în politică. Iar liderii taberelor oricum nu-l acceptă. Au dovedit-o cu prisosință când, tot grație sfârtecării lor interne și neacceptării lui MRU, au reușit cu mult succes să-i prăbușească tot guvernul și să destrame coaliția de guvernământ.

Este Videanu salvatorul? Nu cred. Multe i se pot reproșa și lui. De la controverse publice, până la lipsa unei susțineri electorale pentru o a doua candidatură la Primăria Capitalei. PDL nu poate avea un lider în care oamenii nu cred. Sau, mă rog, poate avea, dar asta va face partidul și mai pitic.

Aud că tabăra Boc pregătește o candidatură inedită. Un lider local care să fi câștigat localele și care nu e neapărat cunoscut. E fix aceeași problemă. Poți pune, în definitiv, pe oricine. Atât timp cât susținerea populară națională nu există, nu poate mobiliza nici partidul. Tot la măcelul numărul doi vor ajunge. Iar la parlamentare vor risca mult prea mult.

Dacă nu vor să rupă efectiv partidul, taberele trebuie să se așeze, în sfârșit, la masă și să inventeze împreună, cu rațiune și grijă, pur și simplu o minune. Asta dacă nu vor să ajungă la maximum 10% . Oricum, în afară de ură profundă, orgolii și polițe de plătit, nu văd ce ar mai avea efectiv de împărțit. Ținta lor ar trebui să fie acum una singură: salvarea partidului, nu propriile scaune. În PDL, e adevărat, liderul mesianic nu mai este. Și poate că și din cauza asta s-au prăbușit.

Syrian military using children as human shields

Marile mize ale unor alegeri care ne-au plictisit

Dacă se confirmă până la închiderea urnelor trendul crescător al participării la vot, în comparație cu 2008, este clar că avem de-a face, pentru prima dată după mulți ani (după 2000 cred ) cu un vot eminamente politic și nicidecum cu o alegere de proiecte la nivel local. Oricum, campania a fost anostă, candidații puternici au refuzat să intre în dezbateri dar, totuși, prăbușirea unui Guvern și eșecul unei administrații par să aibă încă reverberații puternice și să lovească în alegerile locale de acum. Mobilizarea electoratului pare să se suprapună cu cea a partidelor. Și asta e foarte important pentru că vorbim de mai multe tipuri de electorat

- Pentru USL e important depășirea pragului psihologic de 50%. Odată acumulat acest scor, toate gândurile USL pot intra în linie dreaptă, putând fi clamate prin validarea de către electorat. Separat, pentru PSD și PNL sunt la fel de importante rezultatele pentru primării, președinți de Consilii Județene și majorități în CJ. Asta după împărțirea frățească din USL. La Buzău va fi interesant și ăsta este doar un singur exemplu. Succesul împărțirii candidaturilor sau, dimpotrivă, eșecul în unele zone va solidifica sau va complica apele în USL.

- În PDL, miza o reprezintă menținerea celor două primării de sector, a primăriei Clujului și a fiefurilor electorale mari. Dacă Emil Boc pierde Clujul, nu e exclus să piardă și președinția partidului. Dacă Elena Udrea pierde vreo primărie sau va scoate pe București un scor de sub 20%,  poziția sa dar și influența vor fi contestate în PDL. Dacă Vasile Blaga obține un scor pe țară între 20-25%, probleme mari nu va avea. Dar dacă scoate sub 20%, nici șeful de campanie al PDL nu va sta prea confortabil. Pentru că această plajă electorală reprezintă, în sine, un prag psihologic pentru partid. E de văzut dacă și revopsirea și includerea PDL în diverse alianțe electorale locale, periculoase într-un fel în perspectiva parlamentarelor, vor avea succes sau nu.

- Și UDMR își testează supraviețuirea. Fracturarea electoratului maghiar pe trei paliere, UDMR, PPMT și PCM va fi primul semn pentru parlamentarele din toamnă și pentru tensionarea sau detensionarea discursurilor și pozițiilor la nivel local. Ce efect a avut suținerea fățisă a Budapestei și ce priză au mesajele facțiunilor extremiste în secuime, tot astăzi vom vedea.

- UNPR dă primul examen electoral de la înființare. Onțanu este de nedoborât în sectorul 2. În țară însă, cu Solomon la Craiova și alți câțiva în zone cu miză - este de văzut dacă ei vor coagula un scor la nivel național suficient ca partidul să-și poată negocia în perspectivă alianțe electorale și să conteze în perspectiva parlamentarelor de peste câteva luni.

- PPDD- partidul poporului OTV-ist, la fel, își dă primul examen. Promisiunile halucinante și canalul de propagare - vom vedea cât au contat și dacă se vor materializa în vot efectiv.

Salvați Spania!

Cam asta titrează, pe scurt, El Pais și El Mundo. În doar doi ani, patru state din zona euro au ajuns să solicite ajutoare financiare de urgență, uriașe infuzii de capital. Astăzi, Spania, a patra dintre cele mai puternice economii din zona euro, a cerut, potrivit BBC, până la 100 de miliarde de euro. Ținta: recapitalizarea băncilor aflate în dificultate. Fără îndoială, este cea mai gravă știre pe ziua de astăzi. Ministrul Economiei spaniol, Luis de Guindos, care deja a ajuns vedetă internațională, a recunoscut cererea guvernului de la Madrid însă refuză să admită că este un ajutor de salvare. Christine Lagarde spune că ceea ce subminează zona euro sunt incertitudinile și îndoielile cu privire la viziunea pe termen lung a politicienilor și cu privire la durabilitatea zonei euro. Nu știu de ce, dar la noi sintagma "viziune pe termen lung" parcă sună dintr-un alt film.

 

The waiting game

Siria este, fără îndoială, cea mai mare provocare a marilor cancelarii occidentale de câteva luni bune. Bashar al Assad este de neoprit, masacrul continuă iar conflictul se adâncește. Planul lui Kofi Annan a eșuat în mod evident. După Serbia, Afganistan, Irak, Libia o intervenție militară în Siria, trecută prin Consiliul de Securitate al ONU, este aproape imposibilă. De altfel, Lavrov al Rusiei a ieșit public și a spus că niciodată nu va permite așa ceva. "E un scenariu catastrofal. Nu vom permite Consiliului de Securitate să recurgă la forță. Nu va exista un mandat al ONU pentru o intervenție străină în Siria. Vă garantez". Poziția lui Lavrov este fără echivoc.

Cu un președinte american în luptă pentru un al doilea mandat, cu un președinte rus puternic poziționat în debutul celui de-al treilea mandat, cu o Europă profund instabilă economic, Siria pare să fie o problemă mult prea mare căreia nimeni nu vrea să-i găsească, deocamdată, o soluție. Așa că ONU, prin Kofi Annan, la sfatul Rusiei probabil, propune un plan B, cu implicarea Iranului. Să negociezi cu Khamenei și cu Ahmadinejad, bănuiți a susține și sponsoriza ceea ce este în Siria, a fost o propunere văzută de mulți ca o "glumă bună". Înseamnă să legitimezi totul. Puterea, influența Iranului, înarmarea nucleară, nerecunoașterea Israelului, sponsorizarea terorismului și multe alte lucruri. Chiar dacă vorbim despre ONU și nu de un anume stat.

Pe de altă parte, cu un veto al Rusiei, orice rezoluție pe intervenție este ca și eșuată. Și se pot dezgropa și problemele istorice. Afganistan care nu s-a terminat, Irak- care n-a avut mandat pe intervenție și despre care, de exemplu, Tony Blair mărturisea că a fost cea mai grea decizie din întreaga lui carieră. Cu un milion de oameni protestând în stradă, cu un ONU ocolit pentru că opoziția Rusiei, Franței și Germaniei era evidentă, cu un plan postbelic greșit și recunoscut, cu un Hans Blix fluctuant din cauza grelei răspunderi, intervenția s-a făcut. Iar arme de distrugere în masă, culmea, nu s-au găsit. Victime au fost oricum de toate părțile. Regimul a fost schimbat, tranziția a durat destul de mult și țara a fost, pe cât se poate, democratizată. Ar mai face un lider ca Tony Blair așa ceva? El zice, căutându-și pretexte prin explicații fluviu, totuși că...da. Irakul l-a măcinat teribil. Eu tind să cred însă că nu...

Nu degeaba mă refer la Tony Blair. În mărturisirile sale, explică pe cât se poate discuțiile cu marile cancelarii pe provocările externe pe care le-a prins: Serbia, Sierra Leone, 9/11, Afganistan, Irak. Nu întâmplător poate, din discuții reiese poziția constantă a lui Putin vizavi de ONU. ONU e inutilă, complică, nu e nevoie de așa ceva, trebuie ocolită. Acum, culmea, Rusia sfătuiește ONU să apeleze la Iran dacă vrea să rezolve Siria. Iar Kofi Annan scoate, la îndrumarea miniștrilor de extene din Orientului Mijlociu, ca și justificare în discuțiile cu Iranul, următoarea remarcă: "Siria nu este Libia. Nu va imploda, va exploda peste granițe". Dacă va fi așa sau nu, nimeni nu știe. Cert este că Bashar al Assad, un autentic dictator de tip nou, nu este chiar un idiot.

Cât despre Siria, vorba lui Cooper de la CNN, care invariabil pedalează pe această idee: Niciunul dintre noi nu poate pretinde că nu știe ce se întâmplă. Nimeni nu poate spune: scuze, dar eu n-am știut cât e de grav. Siria se vede de la o poștă că este cel mai mare și grav derapaj al unui regim actual din Orient. Una este să mori în război declarat, și alta este să mori în văzul întregului mapamond care se uită, se miră, se îngrozește, se revoltă în declarații și cam întoarce spatele. Ambele sunt înfiorătoare. Siria, în anul de grație 2012, a întrecut cu siguranță orice măsură. La ea, abominabilul a reușit să capete un grad de comparație. Sute de copii sfârtecați, peste 13.000 de morți and... still counting. Până în ce punct va fi destul? Nimeni nu știe.

Marile puteri sunt într-un joc al așteptării. Un joc de glezne conștient și ucigător.

Misterul Liviu Negoiță

Pentru cârcotași, fac de la bun început precizarea că n-am nicio treabă cu Liviu Negoiță. Nici măcar nu ne cunoaștem. N-am vorbit niciodată. Dar în ultimele zile toată lumea vorbește despre ceea ce se întâmplă în sectorul 3. Și scriu despre asta pentru că pare să fie un caz cu totul aparte.

Așadar, avem doi candidați. Unul, primar în funcție - înscriindu-se pentru cel de-al treilea mandat din partea PDL, iar celălalt, susținut de USL. Nu vreau să avantajez sau să dezavantajez pe nimeni. Nu locuiesc în sectorul 3, nu susțin interesele niciunui candidat, nu vreau să fac predicții, dar SE PARE că există șanse ca Liviu Negoiță să piardă Primăria. Unii spun că diferența este destul de mare, alții spun că “se joacă”  la câteva procente.

Până la urmă, vom vedea duminică. Eu mă refer aici strict la anti- campania pe care Liviu Negoiță și-a făcut-o.

În primul rând, confuzia de nume îl dezavantaja evident. Și prin asta, ”brandul”  a fost serios alterat, dacă nu desființat. Dacă nu mă înșel, e și al doilea pe buletinul de vot. Ei bine, la asta, Liviu Negoiță n-a reacționat deloc. N-a schimbat nimic. Nu s-a reinventat. Nimic. Nada. Niente. Nihil. Rien. De ce? Numai el știe.

În al doilea rând, nu a dorit să intre în dezbateri televizate. Unul la unul, face to face – cu contracandidatul. Deși, ca primar în funcție, cunoscător al problemelor sectorului- se presupune, acestea l-ar fi avantajat. Puncte nevralgice ar fi avut și contracandidatul. Destule. De ce n-a vrut Liviu Negoiță? Din nou, numai el știe.

În al treilea rând, campania om la om. Liviu Negoiță n-a practicat-o. În timp ce celălalt a aplicat-o cu prisosință. De ce? Răspunsul nu există.

În al patrulea rând, campania on line, outdoor, personalități asociate, evenimente. Pe outdoor, a ieșit. Dar în rest, liniște totală.  Asta în timp ce contracandidatul a mizat foarte puternic pe acest palier important.

În al cincilea rând, media. Contracandidatul l-a tocat vehement și sigur cu toate armele posibile și imposibile pe care le-a avut la îndemână. “Băncuțele lui Liviu Negoiță”, ca să dau doar un exemplu - n-au avut niciun răspuns coerent și propagat puternic. Din nou, liniște totală. Liviu Negoiță o fi răspuns în cele câteva emisiuni în care a participat singur, dar nimeni nu l-a auzit. De ce? Numai el știe.

Cred că aș putea să mai găsesc vreo două exemple pentru acest tip de anti- campanie pe care a preferat-o Liviu Negoiță.

Poate părea paradoxal ce spun. Eu nu prea cred în isteria sondajelor. Dar să pierzi 20 sau chiar 30% din votul și încrederea electoratului în DOAR o lună și jumătate, recunosc, e o mare performanță. Și scriu asta în condițiile în care nu spun că nu va câștiga. Însă dacă va câștiga, va fi la limită.

S-a spus de multe ori că, de fapt, Liviu Negoiță, nu vrea să mai candideze. Dar dacă nu a vrut, de ce a mai făcut-o? Iar dacă a făcut-o până la urmă - chiar dacă nu-și dorește, de ce a fost atât de sigur pe el? De ce cei din jur nu au reușit să-l trezească? În condițiile în care tăvălugul contracandidatului, cotat inițial cu șanse mici, a măturat totul în cale.

Eu am mai văzut asta. În 2004, în Bacău, cu Dumitru Sechelariu. Dar atunci Sechelariu chiar își mai dorea un nou mandat de primar. Însă pe fondul votului anti- PSD, non- campaniei pe care și-a făcut-o, în ciuda asflatărilor din oraș și a influenței, a pierdut Bacăul. E adevărat, din al doilea tur. Stavarache, un necunoscut până atunci, cu o campanie din om în om, și puternic pe media, l-a pulverizat. După opt ani, a scos Bacăul de sub clanul Sechelariu, scoțând, cu succes, în evidență toate bubele lui Sechelariu. Și… i-a ieșit pasiența.  

O pierdere a Primăriei sector 3, în Capitală, va fi foarte usturătoare pentru PDL. Ar putea fi chiar una dintre puținele surprize ale campaniei. Anostă exclusiv din cauza candidaților puternici. Însă pierderea sectorului 3 de către PDL, în condițiile în care scorul pe București nu are, teoretic, șanse să se apropie de cel din țară, va genera multe tensiuni în partid. Dacă pierde și Emil Boc Clujul, ceea ce eu nu cred, partidul poate declanșa lejer o nouă Convenție. Și o nouă sfârtecare între lideri e ultimul lucru pe care-l are nevoie un partid, oricare ar fi el, înainte de niște parlamentare cu o foarte mare miză.

Așadar, întrebarea și misterul rămân: de ce a ales Liviu Negoiță să fie anti-candidatul perfect? E om vechi în partid, trecut prin multe campanii, experiență are...Răspunsuri logice nu există.

Înțeleg că astăzi, în sectorul 3, pe ultima sută de metri, s-a recurs la metoda mesajelor personalizate prin telefon. Sincer, nu știu cât funcționează și cât mobilizează. Metoda a fost brevetată în 2007, când miza era alta: suspendarea. Și, sincer, mai e ceva: totuși, Liviu Negoiță nu e președintele Traian Băsescu.

P.S. Eu am primit astăzi, la 17.58, un apel, de pe un fix, în care domnul Alexandru Arșinel mă sfătuia să-l sprijin, la sectorul 2, pe Lucian Iliescu - PDL. Inițial, nu mi-a venit să cred. Erau și alți oameni lângă mine. Unuia chiar i-am dat să asculte mesajul. Cu ce rămân după toate acestea? Cu un gust amar. De ce se bagă marii actori în toată această poveste? Poate pentru bani, poate din simpatii politice, poate din proprie inițiativă...nu știu. Însă niciodată nu-l voi mai privi cu aceiași ochi pe Arșinel ca și până acum. Valabil și în cazul titanului Mircea Albulescu. 

Cel mai josnic atac

...vine din partea lui Kover Laszlo. A spus așa:  "Dacă noi facem un gest de reverență față de arta literară a lui Nyiro Joszef, acest lucru nu înseamnă că dorim să preamărim gafele sale politice. De asemenea, și în literatura română există anumite persoane, îl menționez doar pe Mircea Eliade, care a avut o operă valoroasă dar a fost membru în Garda de Fier. (...) Eu nu am aruncat volumele lui Eliade pentru că a fost în Garda de Fier".

Eu nu îmi aduc aminte ca în România să fi fost proteste din cauza introducerii în curricula școlară a lui Noica, Eliade, Cioran sau Țuțea. Nu îmi amintesc nici să fi fost proteste împotriva studierii operei lui Nae Ionescu sau Nichifor Crainic. Dar la Budapesta au fost proteste împotriva introducerii cu forța a antisemitismului obligatoriu în școli. Și mă refer aici studierea operelor lui Dezso Szabo, Nyiro Joszef și Albert Wass. Ultimul rămâne condamnat la moarte, prin decizia Înaltei Curți din 2008, ce a respins reabilitarea sa. În România, Albert Wass a fost și este considerat criminal de război.

Cât despre îmbrățișarea ideologiei legionare în tinerețe de către Eliade, Noica și Cioran, eu cred că această generație de titani ai spiritului și gândirii românești vor rămne pe vecie lipiți de această țară, nu prin ceea ce vremelnic au admirat și față de ce ulterior s-au distanțat, ci prin ceea ce i-au lăsat moștenire. O moștenire de admirat, de invidiat față de care nicăieri, nimeni n-a protestat. O moștenire care însă a bulversat numai prin puternica ei valoare.

Cu alesul la psihiatrie

Acum vreo doi ani, cinci senatori independenți propuneau un proiect de lege prin care doreau ca toți parlamentarii care vor să intre în Legislativ să fie, mai întâi, examinați psihic și psihiatric înainte de a-și depune candidatura. Atunci, toată lumea a râs de propunere dar, pe timp ce trece, îmi dau seama că problema e foarte serioasă. Nu mai știu exact ce s-a întâmplat cu proiectul legislativ- cred că a fost abandonat, dar văd că avem un senator al României care iese din toate tiparele și căruia poate un control de genul ăsta nu i-ar strica. Chiar deloc.

Numele personajului e Valer Marian, senator PSD de Satu Mare. E și președinte de organizație. Își prezintă pe siteul propriu toată viața. De la procuror înainte de Revoluție cu calificativul "foarte bine", până la disk-jockey de weekend și ajutor de ospătar pe terasă. Bineînțeles, în tinerețe.

Mă rog, nu asta ar fi problema, dacă domnul senator n-ar fi petiționar de meserie. În general, în calitate de senator, interpelează tot ce mișcă. Pe Ungureanu l-a interpelat pe tema blugilor "plini de sânge" și "calfelor cizmarului care trăgeu în noi ca în iepuri", pe Drăgoi l-a pus să evalueze 300 de kg de argint, pe Berca l-a interpelat pe tema: "numele, prenumele, gradul, funcția și salariul jandarmului care a intrat în istoria recentă și panoplia mediatică prin urlele de urangutan din Piața Unirii, cu ocazia manifestărilor violente din 14 Februarie 2012". Numai că manifestările fuseseră în Ianuarie.

Sunt zeci și zeci de interpelări și declarații politice. Imaginați-vă că toți oamenii ăstia au răspuns. În principal, domnul senator are o problemă cu tot ce înseamnă autoritate a statului. Fie ea Justiție, Poliție, DNA, Parchet sau toate ministerele. Pe teme extrem de diverse și uneori haluciante cum ar fi "încadrarea mecanicilor de avion și a electricienilor de întreținere balizaj". Și Berceanu, pe vremea aceea ministru, i-a răspuns.

Interesant este că acum a început să-l interpeleze și pe Ioan Rus. Adică propriul ministru. Subiectul: " "Branconajul" circarilor ex-ministrului Traian Igaș din MAI". Și îi cere să ia măsuri. Vrea răspuns scris și verbal.

Demn de remarcat este și  faptul că domnul senator a fost printre puținii parlamentari care i-au luat apărarea în mod public lui Cătălin Voicu, colegului său din Senat. Și nu s-a oprit. Ulterior, a luat la chestionat și DNA pe tema altui presupus parlamentar - interlop, Dan Păsat.

Așadar, poate că totuși propunerea privind controlul psihic și psihiatric nu ar fi trebuit deloc abandonată.
Mai jos, aveți o mostră de bună-purtare.

“ În viață, trebuie să știi ce duci! ”

De ce e foarte important cazul Voicu? Pentru că nu vorbim doar despre un senator condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, nu vorbim doar despre doi afaceriști și un judecător – și ei condamnați. Vorbim despre...

-         prima rețea politică – interlopă – judiciară devoalată și părți ale ei dezmembrate. În ea mai funcționau și polițiști, oameni de afaceri, procurori.

-         primii judecători murdari ai Curții Supreme comdamnați, pensionați brusc și de bună voie – prima reformă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a “Dumnezeilor României”,  declanșată de o rețea mafiotă adânc îndrădăcinată în politicul ultimilor 22 de ani.

-         primul general pitit în straie de politician, necunoscut până la arestarea sa, executant al unei rețele ce șantaja oameni politici de vârf, avea strânse legături cu crima organizată și avea infiltrați alți locotenenți în zone cheie din toate instituțiile importante ale statului . Arestarea și condamnarea la închisoare a lui Voicu a fost un semnal puternic pentru toți acești oameni, inclusiv pentru întregul sistem politic românesc bolnav de atâta corupție.

-         primul parlamentar al României care recunoaște în interceptări că a intrat în Legislativ ca exponent al lumii interlope, votat de lumea interlopă, ca urmare a intervenițiilor pe care le făcea în Justiție, în Poliție, în Parchet și șantajelor “cu foițe”, “fetițe” și “peruci” pe care le practica. De 22 de ani.  

-         prima dată când „gruparea ‘89” intră și ea în atenție. O rețea formată din personaje ca Mitică Iliescu, Cătălin Voicu, Ionel Marin, Francisc Radici, Gabriel Naghi și alți câțiva. “Meritul” lor e că pe 21 decembrie ’89 se aflau în aceeași zonă și mulți spun că o parte din ei au participat efectiv la prima acțiune de reprimare a Revoluției- spargerea baricadei de la Intercontinental. Mitică Iliescu, fost secretar al UTC al Comitetului Politic Superior al Armatei era căpitan Regimentul 2 Mecanizat, Voicu era locotenent transmisiuni la Regimentul 2 Mecanizat, condus de comandantul Marin. Francisc Radici era comandant de batalion infanterie iar Gabriel Naghi- tânăr locotenent major de artilerie în cadrul aceluiași Regiment 2 Mecanizat. Ulterior, Mitică Iliescu a devenit șef al nou înființatului SPP, Voicu- aghiotant al primului procuror general, Gheorghe Robu (strângând informații despre tot ce mișcă), detașat SPP în CSAT, consilier de stat Palatul Cotroceni- Departamentul Securității Naționale, Ionel Marin- MapN, SPP, Direcția de Informații a Armatei, SRI, Francisc Radici- SPP, DGIA iar Naghi- SPP.

Cine a citit atent interceptările din cazul Voicu și cine îl cunoaște realizează că omul nu mințea. Tot ce spunea era adevărat. Mai jos, aveți câteva fragmente din discuțiile purtate în 2009. Cătălin Voicu despre el și rețea. Așa cum bine și cu gura-i lăudăroasă dar cam analfabetă o descria.

Cătălin Voicu :” În lumea militară, toată lumea mă știe de “domnu’ general”, în lumea Justiției, toată lumea “domnu’ consilier”. Eu, în calitate de consilier la Palatul Cotroceni, mi-am făcut treaba bine și mi-am lăsat o relație excelentă cu toată Justiția română. Pe obraz...”

Cătălin Voicu:” Peste tot am variante! (n.m. Pachet, DNA). Domnule, ți-am spus că în decembrie 1989 am fost numit aghiotant al primului Procuror General al primei Românii libere. Când nu mai ascula nimeni de nimeni. Și a funcționat ‘89-’90, toată perioada aia. Și toate relațiile mele. Am crescut cu ele odată. Eu, tânăr locotenent...“

Cătălin Voicu: “Bă, nu cumva în data de, cu ani în urmă, când a fost pe la Palat și au fost niște probleme, era unul dintre ei care era pe la un județ- avea belele, atunci unul dintre ei era la un sector- avea belele atunci...Mai păstrează vreo hârtie din hârtiile alea?! Că sunt mulți dintre cei care sunt acum, la rândul lor au avut dosar la anchete speciale. Că nu era DNA-ul atuni. Acte sigure, altfel nu te faci ascultat...  ”

Cătălin Voicu: ”Asta a fost cheia succesului meu. Mi-am creat relații serioase cu oameni foarte serioși cu care am mers cu ei până la moarte. Nu existam. De aia spunea că detest pe cei care joacă cu toată lumea. Mergi cu un om până la capăt. Am crezut în steaua dânsului, dânsul în steaua mea. Dânsul a fost mai afectat ca mine când am pierdut ministerul pentru că nu putea să creadă și zice: “Dom’le, numai la noi cât ați apelat” Și nu numai la dânsul, la toți colegii dânsului. Zeci de cazuri, ca să nu zic sute, dânsu-i martor. I-a salvat pe toți, nu s-a plătit un franc, că am un principiu: la necaz…”

Cătălin Voicu:” Judecătorii, judecătorii Curții Supreme au rang de miniștri toți, înțelegi, înțelegi? Judecătorii au pașaport.  Păi sunt în jur de...pe fiecare Secție..eu zis că sunt 15. Judecă toată România! N-ai văzut cum l-am chemat până aici?! (n.r. pe Costiniu) Sunt pe bune cu toți! Este un regim special. Ei țin de Ministerul Justiției, sunt organ separat. Nu-i schimbă, sunt până la moarte. Au rang ca la Curtea Supremă americană. Îi știu pe toți! Și dacă nu-i știu pe toți p'ăia din instanță, îl știu pe domnul Radu sau pe domnul Sandu, care îl mai știi și tu...Nu-l penetrez.Relațiile se stabilesc interpersonal. Mai strânge din ei, dar nu sunt toți cu probleme. Și dacă-s cu probleme, vorbesc cu ei înainte. Mut dosarul la altul, se dă bolnav, dacă nu poate să dea, îl bag în medical. Mă, când îmi dai o temă, stai cuminte! Toată România-i la ei! Dar toată România-i în 15 oameni! Repet, decât atât! Păi sunt vreo 5 complete mari și late, dom’le de câte trei. Atâția sunt la Curtea Supremă! Nu știu dacă înțelegi. Deci, dom’le, tot ce înseamnă Poliție, Justiție, Parchete, e o lume dificilă, e o lume plină de mofturi, de capricii și-s oameni extrem de alunecoși, unii! E greu de tot!(...) Mulți! Domn’ne, i-am rezolvat pe toți. Că unde n-a fost loc de rezolvat, am dat cu suspendare, n-a plecat cu pușcărie. Ascultă-mă un pic! Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toată Justiția în mână, ai toată Curtea...Da, am Poliția. Vreau să-l arestez pe Onțanu, vreau să-i fac dosare lui Oprea. De jos dosarul, sus merge șnur. Pentru că eu sunt singurul personaj care am tot. Toată conexiunea în mână. Și-ai văzut că Procuratura, în Justiție. Vanghelie nu că are un interes, e direct interesat în toată povestea asta, să ajung acolo. Prezența mea la Interne îi conferă liniște.(...) Dacă mă duc acolo, în trei ani de zile pot face toată rețeaua în România! Acum, dacă pierdem alegerile, rețeaua e în funcțiune.(...) Neprezența mea la vârful Ministerului de Interne se rostogolește ca un bumerang împotriva mea. Imaginea Poliției, a Curții, la noi. Ei nu înțeleg chestia asta. Ei înțeleg că am fost fentat a doua oară. Mi-ar fi ult mai simplu să bag un băiat bun, să mă asculte, da? Dar dacă-l încalecă cei de la SRI? Dacă-l încalecă cei de la Parchet? Nefiind eu acolo, eu am altă relație. Pe unii în cunosc și în alte poziții. Mai cunosc cu peruca-n cap, alții în cunosc și cu fetițe ce fac...Cu mine, dacă mă duc și-i spun: “Domnule procuror general am o mare rugăminte! Și vă rămân îndatorat, dosarul ăsta vreau să rămână așa!” Și am dat cu palma. 99% rămâne cum spun eu! Dacă-l rog pe cutare, găsește 15 elemente să ni-l întoarcă pe puștiul ăla.. Dar eu dacă mă uit într-un dosar, știu unde să caut. C-am fost la Gheorghe Robu. Și nu mă poate păcăli nimeni. Tu știi cât mi-a funcționat mie atunci? (…) Din motive pe care ți le-am expus, câte o hârtie din trecutul fiecăruia, i-am ținut pe loc și i-am făcut fideli. Și unii dintre ei chiar dacă-s ofițeri SRI, mai erau pe state și la SIE. Și toate astea erau la generalul Iliescu, că eu eram în departamentul de lucru. Un om ți-e loial dacă are un motiv. L-ai ajutat, ai făcut, da? Dar în momentul când mai ai un motiv suplimentar, foița, două motive sunt mai puternice ca un motiv, colegule! E complicat acuma să mă apuc să-ți fac teorii”.

Cătălin Voicu:”Un sistem ca să-l încaleci, trebuie să fii deasupra. Pentru că din păcate, uneori, aparențele sunt mai mult decât realitatea. Iar eu, dacă nu apar măcar o dată, știi cum? Să apar în aparență șef, înțelegi tu...Toată lumea o să creadă că sunt un papagal politic, că partidul mă păcălește..Deci varianta asta e foarte sănătoasă...dar nu pentru ei. Milițianul tot din câine și din curvă e făcut. El dacă nu se vede în vârful bucatelor, zice: “Aaaaa, l-a păcălit partidul, iar! ”. Așa, am spart gheața odată, pe urmă să nu mai fiu ministru deloc! Stau în umbra. Pun un băiat, cum ai zis tu…Și mie mi-era convenabil să am acolo un blat. Bă, băieți! Fiecare primiți câte ceva dar nu ministerele de forță ale partidului. Pentru că asta e ultima redută a partidului. Ai informația, deci juridic ai puterea! Arată-mi și mie care din partid are relațiile mele în Justiție? Dom’ne, și o treabă: vorba ta, la putere, poți să ai și dosarul îl bag înainte și te pomenești condamnat de ai tăi. Am dreptate?”

Cătălin Voicu în discuție cu Alexandru Mazăre: “ Și ANI e o instituție fără nicio forță juridică, e un c...t. Tot la Parchet ți le trimite, și acolo le omorâm, lasă-le dracu’ !”

Alexandru Mazăre: “Madam Lidia (n.m. Bărbulescu) cum e?”

Cătălin Voicu: “E bine”

Alexandru Mazăre: “Dar n-a semnat zilele acestea, nu?”

Cătălin Voicu: “N-a semnat, dar n-are ce să facă. Că nu semnează, semnează viitorul președinte. Ce-i decontează cu dosarele, cu...Poate să îmi s... p...Mă, el n-a avut. Băsescu, prea e șmecher, că dacă avea trei șmecheri buni ne încurcau la...Numai toți tâmpiții. Eu am luat în calcul că s-au încurcat cu materiale proaste. Și ăsta cu casa. Le-am achitat peste tot.”

Cătălin Voicu:” Vanghelică a vrut să fie foarte sigur că ies! N-a vrut să riște nicio secundă. Și când s-au făcut simulările de către Zgonea. Simulările, a zis că cel mai sigur colegiu la Senat e ăsta din tot Bucureștiul. Pentru că era un colegiu foarte controlat de...De votanți de-ai lui Vanghelie și inclusiv cu lumea interlopă. Pentru că o mare parte din ...au treabă cu ei, unde voturi mi-am luat aproape în unanimitate. În zona aia, cea mai rău...cea mai săracă din...Zăbrăuți, Ferentari, Amurgului, Iacob Andrei..zonele astea care sunt...Toporași. Iacob Andrei, calci pe semințe, e ceva...Nu poți să intri acolo, nici nu mai...nu intră nimeni acolo, am fost singurul parlamentar. A vrut Boc să intre după ce toate alea...Boc să-i facă și i-au luat țigăncile alea mari, cu fuste pe ele..de la p...și au băgat în gură. “Stai, mă, să-ți dăm, piticule, f...morții”. Sau îți dă copilu-n cap de n-ai ce să faci, nu...Deci, acolo n-a putut să intre nimeni! Am intrat acolo, toată lumea știa din auzite, din descrieri, din astea și...Au fost băieții mei de la Poliție, șefii de secții și Vanghelie care a dat mesaj. I-a chemat pe șefii de secție, pe toți: „Bă, vedeți, omul ăsta e un om care toată ziua ăsta ne-a ajutat pe noi toți!” Eu am răspuns de Parchetul din ...Toți erau ba arestați, ba băgați în banditism, erau tineri și am crescut odată cu ei! Și-au venit toți și au zis:”Bă, vedeți că ăla din cartea noastră de vizită, ăsta e un om mare, indiferent că ajunge, n-ajunge ministru, cutare, cutare..”. Tot ce mi-a părut bine că n-am ajuns ministru, că nu puteam să-mi țin cuvântul cu ce le promisesem. Pentru că mă omora. Suna jandarmii. Și era clară! Că atunci, dacă nu-ți ții cuvântul, efectu’ e mai rău, colegu’! ”

Cătălin Voicu: “Numai cu el (n.m. Vanghelie) vorbiți în politică. Eu nu mă bag în politică. Misiunea mea în partidul ăsta e alta. Așa că la politică, las politicienii să se ocupe”.

Cătălin Voicu, discuție, la Select, cu Marius Locic: “ Eu mâine, o spun cu voce tare. Îmi pun fundul în mașină și mă duc personal pentru domnul Locic…la Poliția Capitalei. Ba nu, o să mă duc la IGP. Și îi chem la mine, într-un birou la IGP pe cei de la Capitală. Și rezolv această problemă. Și vă asigur că nu se va întâmpa nimic. Dar nici nu vă spun cu cine vorbesc pentru că…dumneavoastră puteți scăpa fără să vă spun un nume. Eu vă spun că mă duc la o persoană autorizată, îi chem pe toți în birou acolo. Și pe ăla, și pe ăla, și pe ăla.. Situația: Domnilor, dacă apreciați în viață ce am făcut și eu pentru voi cât eram la Palatul Cotroceni, dacă veți fi azi în viață, de câte ori v-am tratat cu respectul cuvenit, cu prietenie și n-am dat drumul la niște...În ce vă privește, vă rog foarte mult, uitați-vă de 10 ori. Părerea mea, opinia mea este că Locic dacă are probleme, are numai de natură comerială. Nu este un escroc, nu este un țepar, nu e un bandit. Și atunci eu vă rog, luați-o ca pe o rugăminte personală: pentru că eu, când în momentul când o rugăminte de-a mea este refuzată, eu o iau ca pe un afront personal. Să vă uitați de 10 ori și dacă voi apreciați că ăsta e un infractor și nu știu ce, stăm de vorbă. Stați de vorbă voi și eu cu încă un prieten. Și acel prieten o să fie domnul general. Mergeți cu mine. Dacă ei vin cu documente la mine, mergem împreună. (...) Toți sunt disperați la Capitală. Pentru că cei mai mulți dintre ei au credite!”

Cătălin Voicu:  “Domne (sic!), dacă mă respectați, așa cum în anii ăștia, și nu puțin la număr, v-am probat prietenie și sprijin de câte ori ați avut și voi probleme. Vă rog să vă uitați de 10 ori. Nu luați nicio decizie”

Marius Locic: “Mi se dă tema și eu rezolv problema. Deci pe tipografia aia, considerați rezolvat. Indiferent, Doamne  ferește! Poate să câștige Băsescu! Asta-i viața, ce să faci?! În viață, trebuie să știi ce duci...”

Cătălin Voicu în discuție cu Liviu Capotă: “ Să-ți fie foarte clar! Dacă-mi tăvălești numele acuma (sic!), să mă prindă Băsescu cu chestii d’astea în campanie, să arunce cu c..t pe piață, că intervin, că fac, că dreg, în ce mă privește, reține un singur fenomen- te duci jos! Deci mai departe vedeți voi”

Cătălin Voicu: ”Nu vă puteți închipui ce e acolo. Arestul de la Capitală, de la minus 2. Ăla care e pe tubulatură – Evul Mediu. Uși negre de fier, zăbrele și lacăte, nu au aerisire, țigani, bandiți, te f..t ăia în c..r, te omoară. Ia noaptea din furculița care o au, o ia și o ascute și-o bagă în gât. Pe arest preventiv sunt tot felul de borfași, tot felul de bandiți. Ce să mai împaci, bă...Dacă are...au un contract cu moartea”.

Un an și patru luni a stat Voicu în arest prevenitiv, ceva timp, probabil, și pe la preferata tubulatură. Niște ani de pușcărie îl pasc. După recursul lui și cel al DNA.