A şaptea oara in China. Si a văzut-o pe îndelete. Beijing, Yichang şi Shanghai. Orasul Interzis, Stadionul Olimpic, Cubul de Apa, Marele Zid, Teatrul din Beijing. Barajul Celor Trei Defileuri, dar si cea mai înaltă clădire din lume. Noul Shanghai si vechiul Shanghai, calatorind cu cel mai rapid tren dintre toate câte există. Intalniri cu oficiali, cu vechi colegi din facultate, dar si multe imagini inedite. O săptămână veţi vedea, zi de zi, în exclusivitate, la Observator- Antena 1, cum arată China. Si nu oricum. China, in ochii lui Ion Iliescu...
luni, septembrie 22, 2008
Ion Iliescu. Chinaman.
A şaptea oara in China. Si a văzut-o pe îndelete. Beijing, Yichang şi Shanghai. Orasul Interzis, Stadionul Olimpic, Cubul de Apa, Marele Zid, Teatrul din Beijing. Barajul Celor Trei Defileuri, dar si cea mai înaltă clădire din lume. Noul Shanghai si vechiul Shanghai, calatorind cu cel mai rapid tren dintre toate câte există. Intalniri cu oficiali, cu vechi colegi din facultate, dar si multe imagini inedite. O săptămână veţi vedea, zi de zi, în exclusivitate, la Observator- Antena 1, cum arată China. Si nu oricum. China, in ochii lui Ion Iliescu...
duminică, septembrie 14, 2008
The best. The best of Reuters. Sau cand fotografia face cat o mie de cuvinte...
Toate aceste fotografii sunt facute de oamenii de la Reuters. Cele 113 fotografii Reuters ale anului 2007 si povestile lor, aici. Enjoy!
duminică, septembrie 07, 2008
Liveeeeeeeee, la televizor!
Da, aparitia televiziunilor de stiri, cu breaking news-uri ca „afara ploua” si cu cele mai triste conferinte de presa, date mereu si mereu liveeeeeeee, a nascut o generatie.
Eu si un amic o numim sec: „ generatia live”. Generatia live are doua sau chiar mai multe componente: reporterii generatiei live ( trepadusii sau „fatucile” lui Ion Cristoiu- cuvant care ma izbeste direct in sinapse) si analistii lu’ peste.
Cum se manifesta un reporter al generatiei live? Il recunosti dintr-o privire. Stie tot, despre absolut orice, vorbeste non- stop, daca ar putea si-ar lipi fata de camera tv – doar ca sa-l recunoasca si mama, si tata, si familionul, si tot neamul, cat mai multi, daca se poate, din arborele lui genealogic si al altora...Tinta lui e sa-l retina si frizerul pe care-l frecventeaza uneori si musai vazatoarea din colt...Cu vanzatoarea... nu incape discutie.
Ce stie el? Cam nimic. Nimic precis. Are mereu o impresie despre. Nu conteaza ca e adevarat sau fals, nu conteaza daca are background sau nu, cunostinte despre, daca a citit, daca si-a facut o minima documentare, daca a trait, daca stie care-s regulile, care-i parcursul, care-s conexiunile, daca si-a aruncat vreodata ochii peste vreun statut sau o lege, daca a citit Constitutia, daca stie ca, in 2003, s-a schimbat Constitutia...Daca stie despre ce vorbeste. Nooo! Ideea e una: sa vorbeasca. Liveeee, la televizor.
Si ar vorbi de dimineata, pana seara, daca s-ar putea. Cu politicienii( nu ca ar sti ce sa-i intrebe), cu sinistratii, cu politistii, cu pasagerii avioanelor ramase la sol, cu tot ce e viu si poate sa dea in liveeee...Vorbeste, ca sa umple spatiul de emisie.
Cand participa la conferintele de presa, jurnalistii- reportofon sunt savurosi. Si rigurosi.
Recita exact tot ce spune suckerul X in obosita intalnire cu presa.
Sa-i vezi ca fac conexiuni? Ca au informatii si-l pun in dificultate pe sucker? No! Never. Ca daca-i replica suckerul si-l pun in dificultate....ei, ce fac? Nu da bine...Asa ca pun intrebari ca sa-i auda sefii, mama, familionul...stiti voi...tot ce tine de genealogie. Si el, marele jurnalist, e important. Pentru ca, nu-i asa? Momentul e important.
In general, se cer la toate filmarile. Toate filmarile cu liveeeeeeee. Daca nu face live, si-l pui sa scrie- totul se tranforma intr-un adevarat cosmar. Prefera sa se imbolnaveasca, sa chiuleasca, sa aiba mult tupeu, sa intarzie ca a avut treaba sau, mai elegant, sa-si gaseasca alta treaba tot cu live, bineinteles. Orice altceva, decat sa impacheteze inteligent, coerent si atractiv pentru public o idee sau mai multe intr-o asa-numita beta.
Beta e visul urat. Materialul de autor este nenorocirea ce i se poate cere. Oricum, nu i se mai cere nici asta. Pentru ca, oricum, nu reuseste niciodata s-o faca asa cum trebuie. Natural sound este o notiune pe care n-a inteles-o niciodata.
Vietatile sunt uneori docile ( ca sa utilizez un adjectiv „frumos”). D’asta si supravietuiesc. Pentru ca d’asta supravietuieste si componenta nr. 2 a generatiei live: analistu’ lu’ peste.
Analistii, ca tot am ajuns la ei, sunt o specie fascinanta. „Hai, cand intram?”, „ Hai, cat mai avem?”, „Despre ce discutam? Nu conteaza...Hai, lasa, nu te mai stresa... Lasa, ca ne descurcam noi”....
Ei stau toata ziua si se plimba prin redactii. Nu fac nimic concret. Doar umplu scrumierele de chistoace. Si-l intereseaza ce mai face ala, ce mai zice celalalt... „Aia de ce-a venit? Si de ce s-a mutat dincolo? Ca asta nu prea inteleg...”. Nu, nu-s neaparat interesati de personajele publice pe care, oricum, le comenteaza la orice ora din zi si din noapte. Nooo. Sunt interesati de colegul de langa ei.
Pe personaje, oricum, le cunoaste. „ Cum??? E prietenul meu, mai” sau, dupa caz, „ un dobitoc, asculta-ma pe mine. Il stiu de cand....”....
Daca nu se plimba, fara o directie precisa, la locul de munca, e absent cu desavarsire. Fizic. In schimb, are mereu, dar mereu, telefonul deschis. Pentru ca, nu-i asa? Poate se intampla ceva...poate apare, poate pica un avion, un Guvern sau se impiedica un sucker prin Parlament....Si poate-l suna regia, Domane Ajuta, sa comenteze...Sau poate-l suna, sa vina in platou. Vine oricum...De la mare, din concediu, de la plaja, de la masa...Analistu’ lu’ peste nu-ti da emotii. Ajunge intotdeauna in platou. Are sacoul pregatit.
Ce comenteaza? Nu comenteaza nimic. Pentru ca el nu crede. El stie. Si nu stie oricum. El stie sigur. Nu conteaza ca n-a fost, n-a vazut, n-a trait, n-a dat nici macar un telefon, n-a citit sau nu s-a uitat. El stie. Stie precis ca nu e asa cum se zice, stie exact ca e ca el. Superlativul ii este sinonim. El e foarte, e extrem, e cel mai...Si e extraordinar cand il auzi vorbind despre tot. De la politica, la diagnostice. De la boli, la greve. Orice fel de greve. Trec prin fotbal, se gandesc la muzica, si se opresc la infrastructura. Stiu cum si unde ar trebui sa se opreasca autostrazile, motociclistii, pietonii, pasajerii, soferii, stiu cum e cu parcurile, lacurile, muntii, raul, ramul... efectul de sera, topirea ghetarilor, NATO, Kosovo, Abhazia, Beslan si, bineinteles, Burkina Faso.
Daca-i spui dupa emisie ca nu e asa... sincer, nu prea va recomand. Oricum, va certati. Asa ca, mai bine, va abtineti. Nu stie ce e ala un cvorum ( el te suna sa-i spui doar o cifra ca sa si-o scrie pe foaie), nu stie care-i diferenta dintre o ordonanta de urgenta si o hotarare de guvern sau care-i treaba cu vizita oficiala, de stat sau cea privata. Consilierul personal, prezidential sau de stat ii e tot aia si, bineinteles, habar n-are ce e ala un protocol si ce presupune el...pentru ca, da. Intotdeauna se rataceste prin Parlament- nu nimereste intrarea, mereu descopera ce inseamna Casa Poporului dar intotdeauna uita repede si da, n-a prea fost cu presedintii Romaniei la Vatican ca sa stie care-s treburile cu Papa.
Cel mai amuzat e atunci cand vine sa-ti ceara numere de telefon...”Auzi, ai telefonul lui X?”, „ Da-mi si mie mobilul lui Cutare, ca nu-l mai gasesc”... Cum, tu analistul n-ai mobilul? Pai, parca-ti era prieten Xulescu... Mda.
Aaaa...Si sa nu uit. Pe burtiere sunt prezentati in diferite formule. Profund gandite. Analisti, comentatori, publicisti, publicist comentatori, experti, senior editori.... Watch it! You’ll see them. It’s very fun! But it’s true.
Eu si un amic o numim sec: „ generatia live”. Generatia live are doua sau chiar mai multe componente: reporterii generatiei live ( trepadusii sau „fatucile” lui Ion Cristoiu- cuvant care ma izbeste direct in sinapse) si analistii lu’ peste.
Cum se manifesta un reporter al generatiei live? Il recunosti dintr-o privire. Stie tot, despre absolut orice, vorbeste non- stop, daca ar putea si-ar lipi fata de camera tv – doar ca sa-l recunoasca si mama, si tata, si familionul, si tot neamul, cat mai multi, daca se poate, din arborele lui genealogic si al altora...Tinta lui e sa-l retina si frizerul pe care-l frecventeaza uneori si musai vazatoarea din colt...Cu vanzatoarea... nu incape discutie.
Ce stie el? Cam nimic. Nimic precis. Are mereu o impresie despre. Nu conteaza ca e adevarat sau fals, nu conteaza daca are background sau nu, cunostinte despre, daca a citit, daca si-a facut o minima documentare, daca a trait, daca stie care-s regulile, care-i parcursul, care-s conexiunile, daca si-a aruncat vreodata ochii peste vreun statut sau o lege, daca a citit Constitutia, daca stie ca, in 2003, s-a schimbat Constitutia...Daca stie despre ce vorbeste. Nooo! Ideea e una: sa vorbeasca. Liveeee, la televizor.
Si ar vorbi de dimineata, pana seara, daca s-ar putea. Cu politicienii( nu ca ar sti ce sa-i intrebe), cu sinistratii, cu politistii, cu pasagerii avioanelor ramase la sol, cu tot ce e viu si poate sa dea in liveeee...Vorbeste, ca sa umple spatiul de emisie.
Cand participa la conferintele de presa, jurnalistii- reportofon sunt savurosi. Si rigurosi.
Recita exact tot ce spune suckerul X in obosita intalnire cu presa.
Sa-i vezi ca fac conexiuni? Ca au informatii si-l pun in dificultate pe sucker? No! Never. Ca daca-i replica suckerul si-l pun in dificultate....ei, ce fac? Nu da bine...Asa ca pun intrebari ca sa-i auda sefii, mama, familionul...stiti voi...tot ce tine de genealogie. Si el, marele jurnalist, e important. Pentru ca, nu-i asa? Momentul e important.
In general, se cer la toate filmarile. Toate filmarile cu liveeeeeeee. Daca nu face live, si-l pui sa scrie- totul se tranforma intr-un adevarat cosmar. Prefera sa se imbolnaveasca, sa chiuleasca, sa aiba mult tupeu, sa intarzie ca a avut treaba sau, mai elegant, sa-si gaseasca alta treaba tot cu live, bineinteles. Orice altceva, decat sa impacheteze inteligent, coerent si atractiv pentru public o idee sau mai multe intr-o asa-numita beta.
Beta e visul urat. Materialul de autor este nenorocirea ce i se poate cere. Oricum, nu i se mai cere nici asta. Pentru ca, oricum, nu reuseste niciodata s-o faca asa cum trebuie. Natural sound este o notiune pe care n-a inteles-o niciodata.
Vietatile sunt uneori docile ( ca sa utilizez un adjectiv „frumos”). D’asta si supravietuiesc. Pentru ca d’asta supravietuieste si componenta nr. 2 a generatiei live: analistu’ lu’ peste.
Analistii, ca tot am ajuns la ei, sunt o specie fascinanta. „Hai, cand intram?”, „ Hai, cat mai avem?”, „Despre ce discutam? Nu conteaza...Hai, lasa, nu te mai stresa... Lasa, ca ne descurcam noi”....
Ei stau toata ziua si se plimba prin redactii. Nu fac nimic concret. Doar umplu scrumierele de chistoace. Si-l intereseaza ce mai face ala, ce mai zice celalalt... „Aia de ce-a venit? Si de ce s-a mutat dincolo? Ca asta nu prea inteleg...”. Nu, nu-s neaparat interesati de personajele publice pe care, oricum, le comenteaza la orice ora din zi si din noapte. Nooo. Sunt interesati de colegul de langa ei.
Pe personaje, oricum, le cunoaste. „ Cum??? E prietenul meu, mai” sau, dupa caz, „ un dobitoc, asculta-ma pe mine. Il stiu de cand....”....
Daca nu se plimba, fara o directie precisa, la locul de munca, e absent cu desavarsire. Fizic. In schimb, are mereu, dar mereu, telefonul deschis. Pentru ca, nu-i asa? Poate se intampla ceva...poate apare, poate pica un avion, un Guvern sau se impiedica un sucker prin Parlament....Si poate-l suna regia, Domane Ajuta, sa comenteze...Sau poate-l suna, sa vina in platou. Vine oricum...De la mare, din concediu, de la plaja, de la masa...Analistu’ lu’ peste nu-ti da emotii. Ajunge intotdeauna in platou. Are sacoul pregatit.
Ce comenteaza? Nu comenteaza nimic. Pentru ca el nu crede. El stie. Si nu stie oricum. El stie sigur. Nu conteaza ca n-a fost, n-a vazut, n-a trait, n-a dat nici macar un telefon, n-a citit sau nu s-a uitat. El stie. Stie precis ca nu e asa cum se zice, stie exact ca e ca el. Superlativul ii este sinonim. El e foarte, e extrem, e cel mai...Si e extraordinar cand il auzi vorbind despre tot. De la politica, la diagnostice. De la boli, la greve. Orice fel de greve. Trec prin fotbal, se gandesc la muzica, si se opresc la infrastructura. Stiu cum si unde ar trebui sa se opreasca autostrazile, motociclistii, pietonii, pasajerii, soferii, stiu cum e cu parcurile, lacurile, muntii, raul, ramul... efectul de sera, topirea ghetarilor, NATO, Kosovo, Abhazia, Beslan si, bineinteles, Burkina Faso.
Daca-i spui dupa emisie ca nu e asa... sincer, nu prea va recomand. Oricum, va certati. Asa ca, mai bine, va abtineti. Nu stie ce e ala un cvorum ( el te suna sa-i spui doar o cifra ca sa si-o scrie pe foaie), nu stie care-i diferenta dintre o ordonanta de urgenta si o hotarare de guvern sau care-i treaba cu vizita oficiala, de stat sau cea privata. Consilierul personal, prezidential sau de stat ii e tot aia si, bineinteles, habar n-are ce e ala un protocol si ce presupune el...pentru ca, da. Intotdeauna se rataceste prin Parlament- nu nimereste intrarea, mereu descopera ce inseamna Casa Poporului dar intotdeauna uita repede si da, n-a prea fost cu presedintii Romaniei la Vatican ca sa stie care-s treburile cu Papa.
Cel mai amuzat e atunci cand vine sa-ti ceara numere de telefon...”Auzi, ai telefonul lui X?”, „ Da-mi si mie mobilul lui Cutare, ca nu-l mai gasesc”... Cum, tu analistul n-ai mobilul? Pai, parca-ti era prieten Xulescu... Mda.
Aaaa...Si sa nu uit. Pe burtiere sunt prezentati in diferite formule. Profund gandite. Analisti, comentatori, publicisti, publicist comentatori, experti, senior editori.... Watch it! You’ll see them. It’s very fun! But it’s true.